Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

"Noi, cei ce ne numim creştini, nu trebuie să aşteptăm nimic altceva decât să fim răstigniţi. Căci a fi creştin înseamnă a te răstigni, în aceste vremuri şi în oricare alte vremuri, de când Hristos a venit întâia dată. (...)

Şi trebuie să fim răstigniţi la vedere, în ochii lumii, căci împărăţia lui Hristos nu este din această lume, şi lumea nu o poate primi, şi nu o poate primi nici măcar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singură clipă.

Lumea aceasta îl poate primi doar pe Antihrist, acum sau în oricare alta vreme. (...) Nu-i de mirare, atunci, că este dificil să fii creştin - nu este dificil, este imposibil. Nimeni nu poate accepta cu bună-ştiinţă un mod de viaţă care, cu cât este trăit mai autentic, cu atât mai mult duce spre autodistrugere. Şi din această cauză ne răzvrătim mereu, încercam să ne uşurăm viaţa, încercam să fim creştini pe jumătate, încercam să dobândim ce-i mai bun din ambele lumi. Până la urmă trebuie să alegem - fericirea noastră stă într-una dintre cele două lumi, nu în amândouă. (...) Dumnezeu ne da tărie să urmăm calea răstignirii; nu exista altă cale de a fi creştin."  (Părintele Serafim Rose)

Este tulburător ceea ce spune Părintele Serafim. Este tulburător pentru că este adevărat şi parcă n-am vrea să fie așa. Uneori auzim că Biserica este un spital, unde venim şi ne vindecăm de bolile trupeşti şi sufleteşti. Da, Biserica este şi spital dar e mult mai mult decât atât.

Mulţi dintre noi ne-am apropiat de Dumnezeu şi de Biserică fiind în necazuri şi am văzut că aici primim ajutor. Dar Dumnezeu nu oferă doar ceva ci şi cere în schimb de la noi, dar cere pentru a ne oferi şi mai mult.

Parcă uneori am vrea să venim la Biserică să ne vindecăm şi să plecăm iarăşi în lume şi să ne vedem de ale noastre. De ce? Pentru că este greu să posteşti, să te înfrânezi, să faci fapte bune, să renunţi la sine, să laşi patimile și să întorci și celălalt obraz.

Vrem şi împărăţia cerurilor şi harul lui Dumnezeu dar pe de altă parte vrem să mâncăm şi să bem bine, vrem laude şi aprecieri din partea lumii, vrem avuţii şi funcţii. Vrem şi pe cele lumeşti dar şi pe cele cereşti. Vrem să slujim lui Dumnezeu dar uneori slujim şi diavolului prin faptele noastre și mai ales prin interesele noastre. Până la urmă trebuie să alegem chiar dacă alegerea va fi grea, chiar dacă ne vom răzvrăti sau vom da înapoi...

Până la urmă vom alege,  şi chiar dacă nu ne hotărâm,  atunci faptele noastre de fiecare clipă vor bătători drumul către una din cele două căi. Şi asta pentru că: “Ceea ce faci te face” (Părintele Teofil Pârâian).

Biserica nu este numai spital ci trăire a împărăţiei cerurilor pe pământ. Este comuniunea oamenilor cu Dumnezeu şi cu sfinţii. Biserica este Cerul adus pe pământ.

De ce acest război în inimile noastre? De ce această teamă la auzul cuvintelor: “Noi, cei ce ne numim creştini, nu trebuie să aşteptăm nimic altceva decât să fim răstigniţi”? Părintele Arsenie Papacioc spunea că noi creştinii de astăzi fugim de suferinţă, dar eu aş spune mai altfel: Noi creştinii de astăzi nu vrem să ne asumăm greul, ci vrem că totul să fie uşor şi eventual cu o răsplată mare.

Calea către Dumnezeu este asceză, adică luptă împotrivă păcatelor din noi, disciplinarea sufletului şi a trupului. Asceza este urcuşul duhovnicesc al omului către Dumnezeu, prin pocăinţă şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Bisericii. Iată ce zice Părintele Teofil într-un interviu:

– Pãrinte Teofil, de ce credeţi cã este aşa de greu exerciţiul ascezei, al înfrânãrii, pentru omul, chiar creştin, al acestui sfârşit de veac?

– Cred cã este greu pentru cã şi tentaţiile sunt multe şi mult mai multe decât odinioarã. Astãzi existã, pe lângã comoditatea care nu se potriveşte cu crucea pe care cere Domnul Hristos sã ne-o purtãm şi multe tentaţii care rãscolesc, care excitã şi este greu sã ocoleşti pricinile, pe care odinioarã nu le aveau oamenii în fatã. Sunt atâţia oameni care mãrturisesc cã le vin în faţă, mai ales vara, când oamenii sunt mai puţin îmbrăcaţi, lucruri care îi scormonesc din obişnuitul lor în care ar fi dacã n-ar apãrea astfel de lucruri şi atunci, sigur cã e mai greu sã te înfrânezi, sã ocoleşti situaţiile acestea de rãscolire.

– Ce este, în concepţia Bisericii noastre, asceza?

– Asceza este un exerciţiu, este o angajare pentru disciplina sufleteascã şi trupeascã, este ca un fel de gimnasticã a sufletului şi a trupului. Biserica noastrã este prin ea însăşi asceticã. Cere omului post, a fixat zile anume de post, zile în care nu se poate mânca orice. Or, faptul acesta de a alege o mâncare de post, de o mâncare care nu se poate mânca într-o zi de post, deja este o ascezã, este o angajare în ascezã. Bineînţeles cã mai ales la început, dupã ce intrã omul în rânduiala Bisericii şi o are în vedere nu se mai pune problema. Cineva care este obişnuit cu postul, nu-şi mai pune problema cã ar putea şi sã nu posteascã. Cineva care ştie de zilele de post nu ocoleşte zilele de post sau nu aşteaptă alte zile, cã ele vin şi aşa dupã zilele de post şi atunci se poate mânca orice. Deci, asceza este o chestiune care îl angajeazã pe om într-o lucrare de disciplinã sufleteascã şi trupeascã.

Lumea promovează plăcerea şi implicit egoismul. Hristos vorbeşte tuturor despre luarea crucii şi a necazurilor zicând: “În lume necazuri veţi avea dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. Hristos promovează astfel iubirea şi iertarea până la jertfirea de sine, pe când lumea promovează obţinerea dreptăţii pe toate căile juridice posibile.

Lumea te îndeamnă să fii prieten doar cu cei care-ţi sunt prieteni, dar Hristos ne spune că dreptatea noastră să prisosească mai mult decât a celor fără Dumnezeu, şi să-i iubim chiar şi pe duşmani.

Lumea îţi promite o împărăţie a cerurilor pe pământ plină de desfătări pe când Hristos Domnul ne spune: „împărăţia cerurilor este înlăuntrul vostru” şi „împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, şi iarăşi:

„În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. ” (Ioan 14, 2-3)

Cuvintele Părintelui Serafim sunt vorbele din inimă ale unui om ce a trăit în societatea desacralizată a Statelor Unite ale Americii. Sistemul de funcţionare a economiei globale intră, în multe aspecte, în conflict cu trăirea creştină. Scopul economic al oamenilor care stau în spatele acestor companii este: obţinerea profitului pe toate căile, pe când scopul creştinului este îndumnezeirea, părăsirea totală a egoismului şi ajutarea tuturor celor care sunt în suferinţe.

Să nu vă fie frică de crucea lui Hristos pentru că n-o ducem singuri ci mereu împreună cu El, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii.  Răstignirea îi sperie pe cei ce stau cu gândul la ambele lumi, dar pe cei ce ştiu exact Calea şi văd deja o licărire a împărăţiei cerurilor înlăuntrul lor totul, rău sau bine, se întâmplă în favoarea lor.

Pentru aceea dintre voi care v-aţi deznădăjduit primiţi încurajare de la Creatorul nostru:

Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29)

Primiţi întărire şi de la Sfântul Ioan de Kronstadt care zice în "Viaţa mea în Hristos":

„Domnul mi-a dăruit suprema bogăţie, cea pe care nimeni nu mi-o va putea lua vreodată; chipul şi asemănarea Sa, mi S-a dat pe Sine Însuşi, după cum s-a spus: „Dat-ai moştenire celor ce se tem de numele Tău” (Psalmul 60, 5). Aş putea, oare, după aceasta, să-mi doresc o altă bogăţie, una pământească?

Ce onoare! Nu există mai mare onoare decât aceea de creştin, de mădular al lui Hristos, de fiu al lui Dumnezeu, întru Hristos. Nimeni nu poate fi mai bogat decât cel ce Îl poartă mereu în inimă pe Hristos şi harul Său. „Că pe cine am eu în cer, afară de Tine? Şi, afară de Tine, ce am dorit pe pământ? Stinsu-s-a inima mea şi trupul meu, Dumnezeul inimii mele şi partea mea, Dumnezeule în veac” (Psalmul 72, 24-25). Iar noi continuăm să fim hrăpăreţi, nu ne mai ajunge agoniseala, suntem zgârciţi, trufaşi, invidioşi, ce rătăcire, ce prostie!

Omule! Bogăţia ta să fie Dumnezeu; toate îţi vin de la Dumnezeu.

(Claudiu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești