Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

Dunmezeu a împărţit cu noi - ca să zic aşa - viaţa Sa cea fără de moarte: toţi suntem îndumnezeiţi cu preacuratul Său Trup şi sânge, uniți cu Dumnezeirea. „Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt* o (Psalmul 81, 6). („Tatãl nostru care eşti în ceruri...“).

Oare nu trebuie să împărţim şi noi, după cum voieşte Domnul, cele ce slujesc existenţei sufletului şi trupului nostru cu semenii? Adică inteligenţa noastră, cunoştinţele, bunurile materiale, aceasta fiindcã Domnul Însuşi ne-a fãgăduit înmulţirea talanţilor, pe care ni i-a încredinţat, atunci când îi vom înapoia, nu micşorarea lor.

„Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura“ (Matei 7, 2).

Dacă Dumnezeu ne-a primit în comuniune cu Dumnezeirea, prin cuminecare cu Trupul şi Sângele Său, şi noi trebuie să fim în comuniune, fără a sta în cumpănă, adică bogaţii să-i ajute pe săraci, să dea milostenie după posibilităţi, să-i găzduiască pe străini, să-i cerceteze pe bolnavi, să-i mângaie pe cei întristaţi, să-i înveţe pe neşţiutori, să-i întoarcă pe rătăciţi, să ierte jignirile, ţinând seama că toţi suntem al lui Hristos. Iar Hristos ne va răsplăti pentru toate şi pentru toţi. „Căci flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc..." (Matei 25, 35) şi celelalte.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții