Nașterea Domnului

Nașterea unui om nou (I) - Pr. Arsenie Boca

Ca să ne dăm seama de semnificația cosmică pe care o are Nașterea din Betleem, o integrăm între marile referințe ale lui Dumnezeu la întreaga creație. Patru mari intervenții ale lui Dumnezeu fac lumea să aibă o noimă, o explicație și un Sens. Acestea sunt următoarele:

citește mai departe

Nașterea unui om nou (II) - Pr. Arsenie Boca

Nașterea Veșnicului în timp, Atotputerniciei în dulama smereniei, a Celui mai presus de ființă, prunc în brațele Fecioarei, nu poate rămâne un fapt divers în finele timpului. Nașterea lui Iisus nu e un fapt care să poată fi ros cu dintele timpului, un fapt sortit învechirii.

citește mai departe

Cine se naște în Betleem? - Pr. Arsenie Boca

Noaptea Învierii! Ne risipim pe galerii, la locurile de muncă, dar aproape nimeni nu lucrează. Venirea lui Eisenhower la putere în America ne dă curajul de a ne manifesta mai liber. Numai cei timoraţi încearcă să-şi realizeze norma.

citește mai departe

De ce era nevoie de o stea, dacă magii ştiau locul naşterii

Ca să le fie arătat şi Pruncul. Asta n-o ştiau! Casa nu era mare; iar Mama Pruncului era lipsită de strălucire şi necunoscută. Trebuia, deci, ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. De aceea, îndată ce-au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii.

citește mai departe

Naşterea Domnului în cele 4 Evanghelii

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

citește mai departe

Omenirea nu va fi salvată niciodată de un politician

Toţi avem probleme şi nemulţumiri. Nu există ţară-n lumea această care să spună că populaţia ei trăieşte într-o societate perfectă. Ne confrutăm toţi cu fel de fel de constrângeri, începând de la slăbiciunile noastre până la greşelile celor din jur care ne afectează în mod direct.

citește mai departe

Diferenţa dintre icoana naşterii Domnului şi tabloul religios al naşterii

Pe întinderea golaşă a unui munte stâncos, presărat ici-colo cu smocuri de iarbă, un furnicar de persoane, deopotrivă cereşti şi terestre, se agită în jurul unei peşteri scobită în piatră. Înăuntrul acesteia, două dobitoace - un măgar şi un bou – îl „asistă” pe Cel de neîncăput, circumscris miraculos în făptura gingaşă a unui prunc înfăşăţel.

citește mai departe

Generalizarea Crăciunului

"Pe pământ pace! Între oameni binevoire!" este o urare comună care se poate găsi pe felicitările din timpul Crăciunului. Acestea sunt, desigur, cuvintele ce au fost cântate de îngeri la Naşterea Domnului în Betleem (Luca, 2,14). Deasemenea, este o frază care permite diverse interpretări.

citește mai departe

Ce-i în peşteră ?

Peştera Bethleemului seamănă cu Peştera Iadului, în care Hristos se coboară la moartea Sa. De asemenea seamănă cu spaţiul încadrat de pietre în majoritatea icoanelor ce înfăţişează Botezul Domnului.

citește mai departe

De ce s-a născut Hristos în sărăcia lucie a unui grajd?

Să fie nașterea lui Iisus într-un grajd doar un fapt banal? Doar o coincidență nefericită? Oare nașterea din acest loc să nu aibă și înțelesuri mai adânci?

citește mai departe

Prin nașterea Sa, Iisus dovedește lumii că este Dumnezeu

Cu toții am învățat, cu toții știm și cu toții vedem că istoria lumii și trecerea timpului se măsoară după două coordonate simple și clare: ”Înainte de Hristos” (î. Hr.) și ”după Hristos” (d. Hr.) . Există și varianta seculară a acestor două coordonate, altfel spus ”înaintea erei noastre” ( Î.e.n.) și ”era noastră” (e.n.) dar lucrul acesta nu schimbă cu nimic evenimentul care a produs împărtirea timpului în două, oricum am face prescurtările: nașterea unui anume Iisus, într-un grajd de vite!

citește mai departe

"Dacă Maica Domnului şi Domnul Hristos vor veni la dumneavoastră, să îi rugaţi, vă rog, să treacă şi pe la casa mea."

Fulgii mari de zăpadă dansează prin văzduh, acoperind pământul cu un veşmânt de un alb imaculat. Străzile pe care, în urmă cu o jumătate de oră, domina pustietatea, erau acum pline de copilaşii ce, veseli de sosirea zăpezii, au ieşit afară pentru a se bucura de clipa pe care au aşteptat-o vreme îndelungată.

citește mai departe

Naşterea Mântuitorului sau reînnoirea lumii, nicidecum sfârşitul ei

...Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară.

citește mai departe

Hristos se naşte pe pământ în fiecare zi

Uitându-ne la agitaţia ce se creează în fiecare an în preajma Crăciunului, avem certitudinea că şi astăzi, ca şi atunci, omul freamătă după orice, numai de primirea lui Hristos nu se frământă. Şi credem că nicicând nu a fost altfel.

citește mai departe

În ceea ce priveşte ceea ce simţea sfântul în timp ce se împărtăşea cu Sfintele Taine, acest lucru este doar o taină a sa. Din cuvintele sale ştim ce uriaşă semnificaţie îi acorda el Sfintei Euharistii. Atunci când a fost întrebat cât de des trebuie să ne apropiem noi de Sfânta Împărtăşanie el răspunse: „Cu cât mai des cu atât mai bine”.

În mod special, surorilor de la Diveievo el le dădea următoare regulă, aşa cum o aflăm din informaţiile lăsate nouă de la monahia Kapitolina: “Nu trebuie să pierdem ocazia de a ne folosi cât mai des posibil de harul oferit prin împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine. Încercând pe cât ne este cu putință să ne concentrăm asupra înţelegerii smerite a totalei noastre păcătoşenii, trebuie să ne apropiem de Sfânta Împartășanie, care dă viată la toţi şi la toate, cu nădejdea şi ferma credinţă în negrăita milostivire a lui Dumnezeu spunând cu frângere de inimă: am păcătuit, o, Doamne, cu sufletul, cu ini­ma, în cuvânt, în gând, şi cu toate simţurile mele”.

Cu adevărat remarcabilă este porunca Sfântului Serafim cu privire la aceasta, dată duhovnicului mănăstirii Diveievo, părintele Vasile: "Le poruncesc (surorilor şi maicilor), părinte să se împărtăşească în toate cele patru posturi şi în cele 12 praznice împărăteşti; le poruncesc aceasta şi în marile zile de sărbătoare: cu cât mai des, cu atât mai bine. Ca părinte du­hovnicesc al lor, să nu li te împotriveşti; căci harul dăruit nouă prin Împărtăşanie este atât de mare încât oricât de ne­vrednic și de păcătos ar fi un om, de îndată ce acesta se apro­pie de Domnul Care ne învie pe noi toţi (prin smerită înţelege­re a totalei noastre păcătoşenii), chiar dacă am fi cuprinşi din cap până în picioare de rănile păcatelor vom fi curăţiţi, părinte prin harul lui Hristos, şi vom deveni din ce în ce mai luminaţi şi vom fi mântuiţi. Dumneata, părinte, le eşti duhov­nic si îti spun ca să ştii toate aceste "lucruri".

”În plus”, scrie părintele Vasile, "el mă povăţuia mereu în calitatea mea de părinte duhovnicesc al surorilor de la mă­năstirea de maici, poruncindu-mi să fiu cat se poate de indulgent la spovedanie. în trecut, mulţi m-au dojenit şi m-au con­damnat pentru acest lucru şi au fost suparăţi pe mine şi chiar până acum ei mă judecă încă, dar eu păstrez cu stricteţe porunc sa si am păstrat-o toată viaţa. Robul lui Dumnezeu, obişnuia să spună: «Aminteşte-ţi, mata... eşti doar un martor părinte, dar Dumnezeu este judecătorul! Şi cat de multe, cât de multe şi de grozave păcate, încât nici măcar nu le poți pronunţa, nu ne-a iertat nouă mărinimosul nostru Domn şi Mân­tuitor. Cum oare putem noi, oamenii, să ne judecăm semenii! Noi suntem simpli martori, simpli martori, părinte. Să-ţi amin­teşti mereu acest lucru: simpli martori, părinte!»”

Unui mi­rean el i-a dat această poruncă: "Împărtăşeşte-te de patru ori. Măcar şi o dată e bine. Aşa cum te va învrednici Dumnezeu. Cel ce se împărtăşeşte va fi mântuit; dar cel ce nu se împăr­tăşeşte, cred că nu va fi mântuit: “Cel ce nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu, acela nu are parte de Mine (In. 6,56)”.

Într-o altă situaţie, sfântul a făcut cunoscută o mare taină, şi anume faptul că împărtăşirea unuia este binefăcătoare şi pentru alţii. "Cel ce cu dragoste se împărtăşeşte cu Sfintele Taine, şi aceasta nu doar o dată într-un an, se va mântui, va prospera şi va trăi mult pe acest pământ". "Cred", adăugă el, "că după marea bunătate a lui Dumnezeu, harul Său va fi lucrător şi în familia celui ce se împărtăşeşte. În ochii Dom­nului unul care face voia Sa valorează mai mult decât o legiu­ne de păcătoşi". Ce revelaţie minunată, mângâietoare şi in­structivă. În acelaşi timp, părintele obişnuia să-i împace pe cei ce se temeau să se apropie de Sfintele Taine din pricina sentimentului nevredniciei lor. Am văzut aceasta din porun­ca sa către părintele Vasile; dar s-a dovedit mai ales convingă­toare în cazul fratelui Ioan.

O dată, în jurul unuia dintre cele 12 praznice, când urma să se împărtăşească fratele Ioan se îndulci cu puţină hrană după slujba de seară, lucru care nu era în acord cu regulile mănăstirii. Pe lângă aceasta se mai adăugă şi conştiinţa ne­vredniciei sale; şi fratele începu să fie abătut. Şi cu cât se gândea mai mult, cu atât deznădăjduia: "Un legheon de gânduri înspăimântătoare, unul după altul, se înghesuiau în capul meu. În loc să am nădejde în marea milostivire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care ne acoperă toate păcatele, îmi imaginam că după Judecata lui Dumnezeu, din pricina nevredni­ciei mele, voi fi sau ars de foc, sau înghiţit de pământ de viu, de îndată ce mă voi apropia de Sfântul Potir".

Dorind să-şi liniştească propria conştiinţă, fratele se spo­vedi, dar nici acest lucru nu-i aduse pacea în suflet; şi, stând în altar continua să sufere. Părintele Serafim, văzând aceas­ta, îl chemă şi îi spuse aceste minunate cuvinte: "Chiar dacă am fi umplut oceanul cu lacrimile noastre, nici măcar atunci nu I-am fi putut răsplăti Domnului cum se cuvine pentru ceea ce El ne dăruieşte în mod gratuit, hrănindu-ne cu Prea Cura­tul Său Trup și Prea Cinstitul Sau Sânge, Care spală, curăţă, dă viaţă si ne ridică din moarte. Aşadar, apropie-te fără să ai vreo îndoială, şi nu te tulbura; crede numai că acesta este ade­văratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne-a fost dăruit spre vindecarea tuturor păcatelor noastre".

Fratele, aflat acum în pace, se împărtăşi plin de credinţă şi de smerenie. Dar, altă dată, sfântul rosti un cuvânt grozav despre cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. O tânără văduvă, Ana Petrovna Eropkina, după ce trăise căsătorită doar trei luni, vorbea despre părintele Serafim, și printre alte lucruri spuse următoarele: atunci când soţul ei iubit sa îmbolnăvit brusc, ea "s-a temut să-i sugereze că ar fi bine sa se împărtăşească, temându-se să nu-l înspăimânteze; și, deşi şi el era foarte cu­cernic, el se temu să-şi îndurereze soţia invitând un preot”. Aşa că el muri fără să se împărtăşească. Soţia sa era foarte întristată din această pricină. "Să mori fără Împărtăşanie mi se pare a fi o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele mele şi cele ale soţului meu; mă gândeam că soţul meu va fi pen­tru totdeauna îndepărtat de la bucuria vieţii divine. După înmormântare... eram uneori deznădăjduită şi probabil că mi-aş fi pus capăt vieţii, dacă n-aş fi fost păzită cu străşnicie.

Deci, văduva rămase în această stare de nelinişte timp de zece luni. Apoi, urmând sfatul unchiului ei se duse cale de 500 de ver­ste spre îndepărtatul Sarov. Acolo a aflat deplină pace de la sfântul; iar în ceea ce priveşte moartea soţului ei, părintele îi spuse acest lucru: "Nu te mai necăji în legătură cu aceasta, bucuria mea, eu nu cred că doar pentru acest lucru sufletul său se va pierde. Numai Dumnezeu poate să judece pe cine va răsplăti sau pe cine va pedepsi şi în ce mod". Şi, mai departe, adăugă. Aceasta se întâmplă câteodată: aici, în această lume, oamenii iau Sfânta Împărtăşanie; dar, după judecăţile Domnu­lui ei rămân neîmpărtăşiţi". Cât de grozav este acest lucru! Cât de covârşitor! Şi apoi sfântul continuă: "Un altul poate dori să se împărtăşească, dar dorinţa sa rămâne neîmplinită, independent de voinţa sa. Unui astfel de om Sfânta Împărtă­şanie îi poate fi dăruită în chip nevăzut, printr-un înger al lui Dumnezeu". Văduva fu mângâiată.

Sfântul Serafim de Sarov - O biografie spirituală, Arhimandritul Lazarus Moore, Editura Agapis, București 2002, pg. 54-58.

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Caută articole în site » Caută articole în site »

Crăciunul în temnițele comuniste

Crăciunul anului 1951 în temnița de la Târgu-Ocna, cu Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și Pr. Gherasim Iscu

Era o iarnă liniştită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1948 cu Dumitru Bordeianu, în temnița comunistă de la Suceava

Oamenii milostivi și buni creștini din Suceavași satele din jur aveau frumosul obicei ca sâmbăta și la sărbători mari, să vină la poarta închisorii să aducă deținuților tot felul de alimente și îmbrăcăminte. Din prima sâmbătă, când închisoarea a început să se umple cu noi, cei arestați la 15 mai, acesti pioși creștini au venit la poartă cu alimente

citește mai departe

Crăciunul anului 1952 la Aiud cu Atanasie Berzescu și Radu Gyr

Iisus se naşte şi-n spatele zidurilor reci şi groase, în spatele gratiilor şi uşilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Aşteptam cu înfrigurare scurgerea timpului, ca să mergem în Celular. Ne pregăteam cu toţii de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun.

citește mai departe

Crăciunul, noaptea în care Părintele Gherasim Iscu l-a repus pe Hristos în inima torționarului său

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

citește mai departe

Crăciunul anului 1941 în temnița de la Sibiu cu dr. Flor Strejnicu

Nici una dintre sărbătorile creștine nu este atât de mult legată de copilărie ca sărbătorirea nașterii pruncului Hristos. Venirea pe lume a copilului Iisus, vestit și slăvit de colindele cântate de copii, darurile aduse de ”Moș Crăciun” copiilor, petrecerea sărbătorii în familie, unde preocuparea centrală o formează copiii, toate acestea fac din acest sfânt praznic motivația nostalgiilor de mai târziu. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1950 la colonia de muncă Capul Midia cu academicianul Paul Păltănea

”Am început munca silnică în condiții peste măsură de aspre. De la colonie și până la șantier, câțiva zeci de kilometri, eram duși cu mașini basculante. Înghețam bine și vântul, care nu contenea, trecea năvalnic printre zdrențele noastre, înfășurându-ne scheletul cu straie de gheață. Munca începea la 6 dimineața […] și dura 12 ore, până la 6 seara, cu o pauză de o oră, pentru a primi ceea ce administrația lagărului numea ”mâncarea” noastră zilnică de prânz, niște lături de fapt.

citește mai departe