Nașterea Domnului

Nașterea unui om nou (I) - Pr. Arsenie Boca

Ca să ne dăm seama de semnificația cosmică pe care o are Nașterea din Betleem, o integrăm între marile referințe ale lui Dumnezeu la întreaga creație. Patru mari intervenții ale lui Dumnezeu fac lumea să aibă o noimă, o explicație și un Sens. Acestea sunt următoarele:

citește mai departe

Nașterea unui om nou (II) - Pr. Arsenie Boca

Nașterea Veșnicului în timp, Atotputerniciei în dulama smereniei, a Celui mai presus de ființă, prunc în brațele Fecioarei, nu poate rămâne un fapt divers în finele timpului. Nașterea lui Iisus nu e un fapt care să poată fi ros cu dintele timpului, un fapt sortit învechirii.

citește mai departe

Cine se naște în Betleem? - Pr. Arsenie Boca

Noaptea Învierii! Ne risipim pe galerii, la locurile de muncă, dar aproape nimeni nu lucrează. Venirea lui Eisenhower la putere în America ne dă curajul de a ne manifesta mai liber. Numai cei timoraţi încearcă să-şi realizeze norma.

citește mai departe

De ce era nevoie de o stea, dacă magii ştiau locul naşterii

Ca să le fie arătat şi Pruncul. Asta n-o ştiau! Casa nu era mare; iar Mama Pruncului era lipsită de strălucire şi necunoscută. Trebuia, deci, ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. De aceea, îndată ce-au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii.

citește mai departe

Naşterea Domnului în cele 4 Evanghelii

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

citește mai departe

Omenirea nu va fi salvată niciodată de un politician

Toţi avem probleme şi nemulţumiri. Nu există ţară-n lumea această care să spună că populaţia ei trăieşte într-o societate perfectă. Ne confrutăm toţi cu fel de fel de constrângeri, începând de la slăbiciunile noastre până la greşelile celor din jur care ne afectează în mod direct.

citește mai departe

Diferenţa dintre icoana naşterii Domnului şi tabloul religios al naşterii

Pe întinderea golaşă a unui munte stâncos, presărat ici-colo cu smocuri de iarbă, un furnicar de persoane, deopotrivă cereşti şi terestre, se agită în jurul unei peşteri scobită în piatră. Înăuntrul acesteia, două dobitoace - un măgar şi un bou – îl „asistă” pe Cel de neîncăput, circumscris miraculos în făptura gingaşă a unui prunc înfăşăţel.

citește mai departe

Generalizarea Crăciunului

"Pe pământ pace! Între oameni binevoire!" este o urare comună care se poate găsi pe felicitările din timpul Crăciunului. Acestea sunt, desigur, cuvintele ce au fost cântate de îngeri la Naşterea Domnului în Betleem (Luca, 2,14). Deasemenea, este o frază care permite diverse interpretări.

citește mai departe

Ce-i în peşteră ?

Peştera Bethleemului seamănă cu Peştera Iadului, în care Hristos se coboară la moartea Sa. De asemenea seamănă cu spaţiul încadrat de pietre în majoritatea icoanelor ce înfăţişează Botezul Domnului.

citește mai departe

De ce s-a născut Hristos în sărăcia lucie a unui grajd?

Să fie nașterea lui Iisus într-un grajd doar un fapt banal? Doar o coincidență nefericită? Oare nașterea din acest loc să nu aibă și înțelesuri mai adânci?

citește mai departe

Prin nașterea Sa, Iisus dovedește lumii că este Dumnezeu

Cu toții am învățat, cu toții știm și cu toții vedem că istoria lumii și trecerea timpului se măsoară după două coordonate simple și clare: ”Înainte de Hristos” (î. Hr.) și ”după Hristos” (d. Hr.) . Există și varianta seculară a acestor două coordonate, altfel spus ”înaintea erei noastre” ( Î.e.n.) și ”era noastră” (e.n.) dar lucrul acesta nu schimbă cu nimic evenimentul care a produs împărtirea timpului în două, oricum am face prescurtările: nașterea unui anume Iisus, într-un grajd de vite!

citește mai departe

"Dacă Maica Domnului şi Domnul Hristos vor veni la dumneavoastră, să îi rugaţi, vă rog, să treacă şi pe la casa mea."

Fulgii mari de zăpadă dansează prin văzduh, acoperind pământul cu un veşmânt de un alb imaculat. Străzile pe care, în urmă cu o jumătate de oră, domina pustietatea, erau acum pline de copilaşii ce, veseli de sosirea zăpezii, au ieşit afară pentru a se bucura de clipa pe care au aşteptat-o vreme îndelungată.

citește mai departe

Naşterea Mântuitorului sau reînnoirea lumii, nicidecum sfârşitul ei

...Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară.

citește mai departe

Hristos se naşte pe pământ în fiecare zi

Uitându-ne la agitaţia ce se creează în fiecare an în preajma Crăciunului, avem certitudinea că şi astăzi, ca şi atunci, omul freamătă după orice, numai de primirea lui Hristos nu se frământă. Şi credem că nicicând nu a fost altfel.

citește mai departe

Condiţionările de tot felul sunt capcana modernă care despiritualizează creaţia şi pe om, din ce în ce mai mult. Ele sunt dovada căderii omului în biologism şi implicit, a renunţării sale voite la nevoile sale sufleteşti. Trecerea de la statutul de fiinţă dihotomică: trup-suflet, la cea de fiinţă psihofizică se face printr-o serie întreagă de imperative, de condiţionări, cu cât mai fascinante (care să imite lumea spirituală), cu atât mai depersonalizante. În fapt, atunci când omul se lasă educat de falsul imperativ al lui „trebuie”, ajunge captiv nevoilor de tot felul şi îşi pierde darul libertăţii.

Aproape că nu există discurs public care să nu conţină (obsesiv) o suită – rafinat şi argumentat expusă –, de exprimări cu „trebuie” pe primul loc. De la discursul politic demagogic şi până la extrema lui în variantă religioasă excesiv moralizatoare, atunci când dorim să ascundem Adevărul şi lipsa de onestitate, în cercetare sau raportare, avansăm grăbit o serie de „trebuie”, care să ne dea impresia că oricând putem fi cineva. Acelaşi lucru se întâmplă şi în scis. Puţine lucrări, puţine texte scise nu se învârt în jurul aceluiaşi „trebuie”. De fapt, fie în scris, fie în discurs, „trebuie” să, să, să … face demarcaţia netă între impostură şi onestitate, între fals şi autentic. Mai clar, atunci când dorim să ne ascundem, când vrem să ne mascăm sensibilitatea, când fugim de vulnerabilitate, de responsabilitate, de comunicare, de comuniune, de compasiune, când dorim să fim imbatabili, într-un cuvânt, când ne e teamă să fim noi înşine, pentru că „slujim” scopuri străine vieţii noastre, atunci îl scoatem pe „trebuie” la înaintare.

Nu milităm pentru excluderea lui din dicţionar şi nici din vocabularul cotidian, dar cred că este urgentă nevoie să excludem toate imperativele ipocrite care se folosesc de uzanţa lui.

Este clar că sunt lucruri urgente ce au nevoie să fie însoţite şi subliniate prin trebuie. Dar, a uita de noima lucrurilor, de ierarhia valorilor şi de simplitatea existenţei, mizând demagogic pe un perpetuu „trebuie”, la toate nivelele şi în toate direcţiile vieţii, este cu totul deplasat, jenant, prostesc.

Cel puţin, în aria Bisericii, „trebuie” nu are nicio relevanţă consistentă spiritual. Uzanţa lui exagerată demască, pe lângă falsurile amintite, un exces de moralitate, una care nu-i proprie spaţiului ortodox. Ar TREBUI să fie de la sine înţeles că tot ceea ce se întâmplă (neîntâmplător) între om şi Dumnezeu, e atât de firesc, atât de simplu şi de evident, încât chiar nu-i nevoie de un imperativ exterior, nici pentru a declanşa şi nici pentru a întreţine relaţia lor de iubire. Pe această linie, se anulează de la sine orice fals imperativ pentru că toate mişcările omului sunt coordonate din interior, de armonia tuturor puterilor sufleteşti conduse de nous şi exprimate coerent prin trup. Este omul care-şi înţelege statutul de creatură conştientă, ce se împlineşte în şi din relaţia cu Creatorul său.

De altfel, Mântuitorul Însuși ne arată că viața omului are nevoie de un singur trebuie: a sta în ascultare de Dumnezeu, Singurul care ne împlinește toate căutările, toate năzuințele vieții, cu peste măsură. Este realitatea biblică care esențializează la maxim preocupările omului, subliniind totodată derizoriu falselor imperative pe care le-a dezvoltat istoria umană. Astfel, în episodul biblic de la Luca 10, 38-42, o vedem pe Marta foarte agitată în a pregăti cele de trebuință unui oaspete atât de însemnat ca Mântuitorul, iar pe Maria stând la picioarele Domnului ascultând cuvintele Lui. Hristos nu condamnă trebăluiala Martei, graba ei în a fi o gazdă după toate convențiile timpului, dar, atunci când I se cere părerea, subliniază acest unic trebuie al vieții zicându-i: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te silești; Dar un lucru trebuie: căci Maria şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea” (Lc. 10, 41-42). De altfel, este unicul trebuie din Noul Testament, ce vizează direct relaţia omului cu Dumnezeu, subscriind celelalte imperative acestui ax divino-uman.

Omul în ascultare de Dumnezeu (după exemplul Mariei, care stătea la picioarele Lui ascultându-I cuvintele), este icoana întregii creații, a restabilirii ierarhiei valorilor vieții, în firesc, în normalitate. Acestei icoane se pleacă în ascultare tot ceea ce există, intrând instinctiv în armonie, împlinindu-şi desăvârșit scopul lor și al Creatorului. Este singurul imperativ care TREBUIE și fără de care orice altă suită a lui, are de la sine alăturat falsul.

Dacă unicul trebuie, cel al ascultării de Dumnezeu, este restabilit, toate se normalizează, iar un alt ”trebuie” nu-și mai găsește rostul. În sens invers, oricâți de "trebuie" am alătura vieții, tot în exterior rămânem, tot nemulțumiți, tot neîmpliniți pentru că ne lipsește reperul sănător, reperul hristic, Unicul trebuie, ce trebuie căutat.

În consecință, nu trebuie nimic, dar TREBUIE un singur lucru pe care nimeni nu-l va lua de la noi: să rămânem în ascultare de Dumnezeu, în dragostea Lui, care e adevărul vieții noastre întru care și pentru care am fost zidiți.

(Gheorghe Butuc)

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Caută articole în site » Caută articole în site »

Crăciunul în temnițele comuniste

Crăciunul anului 1951 în temnița de la Târgu-Ocna, cu Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și Pr. Gherasim Iscu

Era o iarnă liniştită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1948 cu Dumitru Bordeianu, în temnița comunistă de la Suceava

Oamenii milostivi și buni creștini din Suceavași satele din jur aveau frumosul obicei ca sâmbăta și la sărbători mari, să vină la poarta închisorii să aducă deținuților tot felul de alimente și îmbrăcăminte. Din prima sâmbătă, când închisoarea a început să se umple cu noi, cei arestați la 15 mai, acesti pioși creștini au venit la poartă cu alimente

citește mai departe

Crăciunul anului 1952 la Aiud cu Atanasie Berzescu și Radu Gyr

Iisus se naşte şi-n spatele zidurilor reci şi groase, în spatele gratiilor şi uşilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Aşteptam cu înfrigurare scurgerea timpului, ca să mergem în Celular. Ne pregăteam cu toţii de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun.

citește mai departe

Crăciunul, noaptea în care Părintele Gherasim Iscu l-a repus pe Hristos în inima torționarului său

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

citește mai departe

Crăciunul anului 1941 în temnița de la Sibiu cu dr. Flor Strejnicu

Nici una dintre sărbătorile creștine nu este atât de mult legată de copilărie ca sărbătorirea nașterii pruncului Hristos. Venirea pe lume a copilului Iisus, vestit și slăvit de colindele cântate de copii, darurile aduse de ”Moș Crăciun” copiilor, petrecerea sărbătorii în familie, unde preocuparea centrală o formează copiii, toate acestea fac din acest sfânt praznic motivația nostalgiilor de mai târziu. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1950 la colonia de muncă Capul Midia cu academicianul Paul Păltănea

”Am început munca silnică în condiții peste măsură de aspre. De la colonie și până la șantier, câțiva zeci de kilometri, eram duși cu mașini basculante. Înghețam bine și vântul, care nu contenea, trecea năvalnic printre zdrențele noastre, înfășurându-ne scheletul cu straie de gheață. Munca începea la 6 dimineața […] și dura 12 ore, până la 6 seara, cu o pauză de o oră, pentru a primi ceea ce administrația lagărului numea ”mâncarea” noastră zilnică de prânz, niște lături de fapt.

citește mai departe