Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Floreal  composition with a view on the dolomitesFloreal composition with a view on the dolomitesFericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut sau neinteles de catre prea multi dintre noi. Un Nume pe care sfintii l-au catalogat a fi drag, scump, dulce etc. Este fericirea in sine, asa cum nu a fost si nu va mai putea fi vreodata. Este tot ceea ce isi poate dori omul. Mai mult nimeni nu poate cere si absolut nimeni nu poate primi. Este TOT! Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci El este vesnicia. Daca este infometata de Adevar, atunci Hristos este Adevarul cel mai curat si mai pur. Daca sufletul suspina dupa lumina, atunci la El va gasi Lumina cea care il va imbratisa si il va mangaia o vesnicie.

Si daca, pur si simplu, omul vrea doar sa fie fericit, atunci nu are decat sa-I ceara lui Hristos sa Se apropie, sa vina, sa-l primeasca si sa-i ofere in dar tot ceea ce de la inceputul veacurilor a pregatit pentru el. Fara sa-i ceara ceva in schimb, caci omul este nevolnic si mult prea neputincios. Fara sa-l traga la raspundere pentru ce a facut pana sa-l intalneasca, caci fiinta omului este atat de mult imbibata de pacate incat adeseori nici el nu stie ce mai este bun si ce mai este rau in el.

Omul vrea sa fie fericit. Chiar si cand alearga in directia opusa lui Hristos, de fapt tot pe El il cauta. Tot pe El il striga si tot de El ii este dor. Fericirea este sensul vietii lui. O clipa de durere si o masura de neasteptata suferinta il intuneca, il dezamagesc si il fac vecin cu neantul.

Daca omul uraste ceva pe lumea aceasta, atunci doar suferinta proprie o uraste. Inima lui e facuta sa se umple cu bucurie si cu lumina. Este ca o camara in care trebuie sa intre Hristos. Si, in acel moment, inima gusta Fericirea si nu mai cauta nimic. Nu mai vrea nimic. Nu o mai intereseaza nimic din ceea ce o interesa pana atunci. Este fericita. Iubeste si este iubita. Are cerul in ea si uita pamantul. Are raiul in ea si uita pacatul. Are pe Hristos cu sine si se uita pe sine...

Oare cati ne dam seama ca sufletul nostru este ca un copil care scanceste si suspina molcom dupa ceva sau, mai bine zis, dupa Cineva? Zi si noapte. Vrea mereu ceva si nu este niciodata multumit. Vrea mangaierea lui, dar noi nu stim cum sa i-o dam. Vrea o bucurie aparte, pe care noi o cautam in lume si tot nu o gasim. Iar sufletul ramane trist uneori o viata intreaga. Unii, poate ca cei mai multi, o luam pe drumuri gresite. E drept ca scrie pe ele fericire, dar nu este ceea ce vrea sufletul nostru. El vrea pe Hristos. Iubirea si iertarea Lui. Nu-L cunoaste, dar il banuieste. Iar noi ii dam altceva. Mereu altceva. El plange un timp si apoi amorteste. Tace si uita ca mai exista. Pentru ca noi ii dam doar fericirea care bucura trupul. Ii dam o hrana mincinoasa, care nu-l satura si nu-l bucura.

Placerea trupeasca nu da nimic sufletului. Noi credem ca da si ne aruncam in tot mai multa placere a trupului. Oricare ar fi aceasta: desfrau, alcoolism sau pur si simplu body-building. Trupul devine de acum copilasul care scanceste si suspina dupa tot mai multa fericire si tot mai multa mangaiere. Iar sufletul se vede uitat. Iar daca el nu il are pe Hristos, nu mai vrea nimic. Tace si uita. Se ascunde in noi si se pierde in gandurile noastre. Nu ne reproseaza nimic. Nu ne supara cu nimic. Asteapta doar o clipa de "neatentie" a noastra si mai scanceste din cand in cand. Cu o lacrima ce curge in inima si se revarsa pe ochii lui Hristos. Dar noi nu ne amintim de el. Am uitat cum plange sufletul nostru. Si credem ca tot trupul este cel care a plans. Si o luam de la capat.

Ne hranim cu nefericire un timp, o viata, desi Fericirea este mereu in umbra noastra, mereu gata sa intre in noi, sa ne invadeze cu lumina si cu adevar. Hristos este singurul Care stie cum se creste, cum se mangaie, cum se hraneste si cum se bucura un suflet. Este Tata si Mama in acelasi timp. Are pentru noi bucurii pe care nici nu le banuim. Este Cel ce ne da sens si mantuire. Trebuie doar sa vrem. Cu dina¬dinsul. Asa cum un copilas, atunci cand isi vede mama, nu se mai uita la nimic si la nimeni doar ca sa ajunga in bratele ei. Nu conteaza ca se impiedica si ca nu stie sa mearga. Caci stie instinctiv ca acolo este hrana si mangaierea lui. Acolo ii va fi cald si bine. Si oricat s-ar fi jucat, oricat ar fi alergat, tot de bratele materne ii este dor. Asa si sufletul... vrea la Hristos! Instinctul spiritual ii spune clipa de clipa ca acolo este locul lui.

Hristos nu este un mit. Nu este o idee. Si nu este un simplu om ce a trait acum doua milenii si care ne-a invatat sa fim mai buni sau, din contra, cum zic unii, sa traim in patimi care ne umplu de neputinte. El este Fiul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu adevarat si Om adevarat. Este Persoana care poarta in Sine toata Fericirea, toata Lumina si toata Bucuria unei vesnicii. De dinainte de om si o vesnicie dupa el. Este Cel ce S-a apropiat de om ca sa Se daruiasca pe Sine. Este exact ceea ce ii trebuie omului. Insa cum acesta, poate ca prea des, rataceste spre fericiri inexistente, El a spus si continua sa-i spuna omului ce este Fericirea. Din respect si din iubire fata de el nu-l bruscheaza, nu-l trage de maneca si nu-l leaga de Sine. Doar arunca raze de iubire peste ochii sufletului nostru si ne invita sa fim liberi. Sa accep¬tam ca in afara de El nu avem nici macar o sansa sa fim fericiti. Vesnic fericiti! Asa cum si El este! Ne roaga sa ne uitam o clipa in ochii Lui si tot o clipa sa uitam de noi insine si de ceea ce am considerat a fi fericire.

Ne invita sa gustam din iubirea Lui. O invitatie tacuta si usoara. O invitatie pe care scrie exact numele fiecaruia dintre noi. Nu se manie daca n-o deschidem si nu ne condamna daca primim "invita¬tiile" altora, fara nume si fara expeditor. Ne invita sa uitam macar o clipa din viata noastra de ceea ce ne bucura pana atunci si sa Il luam in serios. Sa vrem a asculta scancetul sufletului propriu si sa ne intoar¬cem de acolo de unde am plecat.

Pentru a nu avea pricina de ratacire, Hristos ne-a spus absolut tot despre fericire. N-a ascuns nimic. Nu a pastrat nimic pentru Sine. Cel ce avea sa mearga pe Cruce tocmai pentru ca omul sa poata sa fie fericit i-a aratat omului unde sta fericirea. Nu l-a amagit cu vorbe mari si a cautat sa nu idealizeze A spus totul brut. Realitatea care, desi doare si provoaca, este asa numai pentru ca omul se incapataneaza sa caute alta fericire. Nu asa cum Hristos vrea, ci dupa cum el vrea. Omul se minte, in timp ce Domnul nu ne poate minti. Si continua sa repete pana la sfarsitul veacurilor cele 9 Fericiri. Cele 9 modalitati de a gusta fericirea lui Hristos. Nu exista alte posibilitati si nici alte drumuri nu duc la El. Omul tot vrea sa ocoleasca si s-o ia pe scurtatura. Dar Hristos nu poate oferi mai mult decat a oferit deja. Nu Se poate anula pe Sine doar pentru ca omul vrea mereu o zecea fericire: cea carnala, a trupului! Hristos n-a cunoscut-o si nu o poate accepta si nici intelege. Trupul Lui a fost pe Cruce si acum este in altarele bisericilor. Nu provocator de placere, ci ca si un Leac, un Medicament care sa ne intareasca macar pe unul din cele noua drumuri spre Fericire.

(Monahul Paulin Lecca)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești