Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

1)  „Maica Domnului este o simplă femeie”

Această idee este argumentată de neoprotestanţi pe considerentull că Însusi Mântuitorul i s-a adresat de mai multe ori Fecioarei Maria numind-o «femeie» (Ioan, 2, 4; Ioan 19, 26).

Şi Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre naşterea Mântuitorului dintr-o simplă «femeie» (Gal., 4, 4). Deci, spun ei, atât Mântuitorul cât şi Sfântul Apostol Pavel nu i-au acordat Sfintei Fecioare o cinste deosebită de care s-a învrednicit ca Născătoare de Dumnezeu, ci adresându-i-se cu cuvântul «femeie», ar fi considerat-o o femeie obişnuită care a fost căsătorită şi a avut şi alţi copii.

Răspuns:

Peste tot în Sfânta Scriptura, ca şi în textele menţionate, cuvintele de «bărbat» şi «femeie» sunt, în general, folosite pentru a marca deosebirea de gen, indiferent de starea civilă sau socială (Matei, 26, 7; Fapte, l, 10—11; Fapte 5,35).

Adam o numeşte pe Eva “femeie”, deşi era fecioară (Fac. 2, 22-23);

Sfintii Îngeri i se adresează Mariei Magdalena, venită la mormântul Domnului, după Înviere, cu cuvântul «femeie» (Ioan, 20, 12—13);

La Înaltarea la cer a Mântuitorului, Sfintii Îngeri li se adresează Sfintilor Apostoli cu expresia «barbati galileeni» (Fapte l, 10—11);

Acest mod de adresare, specific acelor timpuri, este folosit şi de Sfântul Apostol Petru la Cincizecime (Fapte 2, 14, 22), şi de Gamaliel în sinedriu (Fapte, 5, 34-35).

Deci, termenii de «femeie» şi «bărbat» sunt folosiţi ca apelative şi mod de adresare,  nu de dispreţ şi, totodată, arată, în chip tainic, că Maica Domnului este femeia aceea prin care se va zdrobi capul şarpelui (Fac. 3, 15) şi prin care va veni mântuirea neamului omenesc.

În Matei 12:47-50, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micşorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea sufletească, deşi este de mai mare preţ, o poate realiza, totuşi, orice credincios (Maica Domnului a fost şi singura care a împlinit desăvârsit voia lui Dumnezeu - Luca 1:38 ). Aşadar, a fost un cuvânt de îndemn şi de încurajare la adresa mulţimii, iar nu unul de dispreţ la adresa Maicii Sale. Şi cum oare ar fi putut să dispreţuiască pe Mama Sa, când Însusi Dumnezeu a dat poruncă să cinstim pe tată şi pe mamă (Deut. 5, 16) ?

Maica Domnului este acea fecioară care a născut pe Emanuel - Dumnezeu (Isaia 7, 13) , nu o femeie oarecare, ca toate femeile. Ea L-a purtat în pântece pe Dumnezeu, a Cărui slavă nu o cuprinde nici cerul, nici pământul (II Paral. 2, 6).

Dumnezeu Se putea naşte doar din cea mai sfântă femeie din toate generaţiile, care să fie demnă de a-I da naştere.

Şi cine s-a mai invrednicit dintre oameni şi îngeri să aibă ca fiu pe Însusi Domnul?

Zămislind de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul în pântecele ei, a fost cu totul curaţită de păcate, ca nici un alt om, oricât de sfânt ar fi fost. A nu o cinsti înseamnă a nega puterea sfinţitoare a Duhului Sfânt.

Maica Domnului este roaba lui Dumnezeu (Luca 1 ,38), dar îi este şi Maica şi Fiica. Ea este noul Chivot al Legământului, prin care a lucrat Dumnezeu la mântuirea neamului omenesc.

2) "Maica Domnului nu poate să mijlocească pentru oameni, pentru că singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni este Iisus Hristos." (I Timotei 2, 4-6).

Răspuns:

În textul de la Timotei 2, 2-4 se vorbeşte despre jertfa obiectivă sau generală a lui Hristos pentru toţi oamenii. Mijlocirea lui Hristos pentru mântuirea noastră este alta decât cea a Născătoarei de Dumnezeu. Ea mijloceşte înaintea lui Dumnezeu prin viaţa ei curată, prin suferinţa produsă de sabia păcatelor omeneşti în sufletul ei (Luca 2, 35) şi, după mutarea Ei la cer, prin rugăciune (Ioan 19, 26; Psalm 44, 5-11), iar Hristos prin jertfa Sa pe cruce (Ioan 3, 14-15; Evrei 9, 5-12).

Posibilitatea de mijlocire şi puterea rugăciunii Maicii Domnului pe lângă Fiul ei, Iisus Hristos, sunt confirmate de cele ce au avut loc la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 3-10), unde Mântuitorul a ascultat şi a împlinit ruga Maicii Sale, savârsind aici prima minune.

3) „Maica Domnului a avut şi alţi copii de la Iosif”.

La Matei 1, 24, se spune: „Şi n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său Cel Întâi Născut şi a chemat numele Lui Iisus”, iar la Matei 13, 55: „Oare nu este acesta fiul tâmplarului?… Si surorile Lui oare nu sunt toate la noi?”.

Răspuns:

Expresia „pâna ce” (eos în greacă) de la Matei 1, 24 nu determină nimic cu privire la ceea ce se va întâmpla după aceea, ci numai un punct fix după care nu ne interesează nimic.

De exemplu, citatul din Ps. 109, 1 („Zis-a Domnul Domnului meu: „Sezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Mei aşternut picioarelor Tale”), nu vrea să spună că, după ce îi va aşterne pe vrăjmaşi, Domnul nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui. A se vedea şi textele de la Facere 8,7 („Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ”) si de la II Regi 6, 23 („Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până ce a murit”). David spune: “Aşa cum se uitã ochii iubitei dupã iubitul ei, asa se uitã ochii noştri dupã Domnul Dumnezeul nostru, pânã când El se va milostivi de noi” (Ps. 122,2). Deci proorocul va avea ochii îndreptaţi spre Domnul numai pânã când va cãpãta îndurare, apoi si-i va îndrepta înapoi spre pãmânt?

La acestea să mai adăugăm şi observaţia că expresia ''până când'' nu limitează nicidecum durata stării de feciorie a Mariei, ci, dimpotrivă, este folosită tocmai ca să accentueze faptul că Iisus Hristos S-a născut din fecioară fără de bărbat.

În modul de vorbire al evreilor din Vechiul Testament, „întâiul născut” era folosit la modul propriu, indiferent dacă urmau sau nu copii. Acesta este un fel de a vorbi al Vechiului Testament, unde ''întâiul născut'' se numeşte cel ce deschide întâi pântecele, indiferent dacă va mai avea şi alţi fraţi sau nu (les. 13, 2) şi unde, adeseori, numeralul cardinal este înlocuit ori întrebuinţat amestecat cu cel ordinal.

Dacă am urma interpretarea protestantă, ar însemna că evreii ar fi trebuit să aştepte să aibă şi alţi copii pentru a-l duce la Templu pe primul, ceea ce i-ar fi dus la nerespectarea Legii.

Biblia vorbeşte despre Fecioara Maria şi Iosif numai ca fiind logodiţi. Cu excepţia cazului în care s-ar fi cãsãtorit ulterior, ei aveau toate responsabilitãtile unei cãsãtorii, însã ar fi pãcãtuit dacã ar fi avut relaţii matrimoniale unul cu altul. Este clar din Evanghelii cã ei erau numai logoditi atunci când au pãrãsit Nazaretul si când Fecioara era însãrcinatã. Credeti cã s-ar fi putut cãsãtori ulterior fãrã a fi mai întâi omorâti cu pietre?

Iar despre „fratii şi surorile Domnului” de la Matei 13, 55 arătăm că, la vechii evrei, ca şi în general la toţi orientalii, la unii şi astăzi, cuvintele „frate” şi „soră” se dau şi rudeniilor apropiate. De exemplu, Avraam era unchiul lui Lot, iar el nepot de frate şi se numeau "fraţi " sau " rude" (Facerea 11, 27; 12, 5 ; 13, 8; 14, 14-16); apoi, Iacob, nepotul lui Avraam, s-a căsătorit cu verişoarele lui -surorile Lia si Rahela -fiicele lui Laban, nepot de frate lui Avraam, frate cu Nahor, şi se numeau "fraţi" (Facerea 11, 27; 29,15-28). De asemenea, Eliazar şi Kis erau fraţi; şi fiicele lui Eleazar s-au căsătorit cu fiii lui Kis, cu care erau veri, dar se numeau " fraţi" sau rude cu ele (I Paralipom. 23, 22).A se vedea şi Tobit 5:11, Neemia. 4:14; 5:1,5,8,10,14.

Aşa-zişii „fraţi” ai Domnului sau „fraţii lui Iisus” - Iacob, Iosif, Simon, Iuda - si aşa-zisele „surori” (conform textului de la Matei 13, 55-56; Marcu 6,3; Luca 4, 23; Ioan 2, 12; Ioan 6, 42; Ioan 7, 3-5; Fapte 1, 14) nu sunt decât rudele, verii şi verişoarele Lui.

Aceştia sunt copiii Mariei lui Cleopa, numită „sora” Maicii Domnului (Ioan 19, 25). Doar Sfântul Evanghelist Ioan precizează calitatea de soră („sora Mamei Lui”), precum şi cea de soţie a lui Cleopa. La rândul lor, Sfintii Evanghelisti Matei şi Marcu arată ca acei „fraţi” ai Domnului sunt copiii Mariei şi ai lui Cleopa, dintre care amintesc de doi: Iacob şi Iosif. Deci, această Marie, soţia lui Cleopa – ci nu Maica Domnului – era mama adevărată a celor numiţi „fraţii lui Iisus”.

Iată textele biblice lămuritoare:

“Şi erau acolo multe femei, privind de departe... între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 27, 55-56). Iacov şi Iosi sunt doi din cei patru ''fraţi" ai Domnului (Matei 13, 55). Mama lor, aşadar, este o altă persoană decât Maria, mama lui Iisus. Evanghelistul continuă: “După ce a trecut sâmbata..., au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul” (Matei 28, 1). Aici, iarăşi este vorba de ''cealaltă Marie'', care nu poate fi alta decât mama ''fraţilor" Domnului şi despre care a fost vorba şi în textul precedent. În chip asemănător scriu şi ceilalti evanghelişti: ”Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui losi şi Salomeea” (Marcu 15, 40).

“Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus” (Marcu 15, 47).

Acelaşi evanghelist scrie: “Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca sa vină să-L ungă” (Marcu 16, 1).

Apoi, în alt text: “Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea” (Luca 24, 10). Şi, în sfârşit, altul: ”Şi stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25).

În toate textele de mai sus, este vorba de aceleaşi femei care au luat parte la evenimentele Patimilor şi ale Învierii Domnului. Toate sunt pomenite cu numele, numai Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi (doi din ''fraţii" Domnului - Matei 13, 55) este numită, în ambele locuri, “Maria, mama lui Iacov” apoi alteori “mama lui Iosi” sau “cealaltă Marie”, iar în alte locuri, “sora mamei Lui, Maria lui Cleopa”. Dar este vorba de aceeaşi persoană, căci totdeauna este numita ''Maria''. Deci ''fraţii Domnului", având altă mamă decât pe Maria, mama lui Iisus, nu pot fi fii ai Fecioarei Maria şi fraţi naturali ai lui Iisus.

Ei sunt,de fapt, veri secundari, pentru că însăşi mama lor, Maria lui Cleopa, deşi este numită „sora Maicii Domnului” era în realitate verişoara ei primară, întrucât se ştie că Maica Domnului a fost singurul copil al parinţilor ei, Ioachim şi Ana. Deşi mama lor este numită ''soră'' a Maicii Domnului (Ioan 19, 25), ea nu putea să fi fost sora bună a acesteia, deoarece purta acelaşi nume cu Maria şi foarte rar se obişnuia, în vechime, ca două surori sau doi fraţi să poarte acelaşi nume.

În acest sens,există dovezi din secolele II-III :

[Sf. Egesipus [mort în 170 DC], Fragmente din cele cinci cãrti ale lui cu comentarii asupra Bisericii, Pãrintii Ante-Niceeni, Vol. 8, pag. 762] :

“Se poate spune cã Simeon a fost unul din cei care l-au vãzut si l-au auzit pe Domnul, dată fiind vârsta lui înaintatã si faptul cã Evangheliile pomenesc pe Maria (sotia) lui Cleopa, care, dupã cum a arãtat deja naratiunea noastrã, era tatãl lui.

[...] Ei au venit atunci si au devenit conducãtorii fiecãrei biserici, în calitate de martori ai lui Hristos, fiind rude ale Domnului. Dupã ce s-a stabilit linistea în fiecare bisericã, ei au rãmas pânã în vremea lui Împãratului Traian; adicã pânã când cel care se trãgea dintr-un unchi al Domnului, mai sus-numitul Simeon fiul lui Cleopa, a fost acuzat de diferiti eretici si judecat împreunã cu altii pentru acelasi motiv înaintea consulului Aticus. ”

[Istoria bisericeascã a lui Eusebiu 3:11]:

"Cu toţii l-au ales pe Simeon, fiul lui Cleopa, despre care vorbeşte şi Evanghelia (de notat cã Evangheliile vorbesc de Simeon ca de un frate al Domnului), ca fiind vrednic de a ocupa scaunul episcopal din acea parohie. Acesta era, spun ei, vãr al Mântuitorului. Din datele lui Egesipus reiese cã era fratele lui Iosif”.

Aşa trebuie, deci, înţeleasă expresia „fratii Domnului” şi nu altfel, pentru că, dacă ar fi avut fraţi, Mântuitorul:

a) Nu ar fi încredinţat-o pe Mama Lui ucenicului Ioan înainte de a muri pe cruce (Ioan 19, 26-27).

b) I-ar fi făcut apostoli; dar ei n-au fost dintre cei doisprezece apostoli. Deşi mulţi presupun că aceştia doi dintre ''fraţii Domnului", anume Iacov şi Iuda, ar fi identici cu cei doi apostoli dintre cei doisprezece care poartă acest nume (Apostolul Iacov, connumit la fel cu ''fratele Domnului" cel Mic, în toate listele apostolilor, iar Iuda ''fratele Domnului" ar fi fost Apostolul Iuda Tadeul), aceasta este o simplă presupunere, neîndestulător de întemeiată, mai ales că ei înşişi nu se numesc ''apostoli'', după cum nu se numesc nici ''fraţi ai Domnului'', ci “rob”(Iacov 1:1) şi “slujitor”(Iuda 1:1), iar despre apostoli vorbesc la persoana a treia (Iuda 1, 17).

c) Am fi găsit informaţii despre ei în Evanghelia lui Luca, unde se vorbeşte despre ‘rude şi cunoscuţi’(Luca 2:44), dar nu şi de fraţi.

d) Îngerul Domnului nu i-ar fi vorbit lui Iosif de “mama Pruncului”, ci de “soţia ta” (Matei 2:13).

Analizând versetele Luca 1, 29-35, vedem că Fecioara Maria s-a uimit când îngerul i-a spus că “va lua in pantece”. Dacă Fecioara Maria ar fi dorit să se căsătorească, nu ar fi fost uimită de vestea dată de înger, dat fiind faptul că îngerul nu i-a spus “ai luat în pantece”, ci “vei lua în pantece”, deci putea presupune că se va întâmpla după căsătorie.

Sfânta Tradiţie ne spune că Fecioara Maria a fost dusă la Templu, la 3 ani, deci a fost

fagaduită Domnului, de aceea şi uimirea ei la cuvintele Îngerului. Dreptul Iosif era un bărbat în vârstă, care a fost ales spre a avea grijă de Fecioara Maria, care avea doar 15 ani şi nu mai putea rămâne în Templu, dar nu îi mai avea nici pe părinţii săi.

Şi cum ar fi putut oare Iosif cel drept şi temător de Dumnezeu (Matei 1, 19) să îndrăznească a se atinge de Preasfânta Fecioară după naşterea lui Hristos, mai ales după ce el a primit descoperirea de la Însuşi Dumnezeu, prin îngerul Său, că Cel ce S-a zămislit în pântecele Fecioarei este de la Duhul Sfânt (Matei 1, 19-21) şi că Cel zămislit din Duhul Sfânt va fi Mântuitorul lumii, Hristos (Matei 1, 21)?

Atunci când ne gândim cã Dumnezeu s-a întrupat din pântecele Fecioarei, nu este greu sã ne închipuim cã acest pântece va rãmâne curat.

Asadar, Maica Domnului este Fecioară înainte de a-L naste pe Mântuitorul (Isaia 7, 14), în timpul nasterii (Isaia 66, 7) şi după naştere (Iezechiel 44, 1-3), într-un cuvânt este pururi-fecioara, aşa cum învaţă sinodul VII ecumenic.

(Selecţie de texte alcătuită de Lazăr Ioana)


Selecţia este preluată din articolele următoare:

http://logos.md/2008/09/12/combaterea-celor-trei-obiectiuni-neoprotestante-impotriva-cultului-maicii-domnului/

http://cleopasihastria.wordpress.com/2007/09/20/despre-preacinstirea-sfintei-fecioare-maria/

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții