Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

În ochişorii negri se oglindea nemiloasa şi tirana boală ce a pus stăpânire pe trupuşorul fraged. Un tremurat îi cuprinde corpuşorul la scurte intervale de timp, contrar stării febrile severe. Mama îndurerată încearcă să îşi ascundă lacrimile amare, schimbând concomitent compresele de pe fruntea şi burtica copilaşului ei. Se aud bătăi în uşă, în curând intrând în micuţa încăpere medicul.

După o scurtă consultare, chipul îi devine palid şi îngrijorat; mama îl priveşte cu inima însângerată... citea pe chipul lui un răspuns care îi provoca fiori reci.

- În ce stare este? Întrebă aceasta cu o voce tremurândă.

- Nu cred că va mai apuca ziua de mâine. Îmi pare rău...

Picioarele femeii cedează şi o ameţeală cumplită îşi face apariţia; cade pe fotoliu.

- Doamnă...

Tânăra mamă nu îl auzea, cuvintele "nu va mai apuca ziua de mâine" răsunau constant în minte, torturând-o. Ridică mâna, transmiţând astfel să fie lăsată singură... vroia ca ultimele ore pe care le petrecea cu băieţelul bolnav să fie doar ale ei, să nu piardă nici o clipă atât de preţioasă.

Medicul a înţeles şi, plecându-şi întristat capul, părăseşte camera. Au trecut minute grele în care doar lacrimile mari erau mângâiere pentru obrazul livid, iar suspinele deveneau cuvintele ce-i eliberau pentru scurt timp inima împovărată.

Ridică ochii şi îşi priveşte copilul; acesta zâmbea suav, uitându-se spre un perete ca şi cum acolo era cineva sau ceva.

- Puişorul meu, ce s-a întâmplat?

Copilaşul, abia rostind, şopteşte arătând cu mânuţa spre perete:

- Acolo... este o femeie foarte frumoasă cu un prunc în braţe.

Mama se uită spre perete dar nu vede nimic decât o icoană cu Maica Domnului şi Pruncul Sfânt.

- Este o icoană, dragul meu.

- Nu, mămică, lângă icoană este o femeie nespus de frumoasă. Uite, îmi zâmbeşte dulce iar pruncul mă binecuvântează.

Mama, însă, nu vedea nimic.

"Probabil delirează din cauza febrei”, îşi spuse îndurerată.

După puţin timp, băieţelul adoarme fiind istovit din cauza bolii.

Femeia merge la icoană, o sărută cu smerenie şi, îngenunchind, se roagă sfâşietor:

- Sfântă Maică salvează-mi copilul! Viaţa mea şi viaţa lui le las în mâinile tale!

Trec cincisprezece minute în care rugăciunea devenea tot mai fierbinte. Copilaşul se trezeşte şi râde fericit, atât cât îi permitea boala. Tresărind, mama se îndreaptă spre pat.

Băieţelul nu-şi privea mama, ci privea undeva lângă pat ca şi cum era acolo o altă persoană.

- Comoara mea, unde priveşti?

- Mămică, acea femeie a venit lângă mine şi m-a sărutat pe frunte, iar pruncul mi-a mângâiat obrazul. Acum s-a aşezat pe pat şi mă ţine de mână, zâmbindu-mi mereu.

- Are un zâmbet minunat... îţi zâmbeşte şi ţie.

Biata mamă nu vedea nimic şi simţea că înnebuneşte la gândul că băieţelul ei se stingea cu fiecare oră. Disperată, iese afară din cameră pentru a plânge în voie, pentru a-şi ascunde durerea; nu înţelegea că sufletul pur al copilaşului ei era capabil să o vadă pe Maica Domnului şi pe Domnul Iisus.

Copilaşul începe un dialog cu frumoasa femeie, aşa cum o numea:

- De când aţi venit? Nu v-am văzut până azi.

 - Dintotdeauna am fost aici şi te-am vegheat. Zise, cu cea mai sublimă voce, blânda femeie.

Băieţelul se gândi o clipă, după care rosti cu vocea întristată:

- Dacă tot timpul sunteţi aici, atunci înseamnă că alţi copilaşi bolnavi sunt singuri.

Lacrimi calde cad pe mânuţa mică.

- Vă rog, mergeţi la ei! Promit că eu voi fi bine până când veţi reveni.

Pruncul Sfânt gângureşte fericit, privindu-l cu o iubire nemărginită iar Maica Domnului îl mângâie duios pe frunte.

- Drag copil, ei niciodată nu sunt singuri Aşa cum, în acest moment, suntem aici cu tine, aşa suntem şi cu ei tot în această clipă.

Ochii mari ai suferindului exprimau o uimire imensă.

- Dar cum este posibil?

- Iubirea face totul posibil. Înainte de a ne vedea, ne-ai primit în sufletul tău pur şi ne-ai iubit cu toată fiinţa...

- Mama nu vă vede. Înseamnă că nu v-a primit în sufletul ei...

- Nu toţi cei care ne primesc în sufletul lor ne văd, dar noi suntem mereu alături de ei, iubindu-i şi păzindu-i.

Copilul scoate de sub pernă un bileţel.

- Vreau să te rog ceva... dacă mor, să nu o părăseşti pe mama şi dă-i, te rog, această scrisoare. Am scris-o în urmă cu trei zile; te rog, să nu uiţi de ea.

Femeia îl sărută pe frunte şi punând scrisoarea la loc, îi spune:

- Tu nu vei muri niciodată, moartea nu există pentru sufletele inocente precum al tău... în legătură cu scrisoarea... nu e nevoie să i-o dau eu, pentru că o vei face chiar tu.

- Dar cum, dacă sunt grav bolnav şi în curând...

Se opreşte, amintindu-şi de cuvintele pe care le auzise înainte. Maica Sfântă îl binecuvântează după care îi spune ultimele cuvinte înainte de a dispărea pentru scurt timp.

- Credinţa vindeca totul!

Uşa se deschide, în cameră făcându-şi apariţia mama care avea ochii roşii de la atâta plâns.

Pune mâna pe fruntea copilaşului şi constată cu stupoare că febra îi crescuse. Fuge disperată să ude compresa şi când se întoarce înlemneşte în prag.

Copilaşul ei se chinuia să meargă spre icoana.

- Băiete, ce faci?

- Acea femeie mă cheamă la ea. Nu mă împiedica, te rog!

Biata femeie simţea cum puterile îi slăbesc şi cum totul se întunecă; leşinase de la atâta durere.

Copilul, cu chiu cu vai, ajunge în braţele protectoare ale Maicii Domnului.

- Voinţa şi credinţa fac ca imposibilul să devină posibil. Drag copil... în viaţă, oricâte greutăţi ai avea, să nu renunţi la credinţa ta! De acum nu ne vei mai vedea cu ochii trupului, dar mereu vom fi alături de tine, dacă în inima vei păstra iubirea şi credinţa.

Băieţelul simţea cum, cu fiecare secundă, puterile îi revin dar tristeţea îl cuprinde. Maica Sfântă şi Pruncul Iisus dispăreau încet din faţa ochişorilor lui.

Plângând, strigă cu disperare:

- Staţi! Unde să vă caut?

Sfintele fiinţe au dispărut, dar vocea inconfundabilă se mai aude încă o dată:

- În inima ta!

O fericire colosală i-a inundat fiinţa, iar o pace dulce îi învăluia sufletul. De pe buzele micuţe se aude un silenţios "mulţumesc”.

După ce sărută icoana, fuge spre pat, ia plicul şi, ajungând lângă mama lui o sărută de zeci de ori până când îşi revine.

Un strigăt de bucurie se naşte din inima tinerei şi frumoasei mame.

- Puişorul meu, te-ai vindecat!

- Maica Domnului şi Fiul ei m-au vindecat... mămică, această scrisoare am vrut să o citeşti după moartea mea şi am rugat-o pe acea femei frumoasă să ţi-o dea, dar mi-a spus că o voi putea face eu singur şi a a avut dreptate.

Mama deschide scrisoarea şi o citeşte. Pe acea foaie erau scrise cele mai frumoase cuvinte pe care o mamă le poate citi... era exprimată o iubire atât de sinceră şi de curată încât te făcea să tremuri din toată fiinţa. Acea scrisoare era un imn de dragoste, scris dintr-o inimă inocentă în care credinţa şi iubirea sălăşluiau într-o pace divină.

 

(Μιhaela Gligan)

 

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții