Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Georgiana T., Brăila: În urmă cu trei ani de zile o persoană foarte apropiată a trecut printr-o perioadă destul de dificilă, şi-a pierdut locul de muncă iar în afară de această întâmplare nefericită, în jurul ei au apărut mai multe probleme care au afectat-o destul de mult atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Deşi pe atunci nu eram chiar atât de apropiată de Sfinţii Bisericii noastre Ortodoxe, auzisem de minunile Sfântului Efrem cel Nou. Trebuie să vă povestesc şi cum am aflat de acest mare Sfânt. Într-o zi, pe când mă aflam la Biserică, înainte de începerea Vecerniei, îmi amintesc că am văzut o carte cu minunile Sfântului Efrem cel Nou în braţele unei prietene. Am întrebat-o cine este Sfântul de pe coperta cărţii şi mi-a răspuns că e Sfântul Mucenic Efrem cel Nou.

Mi-a dat cartea să văd despre cine este vorba, am răsfoit-o, am citit repede câteva din minunile Sfântului apoi a început slujba Vecerniei şi a trebuit să-i returnez cartea. Practic aceasta a fost prima mea "întâlnire" cu Sfântul. Când am ajuns acasă, am căutat de îndată pe internet Acatistul Sfântului Efrem cel Nou pentru a-l scoate la imprimantă. Am reuşit să-l citesc, m-am rugat pentru persoana respectivă să-şi găsească un loc de muncă. Peste câteva zile, deşi nu mă aşteptam să se întâmple chiar atât de repede, ea m-a anunţat că şi-a găsit un loc de muncă datorită unui prieten mai vechi. Dar eu cred că Sfântul Efrem cel Nou a lucrat prin acel prieten şi a ajutat-o în găsirea unui nou loc de muncă! Aşadar, vă îndemn pe toţi cei care sunteţi în căutarea unui job şi nu numai, să apelaţi la Sfântul Efrem deoarece este un mare Sfânt făcator de minuni al Ortodoxiei! Pace şi bucurie!

Mădălina Grosu, Tulcea: Pe peretele opus din salon, am văzut, printre alte iconiţe, şi pe cea a unui sfânt drag mie. După ce m-am uitat mai atent, mi-am dat seama că era Sfântul Nectarie. Văzându-i chipul m-am liniştit, însă teama nu a dispărut cu totul. Ajunsesem în acel salon de spital pentru o problemă minoră care trebuia rezolvată printr-o incizie. Nu era nimic grav, însă trebuia să fiu internată peste noapte. Spre surprinderea mea am reuşit să mă conformez repede cu gândul de a dormi acolo, fără să mai sesizez condiţiile pe care le găseşti în spitalele din ţară... de unde poţi pleca cu mai multe boli decât ca atunci când ai venit (mama statea ca pe ace când a văzut unde trebuia sa dorm). Cu toate că mama insista să nu rămîn la spital peste noapte, decizia doctorului era fermă: rămâneam acolo. Ceva mai târziu, după ce am vorbit cu o rudă a doctorului, am aflat că nu e cu putinţă să mă externeze după ce internarea e făcută, întărea acest lucru şi faptul că nici măcar pe vărul său nu îl lăsase să plece după o intervenţie asemănătoare cu a mea. Am scris atâta despre plecatul acasa pentru că nimeni nu îşi doreşte să rămână acolo nici măcar câteva ore.

După incizie am revenit în salon unde atmosfera te făcea să te simţi mai bolnav decât eşti. Stăteam acolo şi mă uitam cum plouă, cum stropii intră prin sita lipită cu leucoplast. Peste câteva ore de la intervenţie a venit mama, iar apoi doctorul, consultându-mă. Totul decursese bine, fapt ce m-a bucurat, dar mai mult decât atât puteam să plec acasă. După această veste, aproape că nu mă mai durea nimic. Pe hol am întrebat-o pe mama cu cine a vorbit de medicul a spus atât de convins că pot pleca. Mă gândeam că insistase sau că vorbise cu cineva apropiat doctorului, însă mama mi-a răspuns stăpână pe sine: "Cu Sfântul Nectarie." Se rugase Sfântului Nectarie. Eram bucuroasă. Eu nu avusesem curajul să-i spun sau să-i cer nimic Sfântului. Îi mulţumesc că prin rugăciunea mamei mele, Sf. Nectarie nu a lăsat-o să se îngrijoreze şi m-a protejat şi pe mine.Aceasta e mica mea mare minune, însă Sf. Nectarie a făcut şi face minuni incredibile. (...) Cu adevărat, Dumnezeu face minuni în fiecare secundă prin Sfinţii Săi. (sursă: http://firescdisparut.blogspot.ro/)


Patricia B., Bucureşti: Mă alătur şi eu tinerilor care au mărturisit despre ajutorul sfinţilor în viaţa lor.

Un sfânt tare drag mie, poate chiar cel mai drag, este Sfântul Nectarie. L-am descoperit pe Sfantul Nectarie cam acum un an şi jumatate când am fost într-o zi de toamnă cu câţiva colegi şi profesori la seminarul teologic din Bucureşti pentru un proiect şi o prezentare. Şi cand ne-am dus, am trecut şi pe la Mânăstirea Radu-Vodă care este chiar lângă seminar.Tocmai fusese hramul Mânăstirii - Sărbatoarea Sfântului Ierarh Nectarie. Eu pana atunci nu ştiam de existenţa acestei Mânăstiri şi nici de faptul că acolo se afla racla cu moaştele Sfântului Nectarie. Cred că Dumnezeu a rânduit să merg în acea zi acolo. Apoi o vreme nu m-am mai gândit la asta dar de vara trecută am început să merg mai des pe acolo şi să mă rog mai des  Sfântului Nectarie. L-am rugat să mă ajute să-mi găsesc un duhovnic şi l-am gasit. Pe atunci treceam printr-o perioadă destul de grea, cu multe ispite şi tot de la Sfântul Nectarie a venit ajutorul, când credeam că nu mai este nici o speranţă. Într-o zi mă durea gâtul şi era o durere destul de neplacută. Mi-am dat cu puţin ulei din candela care arde neîncetat lângă moaştele Sfântului şi în câteva zile durerea mi-a trecut. Şi sunt sigură că m-a ajutat în multe alte momente când poate eu nici nu ma gândeam că primesc ajutor de la el.

Şi Sfântul Nicolae m-a ajutat. După ce am citit mai multe mărturii pe blogul http://ajutorlaexamene.wordpress.com/ am decis să citesc şi eu acatistul Sfântului Nicolae pentru ajutor la învaţătură. Dar nu îl aveam. Tot în acea zi trebuia să mă întâlnesc cu o fată ca să-i dau ceva şi atât de mare mi-a fost uimirea când am văzut că mi-a adus acatistul Sfântului Nicolae. Nu mă aşteptam ca acatistul să intre în posesia mea chiar aşa de repede. Iar după ce l-am citit chiar am învaţat mai uşor.


Stîngă Elena-Alexandra, Brăila: Acum câţiva ani s-a intamplat ceva atât de miraculos încât nu voi putea uita această întamplare niciodată.Tatal meu făcuse un blocaj renal şi intrase în comă de gradul 3. În acea perioadă ne aflam în vizită la rudele tatălui din judeţul Dolj, Craiova, unde a fost şi internat...Din momentul în care a intrat in comă în fiecare zi mergeam cu mama la el şi plângeam cand îl vedeam că nu reacţionează când îl strigam. Ajungeam acasă şi ne rugam la Dumnezeu, Maicii Domnului şi în special Sfântului Ierarh Nicolae să-l facă bine cât mai repede. Eu, mama şi mătuşa mea plângeam şi aşteptam în fiecare minut o veste bună despre tata. După două săptamâni de comă, ca de obicei ne duceam în fiecare zi la spital. În a 14 zi în care ne-am dus, doctorii ne-au spus ca ei au făcut tot ce era cu putinţa iar dacă până a doua zi nu şi revine îl vor da acasă. Fiind doctori renumiţi din Craiova îi rugam să încerce, poate, poate mai e ceva de făcut. Însă ei ne-au spus că doar Dumnezeu îl mai poate salva. Atunci am înţeles şi eu că aveam să-mi pierd tatăl definitiv şi totuşi aveam o varstă fragedă.

Am inceput să plâng în hohote pe holul spitalului. Nemaiputând să mă opresc din plans, matuşa mea m-a luat acasă. Iar acasa când am ajuns am început să mă rog plângând şi suspinând la Dumnezeu, la Maica Domnului şi la Sfântul Ierarh Nicolae (al cărui nume tatăl meu îl poartă). M-am rugat împreună cu mama mea pana la ora 23. Şi am adormit apoi cu gândul că a doua zi va trebui să mergem la spital să-l aducem acasă pe tata şi să ne pregatim de ce e mai rău. Ne-am trezit de dimineaţă şi am plecat spre spital...Acolo ne-a întampinat doctorul lui aproape cu lacrimi în ochii, spunându-ne că nu-i vine sa creadă ceea ce s-a întâmplat şi ne-a dus în salonul tatălui meu. Spre surpinderea noastră, tatăl meu îşi revenise şi putea să se mişte chiar. Ieşise din comă de dimineată. Doctorii au rămas uimiţi şi ne-au spus că nu este meritul lor, ci pur şi simplu Dumnezeu a făcut un miracol. Pe atunci eram mai mică şi nu am conştientizat în totalitate minunea săvârşită de Sfântul Ierarh Nicolae. De asemenea, şi Măicuţa Domnului l-a ajutat foarte mult pe tata. Acum am înţeles ce înseamnă rugăciunea curată din inimă. Am înţeles ce înseamnă să ai credinţă şi să-ţi pui nădejdea în ajutorul unui Sfânt. Îi mulţumesc pe această cale Sfântului Ierarh Nicolae ca m-a ascultat atât pe mine cât şi pe mama şi l-a vindecat pe tatăl meu. Îi îndemn pe toţi elevii şi studenţii să apeleze la Sfântul Nicolae în problemele şi în necazurile lor, deoarece cu adevărat, se dovedeşte zilnic a fi un prieten al creştinilor şi un mare făcător de minuni!

(sondaj lunar realizat de Georgiana)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești