Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Era cu puţin ȋnainte de prânz pe 18 august 2012, ȋntr-o sâmbătă. Şase infirmiere şi asistente ȋi duceau pe mamă şi pe copilul ei ȋncă nenăscut din salonul 407 ȋn centrul de naşteri al Spitalului Aultman din Canton, Ohio. Patul ei pe rotile aluneca uşor pe gresia lucioasă de pe jos, ȋn drum spre secţia de cezariene de urgenţă.

Lui Keri Gerstenslager ȋi curgeau lacrimi pe obraz. Mai erau 14 săptămâni până când trebuia să nască. Mai mult, apa i se rupsese cu şase săptămâni ȋnainte, ȋncetind dezvoltarea fetusului. După naşterea lui Austin, doctorii şi asistentele au folosit tot ce poate oferi tehnologia şi medicina pentru a-l ajuta. Nimic nu avea efect. Toţi şi-au dat seama că plămânii lui nu erau suficient de dezvoltaţi să-l ţină ȋn viaţă.

Roger Vazquez, neonatologul care avea grijă de Austin, a spus că noul-născut nu are nici o şansă de supravieţuire.

Familia Gerstenslager se pregătise pentru acest moment. Ȋnvăţaseră pe de rost ratele de supravieţuire ale copiilor născuţi prematur, ȋn diferite perioade ale sarcinii. Ȋşi cercetaseră credinţa. Se gândiseră serios la linia subţire care desparte deciziile egoiste de cele lipsite de egoism. Aşadar, după un examen de conştiinţă al părinţilor, Austin a fost deconectat de la aparate. A fost dus ȋnapoi ȋn salonul 407. Acolo Keri şi soţul ei Chip ȋşi ȋmbrăţişau copilul şi aşteptau ca el să moară ȋncet.

De abia acum ȋnsă ȋncepe povestea.

Chip, 43 ani, şi Keri Gerstenslager, 34 ani, aveau deja doi copii. Keri nu avusese probleme ȋn a rămâne ȋnsărcinată cu nici una din cele două fetiţe blonde ale lor, Kendra, de 6 ani şi Erika, de 3 ani.

„Am simţit că trebuie să avem un alt copil”, a spus Keri. Au decis să aibă un al treilea copil dar nu i-a fost la fel de uşor să rămână ȋnsărcinată. Ȋn cele din urmă au apelat la fertilizarea in vitro care a avut suces. Ȋn februarie 2012, se prinseseră trei embrioni care creşteau. După câteva luni, ȋnsă, a pierdut doi. La 20 de săptămâni, cu doar un copil rămas, i s-a rupt apa. Keri s-a pregătit să intre ȋn travaliu dar aceasta nu s-a declanşat. Doctorii i-au cerut să stea la pat pentru a salva viaţa celui de-al treilea şi ultimului fetus. Şi-a luat concediu - era terapeut ocupaţional la Centrul Medical „Mercy”. Beia foarte multe lichide pentru a-i creşte lichidul amniotic.

„De ce eu”? a strigat la Dumnezeu când era ţintuită la pat.  

Keri citise foarte mult despre ratele de supravieţuire a prematurilor. Dar acele statistici erau pentru situaţiile ideale ȋn care apa mamei nu se rupsese. Keri ȋnsemna pe un calendar fiecare zi ȋn care păstra sarcina. Spera să ajungă ȋn săptămâna a 26-a, mai exact, pe 18 august. Dacă ajungeau până acolo, familia Gerstenslager hotărâse să ȋncerce orice pentru a-i salva viaţa copilului lor.

Numele pe care l-au ales pentru copil era Austin iar cel de-al doilea nume era Luca, din Biblie. Sfântul Luca este sfântul protector al doctorilor şi al chirurgilor. „Am simţit că va avea nevoie de protecţia sfântului. Probabil urma să fie ajutat de mulţi doctori”, a spus Keri. Când mai rămăsese o zi de tăiat din calendar, travaliul s-a declanşat pe 17 august, ȋntr-o vineri. Contracţiile apăreau la fiecare patru minute.

Familia a ajuns la Spitalul Aultman la prânz ȋn acea vineri. Keri a fost dusă ȋntr-un salon pentru mamele cu sarcini cu probleme care urmau să nască. O ecografie cu ultrasunete a arătat caracteristicile unui fetus de 23 de săptămâni, nu ale unuia de 26. Lipsa lichidului amniotic ȋi oprise dezvoltarea. Keri a ȋncercat să-l ţină pe copil ȋn pântece. Un fetus se dezvoltă direct proporţional cu fiecare săptămână ȋn care mai este ȋn pântece. Următoarea zi, orice s-ar ȋntâmpla, va atinge termenul de 26 de săptămâni pe care şi-l impusese. Aproape reuşise. Cu un aparat conectat la abdomenul lui Keri pentru a arăta bătăile inimii fetusului, doctorii şi infirmierele ȋl monitorizau pe Austin. A doua zi dimineaţă, ȋn jur de 10.30, bătăile inimii s-au rărit, semn că Austin avea nevoie de ajutor. Moaşa Jodi Johnson, care avea trei băieţi, a ȋncercat să o liniştească pe Keri din nou. Chip şi medicul obstretician Steven au făcut la fel.  Willard a intrat ȋn salon şi i-a spus că trebuia să nască imediat.

Austin Luca Gerstenslager s-a născut la 12.17 la prânz. Ochiul lui stâng era ȋnchis. Avea lungimea unei rigle şi cântărea ȋn jur de 700 de grame. „Nu arată foarte rău” , şi-a spus Doctorul Vazquez. Culoarea noului născut era frumoasă. Chip putea să jure că l-a auzit plângând. Pus ȋntr-un incubator mobil, Austin a fost mutat ȋn secţia de terapie intensivă neonatologie. Apoi doctorul Vazquez şi echipa sa i-au băgat un tub pe gât, i-au ȋnvelit plămânii cu o substanţă care le lipseşte prematurilor fără de care ar ȋnceta să mai funcţioneze, i-au pus un aparat care respira pentru el, dându-i oxigen pur.  Austin nu a reacţionat prea bine.

Nivelul de saturaţie cu oxigen din sânge era ȋn jur de 55 de procente. Ar fi trebuit să crească la 90. Doctorul Vazquez nu era surprins: probabil ţesuturile plămânilor lui Austin ȋncetaseră să se dezvolte la câteva săptămâni după ce lui Keri i se rupsese apa.
Doctorul Vazquez s-a dus ȋn salonul ȋn care Keri s-a trezit şi vorbea cu Chip.

„Nu există nici o şansă de supravieţuire”, a spus doctorul când a fost forţat să dea un pronostic. Chair dacă aparatele ȋl vor ţine ȋn viaţă pe Austin, oraganele lui nu vor mai funcţiona, i-a spus lui Chip. Jodi Johnson, moaşa care avusese grijă de Keri ȋn acea zi, auzisese conversaţia. Nu putea să se abţină; a ȋnceput să plângă. Doctorul Vazquez l-a pus pe Austin ȋn braţele mamei. Familia Gerstenslager se hotărâse cu câteva săptămâni să nu-şi transforme copilul ȋntr-un experiment ştiinţific doar pentru a-şi uşura conştiinţa. Ȋncercaseră să-l salveze dar nu au reuşit. Era momentul să se despartă de el. Dacă urma să moară, o va face ȋn braţele mamei - ȋn pace şi fără durere.

„Cel mai frumos copil de 26 de săptămâni pe care l-am văzut vreodată”, i-a spus Johnson lui Keri. Până la ora 1.30 după-amiaza, Chip, Keri şi Austin erau ȋnapoi ȋn salonul 407. Keri ȋl ţinea aproape pe Austin. „Te iubesc ... te iubim”, i-a şoptit. Chip a luat legătura cu preotul Don King de la parohia lor, "Sfântul Mihail". Preotul a venit după 15 minute. A făcut o slujbă scurtă, folosind un recipient cu apă. „Austin Luca, te botez ȋn numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, a spus.

Ȋn următoarele ore, părinţii, fratele şi sora lui Chip, şi mama lui Keri au venit ȋn salonul 407 pentru a-l ȋntâlni şi pentru a-şi lua rămas bun de la Austin. Keri nu lăsa pe nimeni să-l ȋmbrăţişeze. Ȋi era frică că Austin va muri ȋn braţele altcuiva. Din nou singuri, Chip şi Keri ȋşi admirau copilul pe care Keri ȋl ţinea la piept.  „Uită-te la sprâncenele lui blonde”, a spus Keri ȋn mod drăgăstos. „Părul lui, unghiile lui”. Credeau că sfârşitul era aproape. Erau bine.

Ȋn salon se auzea doar sunetul ocazional al perfuziei.  Infirmiera de la secţia de terapie intensivă neonatologie Melissa Giannini intra din când ȋn când să verifice bătăliile inimii lui Austin. Când era să moară, bătăliile inimii trebuiau să ȋncetinească.

După patru ore, Austin ȋncă respira. 120 de bătăi ale inimii pe minut. Austin şi-a mişcat capul când perfuzia lui Keri a scos un sunet. Şi-a ȋnfăşurat degetele de la mâini şi de la picioare ȋn jurul degetelor părinţilor. Aceştia se ȋntrebau dacă au făcut o alegere bună. L-au contactat pe doctorul Vazquez. „Uneori durează un pic mai mult”, a explicat acesta. Inima lui Austin era puternică, le-a spus. Dacă se răzgândeau, puteau să-l sune. Chip se gândea la pregătirile de ȋnmormântare. Urmau să-l incinereze. Giannini a pus stetoscopul pe pieptul lui Austin. Acesta a ȋncercat să-l lovească. Cele patru ore au devenit cinci, apoi şase. Ȋncă 120 de bătăi pe minut. Ce se ȋntâmplă? se ȋntreba Chip.

Infirmiera Erica Bucklew a intrat în tură la secţia de terapie intensivă neonatologie la 7 seara. Austin și părinţii săi au rămas în salonul 407, încă așteptând sfârșitul. Vestea despre bebeluş se răspândise în toată secţia. Acest bebeluș care nu se comporta ca un bebeluș pe moarte.  „Toată lumea vorbea despre el”, își aduce aminte Bucklew. „Cu toţii așteptam noutăţi”. În salonul 407, minutele și orele se scurgeau. Doctorul Vazquez era acasă și citea. Asistenta Fran Kessler preluase secţia de terapie intensivă pe timpul nopţii. Giannini continua să ȋl ţină pe bebeluş sub observaţie. Acesta era încă puternic.

„Vrei să vii cu mine data viitoare să-l vezi pe noul-născut și pe părinţii lui”? Era în jur de 11 seara. Kessler s-a prezentat familiei Gerstenslager. „Pot să mă uit”? a întrebat-o pe Keri. Austin era strâns ȋn braţe atât de tare încât Kessler abia îl putea vedea. Când a ridicat pătura a văzut că Austia sugea o suzetă. I-a verificat bătăile inimii. Abia îi auzea inima deoarece noul născut sugea suzeta extrem de puternic.   „Este frumos”, Kessler le-a spus lui Chip și Keri. „Inima lui este puternică. Ȋşi face deja simţită personalitatea. Putem face câteva teste? Nu încerc să vă fac să vă răzgândiţi. Vrem doar să vedem cum este.”

Nivelul de saturaţie cu oxigen din sângele lui Austin era la un nivel normal, de 88 de procente. Un alt test a indicat un nivel acceptabil de dioxid de carbon în sânge. Sângele lui nu era acidotic, ceea ce însemna că primea suficient oxigen. Trecuse de miezul nopţii. Austin mai trăise ȋncă o zi. A fost un moment de răscruce pentru Keri deși nu își putea explica de ce. Kessler, care îl sunase pe doctorul Vazquez înainte de a face testele suplimentare, l-a sunat din nou. Doctorul analiza ceea ce tocmai îi spusese Kessler. De ce nu s-a ȋntâmplat ceea ce anticipase? se întreba. Kessler i l-a dat pe Chip la telefon. „Chip, lucrurile s-au schimbat”, i-a spus doctorul Vazquez. Chip Gerstenslager spune că își va aminti această propoziţie tot restul vieţii.

Era 12.20 după-amaiza, aproape 11 ore de când intraseră în salonul 407 să-l ajute pe nou-născut să moară. Infirmiera Giannini l-a pus pe Austin înapoi în incubator și l-a dus la secţia de terapie intensivă. Urmau să încerce să-l salveze. Keri și Chip s-au uitat unul la altul. „Ce s-a întâmplat?” și-a întrebat soţia.  O perfuzie a fost pusă ȋn vasele de sânge din cordonul ombilical al lui Austin. Cei de la terapie intensivă au folosit din nou ventilatorul să ȋl ajute să respire, suflându-i un curent continuu de aer ȋn nări. Austin era ȋn viaţă dimineaţă şi a trăit şi ȋn acea zi.

Doctorul Vazquez nu s-a bucurat niciodată mai mult că nu avuse dreptate. Ȋn cei 18 ani la Spitalul Aultman, doctorul a spus că nu se ȋntâmplase aşa ceva. Ȋncă nu poate ȋnţelege. A vorbit cu alţi doctori neonatologi dar nici aceştia nu au găsit vreo explicaţie pentru supravieţuirea lui Austin.

„Ȋn mod normal, nu avea cum să i se dezvolte plămânii”, a spus doctorul Vazquez. „Cei mai mulţi nou-născuţi evoluează după cum te aştepţi şi de obicei le e mai rău ȋnainte de a se ȋnsănătoşi. Acest bebeluş, nu numai că a respirat singur 12 ore, dar a fost capabil să producă zaharoză pentru el. S-a descurcat mai bine fără aparate decât cu ele.”

Ȋn total, Austin a stat ȋn spital timp de 100 de zile. A avut parte de urcuşuri şi coborâşuri, la fel ca mulţi dintre cei aproape 400 de copii care ajung la secţia de terapie intensivă neonatologie. La fel ca ei, Austin va fi mai predispus la probleme de dezvoltare fizică sau mentală. Dar familia lui se va ȋngrijora mai târziu, nu acum.

Ȋn noaptea dinainte de a pleca din secţie, Keri a scris pe pagina ei de Facebook: „Stând aici ȋn secţia de terapie intensivă cu băiatul meu ȋn braţe pentru ultima noapte, ȋmi fac griji pentru următoarea mamă care va sta pe acest scaun. O mamă care ȋn clipa de faţă probabil nu bănuieşte că va sta pe un scaun ca acesta... Mă rog pentru ea, ca finalul poveştii  ei să fie la fel de fericit ca al meu”.
 
Sursa: http://www.rd.com/true-stories/survival/the-baby-who-refused-to-die-11-hours-in-room-407/3/

Traducere: Mădălina Stalniceanu

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești