O mamă îndurerată nu și-ar incinera niciodată trupul copilului adormit! Ci l-ar îngropa cu multă iubire și delicatețe
De câteva zile, odată cu decizia familiei regizorului Sergiu Nicolaescu de a-l incinera, subiectul arderii trupului morților a fost prezent în diferite dezbateri publice. Neînțelegerea: decizia Arhiepiscopiei Bucureștilor de a nu săvârși o slujbă de pomenire celui ce urmează să fie incinerat.
Prima problemă care apare este următoarea: Care este diferența dintre trupul unui om care se descopune în pământ treptat (în ani de zile) și arderea trupului în două ore la un crematoriu? Trupul tot pământ ajunge, ori prin descompunere, ori prin ardere, căci cenușa tot pământ este.
Deci dacă trupul omului se face praf și pulbere, indiferent prin ce metodă, atunci de ce Biserica Ortodoxă condamnă această practică și refuză săvârșirea slujbei de înmormântare?
Voi încerca să răspund punctual:
1. Deciziile pe care le ia Biserica Ortodoxă Română prin Sfântul Sinod au rol pastoral-misionar cu efecte pe întinsul întregii Patriarhiii Române. Slujba înmormântării, împreună cu toate canoanele și hotărârile sinodale referitoare la practica înmormântării, au ca scop nu doar mântuirea sufletului celui adormit ci și îndreptarea în credință (educarea) celor care participă (familie, prieteni, cunoștințe, străini) în acele zile la ritualul înhumării.
Prin urmare, mare parte din cântările, rugăciunile și textele care se citesc la pomenirea celui mort și la slujba propriu-zisă de înmormântare au ca scop să ajute pe cei prezenți la înmormântare ca să înțeleagă ce este de fapt moartea. Bineînțeles că preotul împreună cu familia îndurerată se adună în jurul celui adormit și așezat în mijlocul bisericii, pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui și primirea sufletului său în Împărăția Cerurilor, dar în același timp aceste rugăciuni și texte liturgice amintesc celor prezenți că cel mort va învia, că sufletul său merge la Dumnezeu să fie judecat, și trupul se întoarce în pământ acolo de unde a fost luat. Deasemenea, familia și prietenii află că sufletul va fi supus acum unei judecăți particulare și că la sfârșitul lumii, când Iisus Hristos va veni iarăși pe pământ să judece omenirea, atunci vor învia și trupurile noastre și se vor uni cu sufletele.
Prin urmare aș vrea să rețineți acest aspect foarte important: hotărârile Sfântului Sinod legate de înmormântare nu vizează numai binele celui adormit, ci și educarea duhovnicească a celor care participă la slujba înmormântării. Acesta este un prim pas pentru a înțelege de ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin hotărârea luată în anul 1928, interzice incinerare.
2. Incinerarea trupului celui adormit este o lipsă de respect față de trupul acestuia. Sfântul Nicolae Velimirovici ne spune: „Dar ce, oamenii incinerează caii şi câinii şi pisicile şi maimuţele moarte? Nu am auzit de aşa ceva. Am auzit şi am văzut că le îngroapă. Şi atunci, de ce să se facă silnicie asupra trupurilor moarte ale oamenilor, care sunt stăpânii tuturor animalelor de pe pământ? Oare un crematoriu pentru animalele moarte nu ar fi, mai ales în oraşele mari, mult mai justificat decât crematoriul pentru oameni? ”
Dacă noi astăzi nu ardem animalele moarte, de ce oare să dăm foc trupurilor celor dragi ai noștri?
O mamă nu și-ar arde niciodată trupul fiului adormit! O mamă îndurerară nu și-ar da foc fetiței de cinci ani care i-a murit! Niciodată. Ci ar îngropa-o cu mult delicatețe și iubire și zi de zi ar veni în cimitir la ea ca să-i vorbească.
3. Incinerarea celui adormit duce inevitabil la inexistența unui mormânt. Cine l-a iubit cu adevărat pe cel care a murit, va vrea mereu să-l aibe în inimă, va prețui tot ce a avut, purtat, atins și creat acela. Ba mai mult, va vrea ca uneori să vorbească cu el, ca și cum ar fi viu. Ori cum oare să vorbești cu pijamelele celui adormit? Nu e oare mult mai cuviincios să mergi la mormântul lui, acolo unde parte din el este de fapt, și acolo în fața crucii să-i vorbești?
Mormântul e un loc de mare mângâiere și apropiere sufletească pentru familia celui care a decedat. Cei dragi, atunci când vin la mormânt, îl simt pe cel trecut la Domnul mult mai aproape de ei…
Mai mult decât atât, crucea de la capul celui adormit nu este așezată acolo întâmplător, ci pentru a aduce aminte celor vii că morții vor învia, așa cum și Hristos, deși răstignit pe Cruce, a înviat din morți, omorând moartea. Mormântul și crucea celui decedat amintesc celor dragi că și ei vor muri, și gândul la moarte cu siguranță îi va îndemna spre pocăință, pe unii mai mult, pe alții mai puțin.
Parcurgerea drumului prin cimitir către mormântul celui drag este o experiență unică în lume, prin care realizezi că pe toți, ne unește până la urmă moartea. Dar nu moartea ca desfigurare și capăt al vieții, ci moartea ca ușă spre adevărata viață, viața în comuniune cu Dumnezeu, în Împărăția Cerurilor.
4. Incinerarea este o modalitate de a pierde urma celui drag, de a ți-l șterge permanent din conștiință, pentru că altfel, trupul lui, prezent în cimitir este în continuare o prezență parțială a acelei persoane în viața ta.
5. Incinerarea este și un mod psihologic de a nega moartea, de a scăpa de frica morții. Făcându-l cenușă pe cel drag și aruncându-l pe apa Dunării este de fapt o încercare de a te păcăli, în câteva luni de zile, că cel mort n-a existat niciodată. Și dacă n-a existat înseamnă că nici n-a murit. Și dacă n-a murit, atunci poate că moartea nu există.
6. Prin înmormântarea trupului celui adormit, familia lui este obligată moral să intre în legătură cu slujitorii Bisericii, cu Biserica Însăși, defapt chiar cu Dumnezeu. Chiar dacă până atunci nu veneau deloc la Biserică, acum vin pentru a face pregătirile de înmormântare, vin pentru a face pomenirile de 9 zile, de 40 de zile, de 3 luni, de 6 luni, de 9 luni, de un an, etc. Ori acest efort făcut în sprijinul celui drag te poate ajuta și pe tine însuți, ascultând dumnezeieștile rugăciuni ale slujbelor, simțind dulceața cântărilor bisericești, văzând minunăția picturii bizantine, simțind de fapt în suflet pe Dumnezeu.
Cultul morților (pomenirea lor) este o minunată formă prin care Dumnezeu ne ține legați de cei dragi, trecuți la cele veșnice, și în același timp ne educă duhovnicește formându-ne o conștiință creștinească întemeiată pe Adevăr, și nu pe minciuni și patimi.
Dacă noi toți ne-am incinera morții, atunci ar dispărea în timp mormintele, și ar slăbi în noi gândul la moarte și implicit nădejdea în Înviere.
7. Pentru că Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, este modelul de viață suprem al creștinului botezat în numele Sfintei Treimi, dacă El a fost îngropat atunci când a murit, atunci și noi trebuie să ne îngropăm morții. Dacă el a înviat din mormânt, ca teritoriu bine delimitat al morții, atunci și noi vom învia tot de acolo.
8. Gândiți-vă acum ce tradiție frumoasă are poporul român atunci când merge în noaptea de Paști cu lumina Învierii la mormintele celor dragi. Câtă teologie poate fi în acest gest! Câtă profunzime duhovnicească și intuiție în Adevăr, a țăranului român! În noaptea de Paști, tot cimitirul se luminează, și devine dintr-un loc trist, un loc al luminii, al nădejdii, al speranței că toți cei morți vor învia,…. și noi la un moment dat împreună cu ei.
Incinerarea celor morți n-are nicio legătură cu sfârșitul acela creștinesc în pace pe care noi îl cerem la fiecare Sfântă Liturghie.
9. Când cel mort este îngropat preotul aruncă o lopată de pământ peste el și spune: „Se pecetluiește această groapă până la a doua venire a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Ce frumusețe! Ce dătător de nădejde este aceast mesaj pentru cei prezenți și îndurerați!
10. Înmormântarea și cultul morții au un loc deosebit în sufletele creștinilor români. Dovadă o stă și Cimitirul de la Săpânța, un loc în care moartea a fost îmblânzită, înfrumusețată, domesticită, pentru a putea fi mai ușor acceptată de oameni.
Înhumarea (îngroparea celui adormit) este parte integrantă din toată teologia morții, din slujba înmormântării… Nu se poate altfel!
Iată de ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române refuză incinerarea.
Incinerarea n-are nicio legătură cu viața în Biserică, cu credința în Dumnezeu, cu nădejdea că vom învia!
(Claudiu Balan)
Claudiu Balan
ianuarie 8, 2013 @ 11:19 am
Aduc și o mică adăugire despre importanța trupului în credința ortodoxă:
„Trupul omului este templul lui Dumnezeu, întru care locuieşte Sfântul Duh, precum zice Sfântul Apostol Pavel (1 Cor. 3, 16-17; 6, 19); este locaş al sufletului si înfrăţit cu acesta, atât la răsplată cât si la pedeapsă. Se cuvine, deci, să fie cinstit si îngrijit si după despărţirea lui de suflet, iar nu ars ca un lucru netrebnic si fără preţ. Sfintele Moaşte, adică rămăşiţele trupeşti ale Sfinţilor, păstrate în chip minunat, sunt o dovadă vie a cinstirii pe care noi o datorăm trupurilor si darurilor minunate pe care harul lui Dumnezeu le toarnă în trupurile celor ce l-au bineplăcut. De aceea, noi îngropăm pe morţi în mormânt pentru că Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: ”Pământ eşti si în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19). Iar înţeleptul si răbdătorul lov zice: ”Tot pământul în pământ va merge, de unde s-a zidit” (34, 1, 15). Ca pildă vie avem pe Hristos, Care a fost îngropat si a stat în sânul pământului trei zile, făcându-se ”începătură învierii celor adormiţi”. „
(1 Cor. 15, 20); (Inv. de cred. crest. ortodoxă, p. 302).
Andrei-Marin
ianuarie 8, 2013 @ 4:03 pm
Frumos articol!
De fapt din perspectiva Noului Testament este de la sine înțeleasă îngroparea morților: [i]„Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când[u] toţi cei din morminte[/u] vor auzi glasul Lui”[/i](In. 5, 28).
Apoi în limba greacă mortul este numit κεκοιμημεωος adică [i]adormit[/i] iar locul unde sunt îngropați morții κοιμητηριον ( transliterat ar fi [i]kimitirion[/i], deci la fel și în română ) și înseamnă [i]dormitor[/i] . Interesant, nu?!:d Așadar nimeni nu se gândește să îl ardă pe acela despre care are sentimentul că doarme, doar dacă îl urăște până la moarte.
ionut
ianuarie 9, 2013 @ 9:30 am
TRADITII… doar atat….trupul este mancarea viermilor indiferent ca este ars sau ingropat . Omul cand moare isi va lua faptele in spate si se va infatisa inaintea lui Dumnezeu si apoi va avea loc judecata sa…nu conteaza cate slujbe i se face sau cate rugaciuni i se aduc celui mort totul este egal cu zero, caci dupa moarte nu mai poate fi nimeni salvat ci vom fi toti la mila Lui Dumnezeu.
Claudiu Balan
ianuarie 9, 2013 @ 10:09 am
Salut Ionuț,
Dumnezeu a lăsat Sfintele Taine ale Bisericii Sale tocmai pentru a-i mântui pe cei vii dar și pe cei morți.
Dacă susținem faptul că rugăciunile celor vii pentru cei morți sunt egale cu zero în fața lui Dumnezeu, atunci negăm însăși Sfânta Liturghie, unde pe Sfântul Disc sunt așezate miride pentru cei adormiți… pentru pomenirea lor.
Ori dacă negăm puterea Sfintei Liturghii, atunci negăm însăși jertfa pe cruce a lui Hristos, deci negăm întreaga lucrare de mântuire a omului de către Dumnezeu.
Atitudinea ta neagă cu totul puterea slujitoare a preoților și limitează viața creștinului doar la relația lui personală cu Dumnezeu, în sufletul și casa lui. Atât și nimic mai mult.
Înmormântarea este o taină a Bisericii și nicidecum o tradiție.
Diana
ianuarie 9, 2013 @ 10:25 am
Nu sunt traditii …Rugaciunile celor vii au o mare importanta pentru cei raposati.Avem datoria de a ne ruga pentru toti.In NT Iisus spune apostolilor ca iertarea pacatelor poate avea loc si dincolo de mormant, dar numai prin mijlocirea celor vii; acestora s-a zis: „Cereti si vi se va da” (Matei 7, 7)
Dumnezeu primeste rugaciunile noastre pentru decedati din iad, dupa cum primeste si pe ale sfintilor din rai, facute pentru noi pamantenii, deoarece El vede in acestea manifestarea iubirii dintre oameni si stradania acestora de a se afla in comuniune cu Sine.
ionut
ianuarie 9, 2013 @ 10:35 am
Salut Claudiu cee ce am spus eu nu are nici o legatura cu negarea Sfintei Liturghii sau cu jertfa Domnului nostru Iisus Hristos , ceea ce am vrut sa spun este ca oricat am incerca sa ne mintim pe noi insine credeti-ma , nici un om dar nici un om de pe planeta aceasta nu va putea inalta sufletul unui om la cer sau sa-l aline,deoarece acel om a avut timpul necesar pentru a se mantuii prin credinta in Hristos si faptele lui iar dupa ce viata lui se termina este prea tarziu sa se mai faca ceva ….Asta este un adevar pe care se pare ca nu multi il pot accepta…
ionut
ianuarie 9, 2013 @ 10:38 am
Fiecare vom raspunde pentru faptele noastre…
Claudiu Balan
ianuarie 9, 2013 @ 11:12 am
Ionuț, pot fi deacord cu tine într-o singură privință: în aceea că păcatele mari nespovedite preotului, nici măcar rugăciunile Bisericii nu le mai poate șterge. Totuși chiar și așa, pomenirea celor adormiți, chiar și în iad de ar fi, le aduce mare mângâiere sufletească în suferința lor cumplită.
Cei care au trecut dincolo cu păcate mici, aceea pot fi scoși de Biserică din iad, prin rugăciuni stăruitoare, prin pomenirea deasă la Sfânta Liturghie, prin milostenie.
Oricum ar sta lucrurile, Biserica ne îndeamnă să ne rugăm permanent pentru cei care au adormit, pentru că un folos sufletesc sigur vor avea. Noi îl știm pe Dumnezeu milostiv și iubitor și de aceea stăruim în rugăciune să-i ierte pe cei care au murit și duc după ei felurite păcate.
Doamne ajută!
ionut
ianuarie 9, 2013 @ 2:40 pm
Asta inseamna ca ma pot apuca de pacate si sa traiesc asa cum vreau eu ca oricum am sa fiu scos din iad cu ajutorul rugaciunilor , milosteniilor,… facute de cei apropiati sau de preoti . Si inca ceva…nu exista pacate mari si pacate mici , deoarece din cate ne amintim Hristos a spus ca vom da socoteala pt orice cuvant scos fara rost din gura noastra si a comparat anumite pacate cum ar fi : daca ii spui fratelui tau prostule sau nebunule esti vrednic focului gheenei ca si cel care ucide trupul , si multe asemenea acesteia…
ionut
ianuarie 9, 2013 @ 2:45 pm
Asa ca fratilor rugati-va pt cei ce inca mai traiesc ca Dumnezeu sa le schimbe inima si sufletul, rugati-va unii pt altii ca sa va luminize mintea si inima spre cele ceresti caci Dumnezeu a spus ” Eu sunt un Dumnezeu a celor vii nu a celor morti”. Caci cei morti si-au luat rasplata cuvenita faptelor lor iar cat au trait au avut ocazia sa aleaga VIATA SAU MOARTEA.
sdaniel
ianuarie 9, 2013 @ 5:49 pm
De acord in totalitate cu ionut2d. Sunt logice si corecte afirmatiile lui.
Referitor la subiectul cu incinerarea. Biserica (romana evident) ofera servicii religioase pentru persoanele care adopta un anumit comportament. Asta face de mii de ani. Nu inteleg de unde atatea „lamentari” in spatiul public, toata lumea stie ca la incinerari nu primesti serviciu religios. Asta e regula si traditia bisericii de sute sau chiar mii de ani, nu poti afirma ca nu ai stiut.
sdaniel
ianuarie 9, 2013 @ 6:09 pm
Strict referitor la articol. Nu cred ca incinerarea sau ingroparea are vreo legatura cu Dumnezeu. E pur si simplu modalitatea de disparitie a trupului, nu conteaza in fata lui Dumnezeu ce modalitate ai ales, in definitiv „nu ai nevoie de pilot sa te ridici la cer”.
Mi se pare mult mai respectuoasa si civilizata aceasta ceremonie a incinerarii. comparativ cu balciul grotesc al inmormantarilor prin ingropare din Romania. Cea mai mare lipsa de respect fata de trupul si sufletul celui decedat nu este acela de a-l incinera ci este acela de a plimba cadavrul si arata la sute de oameni ca pe un condamnat la moarte sau un urs inchis in colivie la circ. Pai asta e imaginea cu care ramane cel decedat, asta demna de mila si dispret.
Si nu uitati: durerea se poarta in suflet, nu se urla in gura mare pe strazi, prin biserici sau cimitire.
Danut Nancu
ianuarie 9, 2013 @ 7:27 pm
În Bizanț exista obiceiul bocitoarelor plătite, femei cu părul despletit care cântau sau declamau poeme funebre (myrologhia) compuse dinainte. Mulțimea se alătura bocitoarelorși duceau sicriul la groapă astfel.
Apoi, la invitația preotului se dădea defunctului ultimul sărut.
Ulterior aveau loc întâlniri ale rudelor și prietenilor la o dată fixă, în jurul mormântului, pentru a relua bocetele și a aduce daruri.
Obiceiul triplei comemorări a morților a fost atestat la sfârșitul sec. IV de Constituțiile Apostolice (Antiohia) care recomadau rugăciunile, pomenile și mesele funerare. Se credea că sufletul mortului rămânea pe oământ până în ziua a treia, era judecat în ziua a noua și se prezenta în fața lui Dumnezeu în a 40-a zi.
Se observă continuitatea civilizației creștine bizantine prin țările române.
Impunerea atitudinii civilizate (fără bocitori, fără atingerea trupului, fără pomeni etc….) în Europa se face de prin Reformă. Este strâns legată de o suită de alte ”comportamente civilizate” precum ”nu se sărută moaștele că nu-i igienic”, nu invocăm sfinții, nu ne înghesuim la agheasmă că e țigănie și așa mai departe.
Un comportament necivilizat este, potrivit moderniștilor, și a te închina când treci prin fața unei biserici (doar religia e o chestiune privată) sau a săruta icoane.
Este foarte igienic în schimb a incinera morții și, în strânsă legătura, a-ți controla sentimentele, a evita manifestarea publică a durerii…
Claudiu Balan
ianuarie 9, 2013 @ 8:21 pm
Salut Ionuț,
Sfinții vorbesc de păcate strigătoare la cer, care sunt mult mai grave decat simplele slăbiciuni omenești sau simplele greșeli. Iată ce spune Catehismul Ortodox despre ele:
„Se numesc strigatoare la cer pacatele care tind a nimici imboldurile puse de Dumnezeu in firea noastra. Ele sunt atat de grele, incat, mai mult decat altele, cer o rasplatire de la Dumnezeu chiar in lumea aceasta. Ele nu izvorasc dintr-o slabiciune a credinciosului, ci din vadita rautate a voii lui, fiind savarsite cu precugetare.”
Iată care sunt acestea. Voi cita tot din Catehismul Bisericii Ortodoxe aprobat de Sfântul Sinod: uciderea săvârșită cu voie, homosexualitatea (sodomia), împiedicarea cu bună știință a zămislirii de prunci (contracepția), avortul, asuprirea văduvelor, orfanilor și a săracilor, oprirea plății lucrătorilor, lipsa de cinste și mulțumire față de părinți (violența verbală și fizică față de ei).
În plus față de acestea Părintele Cleopa amintește și de păcatele împotriva Duhului Sfânt, de care Mântuitorul spune că nu vor fi iertate niciodată. „Acestea sunt cele mai grave pacate facute de oameni pe pamant pentru ca hulesc pe Dumnezeu si alunga harul Duhului Sfant de la om. Dintre acestea amintim : necredinta in Dumnezeu, apostazia ( lepadarea de credinta ) , eresul, secta, deznadejdea, sinuciderea, ura de om pana la moarte, prea marea incredere in Dumnezeu, injuraturile etc.” (Pr. Cleopa)
În concluzie, dacă cineva dintre oameni va muri având păcate strigătoare la cer sau păcate împotriva Duhului Sfânt pe care nu le-a spovedit și nu le-a lepădat, atunci nici rugăciunile Bisericii nu-l vor mai scoate din iad, nici milostenia celor de pe pământ, nici altceva. Pomenirea lor la Sfânta Liturghie îi va ajuta să nu mai simtă acea suferință puternică în iad pentru o scurtă perioadă cât sunt pomeniți, dar nu vor fi scoși de acolo, pentru că ei în mod conștient au ales să stea departe de Dumnezeu.
Prin urmare rugăciunile Bisericii înseamnă mult înaintea lui Dumnezeu, dar dacă omul în mod conștient a stat depărtat de Dumnezeu, atunci iadul a fost alegerea lui.
Pe de altă parte cei care au murit cu păcate capitale nespovedite (adică nici păcate strigătoare la cer nici păcate împotriva Duhului Sfânt) numite așa pentru că sunt cele mai numeroase și stăpânesc pe cei mai mulți oameni, aceștia au mari șanse să fie scoși din iad, daca cei apropiați se roagă pentru el în Biserică.
Pe Dumnezeu nu-L păcalește nimeni, știe foarte bine să judece lucrurile.
Dumnezeu vede foarte bine și rugăciunile de pe pământ pentru cel decedat și știe foarte bine și faptele celui care a murit, și va lua decizia cea mai bună.
Nu trebuie să relativizăm lucrurile sau să le tranșăm radical, trebuie să fim foarte atenți la toate aspectele legate de credință în Dumnezeu și de Biserică.
Claudiu Balan
ianuarie 9, 2013 @ 8:32 pm
Salut Daniel,
Spui că „Nu cred ca incinerarea sau ingroparea are vreo legatura cu Dumnezeu” ori eu asta am vorbit în articol că îngroparea vizează nu doar pe cel decedat ci întreaga lui familie, prietenii, apropiații, preoții, ba adesea chiar și pe cei străini. Toți aceștia vor fi influențați de modul în care cel adormit va fi îngropat sau incinerat.
Dacă va fi îngropat creștinește, atunci slujba înmormântării, care este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii, va putea fi de mult folos celor prezenți. Dacă va fi încinerat, acest gest poarte da naștere la indiferență față de Dumnezeu, față de Biserică, față de preoți și credință.
Am specificat în articol că dacă Iisus Hristos, Dumnezeu, a fost îngropat în mormânt, atunci acesta e un exemplu clar pentru noi toți ca să ne îngropăm morții și nicidecum să-i ardem. Iată care este legătura dintre Dumnezeu și îngroparea.
Dacă ție ți se pare mai respectuos să-ți arzi mama în flăcări… atunci eu nu comentez.
Bâlciul de care tu vorbești, cred că se referă la unele obiceiuri de la înmormântare, pentru că slujba înmormântării este unul dintre cele mai frumoase texte liturgice existente în Biserică, este o minunăție care trezește conștiințele și dă nădejde oamenilor spre Înviere.
Plimbarea celui adormit prin oraș/sat până la cimitir are mai multe motive:
– înainte la sat toți se cunoșteau unii cu alții, și purtarea sicriului prin sat până la cimitir era o modalitate ca toți sătenii să-și ia rămas bun de la cel adormit.
– purtarea sicriului prin sat are și rol educativ, de conștientizare a fenomenului morții, de a aflat toți că vine o zi când toți vom muri, și gândul la moarte ar trebui să ne ajute să fim mai buni. Sfântul Vasile cel Mare spune că adevărat filozofie este „gândul la moarte”.
– purtarea celui adormit prin locurile care i-au fost dragi când era în viață.
Astăzi la oraș, lucrurile s-au schimbat, uneori nici vecinii din același bloc nu se cunosc. Oricum ar fi purtarea scriului pâna la cimitir trezește conștiințele adormite ale orășenilor ultra-ocupați cu cele ale lumii.
ionut
ianuarie 10, 2013 @ 3:47 am
Salut Claudiu !
Nu stiu de unde ai invatatura aceasta despre scoaterea pacatosilor din iad , dar oricum nu este vina ta . Am mai zis si o repet Hristos a comparat chiar si acele pacate firesti despre care spui tu cu pacate foarte mari cum ar fi daca doar te uiti la o femeie si ai poftit-o in inima ta ai si comis adulter , deci ce a vrut sa spuna Mantuitorul prin asta ? ca este doar un simplu pacat care poate fi trecut cu vederea ? NU. Omul trebuie sa caute indurare si iertare de la Dumnezeu atat timp cat este pe pamant , de ce crezi ca ne indeamna Hristos spunandu-ne ” Vegheati ca nu stiti ziua sau ceasul cand vor venii sa va ia sufletul „Pt ca dupa ce sufletul iti este luat , s-a terminat tot, timpul s-a scurs…. Adevarat iti spun ca nu este atat de larga calea spre viata vesnica ci noi trebuie sa ne ostenim mai mult pentru a dobandii mantuirea . Si crede-ma Dumnezeu este destul de indurator cu noi cat traim, si sufera multe din partea noastra si ne ingaduie destule . Am inceput sa comparam iadul cu un penitenciar de pe pamant in care poti fi scos prin cautiune…
Asa ca fratilor ostenitiva cat timp va bate inima in piept sa-i slujiti Lui Hristos , pocaiti-va, iubiti-va unii pe altii chiar si pe vrasmasi ,face-ti tot ce este bine inaintea Lui Dumnezeu si credeti-ma ca va veti primii rasplata…
Claudiu, Dumnezeu sa te binecuvinteze !
Claudiu Balan
ianuarie 10, 2013 @ 8:16 am
Salut Ionuț,
Din cuvintele tale: ‘Nu stiu de unde ai invatatura aceasta despre scoaterea pacatosilor din iad” nu cred că faci parte din Biserica Ortodoxă.
Combatarea cultului morților este o doctrină a bisericilor protestante.
Compătimirea pe care mi-o aduci: „Nu stiu de unde ai invatatura aceasta despre scoaterea pacatosilor din iad , dar oricum nu este vina ta” este un alt gest al tău prin care îți arăți superioritatea învățăturilor tale față de cei din jurul tău „îndoctrinați” de Biserica lor.
Cred că ar fi mai cinstit să ne spui din ce biserică faci parte, pentru ca dialogul dintre noi să fie unul demn și nu ascuns în spatele perdelelor.
Faptul că nu dai doi bani pe argumentele pe care ți le-am adus mai sus, înșirate pe câteva pagini, îmi arată că nu ești deschis spre dialog și nu aduci contra-argumente punctuale la toate argumentele mele, ci combați totul la nivel general.
ionut
ianuarie 10, 2013 @ 8:40 am
Salut Claudiu !
1.Stiu ca nu iti vine sa crezi lucrul acesta dar chiar sunt ortodox …
2.Nu arat nici o superioritate a invataturilor mele ci pur si simplu dupa cum am explicat este imposibil sa scoatem pe cineva din iad, iar acesta este un adevar…
3.Sunt de acord cu slujbele la inmormantari etc , pt ca pt mine personal reprezinta alinarea sufletului celui care sufera pt acel decedat si doar atat.
Iar eu fiind ortodox am vazut multe si am auzit multe care nu sunt conform scripturii, din aceasta cauza nu sunt de acord cu anumite invataturi ai bisericii noastre , pt ca noi nu facem diferenta dintre traditie si ADEVAR..
Dan Tudorache
ianuarie 10, 2013 @ 8:56 am
Ionuț, în privința neconcordanțelor pe care le invoci între tradiție și Adevăr, în primul rând trebuie făcută dinferența între [b]Sfânta Tradiție[/b] și [b]tradiție[/b], ca mai apoi să facem comparația cu adevărul din Sfânta Scriptură. Pentru că iată, sunt mulți creștini care nu fac diferența între tradiție și Sfânta Tradiție, și de aceea apar și nelămuriri/controverse. Între Sfânta Tradiție și Scriptură nu sunt neconcordanțe pentru că ele sunt ca firele unei funii, ce se împletesc armonios, izvorând din Adevărul Hristos. Dar între tradiție și Scriptură pot fi multe neconcordanțe pentru că de multe ori tradiția este doar o născocire a minții căzute și înșelate.
Spre exemplu, în multe zone rurale din țară este o tradiție ca din prima zi a decesului și până în ziua îngropării, toate oglinzile din casă să fie acoperite cu prosoape (sau altceva), motivația acestui lucru fiind că: ”cel răposat să nu-și vadă sufletul în oglindă și să nu se sperie”. Desigur, această tradiție este una păgână, un obicei parazitar care nu are de-a face cu Sfânta Tradiție. Și normal că așa ceva nici nu are de-a face cu duhul Evangheliei. Pe de altă parte, din Sfânta Tradiție, avem obiceiul preparării colivei pentru cel răposat, un obicei plin de învățătură teologică: https://www.ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-biserica/abecedar-ortodox/18595-simbolismul-teologic-al-colivei.html
Claudiu Balan
ianuarie 10, 2013 @ 9:03 am
Ionuț, faptul că legi adevărul doar de Sfânta Scriptură este un indiciu puternic pentru mine că ești simpatizant al unei credințe protestante.
Ei sunt cei care combat existența sfinților, combat scrierile lor, combat canoanele Bisericii Ortodoxe, sinoadele, etc. În concluzie ei nu acceptă Sfânta Tradție care se compune din: viețile sfinților, viața Bisericii, scrierile sfinților, canoanele, hotărârile sinoadelor ecumenice, textele liturgice, etc.
Dacă ești cu adevărat membru al Bisericii noastre Ortodoxe atunci adu-ne argumente din scrierile Sfinților despre faptul că Biserica nu are putere de a scoate sufletele din iad.
Dacă nu poți face asta, ci îți întemeiezi argumentele doar pe texte din Sfânta Scriptură, înseamnă că interpretezi textele de capul tău, ori noi știm că Scriptura e grea și nu poate fi interpretată și înțeleasă decât de oamenii cu viață sfântă, apropiați de Dumnezeu, și nu de oricine.
Dan Tudorache
ianuarie 10, 2013 @ 9:08 am
Pentru puntul 2 Ionuț, răspund cu acest extras din lucrarea Drumul sufletului după moarte, de părintele Ilie Cleopa:
”ce spun sfinţii Părinţi? Chiar de a avut cineva păcate de moarte foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. El stă în iad numai până se curăţă de păcat, pentru că spune Sfânta Evanghelie: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor.
Ai auzit ce spune un sfânt?
El a văzut o mare de flăcări şi din marea aceea ieşeau porumbei albi ca zăpada şi zburau la cer. Şi acolo era iadul şi auzea ţipete şi vaiete. „Cum, Doamne, din foc ies porumbei?” s-a întrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepţi, care s-au curăţit prin canon stând în iad şi şi-au plătit tot ce aveau de plătit.
Pentru că Biserica intervine de pe pământ cel mai mult prin Sfânta Liturghie. Că jertfa şi răscumpărarea noastră se face prin sângele lui Iisus Hristos. Cum zice şi Apostolul: Sângele Lui ne curăţă de orice păcat.
Creştinul, dacă a murit mărturisit şi dacă, Doamne fereşte, are păcate grele şi nu şi-a făcut canonul, el îşi face canonul dincolo, în iad. Dar din iad îl scoate Biserica prin Sfânta Liturghie, prin dezlegări şi milostenie şi tot la rai merge.
Iar dacă a murit cineva nespovedit din tinereţe şi a avut păcate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. Toate slujbele care se fac pe pământ pentru un asemenea suflet, foarte puţin îl ajută, fiindcă nimic necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor.” (Sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/drumul.htm)
Specific că mai sunt și alte scrieri ale sfinților și ale părinților îmbunătățiți care exprimă aceeași învățătură despre posibilitatea scoaterii sufletelor din iad. Dacă voi mai găsi voi adăuga între timp.
Claudiu Balan
ianuarie 10, 2013 @ 9:09 am
Ionuț, pentru noi ortodocșii români, părintele Cleopa este un mare sfânt, un om prin care au venit la credință mii de suflete, printre care și eu însumi. Părintele Cleopa era o adevărată enciclopedie teologică, aducând în discursul lui foarte multe argumente din Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți.
Iată ce zice el referitor la scoatere sufletelor din iad:
„Crestinul care moare spovedit dar este sub canon, se mantuieste sigur, caci a fost dezlegat de pacate pe pamant. Sufletul lui poate fi scos din muncile iadului cu Sfanta Liturghie, cu milostenia si cu rugaciunile celor din familia lui. Numai cei ce mor nespovediti si cu pacate grele, de moarte, nu mai pot fi scosi din osanda, ci sunt numai usurati in munci prin rugaciunile Bisericii si prin milostenie. Cel spovedit isi face canonul fie pe pamant, fie in iad.”
Dan Tudorache
ianuarie 10, 2013 @ 9:23 am
Am mai găsit câte ceva din învățăturule sfinților părinți despre starea sufletului după moarte:
[b]1. despre învățătura Sfântului Marcu al Efesului:[/b] ”Pe de altă parte, după învăţătura ortodoxă, pe care o propovăduieste Sfântul Marcu, crestinii care au murit cu păcate mici nemărturisite sau cei care nu au adus roadele pocăinţei pentru păcatele pe care le-au mărturisit, sunt curăţaţi de aceste păcate fie prin judecata morţii, cu frica ei, fie după moarte, când sunt siliţi să rămână în iad (dar nu pururea), prin rugăciunile si Liturghiile Bisericii si prin faptele bune săvârsite pentru ei de către credinciosi. Chiar si păcătosilor sortiţi chinurilor vesnice li se poate da o oarecare alinare în chinurile lor din iad, prin aceste mijloace. Dar cu toate astea, acum nu există nici un foc curăţitor pentru păcătosi, nici în iad (căci focul vesnic va începe să-i chinuiască numai după Judecata de Apoi), nici cu mult mai puţin în vreun al treilea loc, cum ar fi „purgatoriul”. Toate vedeniile focului care sunt văzute de oameni, sunt chipuri sau proorociri ale celor ce vor fi în vremea viitoare. Întreaga iertare a păcatelor după moarte vine numai din bunătatea lui Dumnezeu, care se întinde si la cei din iad, împreună cu rugăciunile oamenilor, iar Dumnezeu nu mai asteaptă de la acestia nici o „răsplată” sau „ispăsire” pentru păcatele care le-au fost iertate.”
[b]2. Alți sfinți părinți:[/b] ”Sf. Vasile cel Mare, în rugăciunea citită la Pogorârea Duhului Sfânt, scrie următoarele: „Stăpâne Atotţiitorule, Dumnezeule al Părinţilor … Care si la acest praznic, cu totul desăvârsit si mântuitor, ai binevoit a primi rugăciuni de mijlocire pentru cei ţinuţi în iad, dându-ne nouă mari nădejdi că vei trimite usurare si mângâiere celor cuprinsi de întristări apăsătoare, auzi-ne pe noi, smeriţii robii Tăi, care ne rugăm Ţie, si odihneste sufletele robilor Tăi, celor mai înainte adormiţi, în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea si suspinarea” (Rugăciunea a treia de la Vecernia din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, care se citeste în genunchi).82
Dar dacă sufletele au plecat din această viaţă în credinţă si în dragoste, cu toate că au adus cu ei si oarecare greseli, fie unele mici, pentru care nu s-au pocăit deloc, fie păcate grele pentru care -chiar dacă s-au pocăit -nu au izbutit să arate roadele lor de pocăinţă: noi credem că asemenea suflete trebuie să fie curăţate de acest fel de păcate dar nu cu ajutorul vreunui foc curăţitor sau vreo osândă în vreun loc (după cum am spus, pentru aceasta nu ni s-a spus nouă nimic). Dar unii trebuie să se cureţe chiar la iesirea din trup, numai din pricina fricii, după cum arată în chip neabătut Sf. Grigorie Dialogul;83 în vreme ce alţii trebuie să fie curăţaţi după iesirea din trup, fie pe când se mai află în acelasi loc pământesc, înainte de a veni să se închine lui Dumnezeu si sunt cinstiţi cu soarta celor binecuvântaţi, fie -dacă păcatele lor au fost mai grele si i-au orbit pe ei vreme îndelungată -sunt ţinuţi în iad, dar nu pentru a rămâne pururea în foc si chinuire, ci ca si cum s-ar afla în temniţă si strâmtorare
de câte ori iei păcatele celor care se află în chinuire si te rogi pentru ei, ei simt o usoară alinare.’” Mai apoi ţeasta i-a spus Sfântului Macarie despre chinurile din iad, sfârsind astfel: “Noi am primit puţină milă căci nu L-am cunoscut pe Dumnezeu, iar cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu si s-au lepădat de El sunt mai jos ca noi.” (Zicerile Părinţilor Pustiei, trad. De Benedicta Ward, London, A. R. Mowbray & Co., 1975, pag. 115-116.) 82 Nota trad.: în Molitfelnic, Ed. Institutului Biblic de Misiune al Bis. Ort. Rom., Buc., 1998, p. 606. 83 În Cartea IV a Dialogurilor.
sub pază.
Susţinem că toţi acestia sunt ajutaţi de rugăciunile si Liturghiile făcute pentru ei, cu conlucrarea bunătăţii lui Dumnezeu si a iubirii Sale de oameni. Această împreună lucrare a lui Dumnezeu nu mai socoteste unele păcate, ci le iartă de îndată pe acelea săvârsite din slăbiciune omenească, asa cum spune Dionisie cel Mare (Areopagitul) în „Cugetări despre taina săvârsită pentru cei adormiţi întru dreaptă credinţă” (în Ierarhia bisericească, VII, 7); pe când alte păcate, după o vreme oarecare, prin drepte judecăţi, fie că de asemenea se lasă si se iartă -si asta în întregime – fie se usurează vinovăţia pentru aceste păcate până la Judecata de Apoi. Şi de aceea socotim că nu este nevoie de vreo altă osândire ori vreun foc de curăţire. Căci unii se curăţă prin frică, în vreme ce alţii sunt măcinaţi de mustrările de constiinţă cu chinuri mai mari decât orice foc, iar alţii se mai curăţă numai prin chinul dinaintea slavei dumnezeiesti si frica pentru cele ce vor aduce viitorul. Şi faptul că acest adevăr este cu mult mai chinuitor si mai osânditor decât orice altceva, este confirmat de experienţa însăsi, si Sf. Ioan Gură de Aur ne mărturiseste în aproape toate omiliile sale morale, care spun acelasi lucru, ca si pustnicul Dorotei în omilia sa „Despre constiinţă …”
2. Asadar, Îl rugăm stăruitor pe Dumnezeu si nădăjduim să-i mântuiască (de chinul cel vesnic) pe cei plecaţi, iar nu de vreun alt chin sau foc în afară de acele chinuri si de acel foc care au fost rânduite pentru vesnicie. Şi, mai mult decât atât, faptul că sufletele celor plecaţi sunt slobozite prin rugăciune de la rămânerea în iad, ca dintr-o temniţă, este mărturisit, printre mulţi alţii, de Teofan Mărturisitorul, numit Însemnatul (fiindcă el a pecetluit cu sânge cuvintele mărturiei sale pentru icoana lui Hristos, scrise pe fruntea lui). Într-unul dintre canoanele pentru cei răposaţi, el se roagă pentru ei astfel: „De lacrămile si de suspinurile cele din iad slobozeste pre robii tăi Mântuitorule”, (Canonul de sâmbătă pentru cei răposaţi, glas 8, cântarea 6, la Slavă).84”. Sursa integrală la http://www.sfaturiortodoxe.ro/sufletul-dupa-moarte/sufletul-dupa-moarte-sf-marcu-starea-sufletelor-dupa-moarte.htm
ionut
ianuarie 10, 2013 @ 10:46 am
Salut Claudiu !
In primul rand pt mine Sf Scriptura este si va fi pe primul loc indiferent ca ma crezi ca sunt ortodox sau nu , este alegerea ta .
In al doilea rand este foarte grav faptul ca preferati sa neglijati Sf Scriptura care este insusi cuvantul Lui Dumnezeu pt asa zisa „Sf TRADITIE ” care nu sunt decat invataturi omenesti care unele sunt intr-adevar de la sfinti insa nu toate din pacate ci s-a strecurat aceasta neghina in ortodoxie incat toata lumea a ajuns sfanta si fiecare a introdus anumite invataturi dupa bunul plac . Imi pare rau dar nu exista nici o dovada concreta pe lumea aceasta in legatura cu subiectul nostru si ,fiecare crede sau nu , insa sa tine-ti minte un singur lucru nimeni dar nimeni nu poate spune ce se petrece in rai sau in iad , ci sunt doar presupuneri ,basme etc.
Claudiu Balan
ianuarie 10, 2013 @ 11:07 am
Ionuț, Sfânta Tradiție păstrează în ea și duce mai departe doar ceea ce este curat și Adevărat, în totală concordanță cu Învățătura Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli.
Argumentele pe care noi ți le-am adus nu sunt de la părintele cutare sau de la monahul cutare ci sunt de la mari sfinți ai Ortodoxiei.
Dacă Sfântul Vasile cel Mare – stâlp al Ortodoxiei – spune:
„Stăpâne Atotţiitorule, Dumnezeule al Părinţilor … Care si la acest praznic, cu totul desăvârsit si mântuitor, ai binevoit a primi rugăciuni de mijlocire pentru cei ţinuţi în iad, dându-ne nouă mari nădejdi că vei trimite usurare si mângâiere celor cuprinsi de întristări apăsătoare…”
Ai curaj să numești învățăturile Sfântului Vasile cel Mare drept omenești?
Eu nu am acest curaj, ci recunosc dumnezeirea lor… insuflarea lor de către Dumnezeu.
Noi ortodocșii nu neglijăm Sfânta Scriptură ci ne întemeiem în aceeași măsură pe Sfânta Tradiție, care este de fapt Scriptura aplicată în fapt și împropriată în viețile oamenilor.
Viețile Sfinților și scrierile lor sunt învățăturile Evangheliei Mântuitorului împlinite real în viața unor oameni.
Toată relația noastră cu Dumnezeu se bazează pe credință. Dovezi concrete, palpabile, n-ai să găsești dacă ești sceptic.
Celui ce crede i se descoperă toate de către Dumnezeu! Cel ce cârcotește și cere dovezi, vă rămâne mereu cu ochii în cele materiale.
Doamne ajută!
ionut
ianuarie 10, 2013 @ 12:36 pm
In concluzie conform invataturilor sfintilor atat timp cat avem preoti , calugari , pustnici , rude etc care se rog , fac milostenii , pomeniri ale mortilor etc pt cei care sunt in iad , tragem o linie si ajungem la concluzia ca nu sunt ortodocsi in iad . Atat timp cat aceste lucruri au puterea de a scoate pe un pacatos din iad , de ce ne mai chinuim sa traim o viata fara placerile acestei lumi ca oricum la sfarsit o sa fim scosi din iad de clerul bisericesc si alti oameni . Super tare…Deci sa nu va mai facet-ti griji de mantuirea voastra ca au altii grija de voi…
Claudiu Balan
ianuarie 10, 2013 @ 1:05 pm
Salut Ionuț,
Aceasta este concluzia ta, nu a noastră.
Noi ți-am expus pe pagini în șir poruncile lui Dumnezeu conform Sfintei Tradiții Ortodoxe.
Văd că te-ai supărat și începi să fii ironic.
E ultimul comentariu la acest articol pe care ți-l mai acceptăm, pe următoarele le vom șterge. Consider că ți-am expus punctul nostru de vedere destul de clar. Ți-ai expus și tu opinia în mai multe rânduri, așa că nu are rost să continuăm o discuție în contradictoriu care nu duce nicăieri.
Ești binevenit să discutăm la celelalte articole, atât timp cât discuția se păstrează în limitele decenței.
ionut
ianuarie 10, 2013 @ 1:19 pm
Nu sunt poruncile lui Dumnezeu ci doar a Sfintei Traditii Ortodoxe si imi cer scuze ca v-am ofensat in vre-un fel sau am facut aceea mica ironie .
Pacea sa fie cu voi cu toti !
Claudiu
ianuarie 10, 2013 @ 10:06 pm
Scuzați-mă pentru greșelile din comentul postat mai sus. L-am corectat. Iata-l:
Mi-am făcut cont special doar ca sa îi răspund acestui crestin cu id-ul ionut2d.
Am avut experiențe cu destui neoprotestanti. Faptul ca tu numești Sfânta Tradiție, „așa zisa”, iar despre învățăturile și cuvintele Sfintilor Părinți care sunt bazate pe revelațiile dumnezeiești avute de ei, tu ai îndrăzneală sa spui ca sunt doar presupuneri și basme, da dovada ca ești neoprotestant. Cu atât mai mult, tu vrei o dezbatere numai cu argumente scripturistice, ceea ce este caracteristic confesiunii din care faci parte. De asemenea și ultimele tale cuvinte, anume „Pacea sa fie cu voi cu toti” este salut specific tot neoprotestantilor. Așa că încetează să fii fățarnic, fariseu. Se observa în comentariile tale, ca te incomodează argumentele bazate pe Sfânta Tradiție(sa nu exagerez și sa spun ura). Dacă vom dezbate teme interconfesionale, va reiesi clar ca nu ești ortodox. Un ortodox nu ar fi spus ce ai spus tu. Sau poate ești doar botezat
Ortodox dar frecventezi alta biserica.