Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Zilele trecute, am văzut scris pe o coroana de flori adusă spre a însoți slujba de înmormântare a unui domn, cuvintele "Regrete eterne...", si am tresărit. Am citit altădată într-un ziar sucevean la rubrica decese, expresia "A trecut la neființă". Expresia o mai întâlnim și la radio și la tv. Voci sobre și grave vorbesc baritonal despre trecerea unor personalități în neființă.

Când aud aceste sintagmerostite de la cei pe care, altădată, pe când eram licean, îi ascultam cu sfințenie, mă întristez. Îi respect și acum, dar trăiesc totodată un sentiment de mâhnire și dezamăgire. Am iubit și apreciat întotdeauna oamenii de cultură, scriitorii, actorii. În perioada de dinainte de ’89 mulți dintre ei constituiau pentru noi școlerii repere și modele. I-am așezat în mintea și inima mea pe piedestale înalte, luminoase. I-am luat în serios. Nu sunt pregătit să accept că aceștia n-au înțeles ce este moartea, ce este viața. Nu au înțeles că suntem nemuritori? Nu vreau să-i văd învinși. Mi se zdruncină copilăria și adolescența. Dacă n-au înțeles care este sensul vieții, oare 'or fi adevărate cele pe care le-am învățat de la ei?

Sursa: citateortodoxe.ro/autor/sfantul-iustin-popovici/ nemurirea-este-starea-normala-a-omului-413

Au trecut destui ani de la momentul ieșirii din regimul comunist și ateu, dar obiceiurile necreștine persistă... Folosim din obișnuință expresii-șablon care vădesc o neînțelegere a credinței creștine, credință a învierii și credință a comuniunii. Regrete eterne? Ce înseamnă aceasta? Că nu ne vom mai vedea niciodată? Regretăm etern? Pentru a regreta etern trebuie să trăim etern. Cum vom face? Ceva nu se potrivește. Suntem conștienți cu toții că vom muri. Dacă nu credem în Înviere, de ce mai mergem la înmormântare? Dacă credem că avem suflet, ce gândim că se va întâmpla cu sufletul după moarte? Va putrezi?

Din perspectiva creștină, moartea nu este un sfârșit, ci doar o trecere spre un nou început, autentic si veșnic, deoarece Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al morților, ci Dumnezeul celor vii. Biserica ne învață că viața omului nu se sfârșește odată cu moartea trupului.

În loc de regrete eterne este mult mai potrivită expresia Adio (à Dieu), adică „la Dumnezeu!”. Ne vedem la Dumnezeu! Știu și eu?! Cuvântul este totuși cam scurt și nu se aranjează bine pe panglica ce este prinsă pe coroana de flori. Cel mai bine și cel mai echilibrat, atât din punct de vedere estetic cât și teologic este să scriem „Hristos a înviat!” Se așază perfect și pe panglică și se asortează bine și cu momentul și cu credința noastră creștină și românească. Hristos a înviat din morți cu moartea Sa pe moarte călcând…și celor din morminte viață dăruindu-le. Asta dorim cu toții, ca toți cei dragi ai noștri să nu moară niciodată și nici noi să nu murim. Să ne reîntâlnim, chiar dacă suntem despărțiți pentru un timp și să fim împreună și după așa zisa moarte, în Împărăția lui Dumnezeu, în vecii vecilor.

În Ortodoxie cel mai frumos lucru este comuniunea, armonia, împreună-mântuirea, trăiri care nu dispar nici după adormirea celor dragi. Pentru a fi însă în comuniune și după moarte, trebuie să fi fost în comuniune în viața aceasta. Capacitatea de a fi în comuniune cu ceilalţi este condiționată însă de gradul nostru de apropiere faţă de Dumnezeu. Adevărata comuniune, aceea pe care n-o poate desface nici moartea, nu poate fi trăită decât în Biserică, cu Hristos și în Hristos, Cel care a omorât moartea. Comuniunea despre care vorbim putem s-o dobândim renunțând - prin asceză (din lb. greacă. ἄσκησις - „exercițiu”) la individualismul care ne întoarce spre noi și ne închide în noi, ne separă sau ne îndepărtează de Dumnezeu și implicit de oameni. Starea de iubire şi de armonie între oameni este o pregustare a vieţii pe care o aşteptăm, a vieţii viitoare. Biserica este o reprezentare a Împărăției lui Dumnezeu în istorie. Biserica este locul de întâlnire a celor morți cu cei vii care, iubindu-se unii pe alții, se unesc in jurul Sfintei Mese din altar ca să-și mărturisească iubirea pentru Dumnezeu.

Pe coroane, pe crucea de la mormânt sau în vorbire, putem folosi în loc de regrete eterne expresia "Veșnica lui pomenire". Deși suntem despărțiți în timp și spațiu, totuși în duh sau la ceasul rugăciunii nimeni nu ne poate despărți. Conotația cuvintelor: "Veșnica lui pomenire!” aceasta este: dorim pentru cei trecuți din viața aceasta ca pomenirea lor să se facă în veșnicie, în viața cea veșnică și în Împărăția lui Dumnezeu.

Veșnică să le fie pomenirea tuturor celor dragi ai noștri binecredincioși creștini care s-au mutat la Domnul, căci Hristos a înviat! Mântuitorul îi spune Martei, surorii lui Lazăr și, prin ea, nouă tuturor: "Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?" (Ioan 11, 25-26)

Protos. Nicodim Petre.

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești