Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Neîndoielnic, postul este semnul distinct al unei vieţi creştine asumate. Este prima treaptă a ascezei duhovniceşti. Este condiţia neimpusă a teologiei. Este „primăvara” care dezmorţeşte un soi de inerţie creştină, înflorindu-o în culorile harului.

Dar, încă avem o problemă, chiar şi în Ortodoxie, cu înţelegerea postului alimentar – fapt care în Apus a dus, fie la înlăturarea lui definitivă, fie la un simulacru, care trădează o gravă confuzie spirituală. În Apus, şi pe alocuri şi în Răsărit, postul tinde să fie înţeles ca o simplă dietă alimentară. Şi pe undeva, aşa cum arată şi mulţi dintre medici, postul este şi o dietă vindecătoare, dar rămas doar la acest înţeles, riscăm să reiterăm experienţa iudaică a postului, trecându-l doar în planul culinar. Dacă ar fi aşa, rezultatul este de două ori negativ.

Fie ţinem un post fariseic, doar de „ochii lumii”, cu ciudă, cu multă sforţare şi doar pentru a ne asigura că postul în sine este mântuitor (mai rău, se aşteaptă chiar un premiu binemeritat pentru aşa efort!). Fie, exagerarea merge până acolo încât unele alimente – cele de dulce – sunt considerate infame, în anumite perioade şi zile, ceea ce duce la un alt soi de duritate postitoare. În ambele cazuri, valoarea postului este minimalizată şi deturnată de la scopul ei firesc şi de aceea, cei care postesc astfel, îşi imaginează că reuşind să ţină postul Bisericii, vor a fi recunoscuţi ca cei mai buni dintre creştini.

Să nu uităm, postul alimentar este doar o treaptă a ascezei creştine. Iar cine doreşte să treacă şi la alte trepte ale ei are nevoie să înţeleagă postul şi postirea plecând de la recomandările Mântuitorului de a ascunde cu totul postirea noastră, pentru a afla folos din ea (Mt. 6, 16-18). Mai bine zis, să trecem de la zile de post la atitudine postitoare, care ascunde în ea un înţeles duhovnicesc mult mai adânc şi mai potrivit relaţiei noastre cu Dumnezeu.

Această demarcaţie între postul alimentar şi atitudinea postitoare o face chiar Mântuitorul care, în treacăt fie spus, nu ştim dacă a ţinut un anume post alimentar, dar ştim că a postit până la 40 de zile şi 40 de nopţi (Mt. și Lc. 4, 2). De asemenea, am putea spune că a avut o atitudine împotrivitoare faţă de postul alimentar practicat de iudei, atunci când acuză fariseismul postitor sau de „ochii lumii” (Mt. 6, 16), zicând, în contraponderea acestor formalisme: „nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură aceea spurcă pe om” (Mt. 15, 11) şi subliniind definitiv inutilitatea laudei în post. Pe de altă parte, recomandă postul şi rugăciunea împotriva răutăţii diavolului (Mt. 17, 21).

Ca să evităm orice confuzie, credem că Mântuitorul a ţinut şi a recomandat nu un post alimentar, ci înfrânarea ca atitudine postitoare, ce nu are nimic împotriva alimentelor (dar poate renunţa la ele pentru un scop mai înalt sau o altfel de hrană Mt. 4, 4), dar este cu totul ascunsă (El postind departe de lume în pustiu Mc. 1, 13) şi are ca mobil interior un dor şi o iubire vibrantă după Dumnezeu: a lui Hristos de Tatăl şi a noastră de El.

Pe linia postirii, se începe de la alimente, ca un exerciţiu rudimentar şi se creşte prin înfrânare către o stare postitoare care, pe lângă faptul că trece dincolo de zile sau perioade de post, uneşte în chip minunat sufletul cu trupul, cel din urmă urmând întocmai doririle celui dintâi. Pe această traiectorie, omul poate ajunge la măsuri îngereşti, fie postind zile în neştire, fie mâncând foarte puţin; fie consumând alimentele ca har învelit sau plasticizat în materie, fie gustând din har mai mult decât din alimente, împlinindu-se astfel ceea ce Hristos a zis ca răspuns ispititorului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt. 4, 4). De altfel, Biserica primară nu cunoştea un post alimentar bine definit, dar creştinii trăiau sub semnul unui dor intens de Dumnezeu, ca şi cum El ar fi revenit în orice moment. Iar această intensitate a credinţei îi făcea să nu se alipească de dulceaţa trecătoare a acestei lumi, îndeplinindu-şi îndatoririle sociale şi nevoile biologice străbătuţi de fiorul învierii. Aşa ne arată autorul necunoscut al „Epistolei către Diognet” (sec. II d H), din care redăm un fragment pentru a sublinia că nu hrana, nici îmbrăcămintea, nici locuinţa nu-i defineşte pe creştini, ci prezenţa lui Hristos în sufletul şi viaţa lor, pentru că a fi creştin înseamnă a fi „ca toată lumea” şi totodată „cu totul altfel”:

Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni nici prin pământ, nici prin grai, nici prin haine; fiindcă nu locuiesc în oraşe proprii, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viaţă paralelă. Învăţătura lor n-a fost găsită ca o invenţie a unor oameni curioşi, nici nu promovează vreo doctrină omenească, ca alţii. Locuind în cetăţi greceşti, ca şi barbare, cum s-a hărăzit fiecăruia şi urmând obiceiurile locului în ce priveşte hainele, regimul hranei şi restul vieţii, arată o vieţuire minunată şi recunoscută de toţi ca nemaivăzută. Locuiesc în patrii proprii, dar ca nişte emigranţi; iau parte la toate ca nişte cetăţeni, dar suportă toate ca nişte străini. Orice pământ străin le este patrie, şi orice patrie le este străină.

Se căsătoresc ca toţi, nasc prunci, dar nu-şi aruncă odraslele. Sunt la o masă comună, dar nu şi la un pat [comun]. Sunt în trup, dar nu vieţuiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar au cetăţenia în cer. Se supun legilor rânduite, iar prin vieţile lor biruiesc legile. Iubesc pe toţi, dar prigoniţi de toţi. Sunt necunoscuţi şi condamnaţi. Sunt omorâţi şi fac vii pe alţii. Sunt săraci şi îmbogăţesc pe mulţi; sunt lipsiţi de toate şi prisosesc în toate. Sunt necinstiţi şi se slăvesc în necinstiri. Sunt huliţi şi sunt îndreptaţi. Sunt defăimaţi şi binecuvântează; sunt ocărâţi şi cinstesc [pe cei ce-i ocărăsc]. Fac binele şi sunt pedepsiţi ca nişte răi; pedepsiţi fiind, se bucură, ca unii făcuţi vii. Sunt combătuţi de iudei ca fiind de altă seminţie cu ei şi sunt persecutaţi de păgâni, dar cei care-i urăsc nu ar putea spune cauza duşmăniei lor. Simplu spus, ceea ce este sufletul în trup aceasta sunt creştinii în lume". (V, 1-17, Canonul Ortodoxiei, pp. 383-384)

Astfel, putem spune că ei trăiau în înfrânare, adică în dor de mirele sufletului lor, care fiind luat de la ei (Lc. 5, 35) inunda sufletul de durere, şi aceasta era un post mai cu sens, mai adevărat.

Se ştie că postul alimentar a fost rânduit abia după libertatea creştinilor, în timpul lui Constantin cel Mare, atunci când, masificându-se creştinismul şi aderându-se la el şi din alte motive decât cele ale convingerii, a început să se piardă sensul înfrânării, motiv pentru care s-a resmţit nevoia măcar a unui post alimentar, ceea ce a şi început a se rândui.

Până astăzi, cele două modalităţi de postire coexistă în viaţa creştină, alternând ca practică, dar neidentificându-se ca stare, ci subliniind diferite stadii ale relaţiei omului cu Dumnezeu.

Prin urmare, să începem să postim fără emfază, fără ciudă pe anumite alimente, mai întâi din poruncă (ca unii ce suntem bolnavi), apoi din ascultare (observând că ne face bine), ca să putem ajunge prin dor la înfrânare (când nici nu mai contează când şi ce mâncăm, postind în şi peste postul alimentar). Dar, prin toate stadiile ascezei noastre creştine – de la postire la înfrânare – să nu uităm că postim pentru că iubim şi iubim pentru că postim. Mai bine zis: atât postim cât iubim şi atât iubim cât ne înfrânăm.

PS. În înfrânare accentul cade pe stare nu pe lege. Nu îmi impun să mă opresc de la ceva, ci mă opresc că nu pot altfel, pentru că înţeleg, pentru că iubesc, pentru că ard înlăuntru, pentru că mă plineşte indefinit …

(Gheorghe Butuc)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești