Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Sfanta noastra Biserica praznuieste, astazi pe toti cei doiseprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a raspandi, pana la marginile lumii, dreapta credinta crestina si a vesti tuturor marginilor pamantului pe Hristos Dumnezeu, chemand toate neamurile la mantuire. Numărul 12 are o semnificaţie tradiţională simbolică, fiind similar cu numărul triburilor israelite din Pentateuch. Ei au fost chemati la apostolie chiar de Domnul Insusi, si au fost martorii propovaduirii patimilor si Invierii Sale, ca sa-L marturiseasca, apoi, printre oameni. Astfel, Sfantul Apostol Petru se numea Simon, mai inainte de a fi chemat de Domnul. El a propovaduit Evanghelia, mai intai, in Iudeia, apoi in Antiohia, in Pont, Capadochia, in Asia, Bitinia, Galatia, si dupa traditia Bisericii, a mers si la Roma. In cele de pe urma, fiind rastignit de Nero imparatul, cu capul in jos, s-a dus la cele ceresti.cei-12-apostoli1cei-12-apostoli1

Am auzit cu toţii despre ucenicii sau despre apostolii Domnului nostru Iisus Hristos. Pe ei Mântuitorul i-a ales dintre cei de atunci şi au avut misiunea de a duce învăţăturile Fiului lui Dumnezeu în toată lumea şi la toată făptura. Capitolul al X-lea al Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei este dedicat unui moment deosebit din viaţa Sfinţilor Apostoli. Ei primesc sfaturi şi îndemnuri din partea Învăţătorului de a merge în toată lumea pentru a propovădui cuvintele lui Dumnezeu, pentru a boteza pe noii urmaşi ai lui Hristos şi pentru a-i învăţa poruncile divine. Acest demers al ucenicilor nu va fi uşor, ci, dimpotrivă, unul presărat cu multe încercări. În pasajul biblic de astăzi Apostolii sunt atenţionaţi asupra împotrivirilor, prigonirilor şi ofenselor la care vor fi expuşi. Dacă a fost prigonit Domnul Hristos, şi ucenicii Săi vor trebui să fie pregătiţi pentru vremurile de prigoană. Ce înţelegem din aceste cuvinte? Noi, creştinii, cei botezaţi în numele Sfintei Treimi, trebuie să fim urmaşi ai Domnului Hristos prin viaţa şi credinţa noastră. La aceasta adăugăm şi răbdarea. Aşa ne încurajează Mântuitorul: doar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui! Deci există o strânsă legătură între răbdare şi mântuire, între roadele răbdării şi nădejdea mântuirii. Cei ce au trecut prin viaţă cu încredere în Dumnezeu pot mărturisi că, uneori, o clipă de răbdare aduce o viaţă de fericire.

In trei ani si jumatate, Domnul i-a invatat toate minunile cele mari pe Apostoli, pe cre le-a facut in fata lor. Pe urma, la inaltarea Lui la cer, le-a poruncit : Voi stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus. N-a fost de ajuns numai ca au vazut Apostolii minunile Lui, nu numai ca le-a deschis mintea sa inteleaga Scripturile, ci le-a zis : Stati ca va imbrac cu alta putere, adica cu Duhul Sfant; ca mai de folos este sa Ma duc Eu, ca daca nu Ma duc Eu, nu vine la voi Mangaietorul, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede. Si a trimis in chip de limbi de foc pe Duhul Sfant : cand va veni Acela, va marturisi despre mine toate, si va va spune toate. Apostolii veau sa uite invataturile Mantuitorului, de nu venea Duhul Sfant peste ei . Dar le-a trimis pe Duhul Sfant. Iar dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, le-a spus : Mergand, invatati toate popoarele. Propovaduiti Evanghelia la toata zidirea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. Si pe urma le spune : " Intru numele Meu draci veti scoate, in limbi noi veti vorbi, de veti bea ceva de moarte nu va va vatama, veti sta cu aspide, cu scorpii si balauri si nu va vor vatama; morti veti invia ... " L-a dat putere intreita de-a face minuni, de-a boteza si de-a predica. Astfel, pe cei alesi i-a imbracat cu puterile necesare de a duce cuvantul lui Dumnezeu in toata lumea. Dar nu pe toti i-a imbracat, nici pe toti i-a ales. Ca daca i-ar fi ales pe toti, unde mai era alegerea cea dintai ? A ales numai pe cei doisprezece Apostoli, si a mai trimis inca saptezeci de ucenici, cate doi inaintea fetei Sale, de ajutor celor doisprezece. Vezi ca Apostolul Petru l-a pus pe Filolog, pe Matia, pe Cleopa, l-a pus pe Timotei si pe Hermes. Cei doisprezece Apostoli pe toti cei saptezeci i-au facut episcopi si i-au trimis in diferite parti sa vesteasca Evanghelia mantuirii. Pana aveau sa se faca alti ucenici, i-a pus pe cei saptezeci de Apostoli sa pastoreasca Biserica lui Hristos. Iata, pe Timotei l-a pus Sfantul Pavel episcop in Efes si pe Tit l-a pus in Creta. Acestia n-au fost din numarul celor 12, ci au fost din cei 70, ca sa arate ca ierarhia Bisericii incepe din cei doisprezece si se continua cu cei saptezeci de Apostoli. Cei doisprezece Apostoli au lasat in locul lor pe episcopii de astazi, iar cei saptezeci au fost urmati de preoti. Asa arata Sfantul Vasile : " Preotii tin locul celor saptezeci de Apostoli, iar episcopii tin locul celor doisprezece Apostoli, pana la sfarsitul lumii, asa cum Hristos a pus ierarhia de la inceput ".

Sfantul Apostol Andrei, "cel intai chemat", era fratele Sfantului Petru. Dupa traditie, el a propovaduit credinta lui Hristos in toate tarile de pe langa Marea Neagra si in Dobrogea, dupa care, s-a intors in Tracia si s-a dus in Grecia, iar la Patras, a fost rastignit pe o cruce in forma literei X, "Crucea Sfantului Andrei".

Sfantul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca si fratele sau, Sfantul Ioan Evanghelistul. Impreuna cu acesta, si cu Petru, a vazut Schimbarea la Fata a Domnului pe Tabor. Dupa Inaltarea la cer a Domnului, el a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in Ierusalim si in Iudeea si a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.

Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul, numit si Teologul, adica, cuvantatorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cina si-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, langa Cruce, a stat cu Preacurata Fecioara si s-a invrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovaduit Evanghelia in Efes si in toata Asia si a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa si cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, in Domnul, la Efes, batran fiind cu anii.

Sfantul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru si Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail si a propovaduit pe Hristos, in partile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfarsit mucenicesc, in Ieropole, din Frigia.

Sfantul Apostol Bartolomeu, a propovaduit pe Hristos, o vreme, impreuna cu Apostolul Filip, in Asia, iar, dupa moartea acestuia, a mers pana in India, si a talcuit, pentru indieni Evanghelia scrisa de Sfantul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, in Armenia cea Mare si in Albana a primit moarte de mucenic.

Sfantul Apostol Toma este cel caruia i se mai spunea si "Geamanul" si care a pipait ranile Mantuitorului, dupa Invierea Lui. A purtat lumina Evangheliei pana in partile Indiei si a murit strapuns de sageti, pentru Hristos.

Sfantul Apostol Matei, care pe cand era vames, se numea Levi, lasand toate, n-a pregetat sa mearga dupa Hristos. Si, fiind scriitor, a scris cel dintai, Evanghelia Domnului, in limba ebraica, si, apoi, aceeasi Evanghelie, in greceste. El a propovaduit pe Hristos in toata Etiopia si, traditia spune, Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, in Etiopia.

Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in multe tari din rasarit, inchinatoare la idoli. Deci, nenumarate neamuri aducand la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au intors la credinta, l-au numit "samanta dumnezeiasca."

Sfantul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovaduit pe Hristos in Iudea, in Galileca si in Samaria, in Arabia, in Siria si in Mesopotamia. Si, fiind spanzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din partile Araratului, si-a pus sufletul pentru Domnul sau.

Sfantul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovaduit cu mult zel, cuvantul mantuirii in Mauritania si, din Africa, pana in Britania. Si, rastignit fiind de cei necredinciosi, si-a dat lui Dumnezeu duhul sau.

Sfantul Apostol Matia a fost ales in locul lui Iuda, vanzatorul, numarandu-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos in Capadochia si in Etiopia. Si acolo, multe patimind, cu moarte napraznica s-a savarsit.

Sfantul mare Apostol Pavel, care in urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a aratat vas ales al lui Hristos, ca L-a purtat pe Domnul neamurilor si a imparatilor de la Ierusalim si pana la Roma. Deci, si-a savarsit nevointa alergarii sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfant Apostol se praznuieste, de catre Biserica, impreuna cu Sfantul Petru, ca unul ce, mai mult decat alti Apostoli, s-a ostenit, cu bunavestirea lui Hristos Dumnezeului nostru slava!

(Georgiana)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești