Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Maica Domnului cu Sfinții închisorilor - Icoană din AiudMaica Domnului cu Sfinții închisorilor - Icoană din AiudBucurie, fraților!

Astăzi, de sărbătoarea Buneivestiri, proiectul ”Fericiți cei Prigoniți” împlinește trei ani de existență. Evlavia față de noii martiri și mărturisitori creștini ne-a adus mai aproape unii de alții. Prietenia pe care o avem față de ei este o punte de înfrățire și între noi. Exemplul lor de viețuire este fermentul care crește în noi iubirea de Dumnezeu, de sfinți și de semeni.

Și pentru că jertfa lor uriașă este de mare folos pentru generațiile de azi și de mâine, are și Dumnezeu un plan de proslăvire a lor pe măsura acestei jertfe.

Acum trei ani spuneam că nu am premeditat apariția acestui proiect duhovnicesc chiar de sărbătoarea Buneivestiri. Tot amânasem în repetate rânduri până am ajuns în ziua bucuriei, în ziua când Dumnezeu s-a întrupat ca să poată rosti mai apoi omenirii cele zece fericiri, printre care și "Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, ca a lor este Împărăția Cerurilor."

Și pe măsură ce trece timpul realizăm din ce în ce mai bine că tocmai ziua acestei bucurii s-a dovedit a fi providențială, Dumnezeu lucrând peste știința și neputința noastră. Și ca să vă încredințez că este așa, iată vă aduc acum în atenție o veste apărută încă de la începutul lunii decembrie 2013, dar prea puțin cunoscută: un grup de deputați condus de reputatul profesor academician Dinu C. Giurescu, a depus un proiect de lege privind proclamarea Zilei Naționale a Martirilor români anticomuniști.

Ei bine, ziua propusă pentru cinstirea martirilor anticomuniști, este chiar 25 martie, adică de Bunavestire! Din 365 de zile, câte are un an, a fost propusă chiar această zi, în aceeași zi în care și noi am pornit acest demers pentru cinstirea noilor martiri și mărturisitori.

Fraților, într-o lume condusă de Dumnezeu nu există coincidență, ci totul este proniator. Prin urmare, dați-mi voie să cred că momentul ales de acești deputați creștini și patroți, nu se datorează faptului că ar fi observat că acest proiect duhovnicesc a răsărit de ziua Buneivestiri, și că ar fi bine ca cinstirea oficială a martirilor să coincidă cu acest moment! Nu. Suntem prea mici și prea neînsemnați pentru ca niște oameni de asemenea talie să ne cunoască măcar activitatea, darămite să și ia în seamă momentul apariției acestei lucrări ca referință de eventuală cinstire națională. De aceea, cred cu convingere că așa i-a insuflat Dumnezeu pe acești oameni să aleagă ziua Buneivestiri pentru cinstirea noilor martiri, tot așa cum ne-a insuflat și pe noi ca această lucrare să apară în aceeași zi.

Și știți de ce fraților? Pentru că Maica Domnului a alinat suferințele tuturor mărturisitorilor și mucenicilor din închisori, tuturor eroilor din munți și mai ales tuturor mamelor și soțiilor care au plâns cu imensă durere după ei.

Nu întâmplător, la osuarul cu sfinte moaște de noi mucenici, din schitul Înălțarea Sfintei Cruci, se află spre cinstire Icoana Maicii Domnului cu Sfinții Închisorilor. Maica Domnului a fost mereu prezentă și mângâietoare în pătimirile lor, ca o mamă îndurerată pentru toți fiii după har ai lui Dumnezeu.

Chiar săptămânile trecute, unul din eroii pătimitori din închisorile comuniste, domnul Octavian Anastasescu, și-a lansat cartea de memorii în cadrul campaniei "Din temniție spre sinaxare", carte în care destăinuia că "Maica Domnului pentru mine este o adevărată mamă. Nu pot să spun nici a doua mamă, nici prima mamă... Ci o adevărată mamă. M-a ajutat, mai ales în puşcărie, în mod discret, dar de-o discreţie nemaipomenită.”1  Întreaga carte a acestuierou discret este punctată de recunoștința față de Maica Domnului, ca un mesaj al unei întregi generații: "Am avut un mare protector, un mare ocrotitor: pe Maica Domnului." 2.

Deci să avem și noi nădejde fraților la Maica Domnului, pentru că este grabnic ajutătoare, în orice necaz al nostru!

Mai mult decât atât, pe lângă această evlavie și încredere față de Maica Domnului, avem de învățat de la noii martiri cum să ne deprindem și noi cu mărturisirirea de credință până ce va deveni un act de trăire continuă, firesc precum respirația, deci nici ostentativ dar nici defensiv.

Pentru că fraților, deși trăim într-o țară majoritar creștină, anticreștinismul este la el acasă iar mulți dintre noi ne simțim timorați în propriile noastre familii, locuri de muncă sau de învățătură, atunci când ne manifestăm credința. Dar nu, nu trebuie să ne fie rușine sau frică pentru că timorarea de orice fel ne face să tăcem și să dăm înapoi în fața răului.

Două mari racile sociale trebuie să învingem noi creștinii de astăzi. Una este libertinajul sexual și alta este avortul împreună cu contracepția! Amândouă își au rădăcina în denaturarea sensului omului pe pământ printr-o viziune atee și amândouă lovesc la temelia familiei creștine. Ele sunt expresia anarhiei sexuale și sunt mai devastatoare decât totalitarismul comunist, dacă privim la milioane de copii nenăscuți uciși în ultimii zeci de ani, numai pe teritoriul României, fără să mai vorbim de prăpădul din întreaga lume. Și ca să învingem aceste curente antihirstice trebuie să mărturism împotriva lor după predania Bisericii:

Libertinajul sexual îl combatem prin fecioria până la căsătorie, fecioria care este starea cea mai apropiată de Maica Domnului iar avortul îl combatem prin susținerea dreptului la viață al copiilor nenăscuți, pentru că viața este dar de la Dumnezeu. Numai că spre deosebire de așa-zișii umanitariști care condamnă avortul oferind ca soluție contracepția, noi ne opunem și contracepției la fel de energic, căci această practică nu este altceva decât sora geamănă a avortului. Contracepția înseamnă contra-concepție, înseamnă a fi contra conceperii unei noi vieți, înseamnă a fi împotriva vieții! Ori știind prea bine că Hristos Domnul este "Calea, Adevărul și Viața", iar Duhul Sfânt este "Domnul de viață Făcătorul" înțelegem că a recurge la contracepție înseamnă a fi fățiș împotriva lui Dumnezeu. Și această patimă sexuale de împotrivire față de Dumnezeu noi creștinii o combatem cu sensul sărbătorii de astăzi, care este ascultarea necondiționată de Dumnezeu: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!".

Zilele trecute s-a organizat în întreaga țară Marșul Vieții, și o mulțime de copii, tineri și vârstnici au dat o mărturie de credință pentru viață! Este o mărturisire de credință elementară pe care vă încurajez să o manifestați în familiile voastre și în orice împrejurare, ori de câte ori este nevoie. Fără ostentație, fără rușine, firesc ca respirația.

Să luăm această ștafetă a mărturisirii de credință de la noii martiri ai veacului XX și să o ducem mai departe în secolul XXI, ca să ne învrednicim să ne bucurăm în veșnicie alături de cei la care avem atâta evlavie:

"Întreruperea unei sarcini, (...) este crimă, un păcat strigător la cer, care cade, adăugându-se şi consecinţele, asupra ambilor părinţi. Folosirea anticoncepţionalelor sau a oricăror forme de împiedicare a actului fecundaţiei (ferirea şi folosirea prezervativelor sunt onanie) sunt forme de păcat prin împotrivirea încă din intenţie la darul vieţii, prevăzut de Dumnezeu din momentul când bărbatul şi femeia au devenit un trup prin Taina Cununiei, prin care Dumnezeu a vrut să-i facă co-părtaşi cu El la realizarea în Slavă a Trupului Mistic al lui Hristos."3

(Virgil Maxim)

(Dan)


1. Octav Anastasescu, Lângă Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, volum îngrijit de Danion Vasile, Editura Areopag, București, 2014, p. 25

2. Idem, p. 26

3. Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, Ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, p. 47 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Tabără de vară în Țara Hațegului (19-26 iulie 2019)

Pr. Crăciun Opre

Credința ne unește

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești