cu o singura observatie… nu e axionul acesta:-)…dar totusi felicitari pentru postare…e superba cantarea, printre cele mai frumoase cantari ale ortodoxiei:-x
Am ascultat acum, la Radio Trinitas, o emisiune minunată despre marele praznic împărătesc de mâine. 🙂 🙂 În cadrul acestei emisiuni, s-a vorbit despre iubirea Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, Care a acceptat să împlinească toată Legea lui Moise, dar ne-a dăruit o Lege nouă, superioară celei dintâi sau, mai corect spus, a desăvârşit Legea Vechiului Testament (cf. Matei5, 16), astfel încât să devenim noi înşine desăvârşiţi, asemenea Tatălui ceresc. Astfel, potrivit Noului Legământ, nu este suficient să iubim pe cei apropiaţi ai noştri, pe cei din familia noastră, pe cei de aceeaşi naţionalitate cu noi, sau pe cei ce ne iubesc şi ne vor binele. Dragostea faţă de aceştia, ce le fusese poruncită oamenilor în perioada Vechiului Testament, rămâne absolut valabilă pentru mântuire şi este chiar necesară, dar nu şi suficientă, pentru că, potrivit cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos, toţi oamenii (inclusiv păgânii care nu cunosc poruncile divine) iubesc, în mod firesc, pe cei ce-i iubesc pe ei, această normă universală fiind înscrisă în legea morală naturală a oricărei fiinţe umane. Noi, creştinii, cei care "nu mai suntem sub Lege, ci sub har", suntem îndemnaţi să simţim în mod sincer dragoste pentru toţi semenii noştri, inclusiv pentru duşmani. Mai mult decât atât, în Sfânta Evanghelie după Ioan, se arată că noul etalon al iubirii faţă de semeni nu mai este dragostea pentru noi înşine ("Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi"-), ci iubirea infinită şi necondiţionată a lui Hristos Dumnezeu faţă de omenire: "Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum v-am iubit Eu pe voi, aşa şi voi unul pe altul să vă iubiţi". Iubirea faţă de semeni, ca semn distinctiv al adevăraţilor creştini ("Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei…"-), învinge puterea aparent invincibilă a morţii, căci, dacă adevărata măsură a ei este iubirea Fiului lui Dumnezeu, înseamnă că ea poate fi dusă, atunci când este cazul, până la sacrificiul suprem, după cuvântul Domnului: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa sa să şi-o pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc". Cunoscând această poruncă supremă a iubirii faţă de Dumnezeu, faţă de semeni şi faţă de noi înşine, putem înţelege cu uşurinţă motivul pentru care părintele Nicolae Steinhardt, în predica sa la Praznicul Întâmpinării Domnului, scria că cei ce se pretind slujitori ai Domnului Hristos, dar "se urăsc, ori defaimă unii pe alţii, sunt nişte mincinoşi neruşinaţi". Aceste cuvinte, deşi ar putea părea excesiv de dure, corespund realităţii, pentru că… dacă nu vom împlini porunca fundamentală a religiei creştine, ci vom săvârşi fapte contrare ei, de unde vor cunoaşte oamenii că suntem ucenicii lui Hristos? Să ne ajute Dumnezeu ca, păstrând în sufletele noastre adevărul iubirii divine faţă de fiecare dintre noi, să-L întâmpinăm în inimi şi să-L vestim pe Domnul Iisus Hristos, aşa cum bătrânul şi dreptul Simeon, plin de bucurie sfântă, L-a luat în braţe şi L-a mărturisit drept "Lumină spre descoperirea neamurilor" şi Unicul Dumnezeu adevărat. Doamne ajută! Multă pace şi bucurie să aveţi, dragii mei! Laura Stifter
andrei
februarie 2, 2010 @ 4:39 pm
cu o singura observatie… nu e axionul acesta:-)…dar totusi felicitari pentru postare…e superba cantarea, printre cele mai frumoase cantari ale ortodoxiei:-x
Anca-Larisa
februarie 2, 2010 @ 6:36 pm
„Nu pricep Curata”…o cantare superba, in interpretarea corului Byzantion !…Multumim !
Atasez Axionul sarbatorii de astazi. Bucurii !
Anca-Larisa
februarie 2, 2010 @ 6:37 pm
http://www.youtube.com/watch?v=aTU5dHRlI5I (din pacate doar linkul) 😀
admin
februarie 2, 2010 @ 9:31 pm
Am adaugat si axionul. Multumim Anca!
Laura-optimista
februarie 1, 2011 @ 7:16 pm
Am ascultat acum, la Radio Trinitas, o emisiune minunată despre marele praznic împărătesc de mâine. 🙂 🙂 În cadrul acestei emisiuni, s-a vorbit despre iubirea Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, Care a acceptat să împlinească toată Legea lui Moise, dar ne-a dăruit o Lege nouă, superioară celei dintâi sau, mai corect spus, a desăvârşit Legea Vechiului Testament (cf. Matei5, 16), astfel încât să devenim noi înşine desăvârşiţi, asemenea Tatălui ceresc. Astfel, potrivit Noului Legământ, nu este suficient să iubim pe cei apropiaţi ai noştri, pe cei din familia noastră, pe cei de aceeaşi naţionalitate cu noi, sau pe cei ce ne iubesc şi ne vor binele. Dragostea faţă de aceştia, ce le fusese poruncită oamenilor în perioada Vechiului Testament, rămâne absolut valabilă pentru mântuire şi este chiar necesară, dar nu şi suficientă, pentru că, potrivit cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos, toţi oamenii (inclusiv păgânii care nu cunosc poruncile divine) iubesc, în mod firesc, pe cei ce-i iubesc pe ei, această normă universală fiind înscrisă în legea morală naturală a oricărei fiinţe umane. Noi, creştinii, cei care "nu mai suntem sub Lege, ci sub har", suntem îndemnaţi să simţim în mod sincer dragoste pentru toţi semenii noştri, inclusiv pentru duşmani. Mai mult decât atât, în Sfânta Evanghelie după Ioan, se arată că noul etalon al iubirii faţă de semeni nu mai este dragostea pentru noi înşine ("Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi"-), ci iubirea infinită şi necondiţionată a lui Hristos Dumnezeu faţă de omenire: "Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum v-am iubit Eu pe voi, aşa şi voi unul pe altul să vă iubiţi". Iubirea faţă de semeni, ca semn distinctiv al adevăraţilor creştini ("Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei…"-), învinge puterea aparent invincibilă a morţii, căci, dacă adevărata măsură a ei este iubirea Fiului lui Dumnezeu, înseamnă că ea poate fi dusă, atunci când este cazul, până la sacrificiul suprem, după cuvântul Domnului: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa sa să şi-o pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc".
Cunoscând această poruncă supremă a iubirii faţă de Dumnezeu, faţă de semeni şi faţă de noi înşine, putem înţelege cu uşurinţă motivul pentru care părintele Nicolae Steinhardt, în predica sa la Praznicul Întâmpinării Domnului, scria că cei ce se pretind slujitori ai Domnului Hristos, dar "se urăsc, ori defaimă unii pe alţii, sunt nişte mincinoşi neruşinaţi". Aceste cuvinte, deşi ar putea părea excesiv de dure, corespund realităţii, pentru că… dacă nu vom împlini porunca fundamentală a religiei creştine, ci vom săvârşi fapte contrare ei, de unde vor cunoaşte oamenii că suntem ucenicii lui Hristos?
Să ne ajute Dumnezeu ca, păstrând în sufletele noastre adevărul iubirii divine faţă de fiecare dintre noi, să-L întâmpinăm în inimi şi să-L vestim pe Domnul Iisus Hristos, aşa cum bătrânul şi dreptul Simeon, plin de bucurie sfântă, L-a luat în braţe şi L-a mărturisit drept "Lumină spre descoperirea neamurilor" şi Unicul Dumnezeu adevărat.
Doamne ajută!
Multă pace şi bucurie să aveţi, dragii mei!
Laura Stifter