Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Parintele Arsenie Boca (28 nov. 1989) - 21 de ani de la mutarea la Viata Vesnica. Si totusi..."Nu plângeţi, căci acolo unde mă duc, în ceruri, vă voi ajuta mai mult, rugându-mă pentru voi"

Oameni suntem toţi; om însă. numai din când în când câte unul: acela care nu-şi dezminte obârşia divină; iar Om (cu "O" mare) numai unul, Iisus Hristos, care pentru noi oamenii Dumnezeu fiind, s-a făcut Om.

Ştiam şi până la Hristos că avem o obârşie divină, că suntem nemu­ritori cu sufletul, că este un singur Dumnezeu, spiritual, nevăzut - ştiau acestea şi dacii lui Zalmoxis, de pe meleagurile noastre - dar cu veni­rea lui Iisus Hristos, ca Om între oameni, în istorie, se repară structural firea omenească. Creştinismul e a doua creaţie a lumii, după concepţia Sf. Dionisie Areopagitul, preluată şi de Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului.

Să dezvoltăm puţin cele de mai sus.

Intrăm în Creştinism de mici, tare de mici, prin botez. Atunci ni se "inoculează" creştinismul. Atunci suntem născuţi a doua oară din apă şi din Duh - Sf. Botez; atunci suntem miruiţi pe frunte, pe ochi. pe obraz, pe gură, pe gât, pe umeri, pe mâini, pe glezne, cu a doua taină creştină - Sf. Mir; atunci primim şi a treia taină - în ordinea în care ni se dau - Sf. Impărtăşanie cu Domnul Hristos.

Şi trec anii, pruncul se face copil, tânăr, student, asistent...

Şi vin împrejurări neprevăzute, spontane, care trezesc străfun­duri, sau fac apel la străfunduri, cu care încă nu făcusem cunoştinţă. Aceste împrejurări pot declanşa adevărate crize ale raţiunii sau ale conştiinţei. Nerezolvate la timp în lumina unei raţiuni supreme a existenţei, pot duce la dezechilibru, la sinucidere, la nebunie, sau la o blazare care nu mai deosebeşte binele de rău, ceea ce tot un dezastru sufletesc este.

Atenţie!; suntem invitaţi de o nevăzută orânduire a lucrurilor, să facem apel, să aducem în sfera luminoasă a cunoştinţei şi resorturile latente ale fiinţei noastre, care, actualizate, depăşesc prin frumuseţe şi putere tot ce agonisisem până aci, şi, prin frumuseţea şi puterea lor intrinsecă, să ne redea liniştea şi echilibrul, pe care raţiunea noastră omenească - oricât ar fi de antrenată cu ştiinţa sau filosofia - nu le-ar putea restabili.

In realitate împrejurările, oricât de curioase ar fi - şi poate cu atât mai mult - nu sunt decât excitanţii dinafară, care declanşează mecanismul nostru metafizic: creşterea noastră spirituală - devenim, practic şi real, conştienţi şi de cealaltă dimensiune a existenţei, al cărei umil suport biologic putem fi şi noi, cei în cauză.

Avem o naştere şi o creştere biologică; e vârsta noastră incon­ştientă, iraţională, aproape iresponsabilă. Aci instinctele păzesc ordi­nea şi viaţa în mod reflex - nu deliberat. Deliberarea, cu tot regretul, apare în urma forţelor oarbe ale naturii, care ele ne iau în primire, din primul ceas al vieţii. De aci şi multa neputinţă a raţiunii de a rândui ea o chivernisire mai bună a vieţii. De aci şi rara dar nobila întrebare, pe care şi-o pun unii tineri în pragul vieţii: cu ce interpretare, cu ce destinaţie să o trăiesc? Ce am de făcut cu mine?

Deci, dacă avem norocul ca însăşi raţiunea noastră să ne tre­zească spre resorturile metafizice ale spiritului nostru, aceasta se pe­trece printr-un act de smerenie a raţiunii, când îşi recunoaşte cinstit marginile, vicleniile şi incapacitatea sa de-a ne da prin ea sau prin noi înşine, pacea şi echilibrul în faţa forţelor răului şi a magiei haosului.

Răul, nebunia şi haosul nu sunt literatură: sunt realităţi, care, uneori, izbesc frontal şi caută să înghită relativul tău echilibru. Vezi clar, uneori cu luciditate unică în viată, că "dintr-asta" numai Dumnezeu te poate scăpa.

Iar pe Dumnezeu îl ai sădit, "inoculat", latent, în structura ta spi­rituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşti un fiu al lui Dumnezeu, dar nu ştiai acest lucru, nu veniseşi în nici o împrejurare care să-ţi depăşească puterile naturale, iar Cineva din tine să facă totuşi împrejurarea neca­zului inofensivă. E clar că numai Dumnezeu e mai presus, adică e mai tare, decât orice rău, nebunie sau haos. Iar această putere, prin El, ne-a dat-o şi nouă. Ne-a dat, adică, puterea să fim fii ai lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâm­pla. Nici omorâţi nu pot fi, pentru că într-înşii prezenţa divină e o forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. Aceasta o dove­desc marii tirani ai istoriei romanilor, care voiau să înăbuşe spectacular existenţa creştinismului, imaginând vreme de 300 de ani, cele mai cumplite morţi pentru creştini. Creştinii însă nu mureau spectacular, ci numai simplu, smerit: de sabie. Ba mai mult, faptul supravieţuirii în ini­maginabile munci şi revenirea miraculoasă la sănătate, trezea în mun­citorii păgâni o uimire care-i făcea să se mărturisească şi ei de partea lui Hristos, botezându-se pe loc, în propriul lor sânge: botezul muce­niciei, care şi el conferă sfinţenia definitivă.

In definitiv aceasta şi este finalitatea omului: creşterea sa în dimensiunile spirituale (conferite de jertfa înţeleasă - deci acceptată -), ale bărbatului desăvârşit Iisus Hristos. Deci desăvârşirea este finalita­tea noastră - cu poruncă - dacă este cine să priceapă şi să se angajeze.

Credinţa e un risc al raţiunii; dar nicidecum o anulare, ci, dimpo­trivă o iluminare a ei. E o absorbire a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia, în modul divin al existenţei. Conştient de această dezmărgi-nire, fără să fii mort deloc şi în lume, experiezi, trăieşti, la intensităţi nebănuite sentimentul libertăţii spiritului. De fapt la mijloc e o înviere a spiritului pe planul şi la nivelul raţiunii divine a existenţei în general şi aceasta o trăieşti ca o eliberare din temniţa şi teroarea acestei lumi sensibile. Acum scapi de frică. Lumea nu se mai poate atinge decât de temniţa ta biologică, - noua ta realitate, de o evidenţă absolută, scă-pându-i cu desăvârşire.

Acestea sunt cuprinse în cuvântul lui Iisus: "Eu, Adevărul, vă voi face liberi!" şi "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul - care nu plăteşte nimic (în sine) - şi mai departe nu pot să facă nimic!"

Deci când împrejurările te-aduc în situaţia să vezi limitele raţiu­nii, cataclismul în faţă, puterile răului dezlănţuite, nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine, în tine, care stăvileşte haosul, iar pe tine te creşte mai presus de om împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii.

(Să nu pierdem din vedere că aci se descriu însuşirile şi rosturile majore ale creştinismului, într-o concepţie fundamentală, totală, despre viată şi lume. Şi ceea ce se schiţează aci sunt doar linii extrem de sumare faţă de infinita lor bogăţie şi frumuseţe în trăirea lor autentică.)

O iluminare a raţiunii, datorită "locuirii" lui Hristos în suflet, nu este de nici o mirare, întrucât Iisus Hristos este numit încă în termino­logia greacă: "Logos", Cuvânt, raţiunea absolută a lui Dumnezeu. Adică şi i ţiunea noastră primeşte o deschidere de orizont la nivelul cu care Dumnezeu însuşi vede finalitatea creaţiei Sale. Vedem cu "ochii" lui Dumnezeu, gândim cu minte îndumnezeită, înţelegem în lumină divină şi cele sensibile de aici şi cele eterne ale existenţei. Imanenţa naturii se străbate de transcendenţa divină - efectul Harului - şi desăvârşirea nu mai are sfârşit.

Copilul Iisus la 12 ani, în Templul din Ierusalim, mărturisea pe Dumnezeu ca Tată al Său. Cunoştinţele Sale, în privinţa Scripturilor, dovedeau că-s aceleaşi care au insuflat pe profeţi să le scrie, deci El dintru ale Sale vorbea cu înţelepţii Templului şi întru ale Sale venea să le plinească si în zona aceasta inferioară a lumii şi a vieţii. A respec­tat însă şi baremul neputinţei omeneşti, ieşind la propovăduirea religiei abia la 30 ani, majoratul admis de Templu în acest scop. E însă demn de reţinut faptul clarităţii de conştiinţă a filiaţiei Sale divine, la o vârstă când fiii omeneşti încă n-au lichidat-o cu joaca. EI însă nu era născut prin voia oarbă a instinctelor, ca să vină cu perdeaua groasă a păcatului pe ochii minţii, ci ochii Lui aveau nealterată străvederea absolută a lumii.

De aceea singura concepţie fără greşeală şi izbăvită de relati­vitate o are numai Dumnezeu - Absolutul - începutul şi finalitatea lumii.

Când cineva se "încumetă" să se lase în conducerea Providenţei, printr-un elan de iubire de Dumnezeu, adică să-şi depăşească conştient condiţia sa umană - sub acţiunea Harului de sus, bineînţeles - poate vedea încă de aici arvuna desăvârşirii sale, într-un sentiment de libe­rare, ca o înviere din morţi. Timpul, cauzalitatea, lumea, viaţa şi toate vămile cunoaşterii, pline de chinul contrazicerilor, rămân la pământ, ca o găoace de ou când iese din ea un pui viu sau când dintr-o omidă pă­roasă - trecută aparent prin moartea unei crisalide - iese şi zboară un fluture, în culorile curcubeului.

Aşa suntem şi noi în condiţiile vieţii acesteia, o candelă cu unt­delemn şi fitil, dar încă neaprinsă.

Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o înrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar în structura noastră spirituală, că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţinem chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.

Obişnuit concepţia creştină nu prea e dusă nici chiar de credin­cioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine, până la finalitatea sa - mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de "viaţă". Cu alte cuvinte sunt puţine exemplarele omeneşti care îşi '"riscă " toată viaţa lor pentru Dumnezeu, pentru cauza lui Dumnezeu în lume.

Aceasta dovedeşte numai slăbirea omului - prin boala egoismu­lui - nicidecum slăbirea creştinismului în sine, ca valoare sau lumină a vieţii.

Iată cum descrie Sf. Simeon Noul Teolog, un sfânt din veacul al X-lea, indumnezeirea. omului:

"Ca om ştiu că nu văd nimic din cele dumnezeieşti şi sunt cu totul despărţit de ele. Dar prin înfiere mă văd făcut Dumnezeu şi sunt părtaş al celor neatinse. Ca om nu am nimic din cele înalte şi dumnezeieşti, dar, ca miluit de bunătatea Lui, am pe Hristos, binefăcătorul tuturor. Căci în lumina lui Hristos - Lumina Duhului - văd ce văd. Şi cei ce văd, în această lumină văd pe Fiul. Pe care L-a văzut Ştefan, deschizându-i-se Cerurile şi pe care L-a văzut Pavel mai pe urmă şi a orbit, (- încă nu credea, nu era botezat, ci era în drum să prigonească Biserica lui Hristos, deci spiri­tual era orb şi această orbire s-a răsfrânt temporar şi asupra trupului), stând întreg cu adevărat în mijlocul inimii mele."

Deci ceea ce s-a altoit (s-a "inoculat" - cu un cuvânt de mai îna­inte), în fiinţa noastră spirituală, în câte unii, din când în când, din veac în veac, răsare ca o confirmare luminoasă, ca o stea ce luminează şi contemporanilor mai "zăbavnici cu inima a crede toate" înnoirile spre îndumnezeire a omului.

Faţă de această de necrezut perspectivă a valorii omului, nu stri­că să o facem şi mai luminoasă printr-un contrast de cuvinte. Căci după cum unii ridică până la Cer valoarea omului, alţii caută să-i coboare până la pământ toată însemnătatea sa. Realizările sale fizice sunt toată valoarea şi nemurirea sa.

Luăm însă un alt aspect. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său, poate ajunge la crize, la dezechilibru, la îndrăcire: pradă a unui duh rău, sau a unor puteri rele, care-l scot clinic dintre oameni.

Dar mai sunt şi cazuri când posedaţii sunt filosofi. Exemplu: Nietzsche, revoltat împotriva lui Dumnezeu, voia "să scrie osândirea creştinismului pe toate gardurile" - pentru că slăbeşte în om puterea de revoltă a supra-omului, creaţia sa. A sfârşit nebun.

Nu pot să nu transcriu aci încă vreo câteva citate ale acestui mare sfânt şi scriitor al creştinismului, întrucât vede cea mai largă in­terpretare a iubirii de oameni, cu care ne menţinem, sporim, sau cădem din creştinism.

Ştii că pe această însuşire sufletească, a iubirii de oameni, ai do­bândit o practică ce nu ţi-o dădea cartea şi ai ajuns să realizezi desco­periri însemnate. In final: descoperirea creştinismului şi în tine.

"Prin răbdarea încercărilor şi prin iubirea faţă de duşmani - căci aceasta e iubirea de oameni: să ai faţă de toţi, buni şi răi, iubire din suflet, pentru toţi să-ţi pui sufletul tău în fiecare zi - acestea te vor face, copile, imitator al Stăpânului şi te vor arăta chip adevărat al Ziditorului, imitator în toate ale desăvârşirii dumnezeieşti. Iar Ziditorul atunci - ia aminte ce-ţi spun: îţi va trimite Duhul Său şi te va insufla şi va locui şi se va sălăşlui fiinţial şi te va lumina şi te vei umple de strălucire şi te va turna din nou întreg. Stricăciosul îl va face nestricăcios şi va clădi iarăşi casa învechită, casa sufletului tău adică. Iar aceasta va face şi trupul întreg cu totul nestricăcios şi te va face pe tine Dumnezeu după Har, asemenea prototipului.

De eşti creştin, cum e Hristos Ceresc, aşa trebuie să fii şi tu ". "Duhul dumnezeiesc fiind Dumnezeu, pe care îi ia înlă-untrul Lui, îi reface cu totul, îi înoieşte, îi face noi, în chip neînţeles... cu totul asemenea lui Hristos.

... De nu vă veţi face de aici cereşti, cum vă închipuiţi că veţi locui împreună cu El în Ceruri?"

Deci primii paşi încep cu schiţarea unei concepţii hotărât creş­tine şi trăită ca o evidenţă interioară la toate nivelele de care suntem capabili, şi, împrejurările ne-o cer!

(Pr. Arsenie Boca - Cararea Imparatiei)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești