Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Într-un interviu pe care l-am văzut acum câteva zile la TVR, soția ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, doamna Elizabeth Brown Gitenstein, întrebată fiind ce-i place cel mai mult să facă în România, după ce povestise în prealabil că a călătorit mult și iubește țara noastră, răspunde: „Cel mai mult în România îmi place să discut și să-i cunosc pe oameni. Să stau la masă cu ei, să le aflu viața.Rar mi-a fost dat să văd un om cu atât de mult bun simț, atâta sinceritate, deși credeam până acum că americanii și occidentalii sunt persoane care-și acoperă caracterul adevărat prin zâmbetul acela fals.

O femeie care a fost asistent medical mulți ani de zile și care astăzi predă voluntar în România la o facultate de medicină, învățând asistentele ce înseamnă grija față de un om. E printre puținii oameni care i-am auzit că pentru ea cel mai frumos lucru este să cunoască alți oameni.

Cred că dacă m-ar fi întrebat pe mine ce-mi place cel mai mult aș fi răspuns: să citesc, să scriu, să stau cu familia, să călătoresc. În orice caz n-aș fi răspuns că-mi plac oamenii, pentru că sunt un om egoist și uneori mi-e frică să mă deschid altora, mi-e frică să-mi fac prieteni noi... sunt timid, deși nu par.

Când locuiam în București, mergeam prin mall și căutam locuri la o masă împreună cu prietenii, și nu găseam. În tot acest timp, am început să mă uit la chipul fiecărui om și să-l analizez: băieți, fete, bărbați, femei, copiii, adolescenți, săraci, bogați, frumoși, simpatici, supărați, triști, cu zâmbetul pe buze, sau plini de viață. E printre puținele momente din viața mea când am simțit atât bucurie uitându-mă la oameni. A fost un dar de la Dumnezeu... au fost câteva secunde, poate un minut, poate mai mult, când am reușit să văd în om, în oameni, tot ce este mai frumos pe acest pământ. Am reușit să mă uit la ei fără să-i judec și să-i analizez... Mă uitam la ei ca la niște frumoase tablouri ale unui mare pictor... admirând creația lui Dumnezeu și fiind uimit de cât de diferiți suntem unii de alții... dar în același timp cât de frumoși suntem.

În acele momente, în ochii mei, numai contau faptele lor, ci conta doar că există...

Dacă e ceva care mă surprinde în această viață, este omul... și ce scoate din adâncul sufletului lui.

Cred că acesta e începutul iubirii adevărate: să apreciem omul mai mult decât orice făptură și lucru din acest Univers. Orice om din lumea aceasta, în orice stare ar fi, oriunde ar fi, orice ar face, cât de bun sau cât de rău ar fi... uitându-te în ochii lui vezi ceva ce nu vom putea vreodată găsi în altă parte. Privirea e oglinda sufletului, iar ochii oamenilor, indiferent de stare lor interioară, vorbesc de la sine că omul e altceva, e mai presus decât orice ființă vie. În ochii omului vezi chipul lui Dumnezeu, vezi acea unicitate și personalitate unică, irepetabilă, care te va fascina.

Toată Tradiția Bisericii Ortodoxe, toate Scrierile Sfinților Părinți, toată Scriptura... totul ne învață să mutăm accentul vieții noastre de pe lucruri pe oameni, de pe materialitate pe spiritualitate, de pe păcat spre virtute. Dumnezeu, Treimea de Persoane, ne învață zilnic prin orice facem, să ne mutăm interesul de la tot ce facem...spre oameni... spre persoane.

Dacă mâine tu ai rămâne singur pe această planetă și toți ceilalți oameni ar dispărea cum crezi că te-ai simți? Toate vietățile, păsările, animalele, insectele... toate vor mișuna în jurul tău, dar ești singurul om de pe planetă. Ai totul la îndemână... tehnologie, infrastructură, averi, resurse, mâncare.... ai tot ce vrei, poți zbura unde vrei... poți face ce vrei... cum te vei simți oare? Cât de rapid vei resimți oare nevoia unui om lângă tine?

Cu toate peisajele și minunățiile lumii pe care nu le-ai văzut... chiar dacă vei putea explora adâncul mărilor, infinitul cosmosului, microcosmosul celulelor... de-ai ști totul și de-ai înțelege toate tainele lumii, cât de repede crezi că vei resimți nevoia unui om lângă tine?

Toate nu vor mai valora nimic dacă nu ai cu cine le împărtăși! Vei ajunge lesne la concluzia că ai prefera să fii în închisoare până la sfârșitul vieții, într-o celulă de 5 metri pătrați, dar cu un tovaraș de viață lângă tine. Atunci realizezi, când ești singur – singurel și nicio persoană nu e lângă tine, că sufletul unui om valorează mai mult decât lumea întreagă, așa cum spune Mântuitorul Hristos.

Universul în infinitatea și măreția lui, cu toate secretele și legile lui, vor fi nimic pe lângă bucuria de a sta lângă un om... indiferent unde... indiferent în ce condiții! Omul e un alt univers, mai complex decât universul material în care trăim... pentru că are în el viața Sfintei Treimi, viața lui Dumnezeu.

Iată de ce Hristos Domnul ne spune că Împărăția Cerurilor este înlăuntrul nostru, pentru că sufletul poate simți ceea ce celelalte 5 simțuri nu vor putea niciodată. Dumnezeu poate nu va fi niciodată perceptibil urechii mele, sau ochilor, sau mâinilor, sau limbii mele, sau nasului meu... dar va fi cu ușurință simțit de sufletul meu... de starea mea interioară.

Sofia, fetița noastră de 4 ani, vine uneori în camera unde lucrez eu și cântă în oglinda șifonierului. Eu mă supăr pe ea că mă deranjează... și o întreb: „De ce vii să cânți mereu aici în dormitor?” Iar ea îmi răspunde: „Pentru că aici este toată lumea. Aici mă pot vedea toți”. Avem oglindă mare doar aici în dormitor și e singurul loc unde se poate uita la înălțimea ei, la o oglindă.

Foarte interesant de observat că atunci când se uită în oglindă și cântă văzându-se pe sine însăși ea spune: „Aici este toată lumea”. Copiii sunt mereu sinceri și în viața lor fără de păcat spun mari adevăruri de credință. Văzându-se pe ea însăși, vede de fapt o lume întreagă... o lume care se derulează în sufletul ei... Iată ce repede putem înțelege că sufletul omului nu e doar o simplă energie ci este mai mult decât atât... e locul meu de întâlnire cu toate celelalte persoane din viața mea, inclusiv cu Dumnezeu. De fapt, înaintând în viața duhovnicească și apropiindu-ne de Dumnezeu înțelegem că sufletul devine principalul mod de comunicare cu lumea în care trăim, dar și cu Dumnezeu.

Cu sufletul simțim și înțelegem totul, acolo memorăm tot ce am trăit, toate dorințele, dezamăgirile, împlinirile și amintirile noastre plăcute sau neplăcute. Sufletul omului e univers duhovnicesc fără margini, o lume nevăzută unde omul poate urca spre Creator, ajungând chiar până-n sânul Sfintei Treimi.

Ce frumos e omul!

Ce frumos e omul sfânt!

Ce frumos e omul blând și smerit la inimă!

Ce frumos e omul curat!

Ce-mi place să văd chipurile oamenilor!

Personalitatea fiecărui om e modalitate mereu nouă de a-L cunoaște pe Dumnezeu, așa cum este El de fapt. Fiecare om născut, fiecare personalitate, fiecare caracter uman spune ceva despre Creatorul nostru.

Dacă am aduna la un loc toate caracterele persoanelor care s-au născut și au murit până în acest moment de la începutul lumii...miliarde și miliarde de oameni... dacă am cumula talentul lor, unicitatea lor, bunătatea lor, bucuria lor.... dacă am cumula la un loc tot ce a avut omenirea mai bun.. abia atunci am putea vedea o mică parte din frumusețea Dumnezeului nostru.

Cine nu se minunează de oamenii de lângă el, acela încă n-a învățat ce este Viața!

Cine nu-L vede pe Dumnezeu în cel mai mare păcătos al lumii acesteia, acela n-a cunoscut ce este iubirea lui Dumnezeu! Eu n-am cunoscut iubirea lui Dumnezeu!

Teologia Bisericii Ortodoxe este o teologie a Persoanei. Cine înțelege acest lucru a făcut un mare pas în a înțelege celelalte aspecte ale credinței noastre ortodoxe. Dar asta ce înseamnă?

Să nu mai vorbim de întâmplare și noroc ci să vorbim despre o lume în care totul se întâmplă datorită consecințelor faptelor noastre și a faptelor lui Dumnezeu.

Să mutăm toată atenția de pe lucruri spre oameni!

Iată de ce toate poruncile Bisericii, toate milioanele de pagini de teologie scrise în cărți de-alungul istoriei se rezumă doar la o simplă poruncă, în care doar persoanele contează:

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Luca 10, 27)

(Claudiu Balan)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești