Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Scara raiuluiScara raiuluiNu de puține ori, mi-a fost dat să fiu martor la celebra remarcă ”Vai, dar ești la fel cum te știam eu, nu te-ai schimbat deloc!”, rostită între două persoane care nu s-au mai văzut de mulți ani. Desigur, nu mă refer la această remarcă atunci când are ca țintă aspectul fizic, ci atunci când vizează caracterul persoanei. Și aș vrea să spun că deși această remarcă este folosită cu bună întenție, pentru un creștin ea nu este un compliment ci un diagnostic cât se poate de rușinos. Pentru că dacă în esență ești la fel ca acum 2, 5 sau 10 ani, înseamnă că a trecut timpul pe lângă tine degeaba, înseamnă că ai rămas omul cu aceleași virtuți dar și aceleași patimi, deși avem la dispoziție o singură viață ca să ajungem la desăvârșire. Da, la desăvârșire, căci desăvârșirea nu este o opțiune a creștinismului ci este cerința fundamentală, este finalitatea omului așa cum a prevăzut-o Dumnezeu în planul mântuirii.

Dar pentru că nu vrem să înaintăm în bine, rămânem aceiași, ne învechim în patimile pe care le avem, ne obișnuim cu ele, nu mai reacționăm împotriva lor și de aceea nu este de mirare că ani de zile la rând, spovedanie de spovedanie, completăm aceeași listă cu păcate: aceleași metehne, aceleași slăbiciuni, identice ca număr în timp, fără ca măcar să se împuțineze în intensitate.

Întorcându-ne la remarca ”ești la fel cum te știam”, ea este adevărată doar parțial pentru că în realitate, chiar dacă ni se pare că suntem aceeași, defapt suntem într-o continuă tranformare bazată pe dinamica exercitării virtuților și a patimilor, dinamică a carei rezultate le observăm de cele mai multe ori în timp.

Îmi aduc aminte că în facultate profesorul de Finanțe ne învăța că nu există firmă care stă pe loc, care nici nu se dezvoltă dar nici nu își diminuează valoarea de piață. Chiar dacă pe moment pare că firma stagnează în activitatea desfășurată și se ”menține” la un nivel acceptabil, defapt, raportat la o perioadă mare de timp, ori este într-o creștere insesizabilă ori este într-o scădere a cărei efecte se vor vedea în timp. Pentru că fără investiții noi, adică fără progres tehnologic și de know-how, fără continua perfecționare a activității și a personalului firmei, activele firmei se uzează odată cu folosința și trecerea timpului iar randamentul activității este din ce în ce mai slab... până la faliment. Și de aceea, în țara noastră au fost enorm de mulți patroni pe val, timp de un an, doi sau trei, trezindu-se mai apoi că vânzările au început să scadă brusc și că afacerea a luat-o ”pe nepusă masă” în jos. În realitate, firma era orientată cu direcția în jos încă de când avea profit de conjunctură, nesusținut de investiții, iar trecerea timpului nu a făcut decât să confirme că managementul firmei era unul greșit chiar dacă atunci părea că totul merge bine.

La fel stau lucrurile și cu căsnicia care părea că merge bine și dintr-o dată a luat-o în jos, așa stau lucrurile și cu educația copiilor care părea că este solidă dar la vremea ispitelor s-a arătat insuficientă, pentru că toate aceste eșecuri își au izvorul în interiorul șubred al omului, amestecat și cu bune și cu rele. Și dacă nu-ți investești voința continuu în bine, te obișnuiești cu a face binele la aceeași măsură autosuficientă și totodată la a face răul cu și mai mare obișnuință. De aceea există atâția creștini care, după ani de bătătorit cărările la biserică, trăiesc duplicitar de se consternează și ateii cum de într-un om care pretinde că are credință, se împacă lauda adusă lui Dumnezeu cu înjuratul, postul cu bârfa și milostenia față de străini cu indiferența față de rude. 

Faptul că nu vrem și nu stăruim din toate puterile să înaintăm în bine duce la mulțumirea de sine, mulțumire care cu timpul ne transformă în creștinul căldicel, complăcut și în bune și în rele, cel căruia Dumnezeu i-a anunțat falimentul în veșnicie, prin cuvinte ”știu faptele tale; că nu ești nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă ești căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea.” (Apoc 3 ,15-16)

Da, este înfricoșător să te gândești că oricât de multe acatiste ai citit, oricât de multe metanii ai făcut și oricâți ani ai fi mers la slujbă, nu te mântuiești dacă toate acestea nu te-au tranformat în omul nou, în Hristos. Această realitate dramatică este iconizată și în cunoscuta ”scară a raiului”, după învățăturile Sfântului Ioan Scăraru.

Nu este greu să faci binele ocazional, printre pauzele de indiferență. Asta o fac și păgânii. Greu însă este să devii statornic în bine pentru că asta presupune să ții voința mereu încordată, să te lepezi la orice oră de orgoliile personale, de comoditatea sufletească, să dărâmi cu totul omul cel vechi din tine.

Ce ne trebuie nouă, mai ales în această lume reeducată în duhul relativității, este nemulțumirea de sine. Mulți dintre sfinți au fost mai înainte mari păcătoși iar drumul de la omul cel vechi la omul cel nou, a fost unul plin de mari transformări și de multe (re)înoiri în duh. Dar pentru realizarea acestor tranformări uluitoare, sfinții au avut ca resort continua nemulțumire de sine. Da, au fost aspri cu ei înșiși, foarte duri cu propriile neputințe... dar acestă nemulțumire față de ei înșiși i-a dus la delicatețe și iubire față de cei din jur.

Sfânta Maria Egipteanca a rupt-o brusc cu viața păcătoasă și timp de 17 ani de zile s-a nevoit în deșert, luptând cu patimile ”ca și cu niște fiare cumplite”. Le-a biruit pe toate devenind înger în trup.

Pentru că a omorât din neatenție niște pui de pasăre aflați prin iarbă, Sfântul Dimitrie Basarabov s-a pedepsit să meargă cu piciorul desculț prin ploaie, prin arșiță și prin geruri cumplite, ani de zile. Și prin asceza sa, Sfântul Dimitrie a devenit delicatețea întruchipată. 

Sfântul Ioan Rusul făcea aspre nevoințe, dormind cu vitele în grajd, în frig și mizerie, cu posturi lungi, cu privegheri, fără a se cruța pe sine în vreun fel dar era dulce ca mierea pentru turcii care-l robiseră, turci care cu toată răutatea de care au dat dovadă mai înainte, au ajuns ca în final să-l numească ”sfântul”. 

Și toți sfinții ne învață că viața creștină este o continuă luptă cu sine pentru o continuă autodepășire, o continuă asceză pentru o dezpătimire până la capăt, o continuă înaintare în bine pentru deprinderea statorniciei în bine, a felului de a fi mereu buni, indiferent de oamenii care ne însoțesc și timpurile prin care răzbatem. 

Așa să străruim cu voința, ca azi să fim mai buni ca ieri și mâine mai buni ca azi, până ce aluatul credinței va dospi în noi ca să ajungem la măsura de a fi ”buni, ca pâinea lui Dumnezeu”! 

(Dan)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești