Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Zi caldă de iunie. Păşesc desculţ prin colbul moale de pe uliţă, mă îndrept spre casa bunicilor mei. Ei nu mai sunt, însă ulicioara aceasta, vântul şi susurul izvorului din apropiere mi-i aduce aici, cu mine.

Privesc cerul de culoarea safirului stins admirând norii albi ce se cern în fire subţiri. Când eram mică, din poveştile bunicului – în care îmi spunea cum a creat Dumnezeu lumea - mi-L imaginam pe Acesta ca pe un bătrân trecut de zile, cu pletele şi barba lungi şi albe.

Pe atunci, credeam că norii aceştia străvezii pe care îi privesc şi acum sunt pletele şi barba Domnului, pe care şi le întinde peste lume, pentru ca oamenii să se agaţe de ele şi să urce acolo, la El. Oare acolo sunt şi bunicii mei?

Fireşte, anii au trecut şi acum am înţeles că nu e chiar atât de simplu pe cât credeam atunci, şi îmi doresc nespus că ei să fie acolo sus, şi să mă învrednicesc a-i întâlni la vremea prielnică.

Mi-e cald. Mă apropii de izvor şi mă aşez pe muşchiul moale. Îmi astâmpăr setea cu apă rece care, parcă spune o poveste... O poveste cu mine şi bunicul, stand tot aici, aşteptând ca, dobitoacele taichii” - căci aşa le spunea - să îşi potolească setea, atunci când se întorceau acasă în fiece seară, iar bunicul, asemeni samarineanului milostiv, se îngrijea de ele.

Apa susură în continuare, trezind în mine, alte şi alte amintiri. Mă ridic şi deodată mă îmbată mirosul de mentă şi levănţică de pe marginea drumuşorului care urcă spre casă. Păşesc încet, să nu sperii vrăbiile ce se ceartă pe marginea cealaltă, pentru o cireaşă şi nici pe pisoii care se joacă veseli lângă buturuga unui pom. Fusese, pomul meu, însă bunicul l-a tăiat pe el şi pe alţii la fel de frumoşi ca şi el, să le facă o căsuţă unor vecini care o prăpădiseră pe a lor în faţa mâniei flăcărilor. Văzând o familie cu mulţi copii fără casă, bunicul nu a stat mult pe gânduri şi le-a construit o altă căsuţă imediat. Nu am înţeles atunci de ce a trebuit să taie şi pomul meu şi am plâns mult, dar acum înţeleg că era mai importantă ajutorarea aproapelui, fără a cere nimic în schimb, decât să te bucuri doar tu din roadele unui pom, căci, "fericit cel ce caută la cel sărman” şi iarăşi, "fericit cel milostiv”.

Şi, oricum, rămăsese o livadă întreagă lângă gospodăria bunicilor, pe care, privind-o acum, nu-mi vin în minte decât cuvintele psalmistului care spune: "Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai zidit”. Şi să vă spun şi de ce. Pentru că ceea ce am acum în faţa ochilor este exact aşa cum îmi imaginam, din poveştile bunicului, Grădina Raiului. Păsări pe care niciodată nu le-am mai văzut cântă acum prin copaci, colorând vântul, flori nenumărate mă copleşesc cu îmbinarea lor de culori şi miresme îndemnându-mă să le ascult simfonia.

Vreau să rămân aici, cu păsările cerului, care nici, nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe”, cum spune Mântuitorul, şi totuşi, "Tatăl Cel ceresc le hrăneşte”. Vreau să rămân aici printre flori şi miresmele lor, care, nu se ostenesc, nici nu torc” şi totuşi, mă gândesc din nou la ce spunea Mântuitorul, că nici Solomon, în toată măreţia lui, nu s-a îmbrăcat aşa cum s-au înveşmântat ele. Aş vrea să uit şi eu de grijile şi poverile lumeşti şi să rămân aici, în locul unde Raiul coboară pe pământ, unde mă pot întâlni mai uşor cu bunicii. Îmi plec genunchii întinzând mâinile pe iarbă...

O, sat cu amintiri frumoase!
Sat cu poveşti nepieritoare!
Sat plin de Duh şi-n florile sfioase!
Cu cerul din copilăria ce nu moare
Şi susurul izvorului cântând,
Ducând departe orice gând.

Deschid ochii. Ce-am spus? Ce s-a întâmplat... nu ştiu, dar mi-e bine. Liniştea şi calmul mă cuprind şi mă simt ca în braţele bunicului. Ce bine e! E greu să descriu mulţumirea şi împlinirea din inima mea, însă, un lucru este cert, eu nu mai sunt pe pământul acela murdar şi stropit de păcate, aici e un tărâm feciorelnic, un pământ sfânt. Nu îmi vin în minte decât cuvintele psalmistului iar şi iar: "Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui”. Şi aşa şi trebuie să fac.

Mă ridic, repetându-mi: "În tot locul stăpânirii Lui binecuvintează suflete al meu pe Domnul”... de ce? Pentru că simt că trebuie să Îi mulţumesc pentru că mi-a lăsat şi mie o bucăţică din rai aici, pentru că trebuie să le spun tuturor cât de bun este Domnul, Cel care ne-a binecuvântat cu atâtea frumuseţi.

Casa e tot la locul ei, singuratică, cu prispa plecată precum genunchii într-o smerită rugăciune, nici ea nu mai e o parte din lume, ci este locuinţă din rai, uitată de Domnul pe pământ, atunci când l-a mutat acolo sus. Pe stâlpi, iedera bunicii, înfăşurată precum beteala, a înfrumuseţat casa, ca de sărbătoare.

Urc mai departe pe ulicioară, poposind la poarta bisericii. Mică, pierdută printre ierburi şi flori, bisericuţa este pentru mine o învăţătură de smerenie. Îmi aminteşte de cuvintele Sfântului Teofan Zăvorâtul care spunea că, "simplitatea şi smerenia sunt cele două aripi care ne dau repeziciune în zbor”, în zborul către Înălţimea Înălţimilor, în călătoria cea mai folositoare nouă oamenilor, spre Domnul. În spatele ei e cimitirul. Merg la mormintele bunicilor, aprind câte o lumânare şi le mulţumesc pentru că au fost cu mine în această zi.

O Doamne, Doamne, iartă!
Păcatul, nedreptatea
Şi varsă peste lumea toată
Dragostea, mila, bunătatea!

Nu-mi pot stăpâni lacrimile când mă gândesc la oamenii din ziua de azi, la cum aleargă de colo până colo, fără rost, fără noimă, fără ştiinţă, uită de Domnul, uită de ceea ce este cel mai important, uită că, odată, şi ei vor ajunge aşa, că bunicii mei, tăcuţi şi solitari, în liniştea aceasta pe care numai păsările din când în când o alintă cu ciripitul lor.

Uită... uită oamenii să fie oameni, uită că sufletele sunt veşnice. În alergătura şi jocul urban, uită care este de fapt menirea lor pe pământ, uită că veşnicia trebuie să fie scopul lor în viaţă. Poate că şi eu am fost una dintre aceştia de multe ori, însă acum, în faţa crucii de lemn a bunicii care stă aplecată şi pioasă, bătută de ploi şi vânt, înţeleg că acesta este singurul lucru material care ne face legătura între viaţa pământească şi cea de dincolo. Nimic nu iau cu mine. Rămân aici, şi materialele, şi spiritualele, dar mă întreb, care le vor folosi celor ce rămân în urmă? Sfaturile, gândurile bune, învăţăturile, sau casa, maşina...? Casa bunicilor a rămas singură acum, livada la fel, dar sunt împodobite edenic. Îngerii, de-acolo de unde sunt şi bunicii mei, au adus flori, miresme şi necuvântătoare, binecuvântate toate, ca să binecuvânteze şi pământul acesta.

Oare pot eu schimba cu ceva lumea din ziua de astăzi? Nu ştiu. Dar îmi voi ţine cuvântul şi-L voi binecuvânta pe Domnul în tot locul stăpânirii Lui. Plec îngândurată. Plec în oraşul acela negru, închis, în care vezi ici-colo câte-un om şi în rest toţi sunt maşini, roboţi, slugi ale banilor şi avuţiilor, împătimiţi de concret şi material.

Îmi iau rămas bun de la livadă, de la casă, dar mă voi întoarce şi nu voi mai pleca şi a doua oară. Mă voi întoarce aici în colţul acesta de Rai, mă voi întoarce poate, asemeni fiului risipitor... nu ştiu, dar ştiu că numai aici, în sătucul acesta, voi găsi liniştea şi pacea, calmul, Duhul, Adevărul, sensul vieţii, pentru că, da, eu cred că veşnicia s-a născut şi încă vieţuieşte la sat.

Irina Elena

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești