Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

4387878-md4387878-mdUn frate, lucrător al rugăciunii minţii şi a inimii, rugăndu-se a avut următoarea vedenie: A văzut cu mintea sa că se află  în Iad, în Tartar, acolo unde este locuinţa tututror demonilor. Acolo a văzut o cetate foarte mare, care era plina de întuneric foarte gros  şi aproape pipăibil, despre care spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: "acolo va fi întunericul cel in afară", deoarece nicio rază de lumină nu pătrunde acolo. Acolo a hotărât Domul să locuiască demonii, în vecii vecilor. Iar porţile acestor cetăţi erau mari şi puternice, fiind păzite de câţiva demoni înfricoşători de urâţi. Înlăuntrul cetăţii locuiau demoni fără de număr. Unii dintre ei ieşeau din cetate, iar alţii intrau, ca albinele în stup.

Fratele stătea lângă drum. Era aplecat, fruntea li sprijinindu-se pe genunchi, trupul lui fiind arcuit ca un pod, iar pieptul lui adâncit ca o boltă. Astfel, stând fratele spunea cu durere din inimă „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!". Spunând astfel rugăciunea, la fiecare rugăciunea sa, ieşea din gura lui o flacără de foc imaterială care se îndrepta către un demon şi-l ardea, încât demonul rămânea pe loc ca un „buştean". Spunând mai departe rugăciunea, alt demon era ars de para de foc ce ieşea din gura lui. Rugându-se fratele astfel mai mult timp, a reuşit cu Darul Lui Dumnezeu, să ardă mai mulţi demoni, care stăteau în faţa porţilor iadului.

Demonii, care se aflau înăuntrul cetăţii, vedeau că dispar demoni, vedeau şi sabia de foc a „Rugăciunii Lui Iisus", care îi nimicea, dar de unde venea aceasta nu puteau afla, pentru că numele Lui Dumnezeu îi ameţea, precum ameţeşte fumul albinele.

Atunci au mers şi au spus cele întâmplate împăratului lor. Satana, care aflând de neorocire, s-a tulburat foarte, dar se temea să iasă din cetate, pentru nu a fi ars şi el. A scos, însă, capul său necurat afară din cetate, pentru a vedea ce se întâmplă şi de unde vine sabia de foc. În acele clipe, flacăra de foc a rugăciunii l-a atins în faţă, arzându-l. Atunci s-a retras repede înăuntru, închizând porţile iadului.

Iar fratele, vedindu-şi din fire şi cugetând la cele întâmplate, se bucura de nimicirea demonilor, slâvind şi mulţumind Domnului nostru Iisus Hristos, care a dat atâta har şi putere celor care îl iubesc din tot sufletul şi îl cheamă din adâncul inimii în ajutor.

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești