Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

sun-sky-lg“Tu eşti mai mult decât un prieten pentru mine! M-am tot gândit să-Ţi scriu o fărâmă de suflet. Numai atât pot să-Ţi dăruiesc. Restul e otrăvit şi-apăsător. E dreptul meu să-mi port umerii grei. Şi gândesc într-un amestec de lume şi cer. Şi simt o realitate duplicitară în care oamenii Te strigă chiar şi inconştient. Orice căutare a Ta e un strigăt! Orice întrebare se domoleşte când aduci timpul răspunsurilor. De câte ori Ţi-am spus că esti mai mult decât un prieten pentru mine?

Ştiu că nu citeşti doar inimi la ceasul când oamenii dorm liniştit. Cum altfel s-ar domoli frământările mele dacă nu le-ai lua din gându-mi prefăcându-le în lumină?

Am atâtea motive să-Ţi mulţumesc!...”

Liniştea, ca o săgeată nevazută de culoare clară, aşează mintea pe culmi de har. O cunoşti prea bine fiindcă de-atâta timp ai fost de partea cealaltă a vieţii. De ce orice reîntoarcere la Hristos rămâne spectaculoasă? De ce atunci ne inundă, palpabil, lumina? Un posibil răspuns ar fi diferenţa dintre negrul absolut şi albul pur al căii către Hristos. Noi nu am găsi nicicând această cale dacă nu ar străluci, la propriu, spectaculos. Realul spectacol se trăieşte în ascuns. Acolo se află bucuria – sentiment, bucuria – gînd, bucuria – aşteptare, bucuria – vindecare, bucuria de dragul Crucii.

Numai un om care a rătăcit enorm poate zâmbi sincer cănd ajunge la liman. E-o sete-n lume de spectacolul acesta încât, de-ar deschide doar o fereastra fiecare către semenul său, sufletele ar dansa divinul. Hristos oferă mult mai mult decât un dans universal al bucuriei. După cortină, leagă rănile celor care şi-au lezat mintea cu umbrele - gând. Şi umbrele au rolul lor. Zdrobesc speranţele, înving într-o luptă dar lasă revolta omului să rămână, îşi hrănesc adâncurile păcătoase. Multe gânduri înnegurate le alimentăm cu disperare, cu violenţă. Totul e un scenariu. Ne sunt îngăduite de către Marele Regizor spre a-L putea aplauda la sfărşit pentru puterea cu care eliberează. El doreşte să Îl cunoaştem întru totul. În lupta cu gândurile osteneşti căutând o soluţie. Te învinovăţeşti şi vina devine obsesie. Dar când nu mai poţi, când te-ai întrebat, repetat, “până când?” trebuie să afli că nu trebuie ca tu să reuşeşti, ci Hristos. Orice gând necurat, pe care simţi că nu îţi aparţine, este dezarmat de sinceritatea cu care I-l povesteşti Lui.

Mă întrebam de ce vorbim cu Hristos despre durerile noastre abia atunci când vedem că “nu mai putem singuri” să rezolvăm problema?...Pentru că am ales să-L ţinem pe Dumnezeu deoparte atâta timp până atunci. Nu-I poţi pretinde că nu Te-a ajutat când te-ai îndoit că ar servi la ceva îngenuncherea sufletului tău în faţa Tronului Său ori că nu ai avea scăpare greşind cu nonşalanţă în ascunsul minţii tale. Fiecare am trecut printr-o luptă cu gândurile “rele”.

Pe aceasta scenă a Lui Hristos care e umanitatea îşi joaca rolul şi cei fără titlu de nobleţe. Cum am putea să le pretindem onoarea pentru a nu ne chinui gândul nostru când ei s-au confruntat chiar şi cu Hristos? Cât de minunată e scenografia realizată de către Domnul pentru toţi. Trăim aceleaşi sentimente, durerile noastre seamănă între ele, ne ridicăm şi cădem împreună. Orice am face, e în prezenţa Mântuitorului. Sinceritatea omului care cade de atâtea ori în păcatul “gândurilor negre” Îl face pe Hristos să intervină la timpul potrivit pentru salvarea lui. Nu putem preţui cu adevărat gândurile frumoase şi roditoare dacă nu le-am “văzut” pe cele opuse lor.

Ideea rămâne aceeaşi: să învăţam din fiecare lecţie ce ne este îngaduită de Marele Maestru. Unde nu putem înţelege o replică din rolul încredinţat ( folosul apariţiei gândurilor rele) să fim siguri că nu suntem încă pregătiţi să aflăm răspunsul. E un exerciţiu de construire a lui Hristos chiar şi printre acele “dărâmături” mentale, până când stabilitatea cu care Îl păstrăm pe Hristos va elimina orice alt “spaţiu” ocupat cu “rebuturi”. Numai mintea care nu este ocupată total de Hristos îşi permite să vagabondeze în altă “realitate” ca o dublură nereuşită, cu goluri neaşteptate…

“Măreţ regizor…sau mai bine Îţi spun “Domnul meu” căci e mai senină adresarea, Îţi sunt recunoscătoare pentru rolul meu. Îmi oferi timp cât pentru o viaţă să te descopăr. Vreau să ştii că acum Te recunosc în gândurile-mi bune căci ştiu că Tu le “presari” în scenariul din care fac parte. Un simplu “Mulţumesc!” e unul din momentele de sinceritate între noi. Deschide Tu fereastra către cel mai apropiat suflet care suferă măcinat de povara gândurilor. Te rog, nu lăsa să amânăm construirea altarelor minţii noastre! “

(Alina)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești