Rugăciunea de seara pe bordul unui vapor

Globul soarelui, a carui stralucire, ochii puteau atunci s-o infrunte, gata sa se scufunde in valurile scanteietoare, aparea intre franghiile vasului, si revarsa inca lumina in intinsul fara margini. S-ar fi zis, din cauza balansarii, ca astrul luminos isi schimba in fiecare moment orizontul.

Stalpii, funiile, verigile navei se colorasera in rosu. Cativa nori rataceau fara ordine la rasarit, unde luna se inalta incetisor. Restul cerului era limpede; la orizontul de nord, formand un maret triunghi cu astrul zilei si cu cel al noptii, o tromba incarcata cu culorile curcubeului se ridica din mare, ca o coloana de cristal, sprijinind bolta cerului.

Ar fi fost vrednic de plans acela care, n-ar fi recunoscut in aceasta frumoasa priveliste frumusetea lui Dumnezeu ! Lacrimi imi cursera din ploape fara voia  mea, cand toti prietenii scotandu-si palariile unse cu catran, venira sa intoneze cu o voce ragusita rugaciunea Sfanta Fecioara, patroana marinarilor. Cat era de miscatoare rugaciunea acestor oameni care pe o podea slaba, in mijlocul oceanului, priveau un soare adancindu-se in valuri !

Cum mai mergea la inima aceasta ruga a bietului marinar catre Mama durerii! Aceasta umilire in fata celui ce trimite furtunile si linistea; aceasta constiinta a micimii noastre la vederea infinitului; aceste cantece intinzandu-se departe pe valuri; dihaniile marine, speriate de aceste sunete noi, repezindu-se in fundul ascunzatorilor lor; noaptea apropiindu-se cu cursele sale; minunea vasului nostru in mijlocul atator minuni; cu un echipaj religios, cuprins de admiratie si de teama.

Dumnezeu aplecat asupra prapastiei, cu o mana tinand soarele la portile apusului, cu cealalta inaltand luna la orizontul opus, si intinzand peste nemarginire, o ureche atenta la slaba voce a creaturii sale; iata ceva ce nimeni nu va sti sa picteze si toata inima omului deabia poate sa simta.

(Tony)