Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Acum ceva vreme în urmă, citind Sfintele Evanghelii mă tot întrebam: ”oare oamenii simpli din Israel, cărturării şi fariseii, au înţeles până la urmă că Iisus este Mesia (Hristos) Cel pe care-L tot aşteptau de atât timp, sau tocmai din acest motiv L-au răstignit ?”

De când au căzut în păcat Adam şi Eva, Dumnezeu i-a scos afară din rai dar tot atunci le-a promis un Mântuitor care-i va readuce înapoi izbăvindu-i de moartea pe care au cunoscut-o. Prima profeţie despre venirea lui Mesia, aşa cum ne spun Sfinţii Părinţi, este cea din cartea Facerii capitolul 3 versetul 15:

„Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul".

Părintele profesor Nicolae Neagă tâlcuind minunat acest verset concluzionează:

„În decursul vieţii ei, omenirea are de luptat cu Răul, sub toate formele lui; în sfârşit, printr-un celebru urmaş al ei va ieşi învingătoare din lupta în care Vrăjmaşul Satana, agresorul permanent al omului, îşi apără cu îndârjire sfera sa de interese.”

Tot Vechiul Testamtent este plin de profeţii despre naşterea, minunile, jertfa şi învierea lui Mesia. Încă de la Adam şi Eva oamenii au nădăjduit că unul din fiii lor va fi Mesia, Trimisul lui Dumnezeu care-i va scăpa de blestemul morţii. Nădejedea venirii unui Mântuitor s-a transmis din generaţie în generaţie în Israel, fiecare profet trimis de Dumnezeu fiind o speranţă că acesta va fi chiar Cel aşteptat.

Studiind cele patru Evanghelii putem înțelege uşor că văzându-l pe Iisus şi faptele lui, gândul că El este Mesia dădea târcoale în mintea tuturor. Totuşi de ce până la urmă L-au răstignit, dacă chiar pe El îl aşteptau?

Trebuie să menţionăm că numele Fiului lui Dumnezeu, Care s-a făcut om este Iisus (Matei 1, 25) iar apelativul Hristos este doar un titlu, nefiind parte din numele lui. Hristos înseamnă „Unsul” sau alesul lui Dumnezeu, Mântuitorul, Salvatorul, Cel care avea să scape lumea de păcatele şi neputinţele ei. Astfel că de ori câte ori găsim apelativul „Hristos” în Evanghelie găsim o referire la Mesia cel de mult aşteptat de poporul Israel, la acea persoană de care Părintele Neaga o numeşte: ”Celebrul urmaş al omenirii care-l va învinge pe Satana.”

Am căutat în Noul Testament, în cele patru Evanghelii cuvintele Hristos şi Hristosul pentru a vedea ce spuneau oamenii din vremea aceea despre Iisus. Au înţeles ei pâna la urmă că el este Mesia (Hristosul) cel mult aşteptat?

Când cei trei magi au venit la Ierusalim întrebându-i pe toţi: „Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut” Irod, regele Israelului din acea vreme, de frică pierderii tronului adună pe toţi cărturarii şi fariseii şi le spune:

„Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". (Matei 2, 4-6)

Încă de la naşterea Sa Iisus a stârnit această mare dilemă printre iudei: Este el Mesia promis de Dumnezeu pentru salvarea lumii?

Fariseii şi cărturarii văzând cu câtă râvnă şi putere propovăduieşte Ioan Botezătorul cuvântul lui Dumnezeu, şi câţi oameni atrage în jurul lui, s-au gândit că acesta poate fi Hristosul:

„Iar poporul fiind în aşteptare se întrebau toţi despre Ioan în cugetele lor: Nu cumva el este Hristosul?“ (Luca 3, 15)

Este foarte interesant cu Luca subliniază starea de aşteptare în care se aflau iudeii, o aşteptare care dura de mii de ani...

Cât de repede s-au gândit ei că Ioan poate fi Mesia văzându-i viaţa sfântă, dar oare văzându-l pe Iisus şi minunile lui care covârşeau orice imaginaţie nu s-au gândit că mai degrabă El e Mesia? Ba da. Iată ce ne spune Evanghelia după Ioan despre nedumeririle celor din popor:

“Dar mulţi din mulţime au crezut în El şi ziceau: Hristosul când va veni va face El minuni mai multe decât a făcut Acesta?” (Ioan 7, 31)

E ca şi cum ar spune: „Câte minuni trebuie să mai vedem că să credem odată cu toţii că El este Hristosul? Nu ne este nouă oare de ajuns? Ioan Botezătorul fiind în închisoare, auzind de faptele lui Hristos, a trimis doi ucenici să-L întrebe:

„Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul? Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.” (Matei 11, 3-6)

Până şi diavolii îl recunoşteau ca Mesia:

„Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este Hristosul.” (Luca 4, 41)

Uneori Mântuitorul le vorbea direct:

„Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.” (Matei 16, 15-17)

Alteori era evaziv în răspunsuri pentru a nu Se impune agresiv în faţa poporului drept Mesia ci pentru a fi primit cu inima prin credinţă.  Însă această atitudine îi deranja pe cărturari şi farisei care n-aveau o declaraţie clară din partea Lui pe baza căruia să-L acuze de hulă şi să-L aresteze:

„Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în sinedriul lor. Zicând: Spune nouă dacă eşti Tu Hristosul. Şi El le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veţi crede; Iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde.“ (Luca 22, 66-68)

Eu cred că oamenii simpli din popor care nu aveau nici un interes, credeau în Iisus că este Mesia, că este chiar Dumnezeu şi sunt destule persoane care dau mărturie despre acest lucru în Evanghelii:

  • Petru

„Şi El le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu.” (Luca 9, 20)

  • Andrei

„Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).” (Ioan 1, 40-41)

  • Femeia samarineancă

“Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?” (Ioan 4, 28-29)

  • Marta

„Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.” (Ioan 11, 27)

Toată percepţia aceasta din mintea poporului de a crede că Iisus este sau nu Hristosul culminează în momentul patimilor şi răstignirii sale. Toţi s-ar fi aşteptat să-şi folosească această puterea dumnezeiască pentru a se salva de pe cruce. Chiar şi unul din cei doi tâlhari răstingiţi împreună cu Domnul Hristos îl acuză:

„Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi.” (Luca 23, 39)

Mulţi l-au mărturisit pe Iisus ca fiind Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime, dar n-au înţeles ce fel de mântuire aduce el. Din pricina minţilor pline de păcat oamenii L-au aşteptat pe Mesia ca pe un conducător politic, ca unul ce avea să scoate Israelul de sub stăpânire română. Câţi oare au conştientizat înainte de înviere că Iisus Hristos era Mântuitorul tuturor oamenilor şi că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta?

După Înviere şi după Pogorârea Duhului Sfânt peste cei 12 apostoli, oamenii au putut vedea mai bine din mărturiile şi predicile acestora că Iisus a fost cu adevărat Hristosul, Dumnezeu adevărat, Persoană a Sfintei Treimi.

Cu toate acestea au fost câţiva oameni care n-au văzut asta niciodată, sau chiar dacă au văzut n-au vrut să-L mărturisească din invidie ca fiind Mesia. Aceștia au fsot cărturarii şi fariseii (învățătorii de lege). Ei chiar şi după Învierea Lui au făcut tot posibilul să muşamalizeze adevărul minţind şi mituind pe soldaţi, martori ai învierii, ca să nu spună nimănui ce au văzut. Răutatea şi invidia lor a avut efect, mare parte din evrei necrezând nici până astăzi că Iisus este Hristos, ei aşteptând în continuare un Mântuitor.

De atunci şi până astăzi miliarde şi miliarde de oameni au crezut în El şi au ajuns în împărăţia lui Dumnezeu.

Mai jos puteţi downloda fişierul cu cele mai importante citate din Sfintele Evanghelii despre Hristos şi felul în care a fost perceput el în lume. O să vedeţi cât de interesant este subiectul şi cât de multe lucruri puteţi afla studiindu-l:

Iisus este Hristosul cel aşteptat

(Claudiu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Tabără de vară în Țara Hațegului (19-26 iulie 2019)

Pr. Crăciun Opre

Credința ne unește

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești