Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Noaptea Învierii! Ne risipim pe galerii, la locurile de muncă, dar aproape nimeni nu lucrează. Venirea lui Eisenhower la putere în America ne dă curajul de a ne manifesta mai liber. Numai cei timoraţi încearcă să-şi realizeze norma.

Spre sfârşitul timpului de muncă, toţi ocnaşii ne apropiem de corfă. Acolo, în spaţiul din faţa corfei, vast cât o catedrală, este o mare de oameni. În această noapte, în ocnă, impresia de catacombă este mai reală ca oricând. Pe margini sunt oameni care ţin atârnate sfredele de diverse dimensiuni. La mijloc, un grup de preoţi, cei care s-au întâmplat să fie în mină în această noapte, se pregătesc de săvârşirea marii Slujbe a Învierii.

Ca la o comandă, lămpile se sting, una câte una. La sfârşit îşi sting lămpile şi gardianul şi civilul de la corfă, care stinge şi becul electric. Întuneric absolut. Linişte suprafirească. Brusc se aprinde o lampă. Lumina ţâşneşte parcă din infinitul beznei. Se aude vocea preotului:

- Veniţi de luaţi Lumină!

Şi lumina trece din lampă în lampă, din suflet în suflet. Apoi vocea cucernică intonează:

- Mărire Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin!

Din zeci de piepturi răsună cântarea pascală: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Şi vocea preotului continuă tunătoare:

- Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească toţi vrăjmaşii Lui şi să piară de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe Dânsul!

Să se risipească şi să piară vrăjmaşii lui Dumnezeu! Cuvintele sună şi răsună ca nişte ciocane pe nicovala veacului ateu.

La fiecare cântare, de pe margini, răsună glasul metalic al sfredelelor lovite de ciocane. Sunt clopotele ocnei! Niciodată nu am auzit dangăte mai vibrante şi mai tulburătoare. Totul este ameţitor. Nimic nu lipseşte din majestatea Nopţii Sfinte: lumini, cântări, clopote…

Cine a trăit o asemenea noapte trebuie să devină un alt om! Aici, în adâncul acestei catacombe, cu întunericul ei copleşitor, răsare o rază de lumină de care nu te poţi împărtăşi nicicând şi nicăieri în altă parte. Raza din catacombă! Ce fericire! A meritat să suporţi toate chinurile de până acum, numai să te învredniceşti de un asemenea har!

(Pr. Liviu Brânzaș - Raza din catacombă)

Sursa: Fericiţi cei Prigoniţi

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Tabără de vară în Țara Hațegului (19-26 iulie 2019)

Pr. Crăciun Opre

Credința ne unește

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești