De ce oare, uneori, mă plictiseesc la Sfânta Liturghie deși particip la ea de ani de zile?
Vă mărturisesc sincer că deobicei nu particip la slujba Vecerniei, care se săvârșește cu o seară înainte, și nici la slujba Utreniei care precedă Sfânta Liturghie, ci vin împreună cu familia la începutul Liturghiei și stăm până la sfârșit.
La sfârșitul de săptămâna care a trecut i-am însoțit pe prietenii noștri sâmbătă seara la Taina Spovedaniei, care era programată exact după Vecernie. Așa că am asistat și noi la slujba Vecerniei, parțial. Duminică dimineață mi-am făcut acasă canonul pe care mi l-a dat părintele și apoi am plecat toți spre biserică. Am ajuns aproape la începutul Utreniei și am stat apoi până la Sfânta Liturghie.
Pentru mine, această participare la Sfânta Liturghie a fost mai deosebită, am reușit să fiu mai atent, mai prezent la tot ce se întâmplă. Nu mi-a zburat gândul aiurea, n-am fost obosit, nu m-am plictisit și nu-mi doream să se termine mai repede, ba dimpotrivă, mă bucuram de fiecare cântare și rugăciune.
Recunosc că nu a fost meritul meu, ci Dumnezeu m-a ajutat să mă bucur și să fiu așa de bine conectat la tot ce se întâmpla în timpul slujbei, însă totuși mă întreb: Oare n-a contribuit mult și faptul că am participat la Vecernie, la Utrenie, și canonul de rugăciune pe care l-am făcut înainte de a pleca spre biserică?
De obicei mă ispitește cel rău duminica dimineață să nu mă rog la Dumnezeu, că oricum plec spre biserică și ne rugăm toți acolo. Iar canonul mi-l fac de obicei seara înainte de culcare.
La Vecernie nu merg pentru că nu mi-am impus acest lucru și pentru că sâmbăta după-amiaza mereu avem ceva de făcut. Iar la Utrenie dimineața nu venim pentru că nu au răbdare fetițele noastre să stea 3-4 ore la slujbă.
Toate motivele adunate la un loc, la care se adaugă lenea mea și lipsa de seriozitate în cele duhovnicești, au avut ca efect de multe ori o stare de plictiseală în timpul Sfintei Liturghii.
Sunt multe ispite atunci când urmează să participi la Sfânta Liturghie, începând de dimineață cum te trezești, continuând cu drumul până la biserică, și terminând cu gândurile și starea pe care o ai în timpul slujbei. Patimile noastre și ispitele diavolului ne scot de obicei din starea aceea de liniște și nădejde specifică unei dimineți, și ne aruncă sufletul în tulburare, supărare, deznădejde, și gânduri necurate.
La un moment dat, la mijlocul Sfintei Liturghiei se cântă la strană Heruvicul, și se spune: „Noi care pe heruvimi cu taina închipuim și făcătoarei de viață Treimi, întreită cântare aducem.” iar apoi cântarea se sfârșește la final cu: „Toată grija cea lumească acum de la noi să o lepădăm.”, după care ies preoții cu Sfintele Daruri din altar în mijlocul bisericii, sub policandru.
La auzul acestor cuvinte încerc să nu mă mai gândesc la nimic din cele lumești și să mă concentrez la rugăciune. Totuși această sforțare a mea e în zadar de multe ori, și după puțin timp gândul iar îmi zboară aiurea. Este ca și cum m-aș chinui să fiu mai odihnit atunci când sunt obosit… degeaba!
Eu cred că pentru a avea putere să lepădăm grija cea lumească în timpul Sfintei Liturghii trebuie să ne pregătim încă de sâmbătă după-amiază pentru acest moment. Pentru că duminica e ziua închinată Domnului, Ziua Învierii, ziua cea mai importantă din săptămână, ar trebui ca noi creștinii să ne canalizăm toate energiile spre acestă perioadă.
Sfânta Liturghie se poate transforma pentru fiecare din noi într-o premiză pentru apropierea maximă față de aproapele și față de Dumnezeu. Liturghia, dacă vreți, este masa de prânz la care Tatăl își invită toții copiii Lui pentru a ne bucura în comuniune.
Noi, mereu după slujbă mergem la părinți și luăm masa, și este un moment deosebit, pentru că ne dăm toți seama că acesta-i scopul vieții: să ne adunăm unii cu alții în iubire. Este o masă aparte, față de alte zile ale săptămânii, are o încărcătură sufletească deosebită.
Sfânta Liturghie este masa bogată a Împărăției Cerurilor, masa Nunții Fiului lui Dumnezeu, la care ne invită Tatăl, și la care sunt primiți doar cei cu haină de nuntă, cei pregătiți.
Cred că există o nedumerire în mințile multor creștini: „De ce oare, uneori, mă plictiseesc la Sfânta Liturghie deși particip la ea de ani de zile?” Răspunsul este simplu: Pentru că nu ne pregătim pentru acest moment. Uneori participăm doar ca să mai bifăm o Liturghie, ca și cum Hristos Domnul ne-ar cere carnețelul la Judecată pentru a vedea dacă am fost la toate. Alteori venim așa din inerție, fără a ști ce duminică este, ce Evanghelie se va cite, ce sfânt se pomenește în ziua respectivă, în ce perioadă a anului bisericesc ne aflăm, etc.
Pregătirea pentru Sfânta Liturghie ne ajută să intrăm în acea stare duhovnicească necesară pătrunderii cu mintea în tainele adânci ale Dumnezeirii. Când venim nepregătiți, Sfânta Liturghie ne pare un spectacol, un teatru, o scenetă care are mereu aceleași personaje.
Pe cât pare de tainică transformarea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului pe Sfânta Masă, pe atât de tainic este și felul în care mintea noastră poate trece în timpul Sfintei Liturghii mai departe de cele materiale, contemplând pe cele duhovnicești. Dar acest lucru e tot un dar al Duhului Sfânt, însă oferit celor sârguincioși, care se arată nevoitori și dornici de cele dumnezeiești.
Aveam un profesor la Facultatea de Teologie care ne spunea odată la un curs: „Nu poți să cobori din mașină, după ce te-ai enervat prin trafic și ai condus o jumătate de oră, și apoi să intri direct în altar și să dai Binecuvântare pentru Sfânta Liturghie.”
La fel și noi. Nu putem după o sâmbătă de distracții până la miezul nopții, și după ce ne trezim obosiți, să intrăm direct la Liturghie și să fim prezenți acolo trup și suflet.
Slujba Vecerniei ne introduce în bogația înțelesurilor duhovnicești din ziua următoare. Sâmbata seara, acasă, ar trebuie să fie un timp de rugăciune și de citire a Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți. Rugăciunea de duminică dimineață are ca scop mutarea gândului rapid spre Dumnezeu, pentru ca nu cumva mintea să se ocupe cu alte gânduri care ne-ar putea distrage toată ziua. Slujba Utreniei ne reamintește prin Evanghelia citită și prin cântări de Învierea Domnului și de toate binefacerile ei, la care se adaugă cântări dedicate sfinților zilei.
Toate acestea, ne vor așeza duhovnicește și vom intra în Sfânta Liturghie cu o altă stare. Abia atunci putem spune și noi: „În Biserica Măririi Tale stând, în cer ni se pare a fi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești ușa cerească, deschide nouă și ușa milostivirii Tale” (Troparul Utreniei).
Prezența noastră la Sfânta Liturghie este prezența reală în Împărăția Cerurilor, însă așa cum doar cei curați cu inima vor pătrunde pe poarta îngustă ce duce spre Împărăție, așa și la Liturghie, doar cei pregătiți vor pătrunde cu mintea Marea Taină care are loc în Sfântul Altar.
Pregătirea este foarte importantă și pentru Taina Botezului, pentru Taina Cununiei, pentru Taina Spovedaniei, și pentru toate slujbele Bisericii. Ne pregătim pentru a fi mai conștienți de noi înșine. Ne pregătim pentru a vedea cu sufletul mai bine ce se întâmplă în biserică. Ne pregătim pentru că fiecare Taină (slujbă) este o întâlnire cu Hristos – Izvorul de Har al tuturor Tainelor.
Dacă ați rămas vreodată cu impresia că o slujbă nu v-a plăcut, în mare parte se datorează stării sufletește neprielnice, și mai puțin factorilor externi.
Doamne ajută!
(Claudiu)
Boitos
septembrie 18, 2012 @ 8:12 am
Uneori lucrurile pe care le facem in mod constant ajung sa ne plictiseasca.Ajungem sa le facem mecanic, nu gandindu-ne la ele.Chiar daca asculti pe cineva constant ajungi sa te obisnuiesti cu asta si sa nu mai fi atent.
Odata , cu ceva ani in urma, mergeam la o biserica unde era un preot tare bun.Si vazandu-ne ca unii citesc carti de rugaciuni, atii se foiesc, atii nu is atenti, altii vorbesc, s-a oprit din slujba si ne-a zis: alta data sa facem bine sa nu mergem la slujba sa citim carti de rugaciuni, avem vreme acasa sau dupa slujba.Iar cu cealalta problema a neatentiei sau a plictiselii sa facem bine sa zicem dupa el slujba, cu voce inceata, sa nu deranjam pe semenii nostri.
Asa vom fi si atenti si asa vom si invata slujba.
Si sa stiti ca aceasta metoda de a zice dupa preot slujba este foarte buna.
Iar cu cealalta problema a pregatirii asa este cum a zis Claudiu.
Asa facem si noi.Numai ca noi nu mergem la Biserica sambata seara ca suntem ocupati, ci ne pregatim altfel.Si Duminica dimineata ma scol devreme ca si cum as merge la servici, altfel toate le fac in graba si apoi ma enervez si gata cu atentia la slujba.
Boitos
septembrie 18, 2012 @ 8:19 am
Si inca ceva.Ca sa intelegi ceva din slujba se merge dimineata inainte de citirea Evangheliei.Altfel e asa cum mai zic eu: nici la Evanghelie si nici la predica nu apuc , dupa ce sa ma mai duc.Ca fac un fel de talmes balmes, si nu mi spre folos.
alexandra
septembrie 18, 2012 @ 4:23 pm
foarte frumos scrii Claudiu.inspiratie de la Duhul Sfant,care vorbeste prin tine.
Sandra
septembrie 18, 2012 @ 7:07 pm
Vreau doar să comentez faptul că mi se pare foarte dăunător și fără sens atâtea laude la adresa unui articol , sau a mai multor articole ( mă refer la oricare articol, indiferent de autor – mă pot include și pe mine aici , care am fost consecutiv și insistent lăudată pentru unele articole).
Am văzut aceleași laude și pe facebook , cu Duhul Sfânt care vorbește și curge prin autor.Consider că astfel de laude, nu ajută cu nimic, ba mai mult , nu vă dați seama cât rău pot face în timp îndelungat.
Îmi pare rău dacă voi stârni controverse prin comentariul meu , dar chiar sunt inutile aceste laude, să spui omului că vorbește Duhul Sfânt prin el. Vă jucați și puneți la încercare smerenia și modestia autorului ( vorbesc acum de oricare autor în general ).
Doamne ajută!
Claudiu Balan
septembrie 18, 2012 @ 8:04 pm
Doamne ajută Sandra!
Hai să-ți spun cum văd eu lucrurile, ca autor.
În primul rând comentariile care aduc laude unui articol sau unui autor vin din inima unui cititor care în momentele când a citit acele cuvinte, L-a luminat Dumnezeu cu ceva, i-a deschis mintea, a înțeles niște lucruri pe care nu le știa până atunci.
Dumnezeu te poate lumina să înțelegi ceva și dintr-un articol scris prost, neatent, neîngrijit, neargumentat, și scris de un autor fără prea multe studii. Și asta se întâmplă că să arate Dumnezeu că noi suntem cei care semănăm sămânța, dar doar El o face să crească.
Faptul că un om se luminează citind un text, oriunde ar fi el afișat (într-o carte, într-un site, într-un pliant, într-o reclamă, pe o mașină, pe un stâlp, etc.) arată că meritul nu este al autorului (decât în mică măsură) ci este al Lui Dumnezeu care îți dă o idee atunci și te înțelepțește.
Ce vreau să spun este că nu trebui acuzați cei care laudă, pentru că într-adevăr au simțit în inima lor ceva foarte frumos atunci când au citit un articol, și simt nevoia să mulțumească, să se exprime.
De fapt cuvintele Alexandrei: „[i]foarte frumos scrii Claudiu.inspiratie de la Duhul Sfant,care vorbeste prin tine.[/i]” în realitate este un alt mod de a spune că:
[i]
„Duhul Sfânt m-a luminat să înțeleg ceva foarte frumos citind acest articol”[/i]
Totuși eu cred că Duhul Sfânt lucrează prin toți oamenii de pe acest pământ, prin unii mai puțin prin alții mai mult.
Eu nu numai că recunosc că am fost inspirat de Duhul Sfânt să scriu acest articol, ci i-am cerut și ajutorul în mod expres pentru acest lucru înainte de a-l scrie. Ceea ce spune Alexandra în comentariul ei este o dovadă că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea.
Normal că Sandra și Claudiu nu sunt inspirați de Duhul Sfânt în scrierea articolelor așa cum a fost insipirat Părintele Cleopa sau Sâfntul Nicolae Velimirovici, dar totuși și noi suntem creștini botezați, ancorați în viața Bisericii, și trebuie să recunoaștem smerit că și prin noi lucrează Dumnezeu. Nu ca o laudă adusă nouă spunem acest lucru, ci ca o laudă adusă lui Dumnezeu, Care în înțelepciunea Sa se folosește și de cei mai mari păcătoși pentru a lucra mântuirea în lume.
Normal că neștiința, lipsa de experiență și patimile mele sunt o piedică în primirea Harului Dumnezeiesc, și implicit în scrierea unui articol așa cum ar trebuie.
Dar așa cum se spune la Taina Hirotoniei: „Dumnezeiescul Har este Cel ce totdeauna pe cele cu lipsă le împlinește și pe cele neputincioase le vindecă.”
Da, Duhul Sfânt te-a luminat și pe tine Sandra când ai scris articolul cu anorexia, și pe celelalte care sunt publicate pe acest site.
Ai dreptate! ar fi o nebunie să spunem că Duhul Sfânt vorbește prin noi, dar putem spune că lucrează și prin noi.
Ai dreptate, uneori laudele îi pot face mai mult rău autorului decât bine, depinde acum doar de el cum se raportează la ele. Eu recunosc că aștept mereu o părere (bună sau rea) despre ce am scris, și normal că mă bucură aprecierile dar mi-au fi fost de mare folos și criticile.
Ana
septembrie 19, 2012 @ 8:15 am
Σάντρα Ξένια
Nu cred ca Alexandra a vrut sa-l laude pe Claudiu. Si eu am avut deseori bucurie cand citeam cate un articol si simteam nevoia sa-i spun autorului ceva frumos. E vorba mai degraba de iubire crestineasca.
Cred ca Alexandra a vazut undeva expresia asta si a inteles ca un astfel de text poate fi scris numai cand cineva este inspirat de Duhul Sfant. Cu toate ca inteleg si eu gravitatea cuvintelor, am luat spusele ei in sensul bucuriei dat de text in sufletul ei.
Nu cred ca aceste cuvinte adresate de un tanar lui Claudiu – care a scris destule articole aici- ii poate face rau. Daca ar fi vorba de un autor la inceput de drum, ar fi posibil.
Spui insa ca unele lucruri ii pot face rau autorului. Tu de exemplu ai ales sa-ti iei un ID, greu de inteles de multi dintre noi si care poate fi scris doar prin copy paste. As putea sa ma gandesc ca ai vrut sa atragi atentia asupra ta, ca esti diferita, ca cunosti alte limbi straine etc. Pot sa gandesc asa. Deci vezi cat de usor mintea noastra poate merge gresi?
Iarta-ma
Boitos
septembrie 19, 2012 @ 8:50 am
Ana de ce iti ceri iertare, pt ca spui ceea ce gandesti? Este parerea ta asa cum si a mea este una.Nu inteleg de ce unii isi tot cer iertare pt ca spun ceea ce gandesc si ceea ce cred.
Adica nu inteleg de ce se spune ,,iarta-ma ” daca asta cred eu si nu altceva.
Plus de asta toate cuvintele care sunt spuse cand trebuie si cum trebuie , ca sa aduca in noi dorinta de mai bun si mai desavarsit , sunt o inspiratie divina.
Sandra
septembrie 19, 2012 @ 10:11 am
Bine, cum spuneti voi. Eu mi-am spus un punct de vedere pe care oricum nu mi l-am schimbat.
P.S. idul meu e in greceste, si e alcatuit din doua nume , Sandra ( numele meu ) si Xenia ( Sfanta a carei cateva minuni am luat parte ). Am vrut ulterior sa imi schimb idul la Sandra ( ca si la chat ) , dar nu stiu sa fac acest lucru. Sunt S.-ul, care mereu s-a notat cu S. la articolele ei. Nu are nici o legatura judecarea ipotetica la adresa idului meu , cu ce spuneam eu de laude. Daca nu ma insel, citeam in Scara Sf. Ioan Scararul , el parca zicea ca noi ca oameni, nu cumva sa imprastiem laude , ca smintim pe celalalt. El nu a facut deosebiri , ca sunt alti oameni mai tari , mai experimentati, sau altii la inceput de drum.
Si cu asta nu mai scriu nimic. Mi-am spus punctul de vedere. O zi frumoasa.
Ana
septembrie 19, 2012 @ 1:38 pm
Simona
[quote]Ana de ce iti ceri iertare, pt ca spui ceea ce gandesti? Este parerea ta asa cum si a mea este una.Nu inteleg de ce unii isi tot cer iertare pt ca spun ceea ce gandesc si ceea ce cred.[/quote]
Mi-am cerut iertare ptr ca in mesajul meu era ceva care putea supara.
Doamne ajuta
alexandra
septembrie 20, 2012 @ 10:39 am
acum am intrat pe sit si am vazut cata verva s-a creat din pricina comentariului meu:))
citesc de putin timp articolele de pe sit-ul acesta si pot sa spun ca majoritatea starneau sclipiri in minte si suflet.poate unele nu,depinde si de starea mea,cum le citesc.
dar nu pot spune nimic rau de articolele scrise, nu doar de claudiu.
eu nu am darul acesta al scrierii,si ma simt un copil pe langa autorii articolelor,si nu pot decat sa-mi exprim fericirea sufleteasca in momentul citirii lor.
alexandra
septembrie 21, 2012 @ 1:25 pm
in orasul meu,mic cei drept ,slujba se tine doar duminica Sf Liturghie.cam atat
si in satul de unde sunnt bunicii mei,la fel.doar Sf Liturghie.
cand i-am spus bunicii de sf Maslu nici nu stia ce este ala.
pt ca preotul de acolo din sat nu este un exemplu cum ar trebui.este un ASA NUU!!
foarte trist….
Teodora
septembrie 23, 2012 @ 4:11 pm
Vecernia si Utrenia au o importanta foarte mare, sunt ca o pregatire pentru participarea la Sfanta Liturghie. Uneori merg seara la priveghere la manastire (unde se face Vecernia Mare, unita cu Litia si cu Utrenia). Slujba dureaza minim 4 ore, cateodata chiar si 5, dar de fiecare data simt mare binecuvantare de la Domnul. Alteori, daca sunt prea obosita sau mai am alte lucruri de facut in seara respectiva, merg seara doar la Vecernie, iar a doua zi am grija sa ma duc undeva unde se face Utrenia. Un sfant, cred ca Sf Teofan Zavoratul, spunea ca participarea noastra la Utrenie este jerfa pe care o facem pt Dumnezeu, jertfind somnul nostru si comoditatea noastra. Totusi, sunt constienta ca nu toata lumea are timpul necesar pt a face astfel. Cine este casatorit, are copii etc probabil nu va reusit decat din cand in cand sa participe si seara la slujbe. Cum spunea si Claudiu in articol, copiii, de toate varstele, se plictisesc sau nu rezista atatea ore la slujbe (uneori noi insine nu rezistam…ce sa mai zicem de ei). Dar cred ca toti ar trebui sa facem tot ce putem, in starea si situatia in care suntem.
Pt mine, slujba privegherii imi este cea mai draga dintre toate, la fel ca si Miezonoptiva, la care am participat de cateva ori la manastire. Sunt niste momente deosebite, de o frumusete sublima, cu atat mai mult cu cat au loc seara tarziu sau noaptea, iar oboseala, acea senzatie de greutate pe care o simtim in trup din cauza unei zile in care am avut de invatat, lucrat, muncit, alergat prin toate partile…se transforma intr-o usurare si o inaltare a duhului si a inimii. Trupul patimeste poate, insa sufletul nostru se bucura, se curateste, se linisteste.
Ori de cate ori aveti ocazia, mergeti la slujbele de seara. Fie ca e vorba de vecernii, de paraclisul cantat al Maicii Domnului sau al vreunui sfant, de un Sfant Maslu…participati la slujbe. Cand va intoarceti seara de la scoala, facultate sau serviciu si aveti timp liber (nu aveti alte obligatii) treceti pe la biserica. Acolo va asteapta si va vor intampina Mantuitorul, Maica Sa si toti Sfintii. Va fi o jertfa si o osteneala pt trup, dar folos pt suflet. Veti fi poate surprinsi sa vedeti ca dupa slujba sunteti odihniti din toate punctele de vedere si gata sa o luati de la capat. Multumiti atunci lui Dumnezeu, Care v-a trimis Harul Sau spre intarire.
Sunt multe momente cand participam la slujbe – suntem in biserica, ascultam, incercam sa ne rugam, sa ne concentram – dar totusi, in realitate, suntem total absenti. Mintea ne este la lucrurile lumesti,imprastiata, inima e rece, sufletul departe de simtirea lui Dumnezeu, trupul se razvrateste din cauza lipsei de rabdare si a oboselii. Sunt mai multe lucruri pe care le putem face.
In primul rand, SA NE SILIM sa avem rabdare. Putem incerca sa ne concentram la ce se citeste/canta la strana sau, daca nu reusim, sa rostim Rugaciunea lui Iisus. Daca nu putem nici asta, sa ne incercam sa ne rugam lui Dumnezeu cu propriile cuvinte, sa ne plangem Lui pt neputinta aceasta a noastra de a-L simti (fiindca El este prezent, este ACOLO, langa noi). Cu siguranta fiecare din noi avem probleme, greutati, framantari. Sa incercam sa ne concentram pe una dintre ele si sa incepem sa vorbim cu Dumnezeu sau cu Maica Domnului sau cu un Sfant drag despre aceasta problema. Si asa, usor, usor, inima ne poate fi incalzita si vom intra in atmosfera de rugaciune…
Nu am citit comentariile celorlalte persoane care au postat, asa ca imi cer iertare daca am repetat ceva ce s-a scris deja.