Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Byzantine Epistle to RomansIntroducere, de IPS Bartolomeu Anania

Dacă Biserica şi-a putut dezvolta de timpuriu o gândire teologică sistematică, aceasta li se datorează în primul rând celor paisprezece epistole pe care le avem de la Sfântul Apostol Pavel şi care, după cele patru evanghelii, alcătuiesc partea cea mai de seamă a Noului Testament. E sigur că Pavel nu a cultivat genul epistolar ca atare, cu intenţia adică de a crea o operă literară, asemenea multor scriitori ai antichităţii; el şi-a alcătuit scrisorile în mod absolut circumstanţial, sub presiunea unor situaţii sau evenimente care cereau din parte-i o intervenţie urgentă în una sau alta din comunităţile creştine întemeiate de el.

Aşadar, nu e de mirare că textele dictate de el, după moda vremii, tahigrafilor voluntari sau plătiţi, prezintă şi unele formulări obscure, fraze neterminate, gânduri în suspensie, paranteze, digresiuni şi reluări insuficient legate, deşi greaca autorului e corectă, bogată şi nuanţată, situându-se imediat după aceea a Sfântului Luca. De aceea, epistolele pauline trebuie luate drept ceea ce sunt: parte din opera misionară a marelui Apostol, consemnarea în cuvântul scris a ceea ce obişnuia să propovăduiască prin viu grai (desigur, cu unele completări sau accente impuse de actualitatea temei). Or, tocmai spontaneitatea şi lipsa de poleială a acestor scrieri alcătuiesc adevărata lor valoare, după un admirabil cuvânt al lui Pascal (citat de Osty): „Când vezi stilul acesta natural, eşti mirat şi cucerit, căci te aşteptai să vezi un autor şi afli un om“.

Cine este şi cum ni se înfăţişează acest om?

Născut în Tarsul Ciliciei în jurul anului 7, din părinţi credincioşi evrei, mici meseriaşi, şi crescut în mediul culturii elenistice al Asiei Mici, Saul îşi face studiile la Ierusalim ca elev al marelui Gamaliel din şcoala rabinică fariseică.

Tânăr cu înzestrări excepţionale, el devine destul de repede ceea ce se cheamă un rabin perfect, versat mai ales în dimensiunea juridică a legii, şi-şi descoperă vocaţia unică: aceea de a-L sluji pe Dumnezeu la modul total şi dezinteresat. Înainte de convertirea de pe drumul Damascului, când devine Pavel (anul 32), el Îl slujeşte persecutându-i pe creştini ca adversari prezumaţi ai lui Iahvé; după convertire I se dăruie fără rezerve unicului Dumnezeu adevărat, Cel ce i Se descoperise prin Iisus Hristos ca Tată din veac şi în timp al Acestuia; şi o va face vreme de trei decenii şi jumătate, până în anul (probabil) 67, când va muri ca martir în capitala imperiului pe care, practic, îl cucerise.

Personalitate complexă, inteligenţă vie, cultură vastă, temperament dinamic, Pavel e un râu de energie în continuă mişcare. Un înţelept creştin - Petre Ţuţea - afirma că atunci când spui Pavel spui Mediterana. Într-adevăr, amprenta creştină a culturii europene (şi, prin ea, a celor două Americi) e opera lui, a celui ce a semănat ţărmurile Mediteranei cu aproape treizeci de comunităţi ale numelui lui Hristos. Pururea inspirat şi veghetor, Pavel e în acelaşi timp mistic şi om de acţiune, teolog şi misionar, întemeietor şi organizator, păstor şi catehet, polemist redutabil şi orator înflăcărat, dialectician şi liric. Mai presus de toate, însă, el este părinte. Asupra copiilor săi duhovniceşti el are sentimentul posesiei: ei îi aparţin şi trebuie să-l asculte ca pe unul care i-a născut, îi creşte, îi apără şi-i maturizează spre a-i preda desăvârşiţi Părintelui Ceresc, prin Iisus Hristos. În această dimensiune paternă se consumă gama stărilor sufleteşti din epistolele sale: el e mândru şi smerit, îndrăzneţ şi timid, sociabil şi însingurat, afectuos şi ironic, curtenitor şi protestatar, duios şi violent, generos şi sever, precaut şi debordant, tonurile sale desfăşurându-se de la implorarea lacrimogenă până la imprecaţia strivitoare. Totul însă, absolut totul, i se subordonează sentimentului suprem: iubirea sa pentru Domnul său Iisus Hristos. Istoria bimilenară a creştinismului nu a mai cunoscut un om cu devoţiunea lui Pavel.

 

Epistola către Romani a fost scrisă în Corint în iarna anilor 57-58. Deşi a şasea în ordine cronologică, ea este cea mai importantă, dar nici nu trebuie considerată ca un fel de summa theologicapaulină (aşa cum a făcut, de pildă, Luther), ci numai ca parte dintr-un întreg; principala ei pondere este cea soteriologică, dar fără să epuizeze problema mântuirii, aceasta trebuind pusă în paralelă cu aceea din Epistola către Galateni.

Scrisoarea le este adresată creştinilor din Roma, proveniţi atât dintre membrii puternicei comunităţi iudaice, cât şi dintre păgâni, unii din ei convertiţi chiar de Pavel în decursul celor trei călătorii misionare.

În mare, planul ei se prezintă astfel:

Preambul (1, 1-17)
  1. Partea dogmatică. Îndreptăţirea (omului la mântuire) prin credinţă (1, 18 - 11, 36).
  2. Partea morală. Diverse sfaturi, îndemnuri şi porunci pentru zidirea sufletească (12, 1 - 15, 13).
Concluzie (15, 14 - 16, 27).

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești