Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Locul şi rolul Sfintei Scripturi în spaţiul ortodox sunt diferite faţă de spaţiul apusean, fie că este vorba de tradiţia romano-ctolică, fie de Bisericile şi confesiunile protestante sau neoprotestante. Iată câteva dintre aceste constatări la îndemâna oricui:

a. În spaţiul ortodox, în general, Sfânta Scriptură se citeşte mai puţin. Dincolo de aspectul negativ al acestei constatări există şi o evaluare pozitivă în ceea ce priveşte raportarea la Sfânta Scriptură. Există o sfială a credinciosului ortodox care se manifestă atunci când este vorba de citirea Sfintei Scripturi. Aceasta ar fi o motivaţie. Celelalte sper că vor reieşi din cele ce urmează.

b. Sfânta Scriptură nu constituie reperul prim şi imediat, şi în nici un caz unic, în cătarea răspunsurilor la problemele cu care se confnmtă credincioşii. Pentru argumentarea acestei constatări voi invoca numai faptul că ortodocşii nu aleargă la Sfânta Scriptură când au o problemă sau când îi frământă vreo întrebare, ci aleargă la biserică şi la preot. Aceasta nu înseamnă, nici pe departe, minimalizarea rolului Sfintei Scripturi, ci vine dintr-o percepţie diferită a Sfintei Scripturi şi a ceea ce reprezintă Scriptura pentru noi.

c. Sfânta Scriptura nu se citeşte în primul rând pentru a satisface setea de cunoaştere teoretică, sau pentru a învăţa şi a afla lucruri despre Dumnezeu sau răspunsuri la întrebări care te frământă. Citirea Sfintei Scripturi este pur şi simplu o cale de a comunica cu Dumnezeu, de a te hrăni de cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum se întâmplă cu lectura scrisorii de la o persoană dragă. Deşi ţi-ar fi suficientă o singură lectură ca să afli conţinutul informaţional al ei, o reciteşti totuşi, de multe ori, tocmai pentru că ea reprezintă o întâlnire la nivelul cuvântului cu respectiva persoană dragă. Lectura ei nu satisface setea de cunoaştere ci dorul de persoana dragă, nu-ţi lărgeşte sfera cunoştinţelor ci îţi îndulceşte inima, dă consistenţă relaţiei tale cu acea persoană.

d. Constatările de mai sus sunt evidente şi pentru viaţa liturgică propriu-zisă a Bisericii. Sfânta Scriptură este prezentă şi ocupă un loc important în cultul Bisericii, Sfânta Evanghelie tronând permanent pe Sfânta Masă şi fiind citită solemn în multe momente liturgice. Dar, referindu-ne fie şi numai la Sfânta Liturghie, momentul central nu este cel al lecturilor biblice, ci momentul central este momentul prefacerii pâinii şi vinului în Cinstitul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului Hristos şi împărtăşirea credincioşilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru celelalte Sfinte Taine ca şi pentru toate slujbele Bisericii, în cadrul cărora există citirea Sfintei Scripturi, dar ca parte a unei lucrări mai complexe, centrate în cele din urmă pe împărtăşirea credincioşilor de Duhul lui Dumnezeu şi de lucrarea Acestuia. A se vedea Botezul, Hirotonia, Cununia, Maslul etc. În toate aceste cazuri credincioşii vin la Biserică să se boteze, să fie hirotoniţi, să fie cununaţi, să fie vindecaţi etc., nu pentru a citi şi studia şi pentru a afla ce spune Sfânta Scriptură. Lectura Sfintei Scriptură, nelipsită de altfel din aceste slujbe, este parte a lucrării care se săvârşeşte de către preot, prin puterea Duhului lui Dumnezeu în fiecare din aceste slujbe.

e. Aceeaşi situaţie se poate observa şi în ceea ce priveşte spiritualitatea monahală, un alt reper principal în considerarea spaţiului ortodox. Desigur, în pravila şi în nevoinţele monahului ortodox intră şi lectura insistentă, uneori permanentă a Sfintei Scripturi (a se vedea citirea Psaltirii), dar viaţa monahului este mult mai complexă. Ascultarea, înfrânarea, postul şi rugăciunea, privegherea, metaniile par a fi prioritare în viaţa monahului. Cât priveşte citirea Sfintei Scripturi, aceasta are o funcţie foarte specifică. Monahii vorbesc de puterea Psaltirei în a birui ispitele şi a alunga demonii, sau în a limpezi mintea omului spre a afla soluţii la problemele cu care se confruntă, nu oferindu-i informaţii în funcţie de care să discernă mai bine între mai multe raţionamente logice, ci luminându-i mintea sau simţirea înţelegătoare cum ar spune monahii înşişi.

f. Cât priveşte spiritualitatea populară, adică modul în care credincioşii simpli, obişnuiţi, se raportează la Sfânta Scriptură, aici lucrurile par a fi şi mai evident diferite. Credincioşii noştri, trebuie să recunoaştem, citesc puţin şi rar Sfânta Scriptură. Se întâmplă aceasta chiar şi cu cei mai devotaţi credincioşi ortodocşi. Nu facem decât să consemnăm evidenţa faptelor şi să încercăm o evaluare pozitivă a acestora. Oricine poate constata că este mult mai important pentru un ortodox să-şi boteze copilul, să se cunune, să-i înmormânteze pe cei dragi cu slujbă la Biserică, să se împărtăşească, să facă parastase, colivă şi colaci etc., decât să citească Sfânta Scriptură. Un ortodox îşi poate ierta faptul că nu citeşte Sfânta Scriptură, chiar dacă îşi reproşează pe bună dreptate acest lucru, dar nu-şi poate ierta să-i moară copilul nebotezat, sau părinţii nuspovediţi şi neîmpărtăşiţi şi fără lumânare.

După cum, este un mare păcat să trăiască bărbatul şi femeia necununaţi şi o mare lipsă să nu facă sfeştaníe la casă, spre exemplu! Această ierarhie a lucrurilor este scandaloasă pentru fraţii noştri protestanţi ca şi pentru unii teologi ortodocşi, dar cred că ea poate fi evaluată pozitiv din perspectiva unei ermineutici biblice ortodoxe.

Au fost perioade istorice lungi când credincioşii ortodocşi nu au avut acces la Sfânta Scriptură pentru că pur şi simplu aceasta nu era tradusă în limba lor sau circula în foarte puţine exemplare. Sigur că aceasta a fost o lipsă dar nu una vitală. Citirea Sfintei Scripturi nu numai că nu trebuie exclusă, ci trebuie încurajată pe toate căile, dar acum vorbim despre o ierarhie a lucrurilor aşa cum apare aceasta în viaţa de toate zilele.

g. Semnalăm, în treacăt, o atitudine asemănătoare a teologiei patristice şi a spiritualităţii filocalice. Cea mai elementară lectură a acestora ne obligă să constatăm, pe de o parte locul extrem de important al Sfintei Scripturi în lucrările Sfinţilor Părinţi, iar pe de altă parte raportarea directă şi mult mai complexă la istoria continuă a prezenţei şi a lucrării lui Dumnezeu în istorie.

h. Notă discordantă face, după toate aparenţele, teologia academică. Aceasta pare să aşeze Sfânta Scriptură pe primul loc între sursele pe care îşi bazează elaborările teologice. Se poate constata cu uşurinţă faptul că în majoritatea lor, lucrările de teologie savantă, de şcoală, din perioada modernă îşi întemeiază poziţiile sau tezele pe citate din Sfânta Scriptură şi din literatura patristică, şi mai puţin sau chiar de loc pe evidenţa faptelor sau a vieţii dintotdeauna şi a celei prezente a Bisericii, fie în manifestarea ei comunitară, fie în cea personală.

Nici Sfânta Liturghie, nici celelalte Sfinte Taine sau lucrări sfinţitoare ale Bisericii şi nici viaţa duhovnicească şi experienţele sau trăirile oamenilor duhovniceşti nu constituie surse pentru această teologie academică. Excluderea tezaurului imnografic al Bisericii ca şi a literaturii filocalice, a patericelor, a vieţilor sfinţilor şi a literaturii duhovniceşti în general, din bibliografia lucrărilor de teologie savantă este un argument greu de contestat în sprijinul celor de mai sus. Dacă luăm în calcul locul literaturii duhovniceşti în viaţa monahilor şi a credincioşilor simpli,- şi aceasta mai ales în ultimii ani – va trebui din nou să semnalăm o poziţie încă disonantă faţă de aceştia a teologiei academice.

Trebuie să recunoaştem un reflex impropriu spaţiului ortodox unde viaţa şi lucrarea ca atare au prioritate în raport cu consemnarea sau comentarea în scris a vieţii însăşi, oricât de autorizată şi autentică ar fi aceasta. Sigur că există un primat, nu absolut ci complementar al Sfintei Scripturi, dar nu la nivelul literei, ci la nivelul duhului.

i. Spaţiul ortodox nu operează nici cu un primat absolut al Scripturii, limitat la cel al Sfintei Scripturi (vezi spaţiul protestant şi neoprotestant) sau chiar extins şi la scrierile Sfinţilor Părinţi, adică la Sfânta Tradiţie (vezi şi unele lucrări de teologie academică din spaţiul ortodox) şi nici cu un primat al autorităţii bisericeşti instituţionalizate (vezi spaţiul tradiţiei romani-catolice), ci, operează, aşa cum am văzut, cu primatul Duhului lui Dumnezeu, care se manifestă şi în Sfânta Scriptura şi în autoritatea bisericească în măsura în care acestea sunt parte integrantă a organismului viu, Lmic şi unitar al Bisericii ca atare. Duhul este cel care dă viaţă şi se manifestă în ansamblul vieţii Biserici ca şi în viaţa fiecărui mădular al comunităţii sau al trupului eclesial, pentru înţelegerea căreia funcţionează ca repere fundamentale Sfânta Scriptură şi celelalte monumente ale vieţii Bisericii.

j. Voi invoca în sprijinul celor spuse mai sus o atitudine caracteristică spaţiului ortodox: în situaţii de criză, dintr-un reflex sănătos consider eu, nu se recurge în primul rând la autoritatea teologului care poate cunoaşte foarte bine şi Sfânta Scriptură şi întreaga literatură patristică şi nici la autoritatea bisericească, oricât de înaltă ar fi aceasta, ci se recurge – şi lucrul acesta îl fac chiar şi teologii şi autoritatea bisericească însăşi atunci când nu există excrescenţe ale vreunui gen de in failibilitate teologică sau instituţionalizată -, la un om duhovnicesc, la un mare duhovnic. Acesta poate fi un monah simplu dar poate fi şi un înalt ierarh, şi amândoi pot fi şi învăţaţi, dar nu pentru calitatea aceasta, ci pentru autoritatea pe care i-o conferă trăirea directă, experienţa lucrurilor dumnezeieşti sau cunoaşterea prin vedere duhovnicească.

k. Perspectiva aceasta nu este una care exclude sau marginalizează Sfânta Scriptură, ci dimpotrivă îi recuperează locul şi lucrarea în sânul Bisericii al vieţii împreună cu Dumnezeu. Este 'insă o perspectivă care evită exclusivismul biblic, această monstruozitate teologică, cum o numea un mare teolog ortodox contemporan.

l. Trebuie să nu ne ferim şi să nu ne temem a recunoaşte un lucru mai mult decât evident în viaţa comunitară şi personală a ortodocşilor, anume acela că în centrul vieţii lor nu este Biblia şi lectura Bibliei, ci este viaţa propriu-zisă, cu Dumnezeu - Dumnezeiasca Liturghie şi celelalte lucrări sfinţitoare ale Bisericii, rugăciunea etc. - din care face parte şi Biblia şi lectura ei. În cadrul unui mod foarte concret de a trăi împreună cu Dumnezeu, într-un context social istoric anume, are locul său, foarte important dar nu exclusiv Sfânta Scriptură, lectura şi explicarea acesteia. Dacă putem folosi din nou imaginea cu scrisoarea4 de la o persoană dragă, nimeni nu se va limita la scrisoarea aceasta - deşi o va păstra ca pe un odor de mare preţ şi o va reciti la nesfârşit -, dacă va avea posibilitatea să vadă şi să trăiască în preajma persoanei dragi care i-a trimis scrisoare, bucurându-se şi râvnind cu timp şi fără timp să o vadă şi să se bucure de frumuseţea şi de bogăţia ei sufletească, de împărtăşirea din toate darurile ei personale.

Am să citez un cuvânt al aceluiaşi Sfânt Ioan Gură de Aur care exprimă prioritatea absolută a persoanei în faţa oricărei realităţi exterioare acesteia: ,,Izbăvirea de Gheenă! Desfătarea Îrnpărăţiei! Decât acestea toate, mult mai important este a iubi pe Hristos şi a fi iubit de Acesta"! Această realitate evidentă din viaţa Bisericii răsăritene ne trimite la o înţelegere specifică a Sfintei Scripturi, a locului şi rolului ei în viaţa şi teologia Bisericii şi, prin urmare, la o ermineutică proprie, pe care trebuie să o luăm serios în seamă şi să o elaborăm cu multă atenţie, investigând şi analizând diferitele domenii ale vieţii noastre bisericeşti.

O valorizare pozitivă a constatărilor de mai sus - şi nu rămânerea obsesivă la evaluări critice negative mai ales sub presiunea orgolioasă a confraţilor noştri apuseni sau a vreunui complex de inferioritate cuibărit în rândul teologilor ortodocşi -, ne conduce la concluzia că Biserica răsăriteană, în viaţa sa liturgică, în spiritualitatea sa monahală şi în cea populară funcţionează în raportarea la Sfânta Scriptură cu o ermineutică proprie, conformă cu crezul ei despre posibilitatea comunicării inteligibile dintre Dumnezeu şi om şi cu gnoseologia ei teologică.

(Pr. Prof. Constantin Coman – Prin fereastra bisericii – o lectură teologică a realității, Editura Bizantină, pag.36)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești