Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

pasi-impreunapasi-impreunaTitlul articolului de faţă exprimă numai o parte din ceea ce vreau să spun. M-am tot gândit câteva minute, la cum să îl numesc şi am ales doar două cuvinte pentru a-l denumi. Însă, în fapt, vreau să spun nu numai despre strălucirea din ochii oamenilor simpli, care vin la slujbele Bisericii, ci şi despre pofta lor de Dumnezeu, despre râvna lor de a atinge elementele palpabile ale sfinţeniei, elementele transfigurate de harul dumnezeiesc, adânc îmbibate de har.

Şi strălucirea şi pofta credinţei după Dumnezeu şi harul Său sunt răbufniri din năuntru, de sub craterul minţii şi al inimii trecut prin multe dureri şi bucurii, prin toate cele ale vieţii noastre.

Astăzi am împărtăşit vreo 20-30 de copii şi oameni maturi, am spovedit pe cineva, cu probleme grave şi am văzut, în ochii celor îngenuncheaţi la trecerea cu Cinstitele Daruri, râvna vie, necenzurată, neintelectualizată, pentru a săruta crucea din mâna mea şi de a se atinge de veşmintele preoţilor slujitori.

Sunt sentimente cu multă minte sau multă minte, gândire, transmisă concentrat, ca un fluviu. Sunt multe lucruri spuse şi nespuse în acelaşi timp. Un implicit atât de profund, că te face să ai puteri nebănuite, să ai puteri de a sluji ore în şir, deşi e oboseala pe tine cât blocul.

Ce vreau să spun? Mă bucur, căci, cu harul lui Dumnezeu, credinţa românilor ortodocşi străluceşte din ei, ţâşneşte din ei, atunci când Îl simt pe Dumnezeu aproape, în mijlocul lor. Nu ştiu ei prea multe. Nu sunt teologi. Nu ştiu să explice şi, mai ales, să se explice. Nu pot să spună multe lucruri, detaliate, despre credinţa lor.

Dar le ţâşnesc ochii de bucurie, când văd chipul Prea Curatei Stăpâne. Se transfigurează la inimă, când sunt la slujbe. Sărută cu focul credinţei Sfintele Icoane, mâinile preoţilor, care îi spovedesc şi îi înţeleg şi îi odihnesc în cele ale lor, aranjează cu grijă coliva, prescura, mormântul celor iubiţi, floarea pe care o aduc la altar.

Detaliul contează însă, când e vie iubirea. Şi, pentru că iubirea lor de Dumnezeu şi credinţa lor în El e vie, tocmai de aceea împodobesc cu grijă coliva, fac colacii de o bunătate rară, de îi visezi şi după o lună, după ce i-ai mâncat, sunt atenţi, scrupuloşi de atenţi la hainele pe care le dau de pomană, la pomelnicul pe care îl aduc, la tot ceea ce fac pentru Biserica lui Dumnezeu.

Noi, preoţii lui Dumnezeu, trăim din rugăciunile şi din darurile creştinilor noştri cel mai adesea. Ei se roagă pentru noi şi noi pentru ei. Rugăciunea ne ţine împreună. Chiar dacă o sută sau o mie nu se roagă, dar se roagă zece, e de ajuns ca să te simţi în Rai, cu cei 10.

Rugăciunea lor, atenţia lor, iubirea lor, răbdarea lor la slujbă şi la predicile noastre, la statul la coadă pentru spovedanie ne învaţă multe lucruri profunde. Profunde până la lacrimi. Profunde până la a ne schimba viaţa împreună cu ei. Profunde până la sfinţenie.

Şi oare, nu e acesta miezul, lava credinţei, când efervescenţa fiinţei noastre se exprimă în mod năvalnic? O credinţă năvalnică e o credinţă vie. O credinţă năvalnică e harul lui Dumnezeu prezent în ei. Mai trebuie doar luminarea lor cu cele ale teologiei şi ale cuviinţei duhovniceşti. Doar atât. Mai e puţin de făcut, dacă e credinţa, în stare ingenuă, în Dumnezeu. Mai trebuie doar să îmbogăţim datele credinţei, fără ca acest entuziasm dumnezeiesc să scadă.

Ei ne dau din produsele lor, din banii lor, din timpul lor, din iubirea lor, din rugăciunea lor, din viaţa lor. Noi asemenea. Când doar unii dau şi alţii doar primesc, credinţa se stinge, păleşte, e rănită profund. De aceea nu trebuie să ne jignim reciproc credinţa şi entuziasmul, pentru că nu facem două parale.

Dacă ne păstrăm credinţa vie, ne păstrăm prietenia şi comuniunea cu Dumnezeu. Ea este aici, în noi şi cu noi, dacă suntem, cu adevărat, ai lui Dumnezeu şi ne dăm Lui.

Astăzi, ca în fiecare zi, m-am îmbogăţit foarte mult duhovniceşte privind gâlgâirea credinţei oamenilor credincioşi, a confraţilor mei prezenţi la slujbă. Ei m-au învăţat o lecţie profundă de teologie dumnezeiască. N-am fost în stare să le-o mulţumesc direct. Le-o mulţumesc aici, indirect, şi, probabil, unii vor citi mărturia mea de faţă şi se vor bucura.

Dumnezeu să vă binecuvinteze, iubiţii mei fraţi şi iubitele mele surori întru Domnul, pentru ajutorul vostru, extraordinar, ca să mă înţeleg pe mine însumi şi să îmi adâncesc propria mea credinţă, care este şi a voastră! Dumnezeu să vă binecuvinteze, pentru că mult aţi iubit!

(Pr. Dorin Picioruş)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești