Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Poate ați observat că uneori, atunci când doi creștini se ceartă, unul din ei își recunoaște greșeala și zice smerit: „Iartă-mă! Așa este am greșit, nu trebuia să fac lucrul acesta.” Celălalt văzând smerenia fratelui său, își schimbă și el atitudinea și nu-l mai acuză, ba chiar începe să se scuze că a fost prea dur, sau caută circumstanțe atenuante greșelii pentru a empatiza cu fratele său.

De fapt ce se întâmplă în acest caz? Cel acuzat își recunoaște fapta smerindu-se și cerându-și iertare, iar acuzatorul văzând lipsa de reacția a celuilalt în a se apăra, se smerește și el realizând că a cam exagerat, fiind cam dur. Deci prin smerenia unuia se îmblânzesc amândoi, uitându-se fiecare la greșeala proprie și nu la faptele celuilalt.

Mai există un caz special când un creștin greșește față de un altul, dar acela nu-l acuză deloc, ba dimpotrivă se comportă cu el ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, trecându-i cu vederea fapta. În această situația cel ce a greșit se smerește și mai mult văzând lipsa totală de a reacționa negativ a fratelui său. Și ce face în acest caz? Începe să se acuze singur în fața celuilalt zicând: „Frate iartă-mă că ți-am greșit! Tu ești așa de bun cu mine și eu ți-am creat atât de multă suferință. Sunt un nebun. Nu-ți sunt prieten adevărat! Iartă-mă!”

Observați cum cel ce greșește nu suportă să nu reacționeze la blândețea fratelui său. Nu suportă să lase greșeala iertată trecută cu vederea. Iubirea celuilalt îl 'biciuește” pe suflet, îl atinge profund, îl smerește și mai tare decât dacă l-ar fi iertat verbal. E ca în porunca Mântuitorului Care ne spune să întoarcem și celălalt obraz. Și acest caz vrea și el să răspundă iubirii frateleui său și să-i arate că și el poate fi bun și se poate îndrepta, și atunci începe să se autodenigreze, să-și dea păcatul singur pe față.

Față de primul caz când smerenia unuia îl schimba și pe cel de-al doilea, aici unul din cei doi frați are deja o viață sfântă, are un suflet curat, trece cu vederea toate greșelile fratelui său, ne mai având nevoie de îndreptare. El este deja smerit... și are multă iubire în suflet.

Acest ultim caz este de fapt modelul relației dintre Dumnezeu și om. Omul greșește și iar greșește. În fiecare minut, în fiecare oră, zilnic, săptămână de săptămână, luni de zile la rând, ani în șir, până la moarte. Iar Dumnezeu este îndurat și milostiv și trece cu vederea greșelile noastre și rabdă, rabdă și iar rabdă, nemâniindu-Se și ne-pedepsindu-ne.

E foarte interesant de observat că în multe rugăciuni ale Bisericii Ortodoxe există referiri la mânia lui Dumnezeu, la urgia lui asupra păcătoșilor, la pedeapsa iminentă care vă cădea asupra celor care greșesc, etc. Haideți să vedem câteva exemple:

Într-una din rugăciunile începătoare se spune așa:

„Nu te mânia pe noi foarte nici pomeni fărădelegile noastre ci caută și acum ca un milostiv...”

În Psalmul 6, Proorocul David spune așa:

„Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi. ”

În Rugăciunea lui Manase, regele iudeilor este scris astfel:

„Nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi! Însă nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel Preaînalt, bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor. ”

În rugăciunea de seară a Sfântului Ioan Damaschin se zice:

„Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doară nu-mi va fi mie acest pat groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată groapa îmi zace înainte și iată moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de munca cea fără de sfarșit; iar a face rău nu mai contenesc.”

În Rugăciune de umilinţă către Domnul nostru Iisus Hristos zicem:

„De aceea, Preabunule Stăpâne, multă iubirea Ta de oameni am întors-o spre mânie, noi nevrednicii. Mulţimea facerilor Tale de bine am prefăcut-o nebuneşte spre chinuri. Însă nu cu iuţimea Ta să ne cerţi pe noi, Doamne, Ţie Unuia am greşit, dar Ţie Unuia ne şi închinăm şi cu inimă umilită ne rugăm: „Slăbeşte, lasă, iartă, iubitorule de oameni, Stăpâne. Biruiască mulţimea îndurărilor Tale adunarea cea vicleană a păcatelor noastre. Adâncul bunătăţilor Tale cel nemăsurat să acopere marea cea amară a răutăţilor noastre! (...) Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, dăruieşte nouă timp de pocăinţă, ca şi de chinurile cele veşnice, care vor să fie, să ne mântuim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Preacuratului Tău Părinte, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Prea Sfântul, Bunul şi de viaţă Făcătorul Duhul Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Exemplele pot continua la nesfârșit, rugăciunile Bisericii fiind pline de astfel de exprimări.

Totuși Dumnezeu ne se supără. Dacă s-ar supăra înseamnă că n-ar putea rezolva un anumit lucru, ar fi ceva peste puterile Lui și asta L-ar tulbura. Dar Dumnezeu este Atotputernic și toate îi sunt cu putință. Păcatele noastre nu întărâtă mânia lui Dumnezeu... așa cum greșelile mele consecutive îl scot din sărite adesea pe fratele meu. Nicidecum. Dumnezeu este îndelung răbdător, adică poate răbda și veșnic un păcătos. Răul din lume nu-l afectează pe Dumnezeu în ființa Sa. Dumnezeu este total independent și existența Lui nu depinde de nimic.

Dumnezeu e veșnic bucuros, blând, iubitor, înțelegător, iertător... Dumnezeu e veșnic bun.

Dar totuși de unde aceste exprimări în rugăciunile Bisericii, în care se vorbește de un Dumnezeu care oricând se poate supăra?

Explicația e simplă dacă o privim prin prisma celui de-al doilea exemplu pe care vi l-am expus mai sus. Omul păcătos când realizează cât de mult a greșit, văzând că n-a primit pedeapsa pentru faptele sale de la Dumnezeu, atunci vrea să compenseze, vrea să dăruiască și el ceva așa cum Dumnezeu i-a dăruit iertare, și începe să recunoască tot ce a greșit, începe să se acuze pe sine, de fapt începe să se pocăiască.

Îndelunga răbdare și milă a lui Dumnezeu mă smerește pe mine păcătosul, mă face să mă simt mic și neînsemnat în fața unei asemenea iubiri. Și când primesc atât de multă iubire vreau să răspund la fel, cu aceeași iubire. Dar singurul lucru pe care Dumnezeu nu-l are și-l cere de la mine, și eu i-L pot oferi este: păcatul meu. De fapt corect ar fi așa: Dumnezeu vrea doar ca eu omul să mă îndrept, să mă apropii de El și să rămân în această iubire.

Sunt două efecte pe care aceste rugăciuni ale Bisericii le pot produce în sufletele creștinilor:

  1. Pentru marea majoritate a creștinilor, cu conștiințe încărcate de păcat, referirile la mânia și urgia lui Dumnezeu inspiră frica de Dumnezeu. Dar frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii, este punctul din care omul începe să se îndrepte.

  2. Pentru creștinii înaintați în viața duhovnicească, referirile la mânia și urgia lui Dumnezeu smeresc sufletul, bine știind că Dumnezeu nu se supără niciodată ci mereu se uită către noi cu aceeași blândețe și iubire indiferent de starea în care suntem.

De fapt Dumnezeu nu se mânie niciodată ci doar omul începe să-și îndrepte viața prin pocăință, adică prin recunoașterea propriilor greșeli.

Da, Dumnezeu pedepsește, dar nu din mânie, nu pentru că e plin de supărare, ci din iubire, pentru a îndrepta, văzând că răbdarea și iertarea Lui nu mai au niciun efect asupra omului înnegrit de păcate.

Toate aceste rugăciuni ale Bisericii sunt scrise de sfinți care au ajuns la o așa de apropiată comuniune cu Dumnezeu încât își văd mereu păcatele înaintea lor, așa cum o pată mică de sânge se vede așa de evident pe un cearșaf alb. De aici tânguirea și pocăința lor... pentru că simt și văd câd de răbdător și milostiv este Dumnezeu cu ei.

Ca să închei, mai vreau să mai trag o concluzie: Dumnezeu pedepsește într-adevăr, dar doar dacă răbdarea Lui n-are efect asupra omului. Dacă omul simte această îndurare al lui Dumnezeu și se îndreaptă, atunci a scăpat de pedeapsă.

De fapt acest concept de „mânie și urgie al lui Dumnezeu” este pe de o parte o invenție pentru a-i speria pe păcătoși dar își trage seva din realitate pentru că într-adevăr Dumnezeu a pedepsit omul și popoarele de foarte multe ori.

(Claudiu Balan)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești