Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continua

 

   

În data de 6 ianuarie (2012) am trăit o experienţă foarte frumoasă. Deşi nu intenţionam să mă duc la biserică la slujba de Bobotează, întrucât biserica este mai departe de mine, până la urmă m-am hotărât să merg, mai ales că nu aveam program de dimineaţă şi în plus, aflasem că mai merg şi nişte prietene de-ale mele.

La Catedrala Mitropolitană Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail, din Paris, Franţa, s-a ţinut o slujbă foarte frumoasă de către Preasfinţitul Ignatie, Arhiereuvicar ; acest Părinte are un ton foarte domol în glas şi fiecare cuvînt pe care îl rosteşte este aprofundat de  o mare responsabilitate ; şi nu o spun pentru că aşa e politicos şi frumos să se spună, ci o spun pentru că am urmarit destul de atent acest aspect în timpul slujbei ; mai cunosc încă un preot care mă fascinează tot prin tonalitatea vocii, având însă o glasuire diferită, răscolitoare, uneori tunătoare (nu certăreaţă) - poate am să vă povestesc cu altă ocazie despre acest om .

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre faptul că, la sfârşitul slujbei din biserică, dupa ce s-a sfinţit apa, Preoţii ne-au invitat să mergem pe malul Senei pentru sfinţirea râului. A fost un moment foarte impresionant pentru mine, nu-mi venea să cred peste ce surpriză plăcută am dat venind la biserică :) , iar vremea a fost foarte frumoasă.

Ajunşi pe malul Senei, lângă catedrala Notre Dame, în jurul micului altar improvizat, s-au adunat foarte mulţi oameni – cei mai mulţi, bineînţeles români ortodocşi, însă mai treceau şi curioşi de alte naţii care făceau poze sau ne întrebau ce se întâmplă.

 

E drept, nu s-a încumetat niciun bărbat să se arunce în apă după cruce, aşa cum este obiceiul la noi, dar cel mai probabil este interzis din punct de vedere legal; însă crucea a fost recuperată fiind legată cu o sfoară.

Un alt lucru de admirat mi s-a părut munca din spatele acestei bucurii; drumul de la Catedrală şi până la malul Senei ne-a fost ameliorat de o echipă de poliţişti care ne-au ajutat să traversăm cu bine străzile aglomerate.

După ce am revenit în biserică pentru a lua apa sfinţită, l-am auzit pe unul din preoţi felicitând un credincios pentru faptul ca şi-a luat liber de la serviciu pentru a asista la Sfanta Liturghie :). Într-adevăr, Boboteaza este o mare sărbătoare, nu-i conştientizasem măreaţa importanţă până astăzi. Ar fi tare plăcut dacă am reuşi cu toţii să participăm an de an la această slujbă, precum si la celelalte sărbători mari de peste an.

Imaginile ataşate nu sunt de foarte bună calitate, dar sper sa va puteţi face o idee despre această zi minunată.

(Silvia)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Participă și tu!

Excursie

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții