Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Are 40 de ani, trăieşte în Alba Iulia şi este proaspăt paroh peste o mână de case de la hotarul oraşului. Redactor la radio România, apoi director al postului de Radio Reîntregirea, şi-a dorit din tot sufletul să intre în viaţă activă a Bisericii şi slujeşte, cu multă pasiune şi dăruire, într-o baracă pe care a transformat-o în paraclis. Aşezat în dreptul ferestrei prin care lumina înserării aureşte blând icoanele de pe pereţi, părintele Sabin Voda îşi aşteaptă viitorul ca pe o împlinire. Preoţia e pentru el bucurie. Aşa cum a învăţat de la duhovnicul său, părintele Teofil Pârâian *

"Dacă ochiul îţi este acoperit de păcat, nu mai vezi nimic"

- Părinte, vi s-a dus vestea de preot misionar, dar puţină lume ştie că dragostea sfinţiei voastre pentru Hristos şi Biserica n-a existat dintotdeauna. Cred că ar fi folositor pentru cititorii noştri să începem prin a afla cum aţi ajuns credincios.

- Sunt unul dintre acei mulţi tineri care, după 1990, s-au întors la credinţă. A fost lucrarea lui Dumnezeu cu generaţia noastră. Eram student la ASE, în Bucureşti, şi până atunci nu intrasem în nici o biserică. N-aveam ochi pentru biserică. Dacă ochiul îţi este acoperit de păcat, nu mai vezi nimic. Însă Dumnezeu mi-a scos în cale un om minunat, care mi-a luat foiţa de plumb de pe privire. Am început să studiez acupunctură cu dr. Ioan Ladea, o mare personalitate, pe lângă care am ucenicit doi ani şi jumătate, zi de zi. De la el am aflat pentru prima dată de Hristos. Oamenii veneau să-i mulţumească şi el le spunea: "Nu eu vindec, Hristos vindeca", şi mă tot întrebam cine e Hristos. După orele de cabinet, unde mă învaţă să tratez prin acupunctură, mergeam la el acasă, pentru a continua studiul. Avea o bibliotecă imensă şi o la fel de mare disponibilitate de a-şi împărtăşi cunoştinţele.

Într-o seară, după ce am terminat cu studiul, m-a întrebat dacă vreau să-mi citească din Sfânta Scriptură. Dr. Ladea citea în fiecare seară câte două capitole din Noul Testament şi cinci psalmi, după cum am aflat, mai târziu, că recomanda şi părintele Teofil Pârâian. Din politeţe, am acceptat să-mi citească. Dar nu acela a fost momentul hotărâtor pentru credinţa mea. Prin 1992, dr. Ladea îl trata pe părintele Dumitru Stăniloae. şi mai vorbeam despre el, dar n-am fost curios să cunosc un popă. Într-o zi, am văzut în biblioteca dr. Ladea foarte multe cărţi semnate de părintele Stăniloae, şi am aflat că acesta nu era orice popă, ci cel mai mare teolog român. şi atunci, din curiozitate, am vrut să-l văd şi eu pe acest faimos cuvântător despre Dumnezeu. Am mers cu doctorul Ladea la părintele Stăniloae, şi cât l-am tratat, ne-a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu care se revărsa asupra noastră, prin energiile necreate - adică despre învăţătura Sf. Grigorie Palama. Acesta a fost momentul convertirii mele.

În Biserică, se spune că omul n-are nevoie decât de o secundă să-L vadă pe Hristos, şi din această secundă se poate hrăni o viaţă întreagă. Ei, la mine, secunda aceasta a fost cuvântul părintelui Stăniloae, care m-a luminat. Am început să citesc multă teologie, primele cărţi fiind chiar cele ale părintelui Stăniloae, şi pe urmă am urmat şi Facultatea de Teologie.

- Nu vedeţi o incompatibilitate între medicina tradiţională chineză, care ţine de o altă spiritualitate, şi învăţătura ortodoxă?

- Nu, nu văd nici o incompatibilitate. Am rămas surprins să regăsesc în spiritualitatea creştină, de exemplu la Sf. Gheron Iosif Isihastul, cel care a revitalizat Sf. Munte Athos la mijlocul secolului XX, elemente care în medicina tradiţională chineză sunt de 5000 de ani. De pildă, faptul că mediul ne influenţează sufleteşte. Când e frig, ploaie, vânt, ele au efect asupra sufletului nostru. Sigur că starea indusă de aceste fenomene meteorologice e depăşită de omul duhovnicesc, dar noi nu prea avem o viaţă duhovnicească, trăim la nivelul sentimentelor, unde suntem ca vremea. Părintele Teofil, care mi-a fost duhovnic 17 ani, mi-a şi spus să mă reapuc de acupunctură. Deocamdată, sunt în neascultare. (Zâmbeşte)

"Părintele Teofil Pârâian m-a fascinat imediat cu bucuria pe care o emana şi mi-a devenit duhovnic"

- Să revenim. Aţi mers la Teologie. Simţeaţi că aveţi vocaţie de preot sau aţi dorit să aflaţi mai mult despre Dumnezeu?

- Până să-l cunosc pe părintele Stăniloae, voiam să urmez Medicină, ca să pot practica acupunctură. Dar, după aceea, am simţit că locul meu este în teologie, nu în medicină. Am aflat că teologia vindeca sufletul, care este mai important. Fiind pe calea Bisericii, mi-au zis mai mulţi prieteni să-mi caut un duhovnic, că nu pot să cred şi să fiu "de sine", ci trebuie să fiu mădular viu al Bisericii. Primul duhovnic mi-a fost părintele Ion Buga, un om extraordinar. Este părintele care m-a născut în Hristos. Cu el am ucenicit intru ale credinţei. Prin sfinţia sa am ajuns în Liga Tinerilor Ortodocşi şi apoi la ASCOR, iar prin ASCOR am ajuns la părintele Teofil Pârâian, în 1993. M-a fascinat imediat cu bucuria pe care o emana şi mi-a devenit duhovnic. Am fost foarte apropiaţi şi am învăţat multe de la părintele. I-am organizat o serie de conferinţe în Bucureşti şi i-am luat cred că vreo sută de interviuri pentru Radio România, unde am lucrat din 1997.

- Şi iată că am ajuns la momentul în care v-aţi început, propriu-zis, lucrarea de misionarism, căci radioul este un instrument eficient de răspândire a învăţăturii creştine. V-aţi gândit la asta, când aţi optat pentru microfon sau altceva v-a determinat să o faceţi?

- Nașul meu, părintele Tudor Peiu, lucra la Radio România şi m-a chemat acolo ca să am şi eu un serviciu. Mi-a prins foarte bine experienţa aceea, mai ales că aveam o echipă foarte bună, şi am reuşit să fac câteva lucruri care m-au bucurat. Dar n-am rămas mult. În 1999, fiind căsătorit şi având o fetiţă, mi-am zis că trebuie să plec din Bucureşti, într-un loc mai liniştit, unde să pot să-mi cresc mai bine copiii. Ştiam că Bucureştiul îmi oferea oportunităţi duhovniceşti şi culturale pe care nu le găseam nicăieri, dar a primat pacea familiei. Cunoscându-l pe Înaltpreasfinţia Sa Andrei, Arhiepiscopul Albei, i-am spus că aş vrea să mă mut aici, pentru că am făcut liceul la Cugir, prietenul meu, părintele Florin Botezan, era deja preot în Alba, şi zona îmi era familiară. S-a potrivit şi cu dorinţa Înaltului Andrei de a deschide un post de radio. Am dat drumul la "Radio Reîntregirea", pe care l-am condus trei ani. După aceea, m-am retras din funcţie, din pricina unor probleme de sănătate, şi am rămas doar redactor. Înaltul Andrei m-a preoţit şi m-a rânduit secretar al său, duhovnic la Seminar, preot la biserica memorială Mihai Viteazul

"Noi, ortodocşii, sărutăm evanghelia, dar nu o prea citim"

- Iar anul acesta, aţi fost numit paroh în cartierul Orizont din Alba Iulia. Sunt doar 30 de familii acolo. Vine lumea la slujbe?

- Da, se umple camera aceea, pe care am transformat-o în paraclis. În fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, slujesc şi ţin cuvânt de învăţătură. Pentru că degeaba îi spui omului să citească singur, dacă nu-i deschizi mai întâi gustul pentru Sfânta Scriptură. Adevărul este că noi, ortodocşii, sărutăm evanghelia, dar nu o prea citim. Sâmbătă seara, după cateheză, este program de spovedanie. Oamenii se pot spovedi oricând, căci eu le stau la dispoziţie, dar e bine să ştie că eu îi aştept sâmbătă. Voi începe un ciclu de cateheze din ultima carte a părintelui Teofil, Paşi pe calea duhovnicească. Voi lua fiecare temă şi o voi explica, apoi vom purta un dialog, pentru că nu e de ajuns ca preotul să vorbească, trebuie şi credincioşii să poată pune întrebări. Numai aşa se vor lămuri.

- Cunosc mulţi oameni care cred în Dumnezeu, dar spun că preferă o relaţie personală cu El şi nu văd rostul Bisericii şi al preotului. Ce le-aţi spune acestora, ca să le arătaţi că sunt în eroare?

- Părintele Teofil spunea: "Pe cei care nu merg la biserică, la păgâni îi număr". Avem nevoie de Biserică, pentru că rostul nostru nu e să ne împlinim pe pământ, ci să ne pregătim pentru viaţa veşnică, pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu. Ca să ajungem acolo, trebuie să facem experienţa comuniunii încă din această viaţă. Experienţa în biserică este nimic altceva decât o pregustare a împărăţiei lui Dumnezeu. şi nu poţi avea această experienţă de unul singur, ci numai în comuniune şi numai cu ajutorul unei călăuze. Una e să urci un munte bazându-te numai pe puterea şi instinctele tale, şi alta este să ai un ghid, care cunoaşte toate cărările şi capcanele. Duhovnicul nu este numai cel în faţa căruia îţi deşerţi toată mizeria ta sufletească, în marile posturi de peste an. Pentru că o relaţie ucenic - duhovnic să fie vie şi roditoare, trebuie să fie una de permanentă sfătuire. Nu că sunt condiţionat de duhovnicul meu, dar dacă îl am, să mă folosesc şi să întreb. Aşa urc mai repede muntele sfinţirii, căci nu numai preoţii şi călugării sunt chemaţi la sfinţenie, ci toţi creştinii. Singuri nu putem să ne depăşim neputinţele, ca să ajungem la sfinţenie. Trebuie să avem lângă noi o conştiinţă superioară, care să ne lumineze.

"Prin credinţă, iei în tine pe Dumnezeu, tot Cerul şi tot Raiul"

- Poate că, pe lângă orgoliul inteligenţei, oamenii care spun că nu au nevoie de preoţi, ca să-l afle pe Dumnezeu, trăiesc şi ruşinea de a mărturisi păcatul. De aceea pledează pentru o relaţie directă şi personală cu Dumnezeu. Cum îi convingeţi că greşesc?

- Nu pot să-i conving, doar Hristos poate. Dar şi El ne respecta libertatea şi ne lasă în voia noastră, deşi atunci trebuie să schimbăm formula din rugăciunea "Tatăl nostru". Să nu zicem: "Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ", ci: "Facă-se voia mea, Doamne, precum mă gândesc eu, cam aşa să faci şi Tu cu mine". E greu să te smereşti, să te pleci cu mintea în faţa unui părinte duhovnic, care ţi-ar putea fi inferior din punct de vedere intelectual, dar cu siguranţă superior în cele ale sufletului. Intelectualii trăiesc, de obicei, mai ales la nivelul minţii, dar Sfinţii Părinţi ai Bisericii vorbesc despre depăşirea raţiunii prin harul credinţei. şi dacă n-ai o viaţă duhovnicească, nu capeţi nici harul credinţei. Dacă am înţelege că prin credinţa iei în tine pe Dumnezeu, tot Cerul şi tot Raiul... Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de Sfintele Taine ale Bisericii, de spovedanie şi Împărtăşanie. Darul cel mare al lui Dumnezeu este că El ni se dăruieşte, ne invită la ospăţul său. Noi îl tratăm cu refuz, cu nepăsare. Aşa nu-l lăsăm pe Hristos să lucreze în noi.

- Mulţi dintre cei care lipsesc de la Liturghie şi evită spovedania nu înţeleg importanţa Împărtăşaniei. şi dacă nu-şi doresc împărtăşania, de celelalte se pot lipsi.

- Împărtăşania este cel mai mare dar pe care omul îl poate primi în această viaţă. Pentru că noi suntem chemaţi să ne sfinţim viaţa.

Şi fără Hristos nu ne-o putem sfinţi. Or, Liturghia întoarce darurile aduse de oameni la biserică, pâinea şi vinul, în sfintele daruri, Sângele şi Trupul Mântuitorului. Liturghia, ca orice taină, este o breşă în timp. Este o ieşire din timpul nostru şi o intrare în veşnicie. Dacă am înţelege rugăciunile care se fac în timpul Sfintei Liturghii, am putea beneficia de această scurtă intrare în veşnicie şi ne-am bucura sufletele de frumuseţile de acolo. Dacă nu avem perspectiva veşniciei, nu vom înţelege niciodată rostul vieţii duhovniceşti şi nici nu vom cunoaşte bucuria deplină, care vine numai din lucrarea credinţei. Zice Sf. Simeon Noul Teolog: "Cine nu s-a întâlnit în viaţa aceasta cu Hristos nu se va întâlni nici dincolo".

Iar întâlnirea, contopirea noastră cu Hristos, se petrece prin Împărtăşanie. Sigur că există mai multe feluri de împărtăşire: din icoană, din cuvântul lui Dumnezeu, din slujbe, dar toate acestea sunt numai pregătiri pentru adevărata întâlnire: aceea cu sângele şi trupul lui Hristos. Pentru că a zis Mântuitorul: "De nu veţi mânca şi nu veţi bea trupul şi sângele Fiului Omului, nu veţi avea viaţă în voi". Adică, fără împărtăşanie, suntem morţi sufleteşte. Părintele Teofil nici nu stătea de vorbă cu cei care nu mergeau la biserică. Numai dacă trăieşti comuniunea cu ceilalţi credincioşi şi te raportezi la adevărurile Bisericii înţelegi că un anume lucru este păcat. Altfel te raportezi la valorile şi gândurile tale, nu la valorile lui Hristos. Sfinţii Părinţi ne spun că păcatul este încălcarea voii lui Dumnezeu cu bună ştiinţă şi voinţa. Dar mai zic ceva: înaintea a tot păcatul merg trei uriaşi: uitarea, neştiinţa şi nepăsarea. Dacă nu mergi la biserică, e mai greu să ştii, să-ţi pese, să nu uiţi. şi nu e o scuză să nu ştii, nici să uiţi de voia lui Dumnezeu.

 "Tot ce ne este dat pe pământ este un fel de drum al crucii, pe care dacă avem tăria să mergem până la capăt, ne putem mântui"

- Nu o dată am auzit întrebarea: de unde ştim noi că învăţătura Bisericii este şi a lui Hristos?

- Un om care nu are experienţa vieţii în Biserică, deci nici a rugăciunii adevărate - care este oglinda sufletului şi te arata aşa cum eşti - se va îndoi de toate şi va găsi mereu argumente pentru a respinge învăţătura Bisericii. Păi, dacă de două milenii se tot nasc mucenici şi sfinţi pentru Hristos, care mărturisesc şi se jertfesc pentru această credinţă ortodoxă, cum să te îndoieşti că Biserica are învăţătura Mântuitorului?

- Mai este o problemă: teoretic, majoritatea credincioşilor accepta învăţătură, dar când viaţa îi loveşte, nu-şi pot asuma această învăţătură. Când ţi se îmbolnăveşte grav cineva apropiat, când îţi moare o rudă sau când ţi se întâmplă chiar ţie să suferi diferite necazuri, mai accepţi cu uşurinţă că e voia lui Dumnezeu?

- Despre ispite, încercări şi necazuri am un lung interviu cu părintele Teofil Pârâian, în ultima sa carte, "Paşi pe calea duhovnicească". Ispita este o probă, care în general este înţeleasă ca ducând spre păcat. Dar şansa unui om îmbisericit este că poate să întoarcă un rău în bine. Dumnezeu îl poate lumina să înţeleagă cum, printr-o boală sau un necaz, să convertească răul în bine. Păcatele noastre ne aduc boală sau alte necazuri. Dar nu întotdeauna. În Noul Testament, avem exemplul orbului din naştere. El s-a născut aşa, ca prin el să se slăvească Dumnezeu. Nu e uşor de înţeles şi de admis. Însă, să ne gândim şi altfel. Mântuitorul avea multe căi de a ne deschide poarta mântuirii, nu trebuia numaidecât să se răstignească. Dar prin răstignirea Să ne-a arătat că nu există moarte fără suferinţă şi nu există înviere fără moarte. Deci, tot ce ne este dat pe pământ este un fel de drum al crucii, pe care dacă avem tăria să mergem până la capăt, ne putem mântui.

(Interviu realizat în 2011 de Formula AS | Preot SABIN VODA - "Cine nu s-a intalnit in viata aceasta cu Hristos nu se va intalni nici dincolo")

Părintele Sabin Vodă este acea voce minunată pe care ați ascultat-o de multe ori în conferințele duhovnicești cu multe personalități din Biserica Ortodoxă, sau pe care o știți de pe cd-urile primite prin revista Familia Ortodoxă. Iată aici un interviu:

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești