Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continua

 

   

Primit-am Dumnezeule, mila Ta in mijlocul bisericii Tale!

Oriunde as rataci in aceasta lume si oricati ani ar trece peste mine, gandul si pasii se indreapta din nou spre biserica copilariei mele... spre batranul sat pe care l-am lasat in urma acum ani si ani, dar pe care nu pot sa il uit sau sa il parasesc. Ceva in sufletul meu, un dor demult ascuns, ma face sa ma infior chiar si acum cand ma gandesc ca sunt departe de acasa si totusi foarte aproape.

De cate ori merg acasa, este ca si cand nu as fi plecat deloc, doar anii s-au dus si au luat cu ei in vesnicie sufletele crestinilor, bunicilor, vecinilor, parintilor…, doar amintirea mai dainuie si azi in sufletele celor care se intorc acasa si vad satul tot mai pustiu. Parca nu mai e plin de viata ca odinioara, la porti nu mai vedem bunici care isi asteapta nepotii sa vina de la scoala, nici nepoti alergand prin cranguri dupa flori si fragi…, totul e undeva in urma, in negura de vremi.

Doar strabuna Biserica, ce strajuieste si astazi de 300 si ceva de ani pe dealul de la rasarit al batranului sat, pare neschimbata. Este la fel de semeata cu turla ei alba parca imbatranita de prea multe viscole care au batut peste ea de secole, cu Crucea aurie in varf , vegheaza si astazi si ne fereste de vremuri grele. De cate ori se anuntau furtuni sau grindina se trageau clopotele, rasunetul lor indeparta norii si ca prin minune se facea senin. Si chemau parca credinciosii din nou la rugaciune.

Din dealul bisericii privelistea este incantatoare se vede tot satul la apus si la rasarit muntii serpuind pana la orizont, se vad gradinile si liveziile cu pomi din sat pana si padurea de stejari si frasini unde mergeau pe vremuri feciorii dupa lemne.

Cad deseori in paharul cu melancolii deoarece imi amintesc de oamenii care mi-au marcat copilaria si dau multumire lui Dumnezeu pentru o mama credincioasa si un duhovnic intelept, parintele din sat cel care mi-a insuflat de mica dorul dupa biserica si dorinta de a merge la slujbe.

Nu stiu astazi cati isi mai amintesc de parintele, dar eu nu pot sa il uit, il vedeam pe atunci asemenea sfintilor pictati in biserica, inalt cu parul albit de vreme, imbracat mereu in negru, mersul smerit si sfios, avand o vorba buna pentru oricare, slabit in ultimii ani poate de prea multa asceza sau post, cine mai stie, dar cu o voce extraordinar de puternica, parca in contrast cu fizicul, Dumnezeu l-a inzestrat cu un asa dar incat lumea il iubea foarte mult.

 

Vocea sa rasuna in biserica si la predicile de la nunti si inmormantari, avea un har deosebit, era foarte cunoscut in zona pentru cuvintele pline de Duh si Adevar, desi eram mica pe vremea aceea imi amintesc si acum ca la o inmormantare la un unchi de al meu,  predica parintele si a ajuns aproape la final cu cuvintele :

« Isi ia adormitul intru Domnul ramas bun de la familie, si a inceput sa ii aminteasca pe fiecare (sotie, fiu, fica, frati, surori..) apoi de la rude, si a ajuns la nepoti…, » ,…pe unde ma numaram si eu, deja lacrimile imi curgeau pe fata …si emotiile isi spuneau cuvantul.

Ii cunostea pe toti si stia despre viata fiecaruia, problemele si greutatile prin care a trecut si binele care l-a facut, astfel incat putea sa isi ia ramas bun de la toti, in numele celui care a plecat la Domnul.

Puteai sa fii de piatra, nu stiu cum dar cuvintele lui reuseau sa impresioneze si pe cel mai aprig om. Daca priveai in jur, privirile tuturor erau ori spre pamant, ori pline de lacrimi..., reuseai sa iti vezi nelegiuirile si pacatele fara sa iti vorbeasca personal, te regaseai in vorbele lui simple, nu venea cu exemple din cine stie ce tratate, TV sau ziare, nu!

Pe vremea aceea nu era asa ceva, ajungea la sufletul omului prin cuvinte simple si intelepte pot spune pentru oameni simpli ! Majoritatea poate nici nu citisera pe vremea aceea Vietile Sfintilor sau alte carti religioase, in afara de Biblie, deoarece nu se gaseau, dar parintele avea grija sa ajunga la sufletul omului tocmai prin harul sau deosebit.

Era pentru majoritatea mai mult decat un tata, a slujit mai mult de 30 de ani, timp in care a botezat, cununat, inmormantat, facand parte din viata noastra, foarte activ. La sat totul se invartea in jurul Sfintei Biserici si in jurul parintelui care participa la evenimentele din viata noastra iar pe cei tineri ne chema la ore de religie, mai vorbea cu noi la spovedanie si ne dadea sfaturi !

Au trecut ani si ani si recunosc ca foarte rar mi-a fost dat sa mai aud intr-o biserica la Liturghie o predica care sa ma emotioneze asa ca atunci in vremea copilariei !

Vocea plina de dragoste si caldura, care sa iti rasune in urechi mult timp dupa, sa simti ca te trec fiori si iti doresti sa devii mai bun, mai credincios, ca vrei sa te lasi cu totul in voia Domnului nostru Iisus Hristos, ca intr-adevar ai gresit si iti recunosti faptele tale, sa recunosti ca exista asemenea oameni plini de Duh Sfant care se roaga si pentru tine pacatosul…, trist dar adevarat !

Venea adesea pe la bunicul si stateau pe banca la poarta depanand amintiri din vremea razboaielor, imi placea tare sa ii ascult, imi pareau asa niste eroi care au scapat de pe front iar curajul si speranta se putea citi inca in ochii lor lipsiti de grijile cotidiene.

A trecut la cele vesnice cand eu eram inca la scoala si mult timp dupa, biserica imi parea pustie fara parintele... parca asteptam sa ii mai aud inca o data vocea.

« Iubi-te-voi Doamne virtutea mea, Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu ! »

Si astazi cand mai merg spre biserica, urc pe poteca printre brazi, pe o parte si alta sunt morminte, de fiecare data mai apare cate o cruce de lemn pe langa cele de marmura, lumanari care ard in amintirea lor licaresc pe ici si colo, amintind ca au mai plecat si altii dintre noi la Domnul.

Incet, incet imi regasesc aici familia si nu ma mai intristez, stiu ca vesnicia e la tara, pare o replica de film, dar este adevarat, aici timpul parca s-a oprit, ca si cand asteapta ca toti sa ne intalnim in vesnicie!

Imi continui drumul pana spre deal unde Biserica inca ne mai asteapta semeata in ciuda cutremurelor si a anilor care au trecut peste ea, zidurile groase de piatra, constructia solida, usa de la intrare din stejar masiv, clopotul vechi de sute de ani, care rasuna peste sat, auzindu-se de foarte departe, ne cheama si acum la Liturghie.

Picturile din interior asemenea celor din Bucovina, m-au fascinat intotdeauna, si azi mai stau si admir icoanele foarte vechi, catapeteasma cu imagini sacre, imaginile sfintilor, putin afumate de atatia ani de lumanarile care au ars in biserica, insa foarte bine conservate, se pot intrezari culorile originale ale picturilor de o frumusete deosebita.

Si stau si ma gandesc oare cati isi mai amintesc de biserica copilariei si de parintele duhovnic?

Dumnezeu sa te odihneasca parinte in Sfant locasul Sau ! "

Doamne ajuta !

(Carla)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții