Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continua

 

   

35734Bucuria nu e ceva impersonal, nu apare şi dispare pur şi simplu, ci bucuria e mereu de la o persoană la alta. Nu există o bucurie în sine, ci totul e personal. Nu există "o bucurie a Crăciunului" de care noi să beneficiem automat în luna decembrie ci bucuria aceasta este chiar relaţia dintre mine şi tine, dintre Dumnezeu şi noi.

Adevărul nu poate fi prins în cuvinte niciodată, ci adevărul e mereu faptă. Astfel atmosfera aceasta deosebită şi sfântă de Naşterea Domnului vine din gestul fiecăruia dintre noi către celălalt.

Bucuria aceasta a Naşterii Domnului este mai întâi dragostea lui Dumnezeu îndreptată către noi toţi, prin iertarea păcatelor şi puterea pe care ne-o dă El făcându-se om. Iar mai apoi această bucurie este răspunsul pe care-l dăm noi lui Dumnezeu, iubindu-i pe cei din familia noaştră, pe prietenii noştri dar şi pe cei necăjiţi sau în suferinţe.

Noi suntem buni pentru că Dumnezeu e bun cu noi, noi dăruim pentru că Dumnezeu ne-a dăruit primul, noi ne iubim unii pe alţii pentru că El ne iubeşte pe fiecare dintre noi. Tot binele e de la Dumnezeu spre lume şi nu invers. Astfel "bucuria aceasta de Naşterea Domnului" e personală, pentru că e de la Domnul spre noi.

Bucuria Crăciunului vine de la Dumnezeu la noi, vine din Biserică, din casa Lui spre noi.

Dumnezeu ne invită în dimineţa Crăciunului la El acasă, să "luam masa" împreună cu El şi să ne bucurăm unii de alţii. Nu e loc mai frumos pe pământ ca Biserica, nu e bucurie mai mare ca Sfânta Liturghie! Această bucurie se prelungeşte şi după slujbă spre casele noastre, spre inimile fiecăruia dintre noi.

În ce loc mai minunat am putea fi în dimineaţa de Crăciun, decât numai în Biserică!

(Claudiu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții