Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Duminica trecută, de  Ziua Naţională a României, am participat împreună cu români de pe ambele maluri ale Dunării la prima Sfânta Liturghie săvârşită în biserica românească din oraşul Negotin. Am sărbătorit atât ziua românilor de pretutindeni, 1 decembrie, cât şi pe Sfântul Andrei Şaguna, ocrotitorul românilor din Timoc, pomenit cu o zi mai devreme, 30 noiembrie. Au slujit 8 preoţi: Pr. Boian Aleksandrovici, vicarul Timocului (practic, sufletul acestor români), împreună cu Pr. Mihai Zorilă, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Ana şi alţi 6 preoţi români din Protopopiatul Daciei Ripensis.

Slujba a fost una de o frumuseţe aparte. Noua biserică a primit hramul Sfântului Mucenic Ioan Valahul, mare ocrotitor al românilor din Timoc. Cunoaştem cu toţii situaţia acestor români dintre  văile Timocului şi Moravei, care ocupaţi fiind de sârbi în 1833, au fost supuşi la cumplite încercări de atunci şi până în ziua de astăzi. Preoţii şi învăţătorii au fost expluzaţi sau ucişi, oamenii fiind obligaţi să se sârbizeze. Cu toate acestea, un nucleu de românism a rezistat şi în timpurile noastre se manifestă ca atare. Părintele Bojan Aleksandrovici este o părticică a acestui nucleu, a acestui suflet ancestral românesc care refuză să dispară.

La finalul slujbei, Părintelui Boian ne-a vorbit despre problemele românilor din Timoc şi despre însemnătatea construirii de biserici în care se slujeşte în limba noastră, predica fiind una foarte emoţionantă pe care o puteţi asculta mai jos.

După ce s-a terminat slujba, am facut o poză de grup cu toţii şi am intrat în sediul Protopopiatului, unde am fost serviţi cu câte o gustare. În continuare, organizatorii au pregătit un program cultural la fel de emoţionant ca şi predica Părintelui. Au cântat rând pe rând interpreţi din toată regiunea, decanul de vârstă fiind un bătrân de 86 de ani, care a interpretat câteva melodii la fluier.

Părintele Ovidiu Ursu ne-a încântat cu versiunea timoceană a melodiei cunoscutului interpret Nicolae Furdui Iancu: "Nu uita că eşti român".

La rândul său, Părintele Boian, a vorbit despre importanța jurisdicției Bisericii neamului și legătura dintre Ţara Mamă România și românii din afara granițelor țării. ”Noi nu facem nimic nou, noi numai întoarcem aia ce a fost. De aproape 200 de ani nu avem slujba în limba noastră și iată, am ajuns să ne pierdem. Nu mai avem timp de pierdut, nu mai vrem  să fim nebotezați și pentru asta am adus aici o piatră din altarul bisericii Sfântului Niceta din Remesiana ca să arătăm continuitatea noastră și rădăcina noastră trainică. Tot așa, am hotărât astăzi, să slujim pe antimisul sfințit de către Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ce se află în Valea Timocului. Sfinții Părinți ai neamului nostru au avut grijă de noi întotdeauna și pentru asta noi preoții ortodocși români din Timoc avem datoria să continuăm lucrarea lor”.

După terminare am avut parte de ceva peripeţii, dar într-un final am ajuns cu bine acasă, mulţumind lui Dumnezeu că am avut parte de un moment aşa frumos. Cu voia lui Dumnezeu şi prin rugăciunile sfinţilor români, bravul Părinte Bojan Aleksandrovici a reuşit să mai ridice o bisericuţă pentru românii noştri de acolo, în care astăzi s-a slujit prima Sf. Liturghie.

Să ne rugăm pentru "rumânii dă prăstă tot pământul" ,cum ar zice Pr. Bojan, pentru ca bunul Dumnezeu să le dăruiască lor cele de folos.

 

Doamne ajută!

Laurenţiu Ionaşcă & Cosmin Duţă

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești