Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Începuturi

„Da, aceasta era România ... ţara de la soare-răsare... Nesfârşite drumuri, praf, ţărani, sate, şiruri de care, fântâni cu lungi cumpene profilate pe cer, şi toate ogoarele acestea şi larga zare a câmpiilor... România" (Regina Maria, Povestea vieţii mele)

Ion Constantin BrătianuIon Constantin BrătianuÎn primăvara anului 1866 un bărbat politic român, cunoscut ca fiind de o inteligenţă remarcabilă, după propriile cuvinte „hrănit la sânul Franţei", un bărbat politic căruia i se deschideau uşile celor mai pretenţioase saloane de la Paris, căuta un prinţ pentru o ţară.

Omul politic era Ion Constantin Brătianu iar ţara era România, atât de nouă şi totodată atât de veche, ridicată prin domnia prinţului Alexandru Ioan Cuza la o nouă viaţă de stat în cadre naţionale, sedimente europene aşezate peste vechile temelii ale autocraţiilor medievale de la Bucureşti şi Iaşi.

”Deşteptarea spiritului naţional”, ”unitate naţională”, ”reprezentare naţională”, ”voinţă naţională”, ”popor suveran”... la 1866 viaţa socială şi, fireşte, politică nu puteau fi imaginate în afara cadrelor naţionale. Există în primul rând un aspect raţional sub care poate fi înţeles fenomenul: legitimitatea exercitării puterii se schimbă de la un om, suveranul „domn din mila lui Dumnezeu", singurul îndrituit să conducă cetatea fiindcă era uns de Biserică, la un grup de reprezentanţi care îşi revendică puterea de la popor, constituit în corp politic.

Spre deosebire de regimul politic al suveranilor autocraţi care se întemeia pe credinţă, tradiţie şi loialitate faţă de suveran, naţiunea presupunea democraţie (toţi cetăţenii erau egali chiar dacă o perioadă lungă nu toţi au avut drept de vot sau voturile unora au avut o greutate mai mare decât a altora) dar şi stat unitar care să aducă la un loc pe toţi fiii poporului. Credinţa, religia, nu sunt evacuate din societatea românească deşteptată la o viaţă naţională. Dimpotrivă, deşi Biserica e marginalizată şi redus rolul ei politic, reprezentanţii naţiunii sunt, sau vor să fie „de lege românească", creştini, pentru a fi acceptaţi şi votaţi de un popor al cărui fond religios era mai presus de orice îndoială.

Există în al doilea rând un aspect sentimental, profund uman al naţionalismului. Românii erau un popor vechi, conştient de originea şi limba comună încă din evul mediu. Dar abia după 1800 se generalizează dorinţa, devenită misiune a vieţii marilor personalităţi, atât politice cât şi culturale, de a trăi toţi laolaltă într-un stat, de a-şi uni energiile pentru a construi o ţară „a lor", de limbă, credinţă şi moravuri româneşti.

Misiunea era atât de profund înrădăcinată în mentalul şi inimile bărbaţilor politici români, încât generaţii întregi, suucesive, şi-au sacrificat energiile, şi-au pus voinţele şi averile, unori chiar viaţa în slujba adunării într-un singur stat a românilor din regiunile unde ei erau majoritari. Condiţia caracterului românesc al acestor „pământuri" care se voiau aduse la Ţară se impunea, altfel ei ar fi lucrat o nedreptate. Pentru acei oameni, invocarea considerentelor economice, a „PIB-ului" mai scăzut al unor fraţi faţă de al altora, ar fi fost o jignire şi o mostruoasă coborâre în materialism a unor principii şi sentimente.

Regele Carol IRegele Carol ICarol I, prinţul prusac din familia domnitoare de Hohenzollern-Sigmaringen, va scrie în memoriile sale despre una din primele întâlniri cu românii, la 1 mai 1866, la Dusseldorf, înainte de a pleca spre ţară, când îi primeşte pe I.C. Brătianu şi pe Carol Davila, inspector general al serviciului sanitar român.

„Davila arată prinţului o hartă care reprezintă România cu ţările vecine: Transilvania, Banatul, Bucovina şi Basarabia. El aminteşte că toate aceste ţări sunt locuite în majoritate de români şi de aceea vor trebui să se încorporeze la principatul României. Prinţul Carol nu vrea să ştie nimic despre nişte planuri atât de îndepărtate. Cei doi domni lasă prinţului un număr mare de cărţi şi fotografii, din care să facă mai de aproape cunoştinţă cu principatu-i viitor."

Ca pe o tablă de şah, într-un fantastic joc ce implică timp de aproape un veac popoare, armate, diplomaţi, servicii secrete, oameni de cultură dar, mai cu seamă personalităţi de excepţie, Germania, Franţa, Rusia, Austria, Ungaria, România se confruntă în geopolitica Balcanilor şi a Dunării.

Prusia unifică Germania zdrobind Austria în 1866. De aceea Carol I ajunge în România, trecând prin Austria şi Ungaria incognito, sub nume fals, „Karl Hettingen, călătorind la Odessa în afaceri" şi abia la Baziaş se va întâlni pe neaşteptate cu Brătianu şi vor urca pe acelaşi vapor.

„Punând piciorul pe acest sfânt pământ, am devenit român", avea să declare tânărul prinţ Carol I de Hohenzollern la Turnu Severin.

„Românii nu sunt o naţiune ci o profesie" amintea cu cinism cancelarul Bismarck, iar Carol I va practica cu seriozitate nemţească profesia de român, una deloc uşoară.

Va aduce în lumea românească rigoare, disciplină, se va implica cu experienţa fostului ofiţer prusac în reorganizarea armatei române.

1866, 1867, 1868... ani tulburi, complicaţi. Acum se va vedea că întotdeauna drumul Germaniei spre est trece prin Viena. Şi cancelarul va proteja Viena, o va ajuta să-şi păstreze Imperiul. Şi tot acum se va adeveri că marşul lui Radetzki spre Balcani are nevoie de releu la Budapesta.

Aşa se naşte Austro-Ungaria, iar românii se trezesc din nou neam tolerat într-o ţară stăpânită de alţii.

Bucureştiul reacţionează. Naţiunea nu se apără doar prin discursuri frumoase şi echilibristică diplomatică de salon. Naţiunea înseamnă misiunea punerii în slujba fraţilor tăi, sacrificiu şi hotărâre, forţa caracterului şi voinţă politică.

Gruparea naţionalistă a burgheziei comerciale, meşteşugăreşti, a orăşenimii mai mult sau mai puţin cultivate din Muntenia, a micilor boieri din Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, liberalii radicali naţionalişti conduşi de I.C. Brăianu şi C.A. Rosetti pregătesc insurecţie în Transilvania, intră în conflict din considerente economice cu evreii poaspăt sosiţi în Moldova, sparg geamurile legaţiei germane şi au în vedere, în momentul începerii războiului franco-prusac, chiar detronarea lui Carol.

Revoluţionarii bulgari se adăpostesc la nord de Dunăre iar sârbii caută alianţe. Europa cere plecarea de la guvern a lui Brătianu.

Independenţa

1870-1871: Germania câştigă războiul cu Franţa. Mutările pe marea tablă a geopoliticii continentale se înlănţuie logic.

La Bucureşti vin la guvernare conservatorii, marii boieri aşezaţi, tacticoşi, dornici de echilibru şi de construcţie. Peste ani, Titu Maiorescu va evoca cu nesfârşită nostalgie perioada aceasta, a primelor întruniri de la Junimea şi a publicării Convorbirilor literare, a închegării unui spirit conservator-organicist şi orientat din punct de vedere politic spre Germania, dar atât de rodnic cultural.

Izolată de Franţa la 1856, Rusia se întoarce la 1877 în Balcani. Durata lungă a istoriei operează cu segmente mari de timp, în care mişcările marilor jucători sunt asemenea unor fluxuri, urmate de refluxuri, replieri, apoi reveniri şi iarăşi stabilitate.

România îşi joacă propria carte cu aplomb. Liberalii naţionalişti se întorc la guvernare şi nu ratează ocazia de a implica ţara în război, sperând că România va putea sta la masa negocierilor. Nu va fi aşa, ba mai mult, Germania îi impune să schimbe cu Rusia pământuri româneşti cu altele, tot româneşti. Nu putem înţelege 1918 fără 1878. Ultimul an înseamnă obţinerea independenţei dar, totodată, şi conştientizarea limitelor acesteia. Minorităţile devin calul toian prin care Marile Puteri influenţează politica micilor state.

Banca Națională în anul 1886Banca Națională în anul 1886Marja de manevră exterioară se îngustează, dar statul se consolidează interior. Se înfiinţează instituţiile fundamentale ale unui stat liber: Academia, Banca Naţională, şcoli superioare.

Ţara se transformă în Regat iar Carol I îşi făureşte coroană dintr-un tun turcesc capturat la Plevna. Orgoliul învingătorului sau revanşa lui Mircea asupra lui Baiazid, peste timp? Coroana de fier a lui Carol I o va purta la Alba Iulia, după Marea Unire, Ferdinand, urmaşul.

Dar până la momentul acela va trebui să curgă multă apă pe Dunăre şi multă suferinţă în Transilvania. În 1874, prin Legile Banffy, până şi grădiniţele din sistemul de stat erau cu predare în limba maghiară.

Într-o Europă germană, visul întorcerii noastre la Alba Iulia aproape se destrăma. În 1883 era încheiat vestitul tratat secret cu Germania şi Austro-Ungaria. Nu va fi ratificat niciodată de către Parlamentul României şi nu va fi invocat în mod public decât la momentul începerii războiului mondial din 1914.

Încheiat la Viena de junimistul P.P.Carp, tratatul din 1883 reprezenta trădarea românilor din Transilvania, de aceea va fi şi secretizat.

Încheierea tratatului pune capăt şi acţiunilor subversive din Transilvania. Mihai Eminescu, implicat în acţiunile societăţii Carpaţii, va fi închis la ospiciu şi eliminat apoi din viaţa publică.

Exstă şi un aspect pozitiv al încheierii tratatului: dacă Bucureştiul nu mai putea desfăşura acţiuni în Transilvania de subminare a Austro-Ungariei, se putea în schimb implica diplomatic, mai ales la Berlin, garantul alianţei. Numai astfel, prin intervenţia regelui de la Bucureşti, vor fi puşi în libertate memorandiştii români de la Cluj.

Din 1885 începea un dur război economic cu Austro-Ungaria. Taxe vamale protecţioniste, sistarea importurilor, Regatul Român face totul pentru a-şi dezvolta propria industrie, sufocată de mărfurile superioare importate din Austro-Ungaria. Şi politica de independenţă economică va da roade. De la începutul secolului XIX se pun în valoare terenurile petrolifere din Muntenia, politica „prin noi înşine" va consolida capitalul românesc, iar ţara se transformă dintr-un pion al jocului geostrategic într-un lider local în zona Balcanilor.

Războiul

În 1914, la Consiliul de coroană, bătrânul rege Carol I va deschide caseta metalică unde păstra tratatul. Va invoca tratatul ca argumentul de onoare pentru intrarea în război alături de Germania. Dar ţara voia altceva. Şi Carol I, bătrânul patriarh, nu va putea trece peste voinţa ţării. Precum odinioară îl avea în faţă pe Brătianu tatăl, prieten, călăuză într-o ţară necunoscută, inamic feroce totodată, dar omul de încredere din momentele decisive pentru ţară, acum, în 1914, Guvernul era condus de Ionel Brătianu fiul.

Ionel BrătianuIonel BrătianuPrincipesa Maria, viitoarea regină, îl descria astfel: „Înalt, însă chiar din tinereţe de o statură cam greoaie, avea ochi negri frumoşi şi catifelaţi, însă vocea cam prea subţire. Ironic fără răutate, chibzuit până la vicleşug, nu lăsa să scape nimic privirilor lui. Mişcările îi erau încete, indolente. Niciodată nu prea a dat atenţie felului cum se îmbrăca (...)

Soţului meu îi plăcea Brătianu, însă nu fără o uşoară nuanţă de teamă; nu ştia cu ce fel de om avea de-a face. Era în Brătianu ceva ce deştepta o senzație de nelinişte; mâna cu care te atingea era parcă îmbrăcată într-o mănuşă de catifea, sub care nu prea ghiceai ce se ascundea".

Ionel Brătianu a fost iniţiat în tainele politicii mari încă de copil. Regele Carol I va constata cu surprindere că în timpul războiului de independenţă din 1877-1878, când I.C. Brătianu era ministru de război, copii acestuia, Pia de 12 ani şi Ionel de 10 ani aveau sarcina de a descifra tatălui lor telegramele criptate care soseau la Ministerul de război!

Întreaga logistică a liberalilor naţionalişti controlată de tatăl său, inclusiv complexul bancar-industrial condus de Eugeniu Carada, fondatorul Băncii Naţionale a României, se va pune în slujba lui Ionel Brătianu, liderul lor firesc.

În 1907 Ionel Brătianu va fi cel care va ordona represiunea împotriva ţăranilor răsculaţi. Dar tot el va înţelege greşelile făcute până atunci în politica agrară a ţării.

Din 1909 va iniţia o amplă schimbare în politica internă şi va înscrie reforma agrară printre priorităţi.

Tot acest program va permite regelui Ferdinand să anunţe în plin război că fiecare soldat-ţăran va primi pământ, declaraţie care va sta la baza reformei agrare din 1921.

Precizăm că Declaraţia regelui va opri eventualele influenţe bolşevice din rândurile armatei române şi va avea o influenţă covârşitoare şi asupra membrilor Partidului Social-Democrat din Transilvania, care vor vota unirea cu România în 1918.

Bătrânul rege Carol I se va stinge în 1914, îndurerat, crezând în adevărata sa patrie, Germania, şi hărţuit de miniştrii germani şi austro-ungari care îi cereau să respecte tratatul.

Îi va urma Ferdinand I, nepotul adoptat pentru a urca pe tron. Figură tragică, lipsit de o personalitate care să-i permită a o domina pe fascinanta consoartă, Maria de Edinburgh, Ferdinand a avut meritul de a fi loial ţării de adopţie până acolo încât va intra în război împotriva ţării de origine, Germania. Îl va costa scump. La castelul de Hohenzollern se va arbora doliul, iar Ferdinand va fi şters din cartea familiei.

Regele Ferdinand și Regina MariaRegele Ferdinand și Regina MariaDimpotrivă, pentru regina Maria, englezoaică cu rădăcini ruseşti, interesele patriei adoptive coincid cu cele ale patriei de origine. Aşa se explică de ce, în perioada de neimplicare a României în război, regina se afişa la un bal îmbrăcată într-o rochie foarte viu colorată. „Nu-mi plac culorile neutre" declara ea, spre stupefacţia diplomaţilor prezenţi. Doar ambasadorul Germaniei îi va înmâna, lipsit de eleganţă, câteva gloanţe vidia: „cu aşa ceva trag englezii".

România nu poate să intre în război de partea Ungariei când la Bucureşti erau prezenţi pretutindeni, la cluburi politice, reuniuni literare, membrii elitei româneşti transilvănene, o elită foarte legată de patrie, de iubirea pământului românesc, a istoriei noastre. Octavian Goga când locuia la Budapesta şi avea în faţă Dunărea scria poezia Oltul. Preţuia lucrurile autentice, româneşti, sărăcia de acasă, dorinţa de a-şi ajuta neamul.

Când la 29 aprilie 1918 înceta din viaţă, la Iaşi, Barbu Ştefănescu Delavrancea, un mare patriot, printre cei care au ţinut discursuri şi au fost prezenţi în biserică, refugiaţi în Moldova (Bucureştiul era ocupat) a fost şi Octavian Goga, care va rosti un sfâşietor „noapte bună, nene Barbule!".

Practic toate marile nume ale culturii româneşti din Transilvania erau în strânsă legătură cu cei din Regat. George Coşbuc trăieşte la Bucureşti, scrie versuri pline de revoltă cu ocazia tragicelor evenimente din 1907. Fără puternica legătură dintre elita culturală românească din Transilvania şi cea din Regat, simţămintele comune româneşti, unirea ar fi fost de neînchipuit.

Soldați români în Primul Război MondialSoldați români în Primul Război MondialIntrarea în război va fi de fapt o declaraţie politică de revendicare a Transilvaniei. Armata română trece Carpaţii şi atacă Austro-Ungaria. Era o catastrofă din punct de vedere tactic dar Ionel Brătianu punea mai mare preţ pe considerentele „istorice" decât pe cele militare. Atacaţi din sud de Bulgaria şi Turcia, ne retragem în Moldova. Sunt ani grei în care ţara face un efort colosal.

În final, România va realiza unitatea naţională cu preţul a peste 500.000 de morţi şi răniţi grav. Era cam jumătate din efortul şi jertfa de război a Marii Britanii şi mult superior efortului de război făcut de Statele Unite ale Americii! Astăzi pare de neimaginat cum s-a putut susţine o armată de aproape 1 milion de combatanţi, mobilizaţi vreme de 3 ani.

Şi faptele mari nu se opresc aici. Vreme îndelungată susţinem frontul în condiţiile în care armatele ruseşti aliate sunt în descompunere, bolşevizate. Suntem obligaţi să încheiem pacea de la Bucureşti, în mai 1918, după ce Rusia încheiase pacea cu Germania şi aliaţii acesteia. Au existat voci care au cerut sacrificiul armatei române în numele principiilor onoarei, aceleaşi invocate de Carol I în 1914. „Ne retragem în Basarabia şi luptăm până la capăt". Suna demn, dar, vai, atât de înşelător şi dezastruos! Şi iată de ce: România era obligată prin tratatul de capitulare din mai 1918 să demobilizeze armata. Oficial va fi demobilizată, în mod real nu. Un mare număr de trupe de elită, care aveau 2 ani de lupte în spate, vor fi camuflate, astfel încât în toamna anului 1918 armata română a fost capabilă într-un timp record să fie pe picior de război. Va conta enorm. Fără protecţia armatei nici nu ar fi intrat în discuţie să se poată realiza unirea, atât cu Basarabia cât şi cu Transilvania. Este adevărat că în ambele cazuri avem de-a face cu decizia liberă a unor organisme reprezentative, dar pentru ca acestea să se poată organiza, întruni, aduce oamenii la mari manifestări populare, este nevoie de protecţie, în caz contrar adversarul ar fi subminat asemenea pregătiri, ar fi organizat acţiuni provocatoare şi ar fi contrapus falşi reprezentanţi. 

Iuliu ManiuIuliu Maniu

Practic, fără aportul serviciilor secrete ale armatei, conduse de Traian Moşoiu, nu s-ar fi putut organiza Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia.

Este de notat rolul deosebit al lui Iuliu Maniu, cel care negocia cu reprezentanţii guvernului maghiar, şi care se va pronunţa pentru separare.

În 1918 erau create premisele pentru realizarea marilor fapte politice, dar nimic nu s-a realizat de la sine. Totul a presupus îndrăzneală, credinţă, conştiinţa misiunii istorice. A existat apoi o puternică susţinere populară, oameni dispuşi să facă mari sacrificii pentru un interes comun, obştesc.

Este impresionantă starea sufletească a populaţiei. Există momente când fondul profund iese la suprafaţă. Astfel, în timpul bătăliilor de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, din Moldova, ţăranii din Muntenia ocupată ieşeau noaptea pe drumuri cu lumănări aprinse pentru a le călăuzi sufletelor celor morţi pe front pe drumul întoarcerii acasă. Un asemenea neam nu poate pieri, el cunoaşte veşnicia.

Cea mai frumoasă zi

Marea Unire de la 1918 - Alba IuliaMarea Unire de la 1918 - Alba IuliaZiua de 1 decembrie 1918 reprezintă momentul în care la Alba Iulia peste 100.000 de oameni aclamau unirea cu ţara. Lucian Blaga avea să scrie: „În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv. Era ceva ce te făcea să uiţi totul, chiar şi stângăcia şi totala lipsă de rutină a oratorilor de la tribună".

Dar 1 decembrie este şi sfârşitul unui proces istoric, de realizare a statului naţional unitar, înainte de Alba Iulia, a fost 27 martie 1918, când Sfatul Ţării de la Chişinău votase unirea cu ţara, a fost 28 noiembrie, când Congresul general al Bucovinei vota şi el unirea cu ţara, iar actul unirii era înmânat regelui Ferdinand aflat la Iaşi.

Sfatul Țării semnând actul de unire cu Patria Mamă la 1918Sfatul Țării semnând actul de unire cu Patria Mamă la 1918Jocul strategic dintre România şi Austro-Ungaria început în 1867 se sfârşea în 1918. România nu a gândit în 1916, când a intrat în război, pragmatic, şi-a urmat misiunea istorică. Pe frontul de est Puterile Centrale germane şi austro-ungare erau mai puternice, dar Bucureştiul nu a ţinut cont de bunul simţ comun.

În sfârşit, 1 decembrie înseamnă şi întorcerea în capitală a regelui şi a oficialităţilor din Moldova. Iată cum descria un martor ocular evenimentul: „Am văzut gările înţesate de mulţimea care se apropia ca valurile mării, îndesându-se să vadă pe rege şi pe regină, să-i atingă, să se bucure de ei. Noi, care am trăit acele momente, niciodată nu vom putea uita entuziasmul acelei bucurii naţionale. Familia regală revenea într-o românie curată şi liberă".

Piața Palatului 1918Piața Palatului 1918

Bucuria reîntoarcerii acasă, bucuria reîntregirii familiei româneşti. Dar şi bucuria învingătorului. Trecusem printr-un război cumplit şi câştigasem. La sfârşitul slujbei de la Mitropolie, generalul Eremia Grigorescu va înmâna regelui Ferdinand I cartea de mareşal.


Regina Maria nota în memorii: „Oraşul înnebunise complet. Aveam senzaţia că până şi casele şi pietrele din calarâm strigau, ovaţionau, se bucurau împreună cu mulţimea. Noi înaintam printr-un nesfârşit tumult de puternice ovaţii. Peste tot fluturau steaguri la ferestre şi pe acoperişuri era plin de lume, ca să nu mai vorbim de străzi".

Preoţii erau prezenţi în fruntea convoaielor militare, binecuvântând drapelele, trecând pe sub arcuri de triumf încropite ad-hoc. Punctul terminus era Piaţa Universităţii. Kilometrul 0 al românismului era reprezentat de statuia lui Mihai Viteazul.

Epilog

Armata Română intrând în BudapestaArmata Română intrând în BudapestaMomentul de triumf de la 1 decembrie 1918 nu a însemnat şi pacea. Austro-Ungaria prăbuşită va lăsa în loc o Ungarie dornică de revanşă, indiferent că avem de-a face cu regimul bolşevic al lui Bela Kun, zdrobit prin intrarea armatei române în Budapesta în 1919, sau de regimul fascist al lui Horty.

Tratativele de pace de la Paris au însemnat lungi lupte diplomatice pentru a i se recunoaşte României ceea ce Ionel Brătianu trecuse foarte clar în tratatul prin care intrasem în război, şi ceea ce obţinusem pe teren, prin forţe proprii şi prin voinţa populaţiei româneşti.

După 1918 statul român va realiza o dezvoltare economică accelerată, depăşind în scurt timp nivelurile înregistrate înainte de război, dar unirea provinciilor româneşti cu patria nu rezolva şi starea deplorabilă în care se găseau românii, felul cum erau trataţi, ca popor inferior, desconsideraţi, ţinuţi departe de mecanismele puterii şi însuşirii bogăţiei.

Delegația Regatului Român la conferința de la VersaillesDelegația Regatului Român la conferința de la Versailles

Deşi în toate provinciile românii reprezentau marea majoritate a populaţiei, structura etnică a oraşelor era dominată de minoritarii care deţinuseră până atunci puterea şi beneficiaseră de avantajele acesteia.

Este halucinant să constaţi că la 1930 Cernăuţiul nu avea decât 27% români, Clujul doar 34%, Braşovul doar 32%, Târgu-Mureş 25% iar Timişoara 26%.

Deşi marile latifundii din Transilvania au fost desfiinţate prin reforma agrară, în continuare românii erau lipsiţi de capital şi de forţă economică. Spre exemplu, în 1938, după 20 de ani de administrare românească, doar 17% din firmele de comerţ din Basarabia erau deţinute de români, 36% din cele din Transilvania, 47% în Banat, 14% în Bucovina, 21% în Crişana! Chiar în Moldova, românii nu deţineau decât 40% din firme.

Abia distrugerea de către comunism a sistemului economic capitalist, din considerente ideologice, precum şi industrializarea accelerată coroborată cu dezvoltarea oraşelor cu noile cartiere muncitoreşti, migrarea la oras a tinerilor de la țară prin democratizarea mediului universitar, va reechilibra etnic peisajul vieţii urbane din provinciile istorice ale României, cu preţul greu cultural şi uman pe care l-a presupus regimul comunist.

Care a fost destinul eroilor de la 1918?

Regele Ferdinand şi omul politic Ionel Brătianu vor înceta din viaţă, amândoi, în 1927, ultimul încă tânăr, în condiţii considerate de unii istorici ca fiind suspecte. Suferise după război o serie întreagă de campanii violente prin care se dorea înlăturarea sa, pentru a lăsa locul „funcţionării democratice a statului român". A fost artizanul negocierilor cu Antanta în 1916 dar va fi nevoit să se retragă de la Conferinţa de Pace de la Paris, în 1919, fiindcă nu era „flexibil" cu cererile marilor puteri.

Regina Maria pe frontRegina Maria pe front

Disparitia lor va prilejui în scurt timp reîntoarcerea în ţară a fiului cel mare al lui Ferdinand, devenit apoi regele Carol al II-lea, dezertor în timpul războiului şi ostracizat din ţară de rege şi de Ionel Brătianu.

Regina Maria, atât de iubită de români, va trebui să sufere un tratament dur din partea lui Carol II-lea, care va căuta să o izoleze şi să-şi impună amanta, pe Elena Lupescu. Se va stinge din viaţă în 1938. Trenul care o aducea în ţară, pe o căldură toridă, era stropit cu găleţi de apă în fiecare gară de şiruri nesfârşite de ţărani, care nu puteau uita că regina îşi scotea mănuşile din mâini în timpul războiului pentru a lăsa a fi sărutate de buzele soldaţilor bolnavi de tifos.

Iuliu Maniu şi mulţi dintre membrii elitei politice interbelice care au avut contribuţii importante în evenimentele din 1918 vor sfârşi ca „bandiţi" şi „trădători" în temniţele comuniste de la Aiud sau Sighet.

Morminte de eroi români în BasarabiaMorminte de eroi români în BasarabiaFruntaşii politici şi ofiţerii români din Basarabia vor fi vânaţi fără milă de NKVD, ucişi sau trimişi în lagăre, după 1940.

În final, o întrebare pentru cei care citesc acest material: oamenii care au făcut posibilă cea mai frumoasă zi a naţiunii române au plecat demult dintre noi. Mai sunt azi însă valabile crezurile lor?

(Teodor N.)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Tabără de vară în Țara Hațegului (19-26 iulie 2019)

Pr. Crăciun Opre

Credința ne unește

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești