Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Cer și pământ

„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou Şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea...” (II Petru 3, 13).

Mă adresez din nou ţie, tinere, pentru că pe tine te-am ales dintre toţi cei cărora m-aş fi putut adresa; căci tu eşti cel mai apt să asculţi cuvântul lui Hristos, tu eşti nobil şi pur, deoarece educaţia ateistă nu a reuşit încă să întunece cerul din tine. Tu încă mai priveşti în sus, tu încă mai poţi auzi chemările înalte; zborul tău spre sferele cereşti nu a putut fi zăvorât de gratiile unor concepţii arbitrare. Pentru tine aspiraţia spre cer există, materia nu te-a făcut prizonierul ei. De aceea, tinere, te chem de şapte ori, căci şapte sunt laudele zilei către Dumnezeu, aşa cum spune Psalmistul: „De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale”.

Vom vorbi astăzi despre cer şi despre pământ. Nu te voi înfricoşa, prietenul meu, cu tablourile zguduitoare ale sfârşitului lumii. Zilnic ne stă moartea în faţă: prezenţa ei e mai sufocantă decât viaţa, mai reală decât ea, căci moartea e coşmarul nostru de fiecare clipă. Trăieşti cu moartea lângă tine, prietene, şi încă nu te-ai obişnuit cu ea, fiindcă eşti viu şi autentic, mai viu şi mai autentic decât îţi închipui tu însuţi. Un cer şi un pământ...

Îmi aduc aminte de o poezie. O recita cineva de pe ecranul televiziunii, poetul însuşi. Ţinea mâna dreaptă ridicată, avea o față forţat inspirată şi scanda monoton, încercând să provoace auditoriului un fel de transă. Fiecare vers era secondat de un cor de copii – falsă litanie, impusă de circumstanţă: „Poţi să numeri, cerule, câte unul, câte doi, câte trei...” – şi aşa mai departe, până la zece. Era o imprecaţie, o sfidare pe care o arunca cerului. În esenţă, poezia pe care am ascultat-o voia să spună cum cerul putea să-i numere pe poet şi pe cei împreună cu el, câte unul, sau câte doi, sau câte trei, mult şi bine, dar nu-i va putea birui. Cam aceasta era ideea. Era un poet ateu şi adept declarat al materialismului. Dar cărui „cer” s-o fi adresat el? Să fi fost „tăria” constituită din straturile succesive ale atmosferei? Ar fi fost un monolog fără noimă. Poetul, după convingerea cu care vorbea, se adresa cuiva care-l putea auzi şi chiar „număra”. Ciudat, căci nu era vorba de o personificare (devenită atât de banală pentru poezie), ci el credea cu tot dinadinsul că este auzit şi că sfidarea lui era un act de eroism. Se adresa cerului metafizic, pe care se căznea să-l diminueze şi să-l nege afirmându-l!

Tocmai despre acest cer vreau să-ţi vorbesc aici, prietenul meu. „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”. Un cer şi un pământ, un imanent şi un transcendent, un dat material şi o aspiraţie spre desăvârşire; un spaţiu supus timpului, pe de o parte, şi o existenţă aspaţială, atemporală, pe de altă parte. De atunci şi până acum păstrăm în noi nostalgia integrării noastre în cerul lui Dumnezeu; de atunci şi până acum nu am uitat nici o clipă că acolo este centrul spre care aspiră cerul din noi. Spune-mi, tinere, cât de mult ai crezut în afirmaţia pe care ai auzit-o repetată până la obsesie în şcoală, la radio, la televizor, prin ziare, la adunările de tineret, anume că te tragi din maimuţă? Şi cât te-a onorat oare o asemenea descendență? Noam Chomsky (lingvist american, părintele gramaticii generative) spune că „oamenii cei mai stupizi învaţă să vorbească, dar cea mai inteligentă dintre maimuţe nu va ajunge niciodată să o facă”...

Şi acum, iată, un glas din cer ţi se adresează: „Tu eşti fiul Meu!” Şi, ca şi lui Iisus pe când vieţuia în lume, glasul îţi confirmă: „Te-am proslăvit şi iarăşi te voi proslăvi”. Eşti pământ şi cer, întuneric şi lumină, păcat şi har. Ştiu, prietene, că te chinuiesc interogaţiile despre sensul existenţei tale în lume şi despre rostul acestei lumi, în general. La întrebarea ta limitată, te-a putut oare satisface răspunsul gata fabricat şi impus prin autoritarism: „Cerul este o ficţiune, materia este totul; ea îţi vorbeşte prin simţurile tale interne şi externe”? Ea, materia, şi-a organizat aşadar structura şi evoluţia după nişte legi atât de complicate, înainte de a fi existat şi cel mai mic rudiment de creier, încât atunci când a apărut creierul superior al omului, singura cale prin care materia se recunoaşte pe sine, ea nu s-a mai putut recunoaşte! De atunci şi până acum se zbate într-o sterilă şi jalnică sforţare de a descoperi legile pe care materia acefală şi le-a fixat într-o vreme când nu era decât întuneric şi inconştienţa!

Tu ce crezi despre acest joc al neinteligenței care anulează orice inteligenţă umană, fie ea şi colectivă? Vezi că până şi cea mai elementară logică te obligă să admiţi o inteligenţă din afara lumii? Dar eu te chem la un zbor mult mai înalt, la abandonarea ta totală, la curajul care sfidează raţiunea; te chem la Dumnezeu. La ceea ce transcede lumea, ca să cunoşti cerul infinit, cu bucuriile lui duhovniceşti, cerul pe care îl bâjbâi acum în iadul tău, în căutarea ta şi chiar în starea ta de revoltă nedeliberată. Acest cer, cu ierarhia lui divină, cu lumina divină care coboară din treaptă în treaptă, pentru a se întoarce apoi la propria-i sursă, care este Dumnezeu, nu ne numără din doi în doi sau din zece în zece. Pentru că, în fața cerului, prietene, tu nu eşti o biată piesă prinsă într-un mecanism care te zdrobeşte, ci eşti un suflet, un tot, atât de liber în actele tale, atât de demn de preţuit, încât Însuşi Dumnezeu, sub chipul celei de a două Persoane treimice, a venit în lume să Se răstignească pentru tine.

Cât de ridicolă îţi poate apărea acum sfidarea poetului care credea cu atâta tărie în cer încât simţea nevoia să asocieze imprecaţiei sale corul copiilor, ca pe un scut!

Să nu crezi, tinere, în atotputernicica materiei! Pământul este finit, materia o putem epuiza în câteva minute, prin scindări succesive, până la dispariţia ei, ajungând, dacă nu-L admitem pe Dumnezeu, la neant. Vezi bine că afirmaţiile absolute ale materialismului se sprijină pe un suport limitat. Vezi bine că atributele acordate materiei – infinită, eternă, autocreatoare – sunt noţiuni pur spirituale. A nega cerul înseamnă a nega orice existenţă care nu cade sub incidenţa simţurilor mele.

A nega spiritul înseamnă a admite că, în clipa în care mi-am închis ochii şi mi-am astupat urechile, lumea intră în inexistență. Şi acum, prietene, vreau să-ţi recit cel mai frumos poem care s-a scris vreodată despre cer şi despre pământ. Este începutul Evangheliei lui Ioan: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”. Cum ar putea oare întunericul să încarcereze lumina, materia să înăbuşe spiritul, ateismul să anuleze credinţa în Dumnezeu, sau constrângerea să ne facă să pierdem dorul de libertate? Cerul te numără pe tine singur şi numai pe tine, pe fiecare în parte, tu, unică şi nerepetabilă fiinţă, prietene al meu, omule!

Cuvânt rostit în Biserica Radu-Vodă, în a doua miercuri a Postului Mare, la 22 martie 1978.

(Preot Gheorghe Calciu - 7 cuvinte către tineri, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, București, 1996, pp. 31-36)


Fiecare cuvânt al părintelui dura câteva ore pentru că după fiecare predică, urmau discuții cu tinerii veniți, așa încât Cuvântul se termina pe la doisprezece sau chiar unu noaptea. La sfârșit seminariștii se îndreptau spre dormitoarele lor iar cei veniți de la alte facultăți îl conduceau pe părintele Calciu până la acasă. Nefiind vreun mijloc de transport la orele acelea, iar părintele fiind îmbrăcat cu reverenda, veneau deseori bețivi care îl înjurau că este "popă" care "înșeală lumea", și aducându-i tot felul de ofense. Însă părintele era înconjurat și protejat de acei tineri, pe care îi considera îngerii săi păzitori.

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești