Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

E în mare vogă astăzi un film – De ce eu? - Despre nedreptate, vinovaţi şi vinovăţie. Tema în sine este veche, de când omenirea încearcă să-şi conştientizeze existenţa şi rostul ei pe pământ. Toţi am avut momentele noastre de întrebări: De ce eu? De ce mi se întâmplă numai mie? Şi durerea amestecată cu revolta şi cu neînţelesul se împletesc într-un strigăt şi o dramă.

Zilele trecute am căutat răspuns la întrebarea Dar de ce eu nu? Am vizitat un oraş impresionant: Londra. Capitală europeană cu o explicaţie largă a sintagmei: un amestec de rase, etnii, limbi, obiceiuri, religii şi stiluri. Toate coexistând într-o evidentă diluare. Nici musulmanul nu arată ca un musulman adevărat, nici negru nu se comportă plenar ca un negru, nici englezul nu-şi flutură drepturile primatului în spaţiul englez. Se încearcă o asortare a stilurilor şi a existentelor individuale. Din acest amestec, cetăţeanul britanic devine o noţiune destul de complexă, pluridimensionată.

Am întâlnit şi romani. Cazaţi, în general, în zona a III-a (nu lumea a treia!) a Londrei. La o distanţă de 37 de lire/săptămâna transportul şi la jumătate de oră de mers cu metroul de zona de lucru, zona centrală. Am interacţionat cu romani care lucrează în construcţii, la curăţenie, în spitale, în învăţământ. O plajă destul de largă.

Dar, în Londra, repartiţia muncilor pe naţiuni respecta următorul algoritm: romanii şi bulgării în construcţie, servicii, curăţenie şi agricultură, indienii/orientalii în spitale şi IT, polonezii – peste tot din 2004 când au destabilizat piaţa muncii prin acceptarea ofertelor de muncă prost plătite.

Înainte de 2004, când au venit polonezii în UK, ora de lucru era de 90 de lire. După 2004, oră este plătită cu 50 de lire. A scăzut la aproape jumătate. Şi asta s-a răsfrânt asupra condiţiilor de muncă ale imigranţilor. Cartierul Strandford este cartierul imigranţilor. Englezii s-au retras de acolo încet, încet lăsându-le spaţiu de mişcare. Deşi nu le place acest lucru - sau poate tocmai pentru că nu le place această stare de fapt - au iniţiat tot felul de programe de integrare a imigranţilor: cursuri de limba şi de civilizaţie britanică, cursuri profesionale, etc.

Şi imigranţii se străduiesc. Unii. Unii îşi caută veniturile într-un mod uşor sau ilegal. Alţii fac economii pentru a se întoarce cu banii să-şi deschidă ceva afacere în ţară. Dar numărul lor în UK este impresionant. Când am coborât din autobuzul care ne transporta de la aeroport la Londra, ne-a lămurit unde e Palatul Buckingham un roman, cu echipament de muncitor în construcţii. Am intrat într-o cafenea mai târziu, unde ne-a servit o româncă. La restaurant, seara, ne-a întâmpinat Florina, ne-a servit Bogdan şi a gătit Robert. Da. Ne-am cazat la hotel apoi. Recepţionerii erau Andreea şi Madă, Zoltan din Cluj şi Florina din Bucureşti. Pe lângă alţi imigranţi bulgari, albanezi sau alte naţionalităţi.

Toţi, dar toţi au spus că se vor întoarce în ţara când vor strânge banii pentru care au venit. Ochii li se umezesc când vorbesc de ai lor, de locul de unde sunt, de vremea de acasă, de Sărbătoarea Rusaliilor care se ţine la noi în toată ţara. Se însufleţesc, glasul se înmoaie şi zâmbetul apare în colţul gurii.

E greu în străinătate, cu oportunităţile oferite de Londra? Da, câştigăm bani, dar... Da, dar ce bine ar fi fost să puteţi câştiga aceşti bani sau mai mulţi acasă, nu? E o întrebare redundanţă. Nu are sens. Toată lumea ştie asta. Aşa că strângem din dinţi şi ne pregătim pentru o nouă săptămână.

Noi ne-am întors în ţară. Noi nu am mers să strângem bani. Noi doar am cheltuit acolo ce am strâns în ţară. Dar întrebarea care îmi răsună, nerostită, în gând: Eu de ce nu sunt în situaţia asta? Nu am aspiraţii financiare? Nu îmi doresc mai mult? Nu sunt în situaţia de a muri de foame? Nu-mi plâng copii de neajunsuri? Sunt excesiv de legată de glie? Nu mă lasă amintirile, fiinţă, credinţă, educaţia primită, vrerea? Eu cred că toate la un loc ar putea însemna şi pentru mine ceva. Dar de aici lipseşte Dumnezeu! Dacă trebuie să-mi sacrific credinţă, liniştea sufletească pentru o aparentă linişte financiară (care poate dispărea într-un minut), dacă nu pot duce duhovniceşte încercările străinătăţii, atunci, mai bine stau acasă. Aici, unde biserica e la 2 minute de tine, duhovnicul te ascultă când ţi-i greu şi poţi, chiar ai toate condiţiile, să participi la viaţa spirituală a ortodoxiei sau creştinismului, în general. Şi unde totul depinde numai să vrei, să depui un anume efort, să te ţii aproape de lucrurile care îţi umplu sufletul de bucurie şi de pace.

Şi poate, rugăciunea asta, rostită mai des, ar ajuta mult mai mult decât orice altceva: “Şi nu ne lasă pe noi în ispită/Ci ne mântuieşte de cel rău” (nevoi, durere, boală, sărăcie, bani, măreţie, aventură). Amin!

(Claudia Chiorean)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Tabără de vară în Țara Hațegului (19-26 iulie 2019)

Pr. Crăciun Opre

Credința ne unește

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești