Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

"Aveam o gospodărie dintre cele mai fruntaşe în sat, cu vreo zece hectare de pământ. Cam slab, ce e drept, dar țineam vite, oi şi porci şi îngrăşam astfel pământul cu gunoiul acestora, că producea îndeajuns nu numai pentru nevoile casei ci şi pentru vândut.

În jurul casei aveam o livadă mare cu tot felul de pomi roditori: meri, peri, cireşi, pruni şi nuci - care, de obicei, rodeau mult, căci erau mari şi sănătoşi.

Toamna, la culesul lor, tata umplea sacii cu mere şi cu pere, iar apoi cu sacii umplea carul până sus. Peste saci punea fân, iar peste fân, un coviltir de rogojină şi se pregătea pentru târgul de la Oradea, cale de două nopţi şi două zile...

Acolo vindea merele şi cumpăra haine, lucruri şi cele ce mai era nevoie pentru casă, peste tot anul.

Am călătorit cu tata şi eu la Oradea de vreo două ori, culcat sus pe fânul boilor, sub coviltirul de rogojină, pe sacii cu mere. Nu voi uita niciodată ce dulce eram legănat de carul cu boi, îmbătat de toate miresmele merelor şi fânului, privind pe sub streaşina coviltirului frumuseţea cerului alb ca laptele în revărsatul zorilor curaţi. Sau zâmbetul cerului cu lună şi stele în acele nopţi de toamnă frumoasă...

Începând de primăvara, când înceta frigul şi se topea zăpada, tot câmpul, toate grădinile, toate viile şi toate drumurile erau pline de oameni care, ca albinele şi ca furnicile, munceau şi umblau în toate părţile. În tot hotarul vedeai numai pluguri arând, oameni săpând, copii păscând vite, oi, gâşte, porci... În zilele senine, femeile ieşeau cu pânzele ţesute iarna în casă, la luncă şi la vale, la albit. De la ivirea zorilor şi până la răsăritul lunii era o necontenită mişcare şi zumzet de muncă pretutindeni. Şi nu era ceas, din zori şi până noaptea târziu, să nu auzi pe tot hotarul fete şi feciori cântând. Chiar femei şi bărbaţi mai în vârstă cântau de-ţi fermecau sufletul. În urma plugului ori a oilor, la sapă sau la coasă, mai toţi oamenii cântau.

Ce binecuvântată este munca omului când ea este sfinţită prin rugăciune şi împletită cu dragoste! Harul ceresc face atunci ca totul să fie fericit şi plin de bucurie şi de multumire sufletească.

Pâinea o poţi avea şi numai prin muncă, dar mulţumirea sufletească şi bucuria de rodul muncii tale nu le poţi avea decât prin binecuvântarea lui Dumnezeu. De aceea pâinea stomacului o pot avea toţi, dar mulţumirea şi bucuria sufletului le au numai acei care se roagă şi le cer de la Domnul Dumnezeu, rugându-se şi cântând în timpul muncii lor - sau înainte de ea.

De la scularea din pat dimineaţa, toţi oamenii noştri se rugau, mulţumind lui Dumnezeu pentru odihnă. Şi cel dintâi lucru, ieşind afară la fântână să se spele cu apă rece, era să spună „Tatăl nostru“, cu voce tare şi cu toată evlavia, cu faţa spre răsărit.

La începutul oricărei munci, făceau cu mare evlavie semnul sfintei cruci, zicând cu ochii în sus: „Doamne, ajută-ne!“

Şi numai dupã aceea începeau să dea cu sapa ori să tragă cu coasa. Nimeni nu începea nici un lucru fără să se roage mai întâi Domnului Dumnezeu.

Între vecinii care-şi lucrau ogoarele, unii pe lângă alţii, erau numai prietenie şi vorbe bune, ca între membrii aceleiaşi familii.

Când unii îşi terminau mai devreme lucrul, la secerat ori la sapă, ori la fân, şi era seară sau era vremea de ploaie, — cu drag şi cu grabă mergeau să le ajute vecinilor lor, ca să poată isprãvi cu bine şi ei. Fără să aştepte pentru asta nimic, ci numai din bucuria şi dragostea de a se ajuta unii pe alţii. Şi din marea dorinţă de a-şi face bine unii altora.

La muncile mai grele, la coasă, la căratul grâului în stoguri ori la dus piatră şi lemne pentru casă, de la pădure, de departe, cu toţii se într-ajutorau, începând de la cel dintâi şi până la cel din urmă. Nici unul nu era lăsat de către ceilalţi să-şi facă lucrul cel mai greu singur. Toţi săreau în ajutorul lui.

Aşa trăiau vecinii noştri de pe uliţa Dorzeştilor atunci.

Dar ceea ce mi-a rămas mie mai adânc întipărit în sufletul meu de copil erau trei frumuseţi şi anume:

1. Rugăciunea plină de evlavie şi de credinţă pe care cu toţii o înălţau către cer la începutul zilei, la începutul muncii, la începutul mesei, la începutul odihnei şi la sfârşitul acestora. Când erau mai mulţi împreună, cel mai bătrân dintre ei se ridica primul în picioare şi zicea: „Să spunem 'Tatăl nostru!'' “ Spunea tare el rugăciunea, iar după el o spuneau cu toţii de la început şi până la sfârşit. Numai după aceea făceau ce aveau de făcut.

2. Bucuria şi Cântarea muncii... Nimeni nu făcea nici un fel de muncă înjurând ori izbind, ci cu toată faţa bucuroasă şi de cele mai multe ori cântând. Bucuria şi cântarea se vedeau, se auzeau şi se simţeau peste tot şi totdeauna în orice muncă.

3. Dragostea şi înţelegerea frumoasă dintre toţi vecinii şi chiar dintre toţi oamenii. Într-ajutorarea săritoare şi bucuroasă, cu prietenie şi cu părtăşie caldă, arătată oricând şi oricui la nevoie, fără nici un fel de plată sau de împrumut.

Atunci, aceste trei frumuseţi nimănui nu i se păreau a fi ceva deosebit. Fiindcă cu toţii simţeau că aşa este normal să fie. Numai acum, mult mai târziu, când totul a devenit dureros de schimbat, aşa ceva pare de neînchipuit. O, cât de mult şi cât de amar s-a înrăutăţit totul din cauza pierderii credinţei şi a dragostei dintre oameni! Totul este astăzi de nerecunoscut şi de nemaiîndreptat. Toate aceste trei frumuseţi s-au pierdut parcă pe totdeauna. S-a pierdut întâi prima dintre ele: rugăciunea. Şi după aceasta s-au pierdut şi celelalte două: bucuria şi Cântarea muncii. Şi intr-ajutorarea iubitoare şi prietenoasă dintre oameni.

Cât de mult mi se pare că am trăit în lumea aceasta - şi cât de departe văd că am ajuns! Mi se pare că au trecut nu doar câteva zeci de ani, ci câteva sute sau mii. Dacă nu m-aş fi întors mereu aici, mi s-ar părea că nu mai sunt nici pe locurile unde am copilărit, nici printre urmaşii bunilor mei vecini, fiindcă totul este de nerecunoscut astăzi.

Acum nimeni nu se mai roagă la muncă, dar toţi o înjură. Nimeni nu se mai roagă la masă, - acest bun obicei este socotit nu numai ceva străin, ci ceva ruşinos şi chiar primejdios să-l faci!

Nu se mai aude nimeni cântând, la orice ar munci. Chiar ciocârlii şi pitpalaci nu mai auzi cântând... Mijloacele cele noi de muncă le-au distrus cuiburile. Prafurile otrăvitoare le-au omorât puişorii. Şi pustietatea le-a alungat. Aşa s-au prăpădit şi iepurii şi potâmichile de care altădată erau pline câmpul şi luncile.

Nu mai sunt nici cosaşii cântând, care duceau brazdele largi şi frumoase, unul după celălalt, nici copiii jucându-se pe la vaci şi oi.

Nici femei albind pânzele lor frumoase la valea curgând limpede şi plină de peştişori jucăuşi în albia curată.

Nici carul, mergând legănat după boii frumoşi şi blânzi, încărcat de grâul galben ca aurul soarelui. Şi cu flori la resteiele jugului.

Nici tinerele secerătoare, întorcându-se seara cântând, cu coroniţe de spice cu maci şi albăstrele pe cap, cu feţele îmbujorate de muncă şi sănătate. Şi mai ales de frumuseţea şi de curăţia lor sufletească. O, ce frumoasă şi fericită era binecuvântata lor muncă grea, sfinţită cu rugăciunea lor smerită şi sinceră! Şi de sudoarea lor tot aşa de sfântă ca şi rugăciunea lor. Ce plină de mulţumire şi de bucurie sufletească era această muncă a lor! Şi ce dulce şi săţioasă era pâinea lor, deşi uneori era aspră şi uscată, mai mult de mălai decât de grâu. Totuşl ce sănătoşi şi ce frumoşi erau cu toţii, ca nişte bujori şi ca nişte brazi.

(Hristos - Mărturia mea, Traian Dorz, Editura Oastea Domnului, 2005, p. 40-42)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești