Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Vă scriu astăzi, fetelor, pentru că e ziua primăverii şi voi sunteţi nişte primăveri, primăveri în viaţa soţilor voştri, primăveri în inima copiilor sau a părinţilor voştri, primăveri în ochii prietenilor, dar mai ales, sunteţi primăveri sădite de Hristos în lume. Fetelor, v-a umplut Hristos inimile de gingăşie ca să iubiţi curat şi v-a dăruit palme duioase ca să mângâiaţi şi braţe mângâietoare ca să alinaţi. Rămâneţi primăveri cu parfum de curăţie şi nu lăsaţi uscăciunea să vină peste voi. Fiţi vii! Uneori noi nu ştim să fim vii, ori nu vrem. Şi-i trist.

Priviţi, fetelor, icoana Maicii Domnului! Ea e lină primăvara. De la nimeni altcineva nu am putea învăţa mai bine căldura inimii, smerenia privirii şi felul desăvârşit de a purta în noi Viaţa.

Acum, când vă scriu, de pe peretele din dreapta mea mă privesc, din icoană, ochii lui Hristos. El e Cel viu, şi-i atât de viu încât eu de multe ori în "moartea" mea nu-L înţeleg şi nu ştiu să-L cred. Mă uit la El şi înţeleg că respir prin voia Lui. Când pricep asta mi-e drag să respir, mi-e drag să fiu vie. Îi privesc ochii şi înţeleg că prin El bate inima mea şi-atunci îmi lipesc palma de piept ca să o simt bătând. Zâmbesc când îi simt bătăile căci ele îmi arata că Hristos e viu şi eu sunt vie. Şi vreau mult să fiu vie cu El, adică vie pentru Viaţă, vie pe viaţă, vie pe veci.

Să fiu vie nu mă va învăţa decât Viaţa. Nu iubesc "moartea" deşi ea mă tentează uneori, mă ispiteşte cu liniştea ei, cu platitudinea şi confortul său.

Vreau să fim vii, atât de vii încât în jurul nostru să prindă viaţă stelele şi vântul, să cânte izvoarele şi să danseze florile. Vreau să fim vii pentru numele Vieţii, să ardem de viaţă de dragul lui Hristos Cel Înviat.

Fetelor, primăveri sădite în lume de mâinile lui Dumnezeu, înfloriţi sub palmele Lui ocrotitoare pentru că tot omul care vă întâlneşte să-L cunoască pe Grădinar!

Iubiţi, mângâiaţi, zâmbiţi şi fiţi vii!

(Talita)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești