Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

La solicitarea unor ascultătoare care acuză situaţiile degradante şi abuzurile din timpul naşterii, Sănătatea FM vă prezintă neregulile din maternităţile româneşti. Ce drepturi ale mamei şi ale copilului sunt încălcate în timpul travaliului şi imediat după naştere? De ce majoritatea femeilor nu sunt informate cu privire la procedurile medicale la care sunt supuse şi nu li se cere acordul? Cum decurg primele minute din viaţa copilului şi de ce mama îl întâlneşte uneori abia a doua zi? În fine, care sunt efectele psihologice ale acestor abuzuri? Despre toate acestea, am stat de vorbă cu Irina Popescu, moaşă de profesie şi preşedinta Asociaţiei pentru Naştere Naturală şi Alăptare.

Care sunt neregulile din momentul internării unei femei în travaliu până la momentul naşterii? Proceduri inutile, situaţii degradante, drepturi încălcate, orice poate intra în această categorie…

Ca să începem cu internarea, există o practică foarte întâlnită a declanşării travaliului înainte de termen. Medicii spun „haideţi că sunt de gardă, veniţi la data cutare şi să încercăm să declanşăm naşterea“. Sau mai rău: „veniţi la data cutare şi vă fac cezariană“. Fără motive medicale – aşa se justifică şi procentul enorm de cezariene în România. Motivele nu au nicio legătură cu sănătatea mamei sau a copilului. Deci declanşarea forţată a naşterii - acesta ar primul abuz. Apoi, faptul că femeile din România sunt internate şi „puse“ să nască în ciuda faptului că uneori au ajuns cu dilataţie mică sau contracţii false. Li se spune: „Rămâi în spital şi de aici încolo grăbim noi naşterea: rupem membranele, punem perfuzii, îţi dăm medicamente, ne ocupăm noi, demarăm travaliul“. Ca şi cum femeia nu e competentă să îşi nască propriul copil, ci trebuie să vină cineva să facă nişte intervenţii şi iese copilul imediat. E o fabrică, o maşinărie care vrea să grăbească totul, să eficientizeze situaţia şi mai ales să nu scape pacienta din spital.

Înainte să mergem mai departe, să lămurim ceva. De regulă, grăbirea naşterii se produce în preajma aşa-zisului termen de naştere a copilului, stabilit de medic încă de la începutul sarcinii. Să înţelegem că e ceva relativ şi că un copil trebuie să se nască fix atunci când se declanşează naşterea în mod natural?

Acea zi anunţată de medic nu reprezintă termenul de naştere, ci o dată probabilă a naşterii. Termenul naşterii este de 5 săptămâni în jurul acestei date. Adică o naştere normală poate apărea oricând între 37 şi 42 de săptămâni. Atunci când declanşăm naşterea la 37 de săptămâni, pentru că oricum suntem chipurile la termen, facem un abuz. Poate că bebeluşul ăla s-ar fi născut în mod normal la 41 de săptămâni, pentru că atunci ar fi fost plămânii lui maturi, atunci ar fi fost gata să respire, să mănânce şi să facă tot ceea ce trebuie să facă odată venit în lumea asta. Dacă l-am forţat să iasă cu o lună mai devreme, înseamnă că am scos de acolo un prematur. Iar asta se întâmplă foarte des!

Deci declanşarea forţată a naşterii – fie că e vorba de cezariană sau alte intervenţii. Acesta ar fi primul abuz. Mai departe?

Mai departe avem tot felul de practici şi politici care de fapt încalcă grosolan drepturile pacientului. Mama nu e informată că are dreptul la refuz în ce priveşte procedurile care i se fac, nu ştie despre consimţământul informat, că are dreptul la însoţitor în timpul travaliului şi al naşterii, la vizite nerestricţionate ale tatălui. Aşa ceva nu se întâmplă în alte ţări şi nu este legal nici la noi să se întâmple.

Spuneţi că până în momentul naşterii femeia nu e informată cu privire la ce I se întâmplă: ce proceduri urmează să i se facă, care sunt riscurile, ce are dreptul să refuze..

Nu este informată înainte, nu i se expun riscurile procedurilor medicale la care e supusă fără să fie întrebată, deşi de cele mai multe ori nu e vorba de urgenţe. Apoi, nu i se explică ce alternative există şi nu i se spune că poate refuza unele lucruri cu care nu e de acord. Sunt multe proceduri de rutină inutile şi abuzive: perfuzii, monitorizare continuă când nu există vreun risc, restricţia de a merge la toaletă, restricţia de a mânca sau de a bea apă, restricţia de a te mişca… Sunt restricţii care te împiedică să-ţi fie bine practic. Travaliul durează şi presupune durere, iar atunci când mama e liberă să se mişte, durerile sunt mult diminuate. Femeia are nevoie de libertate, de acceptare, de înţelegere, de respect. Consider că nevoile de bază ale femii în travaliu nu sunt respectate în majoritatea maternităţilor din România.

De ce se întâmplă asta? E mai comod pentru medici şi asistente sau nu există spaţiu destul?

Mi-e foarte greu să dau un răspuns clar. Sunt multe spitale care au într-adevăr o sală comună de travaliu. E o sală cu multe paturi în care mai multe femei, trei-patru-cinci-şase mame la un loc, care îşi trăiesc simultan travaliul şi naşterea, fiecare în câte un pat. Ceea ce e groaznic de dureros şi de umilitor. Din punctul meu de vedere, este pur şi simplu o privare de libertate. În majoritatea cazurilor, nu există motive medicale pentru care să fii forţată să stai în pat. La mine urlau: „Stai în pat, că aşa trebuie“. Şi apoi: „Nu te dai jos că ţi se rupe colul. Asta e o păcăleală foarte tristă! Nu are voie să intre nimeni, eşti singură şi părăsită.. Deci eşti la mâna lor. Ai intrat într-un loc în care eşti închis după uşi cu pază, cu cartele la intrare, nu poţi ieşi, nu poate intra nimeni la tine.. trebuie să faci ce ţi se spune, nu ai opţiuni. Chiar dacă eşti informat, nu ai de ales. Lucrurile merg într-un tăvălug.

Toate astea se răsfrâng asupra stării emoţionale a femeii, care e extrem de importantă în timpul naşterii. Ea ar trebui să se simtă confortabil, să se simtă în siguranţă, are nevoie să se simtă repectată şi acceptată cu durerea ei şi cu felul în care se manifestă în această durere.

Atunci când nu îi sunt împlinite aceste nevoi de bază, fireşte că nesiguranţa emoţională în care se află are efecte şi aşa ajungem la o patologie a travaliului, cu efecte fizice, recunoscută şi studiată în lumea medicală.

Travaliul devine extrem de stresant şi mult mai dureros, dilataţia poate să nu mai progreseze… Sunt zeci de astfel de cazuri la care am fost martor pur şi simplu. Femeia intră într-o patologie pentru că hormonii travaliului nu au cum să mai funcţioneze într-un mediu plin de stres şi de intruziune până la urmă.. că travaliul se desfăşoară cel mai bine pe întuneric. Ori peste 90% dintre femei stau ore în şir în nişte lumini orbitoare, în maternităţi. Plus că stau cu alte femei lângă, plus că sunt controlate de cinci persoane diferite, fără să ştie de ce. E controlul de internare, apoi controlul de pe secţie şi aşa mai departe. Nu ştim cine sunt oamenii ăia, dar vin unul după altul şi ne fac controale ginecologice. Nu e doar o lipsă de respect, e o mare umilinţă prin care e nevoită să treacă femeia în timpul travaliului. E o situaţie absolut degradantă.

După un travaliu de felul ăsta, urmează cel mai important moment pentru mamă şi pentru copil: naşterea. E momentul pentru care femeile se pregătesc cât pot de bine în cele 9 luni de sarcină, pentru care merg la cursuri, despre care citesc. Cum decurge?

Cel mai mare abuz e că experienţa asta ne e furată. Se întâmplă zilnic, în maternităţile româneşti. Ar putea să fie o transformare, o împlinire extraordinară, dar ajunge să fie o traumă în cele mai multe cazuri. În primul rând din cauza privării de libertate, de alegere, de explicare a procedurilor, de a cere consimţământul. Mama trebuie să îşi exprime acordul înainte să fie apăsată cu cotul pe burtă. E vorba de cotul moaşei. Mama ar trebui să îşi dea consimţământul înaintea unei epiziotomii, care se face pe bandă la noi şi care nu e necesară decât în maxim 10-15% din cazuri. În alte ţări, epiziotemia fără motiv medical clar este considerată mutilare genitală – exact aşa se numeşte.  În România, se practică în peste 90% din cauzuri şi e considerată procedură de rutină. Mama nu e măcar avertizată ce urmează să i se întâmple. Nu au dreptul să îți secţioneze perineul pentru că aşa se face. Ăsta nu e un motiv medical.

Mai departe, avem masa se naştere. Este de fapt o masă de consult ginecologic. Poziţia de naştere ar trebui să fie la alegerea femeii, să decidă ea cum se simte confortabil să îşi nască copilul. Altfel se simte într-o zonă de panică şi de stres, care dăunează foarte mult expulziei bebluşului. Din nou ducem lucrurile într-o zonă de nesiguranţă din punct de vedere medical. Complicăm lucrurile. Pur şi simplu, copilul coboară mai greu, este impins.. adică vine asistenta care se urcă pe burta mamei şi o forţează. E o procedură abuzivă.

Atâta timp cât nu există motiv medical, nicio persoană nu are dreptul să îi spună mamei cum să stea, să îi interzică să aibă pe cineva apropiat care să o ţină de mână şi să o încurajeze, să îi pună perfuzii, să îi taie perineul, să îi forţeze în alt fel naşterea pentru că durează prea mult, că se grăbeşte medicul sau pentru că trebuie eliberată sala. Astea nu sunt motive medicale, nu ţin de sănătatea mamei şi a copilului.

Încă ceva: la noi în ţară, în majoritatea maternităţilor, mama e încurajată să împingă până nu mai poate, până îi ies ochii din cap, când nu simte încă să facă asta. Fie că nu are dilataţia potrivită, fie că nu a coborât suficient copilul. Cum e încurajată să împingă? Vă spun ce am trăit eu şi ce am văzut în alte situaţii de naştere: Împinge tare, împinge lung, haide că îţi omori copilul. Nu înţelegi că îţi omori copilul? Asta se aude încă în spitalele noastre şi nu e încurajare. N-ai cum să aduci o mamă într-o zonă de panică doar pentru că nu ai timp să o laşi să împingă în ritmul ei, în felul în care simte. Expulzia decurge în mod firesc, în funcţie de reflexul de expulzie al copilului. Mama îl simte şi nu îl poate contracara. Deci împinsul forţat şi la comandă este un abuz. Ca şi ameninţarea că îi faci rău propriului copil.

Mai departe, cum ar trebui să fie primele clipe din viaţa mamei şi a copilului, imediat după naştere? Destul de des se întâmplă că bebeluşul e luat şi e dus undeva, mama altundeva, iar când se întâlnescu depinde de bunăvoinţa cadrelor medicale.

Studiile medicale arată că primele ore după naştere sunt vitale pentru bebeluş. Pot fi traumatice sau pot fi pline de extaz şi ataşament faţă de mama lui, cum ar fi firesc să fie. În alte ţări, există nişte proceduri stricte pentru asta. În primul rând, nimeni nu are voie să despartă mama de copil în primele două ore după naştere. De ce? Nu este o fiţă, nu e un moft, nu e o excentricitate, ci e o nevoie a copilului de a sta lângă mamă. Acolo se încălzeşte, acolo o simte, îi aude inima şi respiraţia, îi simte mirosul, ea e singurul reper cunoscut pentru copil. Pe pieptul mamei, copilul se colonizează cu singurii germeni prietenoşi şi nepericuloşi pentru el. Nu are nevoie de germenii de la doamna asistentă din braţe, nici de cei din patul de spital. Acolo începe viaţa copilului în cel mai sigur mod, emoţional şi fizic. Cordonul ombilical trebuie lăsat să pulseze atâta timp cât pulsează, nu trebuie secţionat imediat – versus a ceea ce se întâmplă în majoritatea cazurilor, când este tăiat în primele secunde. În felul ăsta copilul este forţat să respire pulmonar şi nu mai are back-up-ul de sânge şi celule stem de care are nevoie în primele minute.

Mai departe, acest copil proaspăt născut este considerat din păcate un obiect murdar. Este privit ca ceva foarte murdar, care trebuie imediat luat, spălat, verificat, să vedem dacă nu e ceva în neregulă. Scorul APGAR (nota de la naştere) se poate face fără probleme pe pieptul mamei. Am făcut asta de zeci de ori, e foarte simplu şi nu este nicio problemă. Aşa se face şi în alte ţări. Nu trebuie dus undeva ca să îl evaluezi. Toate studiile arată că şi prematurii care sunt stabili se recuperează mult mai repede dacă sunt lăsaţi pe pieptul mamei, în contact piele pe piele. Trebuie lăsaţi acolo ca să iniţieze alăptarea.

Până aici am vorbit despre copil. Din punct de vedere al mamei, e altă problemă. E o situaţie absurdă: copilul pentru care a trecut prin travaliu, la care s-a gândit în cele 9 luni de sarcină, pe care abia aştepta să îl întâlnească, e luat dintr-o dată şi dus nu se ştie unde, ca să i se facă nu se ştie ce. Îl vede doar aşa de departe şi îl aude urlând. Ba i se spune că are plămâni buni, auzi ce plânge. Cînd de fapt un copil pus pe pieptul mamei nu urlă, nu are o traumă, este un bebeluş liniştit. Sigur că scoate nişte sunete, tuşeşte, elimină secreţii, dar nu pânge aşa cum fac copiii născuţi cu forţa şi apoi separaţi de mamele lor. E o traumă foarte mare pentru mamă. Chiar dacă la nivel conştient o mamă poate accepta că aşa se face la spital, trauma la nivel subconştient rămâne pe viaţă. E cineva pentru care a suferit, pe care abia aştepta să îl vadă şi nu se întâmplă. Sunt separaţi fără explicaţii şi plâng unul după celălalt. Orice mamă simte că în momentul ăla se rupe ceva în ea şi nu îşi găseşte liniştea până când nu îi este adus înapoi copilul. Perioada asta e ca o prăpastie între ei doi. Cunosc mame care după ce au trăit puternic această traumă, au ajuns acasă şi şi-au dat copilul să fie înfiat. Sunt copii care plâng foarte mult după ce au fost separaţi brusc de mamă, iar ea nu se simte competentă, nu reuşeşte să îi liniştească. Au pierdut, fiecare, ataşamentul care se instalează firesc în primele ore şi în primele zile după naştere, adică tocmai când ei au fost separaţi.

Cred că e important să lămurim şi problema alăptării. Mame care au născut de curând, confirmă că se întâmplă în continuare pe ceas: toţi copiii sunt alăptaţi la 3 ore. Dacă le e foame mai devreme, de regulă li se dă lapte praf, adesea fără ştirea mamei. Cum ar trebui să se întâmple?

Vreau să subliniez ceva foarte important: alăptarea începe în prima oră de viaţă. E o regulă. Bebeluşul are instinctul de supt foarte activ în această primă oră de viaţă, după care începe să se diminueze uşor, până chiar dispare, dacă nu e pus la piept. Tocmai de asta în maternităţile din lumea civilizată niciun copil nu e separat de mamă în primele două ore după naştere. E regulă şi nu se încalcă decât în cazuri excepţionale, când viaţa unuia e în pericol iminent. Sunt ore sfinte pentru mamă şi copil, nu se discută. Orice alte proceduri trebuie să fie lăsate pentru mai târziu.

Dacă nu respecţi acest instinct de supt, care este de fapt instinctul de supravieţuire (copilul se caţără singur, caută sânul mamei şi începe să sugă) ratezi startul în alăptare. Putem să reparăm, să vedem cum rezolvăm, dar de multe ori apar probleme. Încep complicaţiile, mameloane de silicon, copii care s-au obişnuit deja cu biberonul. Ar fi atât de simplu să prevenim toate astea. Femeile din România se uită mirate că au lapte. Normal că au lapte, femeile după naştere au lapte! Dar ele nu ştiu asta, pentru că li se spune din maternitate că poate nu vor avea lapte, că poate nu ştie copilul să sugă. E o prostie! În majoritatea covârşitoare a cazurilor, femeia are lapte şi e perfect capabilă să îşi hrănească bebeluşul în prima oră de viaţă. Şi e important pentru amândoi ca asta să se întâmple.

Li se induce ideea că nu e destul, ba mai sunt trase de sâni pentru demonstraţie. Li se spune că nu e destul, că nu e bun, că e apă chioară, că e nevoie de perfuzii cu glucoză pentru copil, că mai bine la biberon... E o subminare a încrederii femeii în capacitatea ei de a fi mamă. Iar asta poate dura mai mult sau mai puţin, uneori o viaţă. Nu se ştie ce efecte are pe termen lung…

De ce se întâmplă aşa?

Nu ştiu. Probabil că e vorba de rutină şi de mentalităţi. Personalul medical din România iese foarte greu din cutuma în care a trăit 10-15 ani sau mai mult. Din păcate, studenţii noi învaţă să facă la fel. Am trecut recent prin Facultatea de Medicină, şi asta se predă. Cumva sunt obligaţi să respecte aceste lucruri. Formatorii lor sunt cu ochii pe ei, nu pot fi rebeli. Trebuie să intre în turmă, nu pot ei să fie altfel. Aşa se face: naşterea e forţată, copilul e despărţit de mamă, la neonatologie e hrănit cu biberonul… Apoi vin mamele, dar copiii dorm pentru că sunt sătui. Femeilor li se blochează canalele pentru că acel copil nu suge, fac furia laptelui. Nu-i nimic, începe o altă rutină: desfundarea canalelor, mulsul şi aşa mai departe. E un întreg circuit care se declanşează din cauza despărţirii mamei de copil.

Şi toate astea sunt profitabile până la urmă pentru sistemul medical. Dar nu pentru mamă şi pentru copil. Femeile trebuie să iasă din blazare. Să fie pregătite să îşi ceară drepturile. Pentru ele şi pentru copiii lor. Să nu se mai mintă că sunt doar câteva zile şi vor trece cumva. De fapt, zilele alea sunt începutul noii vieţi. A noii vieţi de părinţi şi a noii vieţi a copilului în lumea asta. Trauma care se întâmplă atunci e ca un filtru pentru copilul ăla. O duce cu el o perioadă lungă. Şi nu ştim când se va încheia.

În ce măsură putem vorbi de abuzuri şi de stres post-traumatic în urma acestor proceduri greşite care se întâmplă în spitalele din România?

Am întâlnit foarte multe femei – fie înainte de prima naştere, fie la al doilea sau al treilea copil – care îmi spun: eu nu pot să nasc aşa, în maternitate suntem ca nişte vite la tăiere. Nu putem să ni se facă asta, e un chin, o oroare. Ori naşterea e cu totul altceva. Există mame care ies într-adevăr cu simptome de stres post-traumatic şi ajung să facă depresii pe care le duc după ele... Iar asta afectează relaţia părinte-copil, dar şi relaţia de cuplu şi de familie în general. Studiile ne arată că experienţa naşterii influenţează major riscul de depresie post-natală. Lucrurile astea sunt cunoscute, dar probabil că mai durează până vor ajunge la urechile celor din maternităţi. Rolul celor de acolo este să ajute mama şi copilul. Din păcate, în momentul ăsta, ei sunt cei care abuzează grav atât mama cât şi copilul în momentul naşterii. Sunt multe motive: din ignoranţă, din rutină, din orgoliu, din cauză că sistemul merge prost, că salariile sunt mici… Sunt o grămadă de explicaţii, dar niciunul nu compensează ce trăieşte mama şi copilul la naştere, într-o maternitate care nu are pic de respect pentru ei.

Vom dezvolta subiectul, cu declaraţii ale mamelor şi medicilor, în emisiunile următoare. Dacă sunteţi victima unei situaţii degradante în timpul naşterii, ne puteţi scrie pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. cu menţiunea pentru emisiunea SANATATEA FM.

(Un articol de Ioana Hașu / Sursa: rfi.ro)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești