Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

Lacul Ohrid. Biserica Sf. Ioan Evanghelistul

În acest moment, pe Pământ se află milioane de oameni care își ridică privirea și își înalță vocea către Dumnezeu. Pe genunchi sau în timp ce aleargă grabiți, la locurile de muncă sau în mijloacele de transport, în odăițe sau în biserici, când soarele răsare sau apune. Sunt milioane de inimi care ating Cerul - inimi mulțumitoare, dezamăgite, îndurerate, rupte. Sunt sute de mii de întrebări care așteaptă un răspuns și probleme ce se cer a fi rezolvate. Sunt oameni care plâng cu lacrimi și oameni care plâng mut. Unii sunt supărați pe El și alții se bucură de prezența Lui. Unii îi vorbesc cu asprime și alții cu smerenie. Milioane de rugăciuni.  Cei mai multi se întreabă dacă sunt ascultați și văzuți. Îi pasă lui Dumnezeu de fiecare în parte? De mine, de tine? Își amintește ce i-ai spus cu 3 ani în urmă sau te-a uitat? Atunci, de ce tace?

E mult zgomot. Și în inimi, și în jurul nostru. Pare greu de crezut că dintre 7 miliarde de oameni, tocmai tu contezi. La fel de greu cum pare că Dumnezeu e creatorul Universului. Sau al omului. Cum să existe El dacă atâta rau se întamplă, și oamenii se ucid unii pe alții, și nimic nu e corect?

Sunt întrebări la care mulți au încercat să răspundă, iar unele justificări sunt chiar acceptabile. Dar adevărul este ca nimeni, niciodată, nu a reușit să cuprindă tainele Universului și ale lui Dumnezeu, în totalitate. Dacă te gândești să-L gasești încercand să înțelegi de ce în Africa mor copiii de foame și Dumnezeu nu face nimic sau de ce sunt războaie, iar El nu le oprește, e aproape imposibil să afli cine și unde e Dumnezeu.

Pe Dumnezeu îl descoperi personal, provocându-L. Nu știu de ce a ales să se dezvăluie în felul acesta, când ar fi putut să fie mult mai vizibil.  Nu e ușor de acceptat faptul că din miliardele de oameni, vrea să Ți se arate ție, dar e posibil. „Şi Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima voastră.” (Ieremia 29:13)

Revenind la ideea inițială, dacă ești unul din milioanele de oameni care acum se roagă, și crezi în acest Dumnezeu care ți-a mai răspuns înainte, cu siguranță o va face și acum.  Da, Lui îi pasa de fiecare om în parte. Și îl ascultă. Și îi îndrumă pașii. Și îl iubește la fel de mult ca pe toți ceilalți.

(Ioana Sîrghei)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții