Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

O întâmplare din Patericul Închisorilor:

Jilava a devenit închisoare de tranzit în 1948, când s-au comandat arestări masive în întreaga ţară. Aici se făcea trierea deţinuţilor şi „depozitarea” lor până la anchete. Director al temniţei era „un găgăuz înalt, negru, ciupit de vărsat”, vestitul Maromet, sub a cărui „domnie” Jilava a cunoscut o vreme de cruntă înfometare şi interminabile bătăi.

Înghesuiţi, om lângă om, în camere cu geamuri bătute în cuie, mulţi au murit asfixiaţi. Totul se făcea pe „răspunderea” lui Maromet, care îşi asumase rolul de a spulbera cu „argumentul ştiinţifico-contodent” (ciomagul), pe toţi vrăjmaşii „clasei muncitoare”. În plin avânt revoluţionar, după explicaţia sinistrului şef, „clasa muncitoare” îşi trata „bandiţii” ştiinţific, adică cu nu mai mult de 1000 de calorii pe zi şi cu o cantitate măsurată de aer…

Mulţii bătrâni, bolnavi, abia îşi mai trăgeau răsuflarea în aceste uriaşe hrube de beton şi cărămidă. Unii nu mai puteau vorbi, alţii mureau sub priciuri, la „şerpărie” (sub priciuri nu se putea intra decât pe brânci şi sta decât întins, cu capul afară, iar ieşirea de acolo se făcea tot târâş, uneori sinuos chiar, motiv pentru care locul luase numele de „şerpărie”).

Organele înțelepte care conduceau partidul stabiliseră ca întemnițații să fie terorizați prin maltratări și schingiuiri. Fiindcă milițianul nu putea identifica persoana vizată, mulți tineri ieșeau în locul celor vârstnici. Nică Voloşniuc, Românaşul, cum îi spuneam noi, bucovinean, era unul dintre aceştia. Odată, ofiţerul politic a identificat victima şi a constatat substituirea. A dat o palmă zdravănă milițianului care administrase pedeapsa, lăsându-l fără replică:

-Tu nu vezi, mă ce fac ăştia? Tu ai fi în stare să mori în locul meu?

A doua zi miliţienii ne priveau ca nişte minuni. Mulţi şi-au cerut demisia, dar nu li s-a aprobat. Arme nevăzute, duhovniceşti, îşi făceau lucrarea de înfruntare a răului: dragostea lucrătoare, căci nu este dragoste mai mare decât ca cineva să-şi pună viaţa pentru prietenii săi, credinţa că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii ai lui Avraam şi nădejdea că dacă vom muri împreună cu Hristos, vom şi învia împreună cu El…

"Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi."(Ev. Ioan 15: 12-13)

(Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată, Ediția a II-a, Editura Antim 2002, București, pag. 253)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții