Nașterea Domnului

Nașterea unui om nou (I) - Pr. Arsenie Boca

Ca să ne dăm seama de semnificația cosmică pe care o are Nașterea din Betleem, o integrăm între marile referințe ale lui Dumnezeu la întreaga creație. Patru mari intervenții ale lui Dumnezeu fac lumea să aibă o noimă, o explicație și un Sens. Acestea sunt următoarele:

citește mai departe

Nașterea unui om nou (II) - Pr. Arsenie Boca

Nașterea Veșnicului în timp, Atotputerniciei în dulama smereniei, a Celui mai presus de ființă, prunc în brațele Fecioarei, nu poate rămâne un fapt divers în finele timpului. Nașterea lui Iisus nu e un fapt care să poată fi ros cu dintele timpului, un fapt sortit învechirii.

citește mai departe

Cine se naște în Betleem? - Pr. Arsenie Boca

Noaptea Învierii! Ne risipim pe galerii, la locurile de muncă, dar aproape nimeni nu lucrează. Venirea lui Eisenhower la putere în America ne dă curajul de a ne manifesta mai liber. Numai cei timoraţi încearcă să-şi realizeze norma.

citește mai departe

De ce era nevoie de o stea, dacă magii ştiau locul naşterii

Ca să le fie arătat şi Pruncul. Asta n-o ştiau! Casa nu era mare; iar Mama Pruncului era lipsită de strălucire şi necunoscută. Trebuia, deci, ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. De aceea, îndată ce-au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii.

citește mai departe

Naşterea Domnului în cele 4 Evanghelii

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

citește mai departe

Omenirea nu va fi salvată niciodată de un politician

Toţi avem probleme şi nemulţumiri. Nu există ţară-n lumea această care să spună că populaţia ei trăieşte într-o societate perfectă. Ne confrutăm toţi cu fel de fel de constrângeri, începând de la slăbiciunile noastre până la greşelile celor din jur care ne afectează în mod direct.

citește mai departe

Diferenţa dintre icoana naşterii Domnului şi tabloul religios al naşterii

Pe întinderea golaşă a unui munte stâncos, presărat ici-colo cu smocuri de iarbă, un furnicar de persoane, deopotrivă cereşti şi terestre, se agită în jurul unei peşteri scobită în piatră. Înăuntrul acesteia, două dobitoace - un măgar şi un bou – îl „asistă” pe Cel de neîncăput, circumscris miraculos în făptura gingaşă a unui prunc înfăşăţel.

citește mai departe

Generalizarea Crăciunului

"Pe pământ pace! Între oameni binevoire!" este o urare comună care se poate găsi pe felicitările din timpul Crăciunului. Acestea sunt, desigur, cuvintele ce au fost cântate de îngeri la Naşterea Domnului în Betleem (Luca, 2,14). Deasemenea, este o frază care permite diverse interpretări.

citește mai departe

Ce-i în peşteră ?

Peştera Bethleemului seamănă cu Peştera Iadului, în care Hristos se coboară la moartea Sa. De asemenea seamănă cu spaţiul încadrat de pietre în majoritatea icoanelor ce înfăţişează Botezul Domnului.

citește mai departe

De ce s-a născut Hristos în sărăcia lucie a unui grajd?

Să fie nașterea lui Iisus într-un grajd doar un fapt banal? Doar o coincidență nefericită? Oare nașterea din acest loc să nu aibă și înțelesuri mai adânci?

citește mai departe

Prin nașterea Sa, Iisus dovedește lumii că este Dumnezeu

Cu toții am învățat, cu toții știm și cu toții vedem că istoria lumii și trecerea timpului se măsoară după două coordonate simple și clare: ”Înainte de Hristos” (î. Hr.) și ”după Hristos” (d. Hr.) . Există și varianta seculară a acestor două coordonate, altfel spus ”înaintea erei noastre” ( Î.e.n.) și ”era noastră” (e.n.) dar lucrul acesta nu schimbă cu nimic evenimentul care a produs împărtirea timpului în două, oricum am face prescurtările: nașterea unui anume Iisus, într-un grajd de vite!

citește mai departe

"Dacă Maica Domnului şi Domnul Hristos vor veni la dumneavoastră, să îi rugaţi, vă rog, să treacă şi pe la casa mea."

Fulgii mari de zăpadă dansează prin văzduh, acoperind pământul cu un veşmânt de un alb imaculat. Străzile pe care, în urmă cu o jumătate de oră, domina pustietatea, erau acum pline de copilaşii ce, veseli de sosirea zăpezii, au ieşit afară pentru a se bucura de clipa pe care au aşteptat-o vreme îndelungată.

citește mai departe

Naşterea Mântuitorului sau reînnoirea lumii, nicidecum sfârşitul ei

...Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară.

citește mai departe

Hristos se naşte pe pământ în fiecare zi

Uitându-ne la agitaţia ce se creează în fiecare an în preajma Crăciunului, avem certitudinea că şi astăzi, ca şi atunci, omul freamătă după orice, numai de primirea lui Hristos nu se frământă. Şi credem că nicicând nu a fost altfel.

citește mai departe

În urmă cu ceva timp, am ajuns într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, acolo unde oamenii simt cu adevărat că sunt romani, ducând mai departe o cruce deloc ușoară, dar frumoasă, păstrând vie amintirea strămoșilor și a jertfei lor, pentru a muri în dreapta credință ortodoxă, lasând-o moștenire pâna in ziua de astăzi, contra tuturora vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

Este vorba de Harghita, locul în care cerul plange seară de seară, dand mărturie prin roșul săngeriu care se poate zări la apusul soarelui, că acolo românii au suferit și încă mai sufera de biciul celui viclean si de mânia păgânilor cotropitori, care s-au așezat aici, care și-au păstrat trăsăturile sălbatice până în ziua de astăzi.

Cu puțin timp înainte de terminarea anului școlar, în timp ce îmi pregăteam pentru examenele finale, primesc un mail de la Liliana Ciucă, o bună prietenă, coordonatoarea proiectului Ascociației Ortodoxia tinerilor “Suflet de copil” în București, în care eram invitați mai mulți să mergem și să ajutam la pregătirile pe hram ale Mănăstirii Doamnei, din Toplița, din data de 8 septembrie, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. M-am găndit că mi-ar prinde bine o perioada de liniște la o manăstire și o mica ieșire din calvarul inchisorii urbane, plină de blocuri, astfalturi și nimicuri care mă indispun.

Era ceva inedit pentru mine, deoarece nu stătusem niciodată la o mănăstire de măicuțe, niciodata în Harghita. Am plecat cu 11 zile înaintea hramului, de joi seara din București la ora 22, în jurul orei 6 eram la poarta mănăstirii, dupa unele mici peripeții.

Liliana mai fusese odată, era cunoscută de întreaga obște de acolo, cu care m-am împrietenit foarte repede, având o primire minunată, la care nici nu mă așteptam. Obștea era una mică, din 5 maici și o soră, care se descurcă foarte greu cu treburile gospodărești, muncesc cu jertfa până la epuizare, dând dovadă de dăruire totală a vieții lor lui Hristos și slujirii aproapelui.

Mănăstirea este ctitoria domnitorului moldovean Gheorghe Ștefan, în anul 1658, fiind atestat în 1677, dar după spusele Preasfințitului Ioan, acolo, spun izvoarele istorice, se afla o obște monahicească încă din secolul XII. Toate nevoitoarele de aici erau din partea Moldovei, niciuna ardeleancă. Ce schimbări, aproape incredibil de crezut acum câteva secole, când Ortodoxia era prigonită, mănăstirile distruse, iar cei care nu acceptau uniația, trecereau la greco-catolicism, erau arestați și uciși pentru dreapta credință, iar cei care voiau sa-și închine viața lui Hristos, fugeau in Moldova și se nevoiau în mănăstirile de aici.

Părintele slujitor, Onisim, tânăr, dar foarte râvnitor, iscusit și bun duhovnic, fost slujitor în mănăstirea Făgețel. Era de loc de prin părțile Tărgoviței, iubea foarte mult pe tineri și pe copiii, el ne întelegea foarte bine, deoarece a venit mai tărziu la biserică, a avut viață de student si a fost multă vreme indiferent față de biserică, dar Dumnezeu a avut planul lui cu el, astăzi multă lume fiind adusă de el la credință și întoarsă de la calea eresului, la Ortodoxie.

Muncile de diverse feluri erau plăcute, de la grădinărit, cărat lemne, vopsit garduri și adunat ciuperci, și alte munci folositoare, departe de televizor și internet, zilnic la vecernie și la sfanta liturghie, uneori la miezonoptică și priveghere, ne-au ajutat sufletele să se ușureze de poverile suferite în lume, de modul de viață modern, dependent de confort și tehnologie din marile metropole. Părintele avea grijă de noi să ne mai ia cu el la o plimare cu mașina, ne-a dus să vedem Bilborul, un sat de romani iubitori de Dumnezeu, cu mandrie națională, acolo unde ungurii nu au curaj să-și arate colții și dorința lor de a pune stăpanire de pămanturile de acolo, pentru că romanii de acolo sunt uniți între ei, așa cum ar trebui să fim peste tot, și nu le permit să-ți bată joc de ei cum fac în alte părți.

Am mers să vedem mănăstirea Izvorul Mureș, ctitoria preasfințitului Ioan, care a fost și arhitectul acelui proiect, dand naștere unei fortărețe a ortodoxiei romanești aici în zonă, de unde să se adape toți romanii care au rezistat valului totalitar al catolicismului și al uniației.

Într-o încăpere alaturată bisericii, picturile te duc undeva depate, într-o Romanie profunda, creștin ortodoxă și mărturisitoare. Avem pictate scene din istoria noastră, de la creștinarea dacilor, la revoluția lui Avram Iancu și îmanarea actului unirii de către Patriarhul Miron Cristea lui Brătianu, așteptat de mii de ani de acest popor obijduit care nu a deznădăjduit și ne-a lăsat astăzi o credință și o limba contra cărora se duc alte războaie mai subtile și mai crude decat cele care se duceau altădată.

De asemeni, icoana apocaliptică, în care Bukov distruge peste 200 de mănăstiri ortodoxe în Transilvania din ordinul Mariei Tereza, pentru că nu au trecut la catolicism te înfioară, îti taie răsuflarea pur și simplu. Hristos este răstignit de cei care îsi spun creștini și se laudă ca fiind apărători ai creștinătății..... cumplit..... ce bine spunea Ștefan, mai bine rob la turci decat la catolici, că turcilor le dai bani și pleacă, dar catolicii atentează la credința ta.

Aici nu a prins nici noua mișelie a catolicilor: ecumenismul, pentru că oamenii știu din experiență viclenia catolicilor. Toți preotii din Ardeal, pe care i-am cunoscut personal, și aici, și în județul Alba, sunt tari pe poziții și susțin cu tărie apărarea Ortodoxiei, neîngenunchiati de zeul toleranței, care nu este decat o capcană. Se plâng că Biserica Greco-Catolica a revendicat astăzi posesii foarte mari care aparțineau statului roman și Bisericii Ortodoxe Romane.

Tăria în credință a preoților și a monahilor ardeleni mi-au dat noi aripi și m-au întărit și pe mine de fiecare dată cand am avut prilejul să le ascult dorul.

Ultima zi, cea de hram fost cea mai frumoasă. Preasfințitul Ioan, episcopul locului a venit la hram, așteptat de mulțimea de credincioși care și-a dorit tare mult să-l vadă și să-i asculte cuvantul de mangaiere. Fiind o sărbătoare specială, ne-a predicat despre minunea nașterii Maicii Domnului, fiind o pildă pentru noi toți, stăruința în rugăciune și speranța în Dumnezeu a tuturor soților care-și doresc copiii, despre prima împărtășanie pe care o primim încă din burta mamei, deoarece mama și fatul sunt același trup pană la naștere.

Am primit la sfarșit steaguri tricolore și am cantat Deșteaptă-te romane”, cuprinzandu-mă un fior adanc văzand pe Praesfințitul cântând alaturi de noi și baia de steaguri tricolore, arătand că această minune, poporul roman, încă mai dăinue peste veacuri de robie, mâncând coliva tuturor imperiilor cotropitoare.

După spusele părintelui Onisim, acest mare patriot roman, Preasfințitul Ioan Selejan, atunci cand a fost numit episcop al Harghitei și Covasnei, a venit alături de armată pe tancuri fluturând steagul tricolor, pentru a da un semnal de alarmă vrăjmașilor noștri că el nu glumește și va fi un apărător al ortodoxiei acolo, ceea ce a și dovedit prin fapte.

În zona aceea îți trebuie o doza curaj ca să îți afișezi mandria națională. Acea mandrie desăvarșita, care nu are de a face cu cea luciferică și care te păstrează tare în credință, despre care vorbea Mitropolitul Antonie Bloom, dând exemplu pe un frate de la pateric, care nu punea la suflet vorbele altor frați care-l batjocoreau, spunand că el de Domnul ascultă, nu de câini lătrători. Un alt fel de a păstra credința în Domnul și a rezista atacurilor venite de la cel rău.

O fata care locuia în Miercurea Ciuc, mi-a mărturisit că a arucat steagul și a fugit când a fost văzută de extremiștii unguri, având o spaimă de moarte. Sunt în stare de orice atunci cănd văd steagul romanesc și însemnele romanești. Vedem la știri că acolo primarul arborează steagul național după bunul plac, toate semnele de circulație și de pe magazine și instituții sunt în limba maghiară, manifestații antinaționale și anticonstituționale avem din ce în ce mai multe. Iar primarul, care a lucrat în cadrul serviciilor secrete maghiare, îsi permite să loveasca un agent al serviciilor secrete romanești fără să pațească nimic.

De precizat că nu judec pe nimeni, iubesc pe oricine indifferent de culoare, rasă, etnie, culoare a părului sau a ochilor, dar simt nevoia să scriu cele văzute acolo și mărturiile părintelui și ale credincioșilor de acolo despre felul cum sunt tratați de o parte dintre cei care sunt aici primiți și li se dau drepturi egali, sau chiar mai mari decât ale noastre de către statul roman. Au fost unguri care au venit la părintele și au trecut la Ortodoxie, rămanand vorbitori de limba maghiară, Ortodoxia fiind pentru toate neamurile. Tatăl străbunicului meu este ungur, și respect acest popor, ca pe fiecare, dar nu pot să tac atunci cand unii încearcă să instige la ură rasială, anarhie socială, autonomie și alte presiuni pe care le fac politicienii lor.

Ungaria este o țară care a fost la începuturi ortodoxă, iar eu sper că Domnul se va milostivi și de ei să revină la dreapta credință. Toți suntem fii lui Dumnezeu, care a suflat Duh Sfant pe nările noastre la facere și ne-a dat viață, ne așteaptă pe toti la dreaptă credință, să ne iubim unii pe alții și să slujim Lui. Dar toate aceste vitregii și lupte au ca scop mantuirea noastră. Rău e cand e rău, dar mai rău e fară rău. Sper ca ceea ce am scris să fie spre zidirea voastră și spre urcuș duhovnicesc !

(Carol Mihai)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Caută articole în site » Caută articole în site »

Crăciunul în temnițele comuniste

Crăciunul anului 1951 în temnița de la Târgu-Ocna, cu Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și Pr. Gherasim Iscu

Era o iarnă liniştită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1948 cu Dumitru Bordeianu, în temnița comunistă de la Suceava

Oamenii milostivi și buni creștini din Suceavași satele din jur aveau frumosul obicei ca sâmbăta și la sărbători mari, să vină la poarta închisorii să aducă deținuților tot felul de alimente și îmbrăcăminte. Din prima sâmbătă, când închisoarea a început să se umple cu noi, cei arestați la 15 mai, acesti pioși creștini au venit la poartă cu alimente

citește mai departe

Crăciunul anului 1952 la Aiud cu Atanasie Berzescu și Radu Gyr

Iisus se naşte şi-n spatele zidurilor reci şi groase, în spatele gratiilor şi uşilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Aşteptam cu înfrigurare scurgerea timpului, ca să mergem în Celular. Ne pregăteam cu toţii de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun.

citește mai departe

Crăciunul, noaptea în care Părintele Gherasim Iscu l-a repus pe Hristos în inima torționarului său

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

citește mai departe

Crăciunul anului 1941 în temnița de la Sibiu cu dr. Flor Strejnicu

Nici una dintre sărbătorile creștine nu este atât de mult legată de copilărie ca sărbătorirea nașterii pruncului Hristos. Venirea pe lume a copilului Iisus, vestit și slăvit de colindele cântate de copii, darurile aduse de ”Moș Crăciun” copiilor, petrecerea sărbătorii în familie, unde preocuparea centrală o formează copiii, toate acestea fac din acest sfânt praznic motivația nostalgiilor de mai târziu. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1950 la colonia de muncă Capul Midia cu academicianul Paul Păltănea

”Am început munca silnică în condiții peste măsură de aspre. De la colonie și până la șantier, câțiva zeci de kilometri, eram duși cu mașini basculante. Înghețam bine și vântul, care nu contenea, trecea năvalnic printre zdrențele noastre, înfășurându-ne scheletul cu straie de gheață. Munca începea la 6 dimineața […] și dura 12 ore, până la 6 seara, cu o pauză de o oră, pentru a primi ceea ce administrația lagărului numea ”mâncarea” noastră zilnică de prânz, niște lături de fapt.

citește mai departe