Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Mai este necesară religia? Sunt oameni răzleţi, fără simţul răspunderii, mai mult sau mai puţin certaţi cu bunele moravuri şi cu ideile sănătoase, care aruncă vorba că religia şi-a trăit traiul, că în veacul vitezelor, în epoca civilizaţiei tehnice şi în mijlocul preocupărilor materialiste nu mai avem lipsă de Dumnezeu, că omul poate trăi şi fără de Dumnezeu şi fără religie. Din astfel de gânduri şi şoapte, ne-am trezit cu multe biserici goale, care nu sunt altceva decât semne de răzvrătire împotriva religiei.

Este deci firesc şi logic să ne întrebăm: Mai avem nevoie de religie sau nu? Mai avem trebuinţă de biserici sau… să le închidem? Da sau ba?

Înainte de a răspunde la aceste întrebări, se cuvine să arătăm: Ce înţelegem prin religie? Ce este religia?

Răspunsurile sunt multe. Răspunsul nostru este acesta: Religia e comuniunea de iubire sfântă dintre Dumnezeu şi om, trăită lăuntric, în inimă prin evlavie şi în afară prin cultul divin, virtuţi şi fapte bune. Mai pe scurt: Religia este iubirea lui Dumnezeu.

Trebuie să ne însemnăm că religia nu provine de la om, nu este o creaţie a omului, după cum se spune adeseori, ci este un fenomen dat, un dar de la Dumnezeu. Copiii niciodată n-ar şti ce-i iubirea tatălui sau a mamei, dacă nu s-ar trezi şi nu ar creşte în această iubire. Un copil crescut în pădure, între animalele sălbatice, n-ar şti ce-i iubirea părinţilor. El învaţă iubire din ochii şi de pe braţele părinţilor. Aşa e şi religia. O avem de la Dumnezeu prin iubire şi descoperire.   Noi  n-am  fi  ştiut  nimic  despre Dumnezeu dacă El, mai întâi, nu ne-ar fi iubit şi nu ni s-ar fi descoperit.

Simţul religios este un fapt universal, un fenomen dat, întipărit în sufletul nostru; este o calitate specifică a sufletului, ca şi celelalte simţuri. Omul întreg omul normal, este acela care are şi îşi dezvoltă toate simţurile, inclusiv simţul religios. Omul fără simţul religios este ca şi omul fără simţul văzului sau auzului, un orb, un surd sau mut, un om nereuşit, anormal.

Desigur, unui om fără simţul religios în zadar ii vorbim despre religie, pentru că îi lipseşte organul aperceptiv, simţul prin care să primească adevărurile religioase. Osteneala de a-l convinge despre adevărul religiei este tot aşa de zadarnică şi inutilă ca şi osteneala de a vorbi orbului despre culori, surdului despre muzică şi mutului despre filipicele lui Demosthene.

Prin urmare, fiinţa religiei este de la Dumnezeu ca dar sau tipar în suflet, ca oricare dar, ca oricare simţ, fără de care omul nu este întreg, nu este normal.

Religia este condiţionată de doi factori: Dumnezeu şi omul. Există Dumnezeu, de existenţa omului cine se îndoieşte , religia e posibilă; nu există Dumnezeu, religia nu e numai zadarnică, dar e o ficţiune, o boală a sufletului, o deşertăciune, un vis himeric.

Că Dumnezeu există – numai nebunii se îndoiesc, oamenii care au constituţie psihologică defectuoasă, monstruoasă. Orice lucru îşi are un autor, orice lege un legiuitor, orice atelier un conducător, orice copil un tată, orice clădire un arhitect, orice operă de artă un artist creator. Nici lumea nu ne-o putem închipui fără de un Tată creator, fără Dumnezeu.

Dumnezeu există, omul există, religia e deci posibilă. Dar este religia necesară? Avem noi trebuinţa şi datoria de a trăi cu Dumnezeu în comuniune de iubire? Este aceeaşi întrebare pe care şi-o pot pune şi copiii: Avem noi datoria şi trebuinţa de a trăi în comuniune de iubire cu părinţii?… De bună seamă că: Da!

Religia e necesară în primul rând omului, ca fiinţă călătoare prin viaţă şi peste faţa pământului. Să ne închipuim un călător care se trezeşte la Polul Nord, la Polul Sud, sau în mijlocul unui pustiu nemărginit. Care ar fi primul lui strigăt?… Doamne.’… Ajutor.’… Ce groază l-ar cuprinde dacă strigătul lui n-ar avea nici un ecou şi nici un răspuns.

Acest călător, pretutindeni pe faţa pământului, este omul. De când s-a trezit el pe lume, s-a consolat, s-a întărit, s-a luminat cu credinţa şi cu convingerea că nu e singur în lume, că strigătul lui după ajutor nu rămâne fără răspuns, că este un Dumnezeu care aude, vede, ştie, poate, rânduieşte şi conduce toate. Singurătatea ucide; e ca şi întunericul: plină de primejdii; şi ca moartea: urâtă şi plină de groază.

Religia este viaţă şi lumină. E făclia cu care omul a ieşit din întunericul animalităţii în zarea istoriei şi din negura barbariei la lumina culturii. Când nu era nici ştiinţă, nici filozofie, nici arte, nici stat, nici şcoală, nimic din ceea ce constituie astăzi creaţia, cultura şi mândria omului în lume, exista religia. Atunci religia era ştiinţa, filozofia, arta şi peste tot şcoala omenirii.

Religia dă omului un ideal şi vieţii un scop; un ideal permanent, un scop autentic.

Din instinct şi cu toate facultăţile şi forţele sale sufleteşti, omul caută lumii şi vieţii o cauză, un rost, un scop, un ideal. Raţiunea caută adevărul, voinţa – binele şi inima – fericirea.

Căutăm setoşi adevărul suprem, o concepţie sigură despre lume, viaţă şi om. Ne întrebăm: de unde venim, ce suntem, ce rost au toate şi unde mergem?… La aceste enigme şi întrebări mari, nimeni nu poate răspunde fără ajutorul religiei. Religia a pătruns mai adânc în tainele adevărului vieţii; ea dă răspunsurile cele mai serioase întrebărilor celor mai grele; ea oferă omului cea mai solemnă, cea mai serioasă, cea mai mulţumitoare, cea mai luminoasă şi mai adevărată concepţie despre lume, viaţă şi om. De aceea religia este de cea mai mare trebuinţă pentru raţiunea omului în drumul ei printre enigme, spre aflarea adevărului suprem.

Dar, în drumul spre adevăr, voinţa omului nu face totdeauna binele; omul nici nu ştie totdeauna ce e binele şi ce e răul. Tot religia este lumina care ne dezvăluie conştiinţa şi cunoştinţa binelui suprem.

Fericirea – supremă, după care însetează şi aspiră de mult inima omului, tot religia o dă. Toţi oamenii caută fericirea; toţi luptă pentru fericire; toţi aleargă neodihniţi, „din straja dimineţii până în noapte” şi de la naştere până la moarte, după fericire, parca-ţi pot spune că sunt într-adevăr fericiţi?… Dacă omul ar fi creatorul fericirii, toţi oamenii ar trebui să fie fericiţi, pentru că toţi doresc şi vor să fie fericiţi – şi nu sunt. Ba se pare că e mai multă fericire în condiţii care par nefericite şi e mai multă nefericire în condiţii care par fericite. De pildă, e mai multă fericire în condiţiile sărăciei şi simplităţii, decât în condiţiile bogăţiei şi vieţii atât de complicate pe care o ducem mai ales pe la oraşe. Ce sunt teatrele, cinematografele, cafenelele, cluburile, stupefiantele şi băuturile alcoolice decât surogate, mijloace prin care oamenii banilor şi ai plăcerilor trupeşti caută – în zadar – să-şi creeze beţii şi fericiri artificiale.

Fericirea este o gratie de la Dumnezeu, un dar care  răsplăteşte  virtutea  şi  sfinţenia  vieţii,  o binecuvântare a religiei. După beţie, în care îşi caută unii fericirea, oamenii sunt trişti, obosiţi, ruşinaţi în faţa propriei lor conştiinţe. Dar după o sfântă Cuminecătură, cât sunt oamenii creştini de senini, uşori, înnoiţi, buni, plini de bucurie, fericiţi. De ce? Pentru că fericirea e fructul curăţeniei sufleteşti, e darul sfinţeniei, este un bun ceresc dobândit. Inima omului religios e plină de lumină şi totdeauna în sărbătoare. Iată cum religia este de trebuinţă omului, în interesul propriei sale fericiri, în interesul bucuriei după care tânjesc inimile noastre ale tuturor.

Dar şi în faţa nefericirilor religia este cea mai mare forţă consolatoare. în faţa morţii, a durerii şi a suferinţei, tot religia este cea care mângâie, puterea care transformă otrava în leac vindecător, lacrimile de durere în lacrimi de mântuire.

Prin urmare, religia este necesară omului pentru că între enigme oferă raţiunii adevărul suprem, o concepţie veridică despre lume, viaţă şi om; pentru că în mijlocul contradicţiilor oferă voinţei binele suprem şi pentru că în mijlocul artificiilor şi surogatelor oferă inimii fericirea supremă.

Partea a II-a a articolului o găsiţi aici:  Ce ne oferă religia în mod concret

Pr. Prof. Dr. Ilarion V. Felea: Necesitatea Religiei

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești