Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continua

 

   

Sunt un român ortodox, familist, ce locuiesc momentan în străinătate. Am pus împreună câteva gânduri în urma unei simple audieri a unei emisiuni radio. Nu am scris neapărat pentru concurs, și acesta nu este un eseu. Am crezut că aceste rânduri trebuie împărtășite și am găsit potrivita revista dumneavoastră, care are o deschidere reală către părerea cititorilor. În același timp, nu știu în ce stadiu a ajuns corectitudinea politică în legislația românească, aşa că dacă considerați bune de publicat aceste rânduri dar este necesară eliminarea unor pasaje pentru a nu fi considerate „instigatoare la ură”, faceți după cum considerați. Aş prefera, în cazul în care veți publica cele ce v-am scris, să-mi păstrez anonimatul, numele meu neavând importanţă.

Scriu aceste rânduri din bejenie. Adică din „lumea nouă”, acolo unde vor să ajungă mulţi – sau, dacă nu se poate, măcar să vină această „lume nouă” la ei. Unde este această lume? Păi, dacă luăm în considerare Noul York, Noul Orleans sau Noua Franţă, fără îndoială este America. Există această fascinaţie faţă de America, izvorâtă mai ales din filmele făcute la Hollywood. Dacă este să se priceapă la ceva foarte bine americanii, cu siguranţă unul din lucruri este să facă show-uri, să construiască şi să vândă bine imagini. Că nu este nimic holy („sfânt”) în Hollywood ştie toată lumea, însă ceea ce nu se ştie sunt unele aspecte mai puţin mediatizate ale acestei lumi. Fără îndoială, sunt lucruri foarte bune construite de societatea americană, pe care trebuie să le avem în vedere când ne gândim la ea, dar în același timp sunt și altele mai puțin cunoscute, care nu trebuiesc omise dacă vrem să ne facem o imagine cât de cât corectă a ceea ce reprezintă cu adevărat America. Câteva dintre ele voi încerca să le amintesc mai jos. Chiar dacă nu sunt trăite direct de mine, sursele folosite sunt de toată încrederea şi mai presus de orice îndoială.

Nu are rost să discutăm acum de ce și de când sunt aici. Nu mă plâng, dar nici nu cred că am făcut mare brânză emigrând. Consider că Dumnezeu a îngăduit asta din diferite motive, iar aceste rânduri pot fi unul dintre ele. Aceste rânduri le puteți considera o privire în viitor, sau cum va fi când lumea aceasta nouă va veni, vrând-nevrând, și peste cei de-acasă. Aici este viitorul, sau cel puțin aşa crede majoritatea planetei. Ce se întâmplă azi aici se va întâmpla mâine în România – dacă, bineînțeles, se va permite asta. „Permisiunea” însemnând cadrul legal prin care nu doar că se vor permite diferite lucruri de neînțeles și de neconceput majorității societății românești, dar va fi chiar obligată să accepte aceste lucruri. Nu există cale de mijloc sau adaptări mai permisive, în funcţie de ţară sau regiune. Chiar dacă abordările par diferite iar paşii nu sunt identici, în final totul trebuie să fie la fel peste tot. Trebuie înțeles că acestea nu reprezintă doar cazuri marginale, ci noul „normal”. La fel de mult ele sunt considerate valori fundamentale sau „noile valori” (lume nouă – valori noi) ale acestei lumi. Prin urmare, ele vor fi implementate prin pași clari și hotărâți, indiferent de părerea, indignarea, nemulțumirea unora sau a altora, în funcție de legislația nou-adoptată, pe principiul „unde-i lege, nu-i tocmeală”.

„Am ascultat mărturii incredibile”

Așadar, se întâmplă în America de Nord. O zi normală de septembrie. După terminarea programului de lucru mă urc în mașină și plec spre casă. Drumul durează cam o oră, mai puţin din cauza distanţei și mai mult din cauza aglomerației. Asta duce, vrei-nu vrei, la exersarea unei virtuți – răbdarea. Deși poate părea ciudat, este una din perioadele mele plăcute din zi. Asta după ce am descoperit un radio creștin acum câteva luni, ce emite din America, dar se recepționează și în Canada, acolo unde locuiesc acum.

Emisiunea pe care o ascult se numește „Family Talk” şi are ca gazdă unul din marii luptători pentru creștinism din America, Dr. James Dobson, ce realizează emisiunea aceasta de peste treizeci de ani. Unii vor zice: „Ei, şi ce ne interesează pe noi ce cred ceilalţi? Oricum sunt depărtaţi de Adevăr, aşa că nu e relevant!”. Deși Ortodoxia este mai puțin cunoscută pe aceste meleaguri – nord-americanii fiind, în general, evanghelici, baptiști sau catolici –, nu caut aici să vorbesc (și nici ei nu aduc în discuție asta) despre diferențele dintre noi și ei, sau interpretări teologice ale Scripturii. Această emisiune se referă la trăirile de zi cu zi ale societății americane, provocările acestei „lumi noi” prezentă deja aici și modul practic de abordare a lucrurilor din perspectiva creștinului obișnuit. Plus că a ignora experienţe căpătate de alții prin greutăți şi provocări, foarte probabile și la noi, ar da dovadă de ignoranţă și lipsă de maturitate din partea noastră.

Ca să vă faceți o idee, emisiunea durează o jumătate de oră, între 5 și 5 jumătate, iar gazda are ca invitați diferite persoane: medici, avocați, pastori, sportivi, militari, psihologi, profesori, scriitori, juriști, toți cu reputații și cariere impresionante. Emisiunea abordează teme ce acoperă toate aspectele vieții de zi cu zi și oferă sfaturi și suport concret pentru creștinii în dificultate, atacați de statul ateu și de organizațiile de stânga foarte agresive, bine organizate și bine finanțate. Cum deja se vede și la noi.

Am ascultat emisiuni cu mărturii incredibile. De la povestirea unuia din militarii care au scăpat cu viaţă în operațiunea Mogadishu (după care s-a făcut filmul „Black Hawk Dawn”), până la mărturia unei mame (ea însăşi cu o poveste cutremurătoare: rămasă orfană de mică, când tatăl ei s-a sinucis după ce i-a omorât mama, din cauza hotărârii ei de-a divorța) care a ajuns, prin voia lui Dumnezeu, să facă o fundaţie ce vindecă copiii cu probleme psihice şi emoţionale, cu ajutorul unei terapii în care sunt folosiți caii (ei înşiși salvați de la chinuri și moarte sigură), mărturii ale medicilor ce merg în zonele calamitate ale planetei pentru a opera și a salva vieți, stând acolo câte trei luni sau mai mult, despre dedicarea în salvarea de vieți prin cabinete de consiliere pentru criza de sarcină, asistenţă juridică pentru cei în nevoie, cărora li s-a încălcat dreptul la libertate religioasă, preoți militari dați afară din armată după o carieră exemplară, decorați pentru curajul arătat în misiunile îndeplinite, dar care nu au manifestat acceptare faţă de homosexuali, despre flagelul pornografiei, declarată deja pericol pentru sănătatea şi stabilitatea publică în unul sau două state, despre umbra neagră a gândurilor sinucigașe în rândul adolescenților şi numărul tot mai mare al celor ce apucă pe acest drum fără de întoarcere, și multe altele. Tot ajutorul şi suportul este făcut de acești invitați în numele lui Hristos și gratuit, fără a cere sau aștepta vreo plată. Donațiile sunt binevenite, pentru că, în afară de timpul oferit de acești minunați mărturisitori, toate celelalte lucruri costă.

„În iad intră cine vrea, dar iese foarte greu sau deloc” 

gay-pride-2014Acum însă vreau să vă povestesc despre o emisiune mai specială, ce ar trebui să intereseze neamul românesc cel puțin din punctul de vedere al modului în care va arăta societatea dacă și după ce se vor adopta unele legi similare cu cele adoptate deja în „lumea nouă”.

Așadar, Dr. James Dobson l-a avut invitat pe președintele – și în același timp fondatorul –Asociației „Pacific Justice Institute”, ce acordă asistenţă juridică gratuită, reprezentare pro bono în tribunale de douăzeci de ani pentru creștinii persecutaţi din America. Problemele pe care le semnalează şi cu care se luptă această organizaţie se referă la unele state mai avansate în aplicarea „noilor valori”, amintind în mod special California. Acestea, în mare, ar fi:

  1. Școlile au obligația să permită accesul unor persoane care fac parte din diferite organizații LGBT, pentru a le vorbi copiilor de la 7 ani în sus despre „dreptul la cunoașterea corpului”, atracția către persoane de același sex și identificarea cu alt gen decât cel dat. Adică fetiţele se pot identifica a fi băieți și invers.
  2. Dacă un copil se identifică și declară că este altceva, școala are obligația să se adreseze copilului conform noului gen și nume ales de copil.
  3. Școala nu este obligată să anunțe părinții de noua orientare a copilului.
  4. Dacă părinții totuși află că la școală băiețelul lor este „fetiţă” și merg la un medic de specialitate, medicul este obligat să verifice dacă copilul s-a declarat a fi de alt gen și, dacă da, îi este interzis să acorde consult/ajutor în sensul căutat de părinți, ci trebuie să anunțe Asistenţa Socială de imixtiunea părinților în decizia copilului. (Făcând o paranteză, este aceeași tactică care se aplică și în cazul homosexualilor. Medicilor li s-a interzis acordarea de asistenţă de specialitate homosexualilor care li s-au adresat în căutarea unei rezolvări la problemele pe care le aveau în momentul în care nu s-au mai identificat cu minoritatea sexuală pe care o aleseseră până atunci, suferind de depresii şi intenţii suicidare şi căutând o întoarcere la heterosexualitate. Medicii care totuși aleg să-și exercite profesia și să-i ajute riscă pierderea dreptului la practică și alte pedepse, aceasta fiind justificată de legiuitor prin posibila vătămare emoţională a homosexualilor. De menționat că sunt medici care au vindecat, anterior de această reglementare, peste 5.000 de pacienți fiecare, homosexuali care au revenit la viaţa de familie, și-au întemeiat familii aşa cum sunt ele cunoscute din Scriptură, au copii și sunt tați sau mame fericite. Ca un gest de recunoștință, acești mii sau zeci de mii de vindecați au vrut să facă un marș al „foștilor gay”, ca să arate că viaţa se poate schimba, iar normalul poate fi ceva extraordinar. Aceste marșuri nu au fost aprobate niciodată de liderul democrației de pe glob care se vrea a fi America, pentru a nu-i deranja pe cei ce sunt pe această „cale” și, bineînțeles, pentru a nu a da naștere la întrebări: „Cum se poate vindeca homosexualitatea? Asta înseamnă că homosexualitatea e o boală? Adică este posibil să nu fie înnăscută?!”).
  5. Asistenţa Socială se deplasează la domiciliul familiei respective pentru cercetarea cazului, iar dacă părinții declară o abordare creștină sau, cel puțin, naturală a sexualității copilului lor, acesta este luat din familie pentru protecția alegerii pe care copilul a făcut-o.
  6. Deși schimbarea sexului nu este permisă de lege până la 18 ani, totuși legea permite eliberarea și administrarea de medicamente – inhibitori sau stimulatori ai dezvoltării aparatului genital, adică hormoni testosteron și estrogen (în funcție de situație, băiat sau fată) –, medicamente ce produc transformări care duc la distrugeri iremediabile ale corpului, acesta devenind steril. În plus, acești copii, când se dezmeticesc și realizează că au apucat-o pe o cale greșită (pentru că poți să te minți o perioadă, dar la un moment dat lucrurile se clarifică în mintea fiecăruia) și negăsind cale de întoarcere, suportul medical psihologic și medicamentos fiind blocat de stat (în iad intră cine vrea, dar iese foarte greu sau deloc, și ieșirea se face numai cu ajutor), au tendințe şi chiar merg până la suicid. Uneori se ajunge până la operația de dublă masectomie (extirparea sânilor) la fete, dacă acestea o cer iar doctorii constată că cererea este în beneficiul pacientului (este drept că nu am reținut vârsta de la care acest lucru este posibil).
  7. Elevii sunt obligați să accepte noua identificare sexuală a colegului/colegei și să-i permită accesul la toalete conform noului gen și, de asemenea, în vestiarele sălilor de sport, unde se schimbă și fac duş împreună fete cu foști băieți-actuale fete (deși duşul la şcoală pare de domeniul improbabilului, trebuie amintit că, în America și Canada, majoritatea școlilor – începând cu clasa a 6-a – au în dotare piscine, iar programa școlară prevede cursuri obligatorii de înot, ceea ce duce la un regulament în care copii trebuie să facă duş înainte și după ora de înot).
  8. Cabinetele creştine de suport pentru femeile vulnerabile aflate în criză de sarcină, deși nu primesc nici un dolar de la stat, trebuie să expună la loc vizibil afișe cu promovarea avortului, ce conţin adresa celei mai apropiate clinici de avort și numărul de telefon de urgenţă apelabil gratuit din orice rețea, unde cineva face consiliere pro choice – adică pro-moarte.

Au mai fost prezentate și alte aspecte în cadrul emisiunii, printre care arestarea predicatorilor creştini din intersecţii (ceva tradițional în America), amplasarea de pisoare în aer liber în apropierea unei staţii de metrou, pentru agresarea bunului-simţ și relativizarea intimității, și multe altele.

Trebuie să subliniez faptul că toate emisiunile se termină cu îndemnul la o donație cât de mică pentru cauza prezentată, iar dacă ascultătorii nu au posibilitatea aceasta, sunt îndemnați să se roage și, eventual, să le scrie celor aflați în nevoie. Nenumărate cauze aparent pierdute s-au rezolvat miraculos cu ajutorul rugăciunilor către Dumnezeu făcute de ascultători. Aceasta arată încă odată puterea rugăciunii și faptul că niciodată nu rămâne neauzită de Tatăl nostru Ceresc.

„Avem o carenţă de îndrăzneală” 

Deschid o paranteză, ca o reflecție personală: dincolo de a judeca sau condamna, sunt totuși câteva lucruri pe care noi, românii, ca ortodocși, ar trebui să le luăm în considerare. În același timp, sper ca acele ce voi scrie să nu fie decât în parte reale, o excepție și nu o regulă. Poate greșesc, dar cred totuşi că trebuiesc amintite. Considerând Ortodoxia ceea ce și este, de fapt: transmiterea nealterată a învățăturilor Mântuitorului nostru prin Sfinții Apostoli și toți cei care le-au urmat, avem tendința uneori să considerăm mai puțin importante căile pe care ceilalți creştini le urmează, considerându-i îndepărtaţi de Adevăr. În același timp avem tendința de a considera credința ca pe ceva foarte personal: ne rugăm, mergem la biserică, ținem post și facem tot ce este creștinește ca să ne mântuim, în schimb implicarea în viaţa celor aflați în nevoie este mai puțin o prioritate pentru noi. Ajutorarea aproapelui ni se pare firesc să fie acordată de biserică și mai puțin de noi. Este adevărat că sunt anumite rânduieli și ierarhii ce trebuiesc respectate, și este foarte bine că Biserica Ortodoxă ajută, și ajută bine, dar am impresia că am căpătat un reflex să ni se spună ce să facem, iar dacă nu ni se spune, nici nu facem.

Această lipsă de implicare (acolo unde există) o justificăm ori că suntem prea săraci ca s-o putem face, ori că nu este de competenţa noastră. Avem o carenţă de îndrăzneală. „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea” Ioan 16:33, ne-a îndemnat Mântuitorul. Voluntariatul sau donațiile sunt ceva marginal. Nu cred că este rea-voință sau ceva intenționat, ci mai mult ceva la care nu ne-am gândit prea bine până acum. Eu însumi, până să ajung aici, nu-mi aduc aminte să fi donat ceva acasă (este prima dată când m-aș bucura dacă s-ar datora scăderii memoriei). Și nu că n-aş fi putut sau n-aș fi vrut, ci pur și simplu era un aspect care îmi era străin, n-am avut o educație în acest sens, plus lipsa de vizibilitate a cauzelor ce necesitau ajutorul m-au ținut departe de un lucru ce ar trebui să fie firesc în viaţa oricărui creștin.

Sunt sute de clinici de suport pro-viaţă în America dotate cu aparatură scumpă (cum ar fi ecografe) în care lucrează ca voluntari doctori, asistente medicale şi psihologi, centre ce funcţionează exclusiv cu bani din donaţii. Specialiști cu cariere impresionante renunță la viaţă privată și carieră, și își dedică timpul ajutorării aproapelui, înființând organizații non-profit. Oameni obișnuiți participă prin telefoane sau scrisori, exprimându-și suportul, gândurile sau sugestiile, la emisiunile sau articolele din media creștină. Tare aş vrea și eu să văd măcar mai multe comentarii la articolele pe care le citesc în revistele on-line ortodoxe sau cu misiune pro-viaţă declarată. Rar mai scrie cineva, rar găsesc câte un comentariu.

Alt lucru, mult mai trist, este abordarea pe care societatea românească, în proporție covârșitor  creștină  (97%), o are faţă de prunc-ucidere. Avortul este considerat de români cumva ca „un drept”, ceva câștigat la Revoluție, cu care este de acord cam 70% din populație. Uluitor și șocant. „Să nu ucizi” este o poruncă oarecum facultativă pentru noi, sau este valabilă doar în noua definiție a vieții adoptată de la evoluționişti, în care viaţa începe undeva poate după naștere, și nu în momentul concepției, aşa cum ne transmit Sfinții Părinți – sau, și mai nou, mult mai târziu, după 2 ani, când copilul capătă conștiință de sine, aşa cum vor să ne convingă unii rătăciți, iar până atunci pruncul poate fi „eutanasiat” (altă denumire pentru crimă) fără probleme. Rătăciți sau nu, li se dă mare atenție de media din această „lume nouă” și sunt legitimați prin diferite premii acordate de instituții aşa-zis prestigioase, unul dintre ei, din păcate, primind o importantă distincție şi de la Academia Română.

Cu peste douăzeci şi trei de milioane de prunc-ucideri, România ocupă locul 2 după Rusia în numărul exprimat în procente, adică avem peste 100% omorâți faţă de vii. Să nu ne mai mirăm de năpastele pe care Dumnezeu le îngăduie la adresa acestui neam. Practic, ca neam, fiecare român în viaţă este vinovat, chiar și numai „din culpă”, de cel puțin o crimă. Uitându-ne la „rătăciţii” vecini catolici – polonezii –, avortul nu numai că este interzis prin lege, dar nici chiar anticoncepționalele nu sunt permise.

Aceste două exemple le-am avut în vedere, și cred că ar trebui să reflectăm mai mult asupra lor. Închid paranteza aici.

 

„Persecuţia creștinilor devine un trend și în Occident”  

Bine, bine, dar dacă totuși ceea ce aprobă medicii se bazează pe ceva? Poate că știința dă dreptate statului? Oricum, ei sunt mult mai avansaţi în tehnologie şi în ştiinţa medicală, şi ar trebui să ştie despre ce este vorba – etc., etc. Pentru marea parte, care nu sunt familiarizați cu acest nou trend al orientării de gen (nici eu nu sunt, dar cine caută găseşte), studiile spun următoarele.

Există o anumită fragilitate și confuzie la unii copii în perioada copilăriei. Această identificare cu sexul opus nu se știe de ce apare, dar se bănuiește că este determinată de multiple cauze, printre care: instabilitatea economică a familiei, abuz psihologic în familie și în mediul extern, ideologii la modă, presiunea media, sugestionari de la persoane adulte etc. Studiile pe gemeni identici au demonstrat că 80% se simt normal și doar 20% au tendința de-a se identifica a fi altceva decât ceea ce sunt. Astfel că predestinarea genetică reclamată de susţinătorii acestei tendinţe pică de la sine. Tot studiile arată că cei cu tulburare de gen își revin din această problemă (dacă sunt lăsați în pace) în perioada adolescenţei, atunci când 95% dintre ei (între care intră și gemenii identici) revin la normal. Cu alte cuvinte, vânătorii de suflete nevinovate au găsit o fisură în apărarea copiilor și au profitat. I-au pescuit și nu vor să le mai dea drumul.

Răul nu se oprește aici. Pentru că la toate nivelurile societății și în toate profesiile se găsesc, pe lângă oameni onești, și alții, mai puțin cinstiți, interesați material sau înregimentați ideologic, cum ar fi medici care să susțină contrariul celor arătate fără a avea nici o bază reală. Statului îi este însă de ajuns părerea acestora și promovează legi care sunt împotriva copilului şi împotriva familiei, legi care se aplică fără nici o remuşcare (nu că ar avea-o), clamând că îi protejează pe cei pe care, de fapt, îi distruge. Deja s-a trecut la crearea infrastructurii prin care să se implementeze această anormalitate. Mai bine de o sută cincizeci de programe de pregătire pediatrică aliniate acestei direcții sunt valabile în America.

Toate acestea par un vis urât, sau cel mult ceva ce oricum nu ne va afecta pe noi, ca nație. Acestea fac parte însă din globalizare, care există deja la nivel corporatist, și se lucrează la implementarea pe celelalte niveluri: naționale, rasiale, ideologice, religioase etc. Globalizarea este reală și înseamnă aceleași legi peste tot. Legi ce par că vin din minți rătăcite și bolnave, dar chiar și dacă sunt așa nu contează – sunt legi, și prin ele se lucrează la distrugerea acestei lumi. Legi ce au fost promulgate de politicieni înregimentați, șantajabili sau inconștienți, alături de care, în egală măsură, sunt vinovați și votanții ce au stat nepăsători și toleranți faţă de unele lucruri intolerabile. Iubim păcătosul ca fiind chip al lui Dumnezeu, dar nu acceptăm și păcatul lui, cu atât mai mult nu putem să permitem legiferarea lui. Cei care cheamă la toleranţă nu au și nici nu intenționează să aibă nici un pic de toleranţă faţă de valorile tradiționale și creștine. Nu este o declaraţie gratuită, ci asta demonstrează faptele lor. Persecuţia creștinilor creşte peste tot în lume, și devine un trend și în Occident.

La cele prezentate mai sus, concluziile mele sunt următoarele:

  1. America nu este atât de terminată cum o credeam până nu demult, deşi sunt forțe ce lucrează intens în această direcţie. Există și o Americă profundă, o Americă creștină, care luptă pentru Hristos.
  2. Dumnezeu, în marea Lui iubire de oameni, lucrează prin diferite căi pentru mântuirea oamenilor.
  3. Ceea ce am expus mai sus nu este o presupunere sau o posibilă variantă de viitor, ci cruda realitate. Lucrurile acestea se întâmplă în „lumea civilizată”, au aceleași cauze și efecte și toate sunt împotriva normalității, aşa cum o vede un creștin.

 „Putem pune baza legală pentru respingerea atacurilor la normalitate” 

Bun. O să mă opresc aici. Veți întreba: ce legătură are asta cu referendumul pentru definirea familiei? Are, pentru că dacă nu se va face referendumul, dacă lumea nu va ieşi la vot ca să dea un răspuns clar și răspicat despre credința acestui neam, calea va rămâne deschisă către căsătoriile între persoane de același sex, adopția copiilor de cuplurile gay (ar fi prea lung să expun aici de ce nu este bine să fie adoptați copii de către aceste cupluri), introducerea educației sexuale explicite începând cu clasele primare (nu este un mare efort de imaginație să-ți închipui ce „teme” vor avea copiii pentru acasă: de câte ori te poți masturba pe zi pentru băieți și ce gust e mai bun la prezervative, măr sau banană, pentru fete). Nu uitați de mesajele pline de ură scrise cu o noapte înainte pe traseul Marșului pentru Viaţă din acest an de cei care nu au nimic sfânt, printre care și „Educația sexuală previne avortul”. Nimic mai fals, pe lângă faptul că această „educație” distruge tot ce este mai pur și mai inocent în sufletul unui copil, introducându-l într-o lume improprie lui și transformându-l de mic într-un obsedat sexual, această aşa-zisă „educație” sporește numărul sarcinilor – și implicit al avorturilor – în rândul minorilor, crescând astfel numărul și aşa imens de prunc-ucideri ce atârnă pe umerii acestui neam. Statisticile din ţările care au făcut această imensă greșeală arată clar acest lucru. Educația sexuală în sine este o mare înșelătorie, „marele” Kinsey, artizanul ei, bazându-şi concluziile pe date adunate în mare parte de la pedofili, plătind persoane ce făceau experimente pe copii (masturbându-i) fără acceptul acestora (el însuși fiind o persoană cel puțin controversată, ca să nu zic bolnavă, care s-a circumcis singur, s-a spânzurat de testicule și întreținea relații sexuale și cu femei, și cu bărbaţi), în scopul introducerii legislației de gen despre care am vorbit mai sus.

Acum că ușa este deschisă către tot felul de „orientări” și „drepturi”, media occidentală a început, ușurel dar sigur, „înălbirea” pedofiliei, pregătind terenul pentru legiferarea ei. Da, ați auzit bine, sexul cu copii nu mai este privit de unii ca o boală, ci este împins către o „preferinţă” sexuală, pe același drum pe care l-a avut și homosexualitatea. În mintea unora, copilașul de peste 3 ani, dacă este suficient de „mare” ca să poată să vorbească și să-și dea consimțământul, este în regulă să faci sex cu el.

Așadar, dacă vrem să prevenim aceste lucruri, trebuie să mergem la referendumul pentru familie. Desigur, nu avem garanția că putem bloca toate aceste tendințe, direcții sau spuneți-le cum vreți, dar măcar un prim pas îl putem face prin definirea corectă a familiei: putem pune baza  legală pentru respingerea și a celorlalte atacuri la normalitate ce vor veni, fără îndoială, în anii următori.

Semnează

Un om normal

Articol publicat în numărul din octombrie 2017 al revistei „Familia ortodoxă”

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Excursie

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții