Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

În anul 2010 a fost lansat pe piaţă un studiu al Fundaţiei germane Bertelsmann, care a realizat şi un clasament cu privire la calitatea sistemului educaţional în Europa (precizez că nu este nici primul, nici ultimul de gen). România ocupă în respectivul clasament ultimul loc. O puzderie de analişti s-au grăbit să înfiereze calitatea învăţământului din România şi să propună „accelerarea reformelor”. Alţii au trecut la impunerea agendei ideologice, precum aici, observând, foarte just, că ultimele locuri în clasament sunt ocupate de Grecia, Bulgaria şi România.

Puţini au şi explicat însă în ce a constat studiul, care au fost criteriile după care s-a făcut măsurarea şi ce se aşteaptă de la noi (fiindcă se aşteaptă, niciun intelectual cu ceva minte nu mai crede că intrarea în UE înseamnă doar forme; ele au fost realizate, de acum a început în mod serios construcţia asupra fondului, o formă evidentă de reeducare).

În primul rând, studiul analizează calitatea educaţiei pe tot parcursul vieţii şi nu doar calitatea sistemului de învăţământ. Concepţia tradiţională în România este aceea potrivit căreia doar copilul, în formare fiind, este educat şi primeşte informaţie de-a gata. Omul matur, după 18 ani, nu mai are nevoie de educaţie. Într-o societatea liberală, alegerea a ceea ce vrea să facă în viaţă, munca, specializarea, modul cum îşi petrece timpul liber, sunt alegerea să personală, iar statul ar trebui să ofere cadrul necesar satisfacerii necesităţilor individului. Studiul punctează însă gradul de participare a adulţilor la programele oferite de stat. De exemplu:

- Participarea la cursuri de LLL (învăţarea pe parcursul întregii vieţi)

- Rata de participare a adulţilor în educaţia şi formarea formale

Atenţie! Participarea la cursurile de perfecţionare continuă (FPC) este tratată separat. Dacă FPC sunt necesare (totdeauna apar lucruri noi în profesie, deşi rar am văzut asemenea cursuri profesionist făcute...), rata de participare la cursurile educative ale statului reprezintă o concepţie evident comunistă, în sensul că nu indivizii, prin alegerile lor libere constituie societatea, îi dau formă, îi imprimă culoarea culturală, concepţiile, valorile, pe care apoi statul caută a le proteja şi clădi cadrul necesar practicării lor. Nu! Statul este cel care se îngrijeşte de educarea indivizilor pe parcursul întregii lor vieți, pentru a se asigura astfel realizarea obiectivelor de prosperitate şi securitate dictate de stat pe termen lung (cincinale, decade etc.). Ca atare, statul stabileşte, în prealabil, ce este bun pentru public (nu pentru cetăţeni, termen deja perimat, în condiţiile în care se încurajează activismul civic doar în formele încurajate de stat).

Întorcându-mă la studiu, el a cuprins patru părţi:


1. "A învăţa să ştii"

Aici au fost cuprinse nu doar performanţele la lectură, matematică sau ştiinţe, dar şi procentul copiilor care frecventează grădiniţe, rata de participare a adulţilor în educaţia şi formarea formală (ceea ce explicam mai sus), precum şi totalul cheltuielilor publice pentru educaţie ca procent din PIB.

Observaţii:

- Se vorbeşte despre performanţele la matematică şi ştiinţe (absolut firesc) paralel cu performanţele la „lectură”. Studiul nu ia în considerare vaste domenii care constituie o bună parte din pregătirea şcolară a copilului român la această oră: mai mult decât lectură, gradul de cunoaştere a literaturii naţionale, a istoriei şi geografiei propriei ţări, dar şi a lumii (istoria, inclusiv ca mod de formare a individului, ca percepţie a sa în raport cu trecutul). Nu ştiu în ce măsură au fost incluse istoria şi geografia în termenul generic de ştiinţe, dar rolul celor două nu este doar unul de cunoaştere, ci şi de formare identitară. Acest aspect este ignorat cu desăvârşire. În plus, „lectură” înseamnă, în viziunea lor, capacitate de a citi coerent şi inteligibil un text, bineînţeles fără preţiozităţi de genul: situarea lui într-un anume context cultural, descifrarea sensurilor simbolice, analiza morfologico-gramaticală şi, în final analiza de conţinut. Nu contează cunoaşterea literaturii universale, a religiilor lumii sau, măcar, interdisciplinaritatea. Este şocant ca întreaga sferă a umanului să se reducă la capacitatea de lecturare a unui text!!!

- Câtă vreme gradul de performanţă cu privire la „educaţia adulţilor” ia în calcul banii investiţi (că programele LLL sunt vorace devoratoare de bugete...) şi nu gradul de cunoaştere propriu-zisă al adulţilor din diferite ţări, la care adăugăm şi procentul alocat din PIB, nu mai are rost să facem comparaţii între Suedia şi România, Grecia sau Bulgaria.


2. "A învăţa să faci"

Aici a fost cuprins procentul absolvenţilor de şcoala profesională sau licee tehnologice, participarea angajaţilor la cursuri de FPC (formare profesională continua) şi numărul de ore de cursuri, precum şi numărul de furnizori.

„După 1990 au dispărut, pe rând, o parte dintre grupurile şcolare, orele de lucru manual de la gimnaziu şi şcoala profesională. Până şi şcolile de arte şi meserii au fost înfiinţate şi desfiinţate de acelaşi ministru, doamna Ecaterina Andronescu, cu scopul nemărturisit, dar uşor de ghicit, ca toţi elevii să facă liceul, să ia bacalaureatul în condiţiile ştiute şi să ajungă să cotizeze în învăţământul superior”, observă dl. Ştefan Vlaston.

Ceea ce nu ne spune dl. Ştefan Vlaston:

Planul Naţional pentru Aderare a României la UE (2001) prevedea, printre altele:

- „În învăţământul universitar, anul 2000 marchează o creştere a efectivului de studenţi în învăţământul de stat (cca 403.000 faţă de 250.000 în 1997)”.

- „A fost demarat procesul instituţional pentru învăţământul deschis şi la distanţă. În anul 2001 au fost elaborate de către CNEAA primele standarde”.

- „Continuă procesul de acreditare a universităţilor particulare care îndeplinesc condiţiile legale”.

Bugetul învăţământului a cunoscut o evoluţie ascendentă, iar unele universităţi, pe lângă alocările bugetare, au înregistrat şi venituri proprii şi din taxe de studii (circa 31 milioane euro în 2000-2001);

Este uşor să aruncăm pisica doar în ograda diferitelor interese legate de acreditarea şi funcţionarea universităţilor particulare, din considerente politice, este mai greu să acceptăm că starea de degradare a învăţământului universitar românesc este efectul unor planuri pe termen lung de racordare la obiective europene, bazate pe cifre abstracte (ex.: ne propunem ca până în 2020 să avem 40% absolvenţi de facultate, fiindcă aşa cer standardele UE).

Cum s-a realizat asta? Prin coborârea ştachetei, fireşte. Ce vor face absolvenţii de facultate pe o piaţă a muncii care, în condiţii normale, are nevoie de profesionişti cu studii medii cel puţin la fel de mult ca de cei cu studii superioare? Dar în condiţii de criză şi concedieri masive?

 

3. „A învăţa să trăim împreună”

Cuprinde următoarele domenii de analiză:

- Implicarea în activitatea de voluntariat sau pentru organizaţii de caritate.

- Calitatea de membru într-un partid politic (Participation în active citizenship, Membership in any political party, Working în a political party or action group)

Toată filosofia socială de mai sus vine în consonanţă cu practica democraţiei participative din cadrul UE, în detrimentul democraţiei reprezentative. Mai clar, statul va oglindi în programele sale scopurile şi obiectivele grupurilor de presiune constituite în ceea ce se cheamă „societatea civilă”, grupuri finanţate din surse care pot reprezenta interesele companiilor transnaţionale, diferitelor cercuri politico-financiare, mediatice sau guvernamentale.

Partidele politice sunt agreate, în condiţiile în care, în România cel puţin, trebuie să fii de o naivitate înduioşătoare să crezi că vei avea un cuvânt de spus într-un partid politic câtă vreme nu vei îndeplini 2 condiţii esenţiale:

- Să fii introdus în grupare de cine trebuie.

- Să ai un discurs corect politic, în formele recomandate de mass-media care formează opinii.

Analiza nu ia în considerare decât formele agreate la nivelul UE. Spre exemplu, activitatea în cadrul unei Biserici nu constituie punctaj.

- Opinia faţă de contribuţia imigranţilor la viaţa culturală a ţării (Opinion that the country’s cultural life îs either enriched or undermined by immigrants)

Este parte a indicatorului toleranţă, aşa încât punctaj nu poate aduce decât opinia favorabilă (mă întreb ce contribuţie pozitivă la viaţa culturală a Franţei au adus şatrele din Paris şi de ce şcoala trebuie să formeze aici musai o opinie pozitivă?  E o întrebare retorică, în condiţiile în care nicăieri nu apare în studiu trimiterea la un reper identitar – rolul imigranţilor este totdeauna pozitiv, câtă vreme contribuie la slăbirea tradiţiei culturale şi spirituale a ţării gazdă, în favoarea aşa-zisei toleranţe, în fapt o modalitate mascată de agresiune culturală şi socială).

- Opinia faţă de libertatea homosexualilor și lesbiencelor, de a-şi trăi viaţa aşa cum doresc (Opinion that gay and lesbians should be free to live their own lives as they wish).

Bineînţeles, se are în vedere promovarea opiniei pozitive faţă de homosexuali prin instrumentele oferite de sistemul educaţional patronat de stat.

Dacă românii sau grecii îi consideră pe homosexuali perverşi, nefiind de acceptat o educaţie pro-homosexualitate în şcoală (care ar constitui, în acelaşi timp, şi încurajare la asemenea relaţii, adolescenţii fiind la vârsta descoperirii sexului), automat ei pierd punctaj.

-- Încrederea în alte persoane şi „Inclusion în social networks”

Se observă accentul pus pe şcoală ca mod de integrare socială, încurajarea comportamentelor colectiviste şi a opiniilor de masă, în detrimentul formării personalităţii autonome. Evident, o formă evoluată de comunism, trecerea de la şoimii patriei şi pionieri, la reţele de socializare „autonome faţă de stat” :))).

Fostele organizaţii ale oamenilor muncii unde ţineau discursuri agitatorii au fost înlocuite lejer de reţele de socializare unde sunt prezenţi la tot pasul, bineînţeles, aceeaşi agitatori. Se pare că noile revoluţii sociale se vor cloci pe Twiter (precum cea din primăvară de la Chişinău) sau pe Facebook, statul reacţionând împotriva lor prin atacuri monstruoase cu spam-uri.


4. „A învăţa să fii”

- Practicarea sporturilor

- Participarea la balet, dans, opera, cinema, concerte

- Participarea la LLL

- Utilizarea personală a internetului

- Conformitatea orelor de muncă cu angajamentele de familie

Nu mă opresc prea mult asupra titulaturii acestui ultim „pilon”. Tu nu „eşti” decât în măsura în care practici sport, participi la cursuri de dans, balet, la concerte, la eternul LLL. Se observă că individul este „prins” în programele sociale şi culturale diverse de la „grădi” până la pensie, el este activ social, „viu” atâta timp cât nu mai are timp liber pentru sine. De asemenea, statul controlează modul în care îşi îndeplineşte cu succes angajamentele de familie. Nu demult, am citit un studiu privind numărul optim de orgasme care-i sunt necesare unui individ din UE, săptămânal.

Conformarea orelor de muncă cu "angajamentele de familie" devine obiectiv urmărit de sistemul de educaţie al statului, patronului revenindu-i sarcina livrării amantei în timpul orelor de serviciu, în scopul creşterii productivităţii şi a satisfacerii bravului contribuabil în timpul programului alocat edificării noii societăţi fericite.

Concepţia însăşi a "omului care se face pe sine" aparţine existenţialismului ateu francez bine impregnat în cazul de faţă cu discursurile privind "arta succesului în viaţă", "ridicarea gradului de stimă faţă de sine", cum să fii fericit, gândirea pozitivă ca factor de progres etc, etc. Cunoaştem foarte bine toate aceste construcţii psiho-sociologice din cultura americană de tip Amway, bune pentru stimularea consumatorului, să nu cadă-n depresii care i-ar scădea drastic productivitatea.

La noi... nu, vă înşelaţi. La noi acasă nu mai sunt demult codri verzi de brad. Comisia pentru Educaţie din Senat a adoptat joi un amendament al reprezentantului UDMR, Bokor Tiberiu la proiectul de Lege a Educaţiei, potrivit căruia învăţământul obligatoriu va fi de 11 clase. Potrivit aceluiaşi amendament, grupa pregătitoare, făcută în cadrul grădiniţelor, între vârsta de 5 şi 6 ani, va fi obligatorie, scrie Mediafax.

Procesul Bologna standardizează treptat, uniformizează Europa, mai cu seamă că e și foarte uşor de aplicat: facultatea de cinci ani s-a făcut de patru, acum de trei anişori. Re-pe-jor. Îmi amintesc, parcă a fost ieri. Ultimul an era rezervat cursurilor speciale şi pregătirii diplomei. Am fost prima generaţie care am făcut 4 ani. Talmeş-balmeş total. Programa de cursuri era structurată pe modelul anul I istorie veche, anul 2, medie, 3 modernă iar 4 contemporană.

Dar acum reducerea la 3 ani a perioadei de studii?

Practic, ceea ce se făcea în 1990 în 4 ani, acum se face în 2 ani. Sigur, există argumentul numit masterat. Adică alţi bani aruncaţi de pomană în ce priveşte pregătirea (dar care dă bine când vorbim de fabrică de diplome). Spun asta deoarece masteratul reprezintă o specializare care se adaugă aşa-zisei specializări din ultimul an de facultate. În concluzie, ceea ce se pierde este tocmai baza informaţională. Marii profesori umanişti ai universităţilor noastre interbelice sau postbelice aveau o erudiţie şi o viziune care le permitea să devină adevăraţi magiştri ai cetăţii, oameni-model într-o societate care-i preţuia.

Sistemul nu mai permite astăzi aşa ceva. Programele din gimnaziu şi liceu sunt restrânse de la an la an în ce priveşte informaţia, încurajându-se în schimb libertatea gândirii şi opiniile personale. Practic, o brumă de convingeri formate de presă în spiritul corectitudinii politice, convingeri pe care orice adolescent este încurajat să le afişeze în dauna cunoaşterii bazate pe studiu.

Se merge apoi la facultate, unde după o sumară pregătire generală intră direct în specializare, îngustare a viziunii. Va deveni un „specialist” limitat la propriul domeniu, incapabil de o viziune globală. Drept urmare, el nu mai e capabil să modeleze mediul (societatea) ci doar să se adapteze acestuia.

Pluridisciplinaritatea este clamată peste tot, dar încurajată doar pe piaţa muncii (în traducere liberă flexibilitate la a face orice are nevoie patronul de la tine).

Tranziţia către o economie bazată pe cunoaştere cere tot mai mulţi lucrători calificaţi, fără ca aceasta să însemne neapărat studii superioare: angajatorii romani deplâng, în primul rând, lipsa tehnicienilor, a muncitorilor calificaţi şi a reprezentanţilor de vânzări de care au nevoie. Cu toate acestea, obiectivele UE sunt ca până în 2020, peste 40% din populaţie să aibă o diplomă universitară.

În timp ce, potrivit unui studiu, doar 31% din profesii vor necesita studii superioare.

Consecinţa: devalorizarea învăţământului superior, în condiţiile în care diplomele de licenţă vor deveni apanajul oricărui om integrat în societate, fie el mecanic auto, secretară sau gestionar.

Potrivit unei statistici publicate de Fundaţia Dinu Patriciu, ponderea studiilor superioare în rândul populaţiei din România a crescut în ultimii 10 ani de la 13% la 21%, urmând ca până în 2020 să ajungă la 40%. Este o faţetă a procesului de democratizare şi egalizare a societăţii, indiscutabil, la un nivel şi eficienţă pe care societatea comunist-utopică din România lui Ceauşescu nu a reuşit, cu toate că principiile erau absolut identice: crearea unei societăţi multilateral-dezvoltate.

Mijloacele prin care s-a realizat însă aceasta aparţin cu totul teoriei formelor fără fond, am devenit o societate mimetică a satelor lui Potemkin. Procesul Bologna şi creşterea exponenţială a numărului de facultăţi care oferă o slabă pregătire erodează continuu calitatea învăţământului.

Nu mai intru în analiza modului cum au fost tratate resursele umane din domeniu. Chiar în perioada anilor 2005-2008, când resursele bugetare permiteau, s-a pus accentul exclusiv pe îmbunătăţirea bazei materiale, cu declaraţii explicite ale preşedintelui în acest sens, de parcă încălzeşte pe cineva că şcoala e nou-nouţă, renovată şi dichisită, în timp ce profesorii sunt muritori de foame, mare parte din tinerii dotaţi intelectual alegând după 1990 alte cariere.

S-a ajuns la situaţia ridicolă ca în numeroase sate să se reabiliteze, pe bani grei de la bugetul statului şi din fondurile UE, toate cele 3 sau 4 şcoli, în condiţiile în care numărul de elevi scade de la an la an, în care emigrarea în Spania sau Italia a atins fenomene de masă la sate.

Ştiu un caz concret: în Comună Drajna de Jos s-au consolidat, renovat, dotat cu mobilier toate 4 şcolile.

A venit criza şi se are acum în vedere închiderea a două dintre şcoli prin transferul elevilor şi cadrelor didactice la celelalte două. Se pare că sunt sute de şcoli în situaţia aceasta.

A fost o adevărată sarabandă a aruncării banilor publici pe grupuri sanitare noi, pe mobilier, pe renovări, în detrimentul unei minime atenţii acordate tocmai celor care constituie baza şcolii: cadrele didactice. Fără dotări dar cu oameni de valoare se poate merge înainte, cu oameni care-şi blestemă zilele că au eşuat în învăţământ, la ce ne putem aştepta?

În final, personal, mulţumesc sistemului românesc de învăţământ fiindcă am ieşit pe ultimul loc într-un asemenea studiu. Va fi trist, va fi cumplit atunci când vom creşte mari şi musculoşi, cu trup ca un bob de porumb modificat genetic, şi cu ochi senini, azuroşi. Vom citi „Punguţa cu doi bani” şi vom pune Statului întrebări lămuritoare: „cum poate un cocoş care-i bătut, să mai stea la moşul cela”?

(Teodor N.)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Tabără de vară în Țara Hațegului (19-26 iulie 2019)

Pr. Crăciun Opre

Credința ne unește

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești