Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continua

 

   

Poporul român însuşi nu şi-a părăsit niciodată teritoriul său. El n-a putut face aceasta în primul rând pentru că aici s-a pomenit din vremea formării sale lingvistice şi spirituale geto-dace, ba se poate spune că din vremi imemoriale. Spaţiul pe care-l locuieşte s-a imprimat în fiinţa lui. (p.5)

El nu poartă urmele memoriei nici unui alt spaţiu. El îi consideră pe membrii oricărei alte populaţii ce trece pe aici sau se infiltrează aici ca „străini” nu numai faţă de sine, ci şi faţă de locul acesta. Poporul român îi primeşte şi îi tratează - când nu au gândul de a-l înlătura de aici sau de a-l stăpâni - cu bunăvoinţa cu care ştie românul să primească şi să trateze pe oaspeţi. (p.6) 

Poporul român stă aici pentru că fiinţa lui s-a structurat ca o fiinţă de graniţă între Orient şi Occident. El nu poate deveni unilateral occidental sau multilateral oriental. Dacă s-ar muta din acest spaţiu de graniţă, el şi-ar pierde fiinţa sa. (p.6) 

Trecerea la o simplitate conformă fie Orientului, fie Occidentului înseamnă o modificare esenţială a fiinţei lor. (p.7) 

Românii se menţin în complexitatea fiinţei lor numai prin acest spaţiu-punte... De aceea, o latură a fiinţei lor e lesne copleşită, prin mutare în Occident sau în Orient, de latura spiritualităţii sale corespunzătoare locului unde s-a mutat, producând desfiinţarea specificului de sinteză al fiinţei sale.

Fiinţa românească se menţine stând între Orient şi Occident. (p.8) 

Ei emigrează numai ca indivizi sporadici, nu în grupuri mai compacte. Iar aceşti indivizi suferă da o nostalgie dureroasă, până când fiii lor de deznaţionalizează în masa străină în care trăiesc. Românul „tânjeşte” între străini. El nu mai este om întreg atâta vreme cât este departe de ţară. (p.8) 

Astfel, se poate spune că sinteza originară a fiinţei româneşti se menţine prin alipirea de locul în care dăinuieşte de milenii sau invers, alipirea la locul acesta menţine sinteza originară a fiinţei româneşti. Numai „ţinându-ne locului" „rămânem cum am fost” sau numai „rămânând cum am fost” „ne ţinem locului”. (p.9) 

Din ambivalenţa complexă oriental-occidentală românească, în care intră nu numai o structură orientală şi occidentală generală, ci multe din simplităţile variate ale Orientului şi Occidentului, se explică deschiderea poporului nostru pentru modurile de trai, pentru culturile, pentru limbile străine şi proverbiala lui înţelegere pentru toţi străinii. Câtă vreme alte popoare sunt oarecum capsulate în modul lor unilateral de a fi, românii dovedesc o deschidere excepţională în toate laturile. Nu ştiu dacă există popor care să înveţe atât de uşor limbile străine ca poporul român. Românii pot să imite caricatural pe alţii tocmai pentru că le pot învăţa graiul şi manierele. De aceea, românii câştigă sufleteşte cu uşurinţă pe străini, dar se şi deznaţionalizează cu uşurinţă când se află între străini. Ei pot juca, de aceea, pe multe tablouri, fapt care uneori îi salvează, alteori îi ispiteşte la rău. (p.9) 

Românii, care nu iubesc războiul, care nu năzuiesc să cucerească alt spaţiu, îşi apără cu supremă încordare spaţiul lor, simţind că nu pot trăi în altul şi că, apărându-şi pământul, îşi apără însăşi fiinţa lor. (p.10)

Identificarea românului cu spaţiul propriu naşte în el - atunci când este rupt de acest spaţiu - cu o intensitate deosebit de accentuată, dorul, care este pentru el o adevărată boală. Dorul lui nu se referă numai la persoane, ci şi la locul, la satul propriu. Dorul îl cheamă continuu să sc întoarcă la spaţiul său originar... (p.10)

Românii constată legătura dintre diferitele părţi ale ţării, constată unitatea spaţiului ei, a graiului, a tradiţiilor, a sufletului românesc din toate aceste părţi. (p.11)

El constată astfel că spaţiul ţării sale este o unitate complexă, armonioasă şi generoasă de munţi, de dealuri, de văi, de şesuri, de păduri, de holde, de vii, de grădini. Nimic nu-i lipseşte ţârii sale ca să fie o unitate complexă, multilaterală în chipurile şi în darurile părţilor care o alcătuiesc şi totuşi moderată: generoasă la şes cu grânele şi porumburile ci, generoasă la dealuri cu podgoriile şi cu pomii ei, generoasă la munte cu pădurile, cu pajiştile ei bogate, hrănitoare de turme, generoasă în bogăţiile subsolului ei. Nu este în ea nici o parte uscată, inutilă, obositoare, lipsită de farmec. Toată îl hrăneşte, îl odihneşte şi îl desfată. El o iubeşte în totalitatea ei, şi când este departe de ea o doreşte în totalitatea ei: 

„Haide, pui de turturea,
De-mi arată cărarea,
Să mă duc în ţara mea.
Ţara mea e lapte dulce
Şi din ea nu m-aş mai duce.” (p.11)

Fără îndoială, chipul ţării nu poate fi despărţit de chipul celor dragi şi, în general, de chipul românesc. Există o corespondenţă între zâmbetul peisajului românesc şi zâmbetul feţei româneşti: unul s-a imprimat în celălalt. Există o corespondenţă între varietatea armonioasă a peisajului ţării şi varietatea armonioasă a sufletului românesc, între generozitatea pământului şi generozitatea poporului, între doina meditativă şi vederile largi de pe plaiuri, între brâuleţul vijelios şi pâraiele iuţi ale munţilor, între prispa casei româneşti şi gazda care primeşte cu bucurie pe colindătorul cu căciula îndesată până peste urechi, între fluieratul sturzului şi al naiului. (p.12)
 
 
Cosmosul este scăldat în comuniunea personalistă între oameni ce se iubesc şi se doresc.(p.13)  

Mircea Eliade spune: „Terorizat de evenimentele istorice, geniul neamului românesc s-a solidarizat cu acele realităţi vii pe care istoria nu le putea atinge: cosmosul şi riturile cosmice. Dar strămoşii românilor erau deja creştini, în timp ce neamul românesc se plăsmuia între catastrofe istorice. Aşa că simpatia faţă de cosmos, atât de specifică geniului românesc, nu se prezintă ca un sentiment păgânesc, ci ca o formă a spiritului liturgic creştin”. (p.13)  

Căci întâlnirea cu natura implică pentru român şi întâlnirea în duh cu persoanele dragi. El nu face o separaţie netă între peisajul şi persoanele pe care obişnuieşte să le întâlnească în cadrul lui. El se odihneşte în peisaj ca între părinţii şi fraţii lui. Peisajul ţării este pentru el profund personalizat. (p.14)  

Totul este frumos în acest peisaj sau totul este gătit de sărbătoare, căci frumosul are sens de sărbătoare şi de comuniune fericită în concepţia poporului român. Ca atare, totul îndeamnă pe român să se îmbrace frumos în mijlocul naturii, într-un costum de mare gust artistic, ca într-un lăcaş unde se întâlneşte la sărbători cu fraţii, cu părinţii, cu cunoscuţii, şi să-şi facă frumoase casele, să împodobească de sărbătoare zidurile Voroneţului şi ale Moldoviţei, pentru a nu distona cu sărbătoarea generală din jurul său, ci pentru a corespunde cu ea pentru un dialog demn cu toţi cei dragi, vii şi morţi, în peisajul românesc. (p.14)  

Gândirea religioasă a Occidentului nu are nici o referinţă la natură, ci este preocupată exclusiv de om. Este caracterizată de un exclusivism antropologic şi de o indiferenţă faţă de natură, de o insensibilitate faţă de tainica frumuseţe sărbătorească a naturii, mediu al comuniunii cu cei dragi. De aici până la individualismul occidental, până la omul închis în el însuşi nu este decât un pas cu totul consecvent. (p.14)  

Din statornicia în spaţiul propriu provine faptul că românul dă atâta preţ şi atâtea sensuri expresiilor: „om aşezat”, „om cu aşezământ”, „om cu aşezare sufletească” (p.15)

...românii trăiesc, în general, relaţia cu natura ca pe o mare bucurie, repaus şi reconfortare, văzând-o în rodnicia ci maternă, nu întunecată, ci în frumuseţea şi forţa ei calmantă, odihnitoare. (p.16)

Zâmbetul, deşteptăciunea, bunătatea, frumuseţea sărbătorească a unei armonii superioare sunt forţele caracteristice pe care românul le pune în luptă cu răul (p.17)

„Codru-i frate cu românul” cuprinde un adevăr mai mult decât obiectiv. Păsările, animalele din codru îl cunosc, îl ajută, îi fac o ambianţă plăcută. Dar şi el se comportă între toate acestea ca o căpetenie a lor şi, în acelaşi timp, ca un părinte, punând în lucrare nu numai mintea sa, ci şi inima în raportul său cu ele. Animalele din curte se îngraşă pentru că se simt iubite, pentru că viţeii sc joacă cu copiii. Ele se simt mai bine la casa săracului, care nu le poate oferi o hrană prea îmbelşugată, dar le înconjoară cu iubire, decât la casa bogatului, care le tratează ca pe nişte valori exclusiv economice. Ele plâng, când sunt vândute, împreună cu copiii, care trebuie să sc despartă de ele. (p.17)

Noi nu suntem nici unilateral raţionalişti ca latinii din Occident sau ca grecii, care au influenţat latinitatea occidentală, nici unilateral mistici ca slavii sau ca popoarele asiatice şi africane - de un panteism şi mai total prin religiile lor impersonaliste -, ci unim luciditatea raţională a latinităţii personaliste cu sentimentul de taină prezentă în toate, dar cu o taină luminoasă, în care se poate înainta la nesfârşit şi care nu ne anulează ca persoane originare în sentimentul unităţii de comuniune pe care îl trăim.  (p.18)

Românul e contemplativ în doina lui, dar în contemplaţia lui este prezent dorul după cel iubit, care nu e de faţă (p.19)

Trăirea tainei de către poporul nostru, de luciditate luminoasă latină, a pus o pecete de adâncire şi de graţie pe cuvintele noastre latine. Noi am transformat convenţia, oarecum juridică, în „cuviinţa” de o delicateţe intraductibilă. Am transformat dolorul latin al durerii simple, în „dorul” în care durerea capătă dimensiuni vecinice şi intraductibile. Dar am adus, pe de altă parte, o lumină în cuvintele lipsite de claritate şi simpliste. (p.19)

Părintele Dumitru Stăniloae, Reflectii despre spiritualitatea poporului roma, Editura Elion.

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Excursie

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții