Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

Portul, melosul, dansul, casa de locuit sau locaşul religios, sculptura şi pictura ca podoabele lor înfăţişează această armonie şi graţie unică.

În portul românesc culorile sunt mai multe şi, deşi în general albul iese puternic în relief, ceea ce se impune este armonia tuturor, ca ceva care se deosebeşte de toate culorile combinate, luate în parte. (p.59) 

Creaţia populară se străduieşte să exprime complexitatea sentimentelor şi a gândurilor umane, şi a impresiilor bogate ce i le face natura, prin bogăţia motivelor brodate (p.60).

În general însă bogăţia combinaţiei cromatice nu e realizată prin bucăţi de stofa sau de pânză de diferite culori puse una lângă alta, ci prin coloritul bogat, mărunt şi împletit al motivelor brodate. Multele culori sunt aduse astfel la o sinteză, care n-are nimic ţipător în ea. Afară de alb şi de negru, nici o culoare nu iese prea tare în relief, ci toate se frânează, se atenuează reciproc (p.60)

Românca nu poartă rochii lungi şi largi, ci catrinţa strânsă în brâu, de o lungime şi o lărgime moderată, care exteriorizează sprinteneala ei spirituală şi-i permite o mişcare ageră. Urcuşul şi coborâşul pe cărările dealurilor şi ale munţilor impunea românului un veşmânt strâns pe corp, cu o fluturare nu prea largă, ca să nu se împiedice în el. Nimic în îmbrăcăminte nu dă impresia unei neglijenţe, a ceva ce se târăşte după om, a ceva scăpat de sub control; dar nici nu scoate în relief în mod impudic formele ispititoare. Ea dă corpului mai degrabă o frumuseţe spirituală, decât să o pună în relief pe cea carnală, precum costumul orăşenesc de origine occidentală. (p.60)

„Unde joacă un jupân, parcă joacă un car cu fan, unde joacă un bădişor, parcă joacă un crăişor”. Pe român, hainele stau de parcă sunt „scrise”. Scrisul, în trecut, era un adevărat desen meticulos, ordonat şi artistic. Românca se mişcă în costumul ei ca o „suveică”. (p.62)

Nimic n-ar putea scoate în evidenţă şi accentua trăsăturile sufletului românesc aşa de mult cum o face portul românesc. Poate că nici un popor n-a dăruit atâta timp pregătim şi împodobirii minuţioase a veşmintelor sale ca poporul român, poate că nici un popor n-a fost atât de preocupat de exteriorizarea adecvată a complexităţii şi armonici sale sufleteşti. (p.62)

Dacă întâlnirea între oameni este o sărbătoare producătoare de bucurie, românul a simţit nevoia să accentueze, prin portul său, sărbătoarea şi bucuria întâlnirii. (p.63)

Cântecul popular românesc

Nu există, pe teritoriul României şi pe vaste teritorii ale lumii, un popor care să cânte atât de variat şi de nuanţat ca el. Cântecul românesc realizează o simbioză cu peisajul românesc. (p.63)

Cântecul e legătura între poporul român şi peisajul ţării; e exprimarea peisajului românesc reflectat cu afecţiune în inima poporului român. Cântecul românesc redă, ca şi portul poporului român, bogăţia de stări şi de armonii a sufletului românesc.

Sinteza între Orient şi Occident iese în melosul românesc în mod accentuat în relief. Cântecul de infinită langoare al Africii de Nord, cântecul Africii de Mijloc şi de Sud, însoţind dansul ritmului magic, devine sincopat şi înăbuşit, sugerând ritmul surd al inimii omului şi al întregii existenţe, melosul mediteranean de însorită şi declamatorică generozitate şi dulceaţă, cântecul francez de uşoară şi nepăsătoare şăgălnicie, sau cântecul german cu notă de marş sau de veselă uitare distractivă, cântecul rus, care exprimă meditaţia infinită, dar monotonă, provocată de stepă, se exclud prin exagerarea tonalităţilor lor unilaterale.

Melosul românesc are ceva din toate acestea, pentru că şi sufletul românesc este la fel. El reuşeşte să realizeze o sinteză de o incomparabilă bogăţie, dând tuturor acestor tonalităţi uneori o limită, alteori o profunzime nouă, alteori o delicateţe şi o discreţie de rară fineţe. (p.64)

Am menţionat că melosul românesc se remarcă nu numai prin marea varietate regională de cântece, ci şi prin varietatea personală, cu mult mai accentuată decât varietatea de interpretare personală a muzicii culte, care rămâne încadrată în canonul compoziţiei. Fiecare persoană îşi spune simţirea sa în cântecul comun, modelându-l într-un mod propriu. Pe de altă parte, melodia înfloreşte continuu prin expresiile ei multiple şi fiecare o reia încărcată de toată această bogăţie de simţiri, adăugându-şi-o pe a sa proprie. în acelaşi timp, are loc şi un proces de simplificare, prin care se surprinde esenţialul sentimentelor. Îmbogăţirea aceasta se manifestă ca un personalism comunitar, cum se manifestă şi în port, şi despre care se va vorbi într-un capitol aparte. (p.67)

Limba română

În alcătuirea limbii române „s-a cristalizat şirul infinit de gânduri, dorinţe şi fapte ale unui trecut zbuciumat; lor li s-au adăugat mereu cuvintele şi formele noi ale expresiei, alcătuind astfel un tezaur original, cu luminoase iradieri de înţelepciune şi imaginaţie, pe care azi limba română le rafinează mereu în contact cu civilizaţia lumii”. Ea s-a „reromanizat şi îmbogăţit” în ultimul secol „într-un ritm viu, sensibilă la cerinţele culturii contemporane (p.68)

Filologii constată, în acelaşi timp, generozitatea, umanismul şi prietenia care se oglindesc în metaforele populare (p.68).

Comuniunea e condiţionată şi de frumuseţe, de delicateţe şi îndemânare reciprocă. Frumosul stă şi în vorbele plăcute, înţelepte, cuviincioase. „Dragostea din ce-i făcută? Din ochi dulci şi vorbă multă.” (p.70)

Jocul românesc e tot aşa de variat, tot aşa de fin şi sprinten în armonia lui, ca şi portul românesc. Între hora domoală, sărbătorească în care toţi se privesc în faţă şi îşi zâmbesc, între învârtită, în care flăcăul încearcă sprinteneala de suveică a fetei şi fata capacitatea de purtare uşoară, dar energică a ei de către flăcău, şi brâuleţul mărunt şi iute al flăcăilor, se înscrie o bogăţie de jocuri de toate ritmurile, de toate formele, exprimând o mare bogăţie de stări sufleteşti; însă toate pline de graţie, punând în relief graţia portului, comunicabilitatea şi reţinerea, vitalitatea vijelioasă şi rânduiala armonioasă. (p.70)

Dacă echilibrul poate fi socotit un semn al înţelepciunii, al unei maturităţi spirituale, din îmbinarea graţiei şi a seriozităţii răsare cuviinţa sau buna-cuviinţă, cu alte cuvinte menţinerea în limitele a ceea ce se cuvine şi ferirea de ceea ce nu se cuvine, în care se manifestă aceeaşi putere a spiritului sau aceeaşi înţelepciune ca frumuseţe văzută, în vorbe, în fapte, în comportamentul general. (p.72)

Habitatul românesc e un habitat în realitate şi poezie, ca şi portul românesc; românul se îmbracă şi locuieşte în poezie, fără a părăsi realitatea. Iar poezia revelează viaţa lui interioară în orizontul de taină al existenţei şi o proiectează în realitatea exterioară. E o poezie care nu se înstrăinează de realitate, ci o transfigurează, adâncindu-i dimensiunile  (p.73) .

Curtea e împrejmuită, dar nu ermetic izolată. Ea e deschisă vieţii de pe uliţa satului. îndeosebi de pe prispă vieţuitorii casei privesc la ceea ce se întâmplă pe uliţă, în vreme ce trecătorii îi văd pe aceştia şi comunică cu ei. Prispa, sprijinită şi ea pe stâlpi de lemn sculptaţi, menţine deschiderea casei spre sat, oferă prilejul de contacte uşoare, de convorbiri cu cei de pe uliţă. Membrii familiei nu sunt izolaţi în orizontul lor exclusiv, în grijile lor, în tristeţile lor din timpul bolii, nu riscă să cadă în disperări, ci sunt susţinuţi continuu de tot satul; ei nu se dezinteresează de viaţa celorlalţi oameni din sat, ci şi-aduc continuu contribuţia lor de sfat, de încurajare (p.74) .

Pereţii erau acoperiţi de vechi icoane pe sticlă sau pe lemn, în stil bizantin autohtonizat, moştenite de la părinţi şi de la moşi. Ştergarele făceau acest cadru autohton şi mai accentuat. Coloritul viu al motivelor brodate pe albul lor şi pe al pânzăturii de pe masă, al feţelor pernelor de pe pat împreună cu cergile miţoase te îmbiau cu acelaşi zâmbet cu care te îmbie costumul românesc, toate răspândind o atmosferă de pace şi de odihnă. Simţeai şi aici că nu numai cu pâinea trupească trăiesc locuitorii casei, ci şi cu cea sufletească. (p.74) .

Lada înflorită de Braşov, acoperită adeseori cu un ştergar românesc, şi cobârlăul de pe care se revărsau în trepte ţolurile înflorite, acoperit de perne îmbrăcate în feţişoare ţesute în casă realizau o originală vecinătate. (p.74) .

Românul respiră prin natură şi spirit sau prin natura şi arta care sugerează taina. (p.75) .

S-a spus că voievozii, episcopii, boierii noştri, cu atât mai puţin ţăranii, n-au avut mijloace materiale suficiente pentru a înălţa domuri uriaşe ca cele din Occident. Poate că este şi acesta un motiv pentru care vechile noastre mănăstiri şi biserici sunt reduse ca dimensiuni. Dar chiar când vreun voievod precum Constantin Brâncoveanu, de exemplu, a avut posibilitatea să clădească biserici de mari proporţii, el n-a făcut aceasta, ci a dat dimensiuni măreţe numai palatelor, precum celui de la Horez, nu însă bisericii din incinta lui. Motivul principal al reducerii dimensionale a bisericilor clădite de voievozi credem că este de ordin spiritual. Locaşul bisericii a fost, în Răsărit, corespunzător spiritualităţii bizantine şi autohtone, chemat să întreţină duhul de comuniune dintre credincioşi, să întărească comunitatea satului, a obştei călugăreşti în rugăciune, pentru ca ea să fie întărită pe toate planurile. Oamenii trebuiau să se simtă aproape unul de altul şi înfrăţiţi în rugăciune în spaţiul bisericii. în Occident, fiecare individ trebuia să fie, în evul mediu, pierdut în masa stăpânită de autoritatea bisericească, care trebuia să apară puternică şi distantă. (p.75) .

Domurile din Occident sunt expresia raporturilor de forţă şi de supunere silită sau de individualism nepăsător la alţii. Bisericuţele noastre sunt expresia delicateţii, transparenţei omului şi a fragilităţii operei sale în faţa divinului, fapt care merge mână în mână cu transparenţa şi sensibilitatea omului în raporturile de comuniune şi de familiaritate cu oamenii săi. (p.76) .

Preluând ideea de a exprima tainele existenţei şi prin pereţii exteriori, meşterii moldoveni au sculptat în pereţii exteriori de la "Trei Ierarhi" din Iaşi figuri geometrice ca simboluri ale infinitului, iar pereţii altor mănăstiri i-au acoperit cu picturi în stil bizantin, care spiritualizează nu numai pereţii prin orizontul de taină pe care-l deschid cu coloritul lor viu şi cu scenele de sfinţi, ci tot văzduhul, până la mari distanţe, ca o predică a desăvârşirii umane. în acelaşi timp, chipurile trăitoare în alt orizont, pictate pe pereţi, nepierzându-se în vastitatea unui spaţiu covârşitor, nu sunt copleşite de o biserică strivitoare prin forţa şi grandoarea ei. Biserica se menţine coborâtă la dimensiunile umane, fiind umanizată şi mai mult prin chipurile uşor observate, pictate pe pereţi (p.78) .

Poporul român n-a împrumutat nimic fară să transforme, fără să autohtonizeze conform spiritualităţii sale echilibrate. (p.79)

Un moment al echilibrului şi al graţiei este mănăstirea lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş. (p.79)

În toate creaţiile artistice româneşti e o graţie, o poezie, o armonie, o gândire delicată a omului care se îmbracă expresiv pentru alţii sau împodobeşte expresiv un lucru util pentru altul sau pentru comunitatea din care face parte, dând expresie celor mai delicate gânduri pe care le nutreşte pentru cel pe care-l iubeşte sau pentru comunitatea la care ţine şi în faţa căreia vrea să se remarce. în împodobirea lucrurilor ce şi le dăruiesc persoanele, a locaşurilor folosite în comun este exprimată o bogăţie de sentimente şi delicateţe umană promovatoare de comuniuni, un respect şi o preţuire nemărginită a omului, un efort de înălţare a vieţii omeneşti în acest duh de delicată şi profundă comuniune. (p.82)

Problema care se pune azi poporului nostru este; bogata lui imaginaţie creatoare manifestată în port, în cântec, în arta manuală se va mai putea, oare, manifesta în mediul orăşenesc şi în condiţiile unei vieţi în care tehnica va avea un rol tot mai mare? 

Părintele Dumitru Stăniloae, Reflectii despre spiritualitatea poporului roma, Editura Elion.

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții