Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

10958591-lgPuţine lucruri m-au impresionat foarte puternic în viaţă până acum, iar aceste lucruri le păstrez în inima mea neatinse de răul pe care-l văd înjur, de păcatele pe care le fac zilnic. Tot ce-am trăit frumos în viaţă am păstrat într-o cămăruţă a sufletului meu, tot ce am mai frumos în mine e legat de oamenii pe care i-am întâlnit.

Când eram mic iubirea mamei mele m-a impresionat cel mai mult şi lipsa ei de lângă mine pentru câteva zile mă făcea să sufăr. Când o revedeam plângeam de fericire. Zilele petrecute în mijlocul naturii la ţară, cu miros curat de iarbă, cu podul din faţa casei pe care treceau căruţele, cu soarele dimineţii, cu găinile mergând agale prin curte, cu liniştea şi pacea vieţii de la sat...mi-au rămas pentru totdeauna în gând.

Jocul alături de cei mai buni prieteni din copilărie şi lipsa grijilor...

Libertatea de la vârsta adolescenţei, nebunia de a crede că orice este posibil şi gândul că viaţa mă poate duce oriunde în lume... nădejdea că într-o zi voi şi eu fericit, voi avea şi eu o fată pe care să o iubesc şi să mă iubească... puterea de a o lua de la început mereu, căderile şi bucuriile vârstei de adolescent...mi-au rămas amintiri de nepreţuit şi temelie pentru comportamentul meu actual...

Felul simplu de a fi al soţiei mele şi sinceritatea ei m-a cucerit... nu era sofisticată în niciun fel, era frumoasă şi avea un chip nevinovat... curăţia sufletului şi felul ei de a mă iubi m-au cucerit pe viaţă. Nu se lăuda cu nimic, nu ieşea în evidenţă în niciun moment, dar era aşa frumoasă; smerenia şi lipsa ei de experienţă în relaţia cu oamenii însemna mai mult decât orice pentru mine.

Harul lui Dumnezeu şi experienţa rugăciunii pline cu lacrimi mi-au arătat la 19 ani ce nu-mi închipuisem să trăiesc vreodată. Rugăciunea lui Iisus spusă copilăreşte, într-un mod simplu şi nevinovat mi-a descoperit acum 10 ani ce înseamnă lupta cu răul din mine. Sfânta Liturghie şi slujbele bisericeşti mi-au arătat o altfel de bucurie,  o altă lume în care nu intrasem niciodată. Simţeam prezenţa lui Dumnezeu oriunde lângă mine şi din râvnă am vrut să cunosc şi mai mult... şi mai mult. Era începutul relaţiei mele cu Dumnezeu, erau primele luni alături de Hristos. Ce-am trăit atunci nu cred că voi trăi vreodată, bucuria şi pacea pe care o simţeam în fiecare seară la rugăciune au rămas ca temelie a credinţei mele în Dumnezeu pâna astăzi, când mă simt aşa departe de El deşi stau aşa mult în mediul bisericesc.

Dorinţa de a fi preot şi râvna de a sluji lui Dumnezeu mi-au schimbat viaţa la propriu...

Numai gândul de a fi în faţa altarului, de a tămâia lin şi în rugăciune, m-au  făcut să merg şi mai departe. Dorinţa de a-i ajuta pe oameni, de a le vorbi tinerilor de Dumnezeu m-au ajutat enorm...

Relaţia cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei m-a făcut să mă cunosc mai bine şi să-nţeleg ce vreau să fac în viaţă.

Sutele de oameni pe care i-am cunoscut ca prieteni, amici, cunoştinţe, colegi, rude, neamuri, mi-au întărit şi mai mult dorinţa ca pe viitor să fiu preot şi să slujesc  aşa până la moarte.

Multe întâmplări şi experienţe frumoase am în adâncul inimii, pe care nimeni nu mi le poate lua, ele vor rămâne mereu acolo ca lucruri care întăresc faptul că viaţa e cel mai frumos dar de la Dumnezeu şi nimic nu e întâmplător...

(Victor din Canada)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești