Toată puterea, şi frumuseţea, şi înţelepciunea, după care întreaga omenire dintru început tânjeşte, întru Tine este, Atot‑Omule

În valea plângerii oase moarte ai înviat, Fiule Dumnezeiesc. Bucură‑se prorocul, căci cuvintele sale ai plinit.

Toată puterea, şi frumuseţea, şi înţelepciunea, după care întreaga omenire dintru început tânjeşte, întru Tine este, Atot‑Omule. Toată hrana vieţii, şi toată băutura vieţii cu care vieţuiesc cei vii de la un capăt la altul al vremii, întru Tine este, Atot‑Omule. Prin Tine, Întreit‑Strălucitoarea Rază îndrăznit‑a a se arunca în întunerecul morţii şi în umbra nefiinţei. Mila se afla întru acea Rază, şi, ca orice milostivire, fost‑a rău întrebuinţată. Pentru aceea Raza s’a tras înapoi, şi s’a înstăpânit întunerecul morţii şi umbra nefiinţei.

Acum cu o nouă Rază şi cu o nouă milostivire ai venit. Şi cei ce Te‑au primit, precum noi sori aprinşi au început a străluci. Dară cei ce nu Te‑au primit rămas‑au şi pe mai departe oase moarte în vale. Deschis‑ai brutărie pentru cei flămânzi şi pivniţă pentru cei însetaţi, şi pe toţi cei flămânzi şi însetaţi îi pofteşti să mănânce şi să bea, şi vii să fie.

Cel ce doreşte viaţă, cu viaţă trebuie să se hrănească. Cine se dă pe sine morţii, cu moarte se hrăneşte şi nu se află printre cei vii. Pe Dumnezeu în valea chinurilor ni L‑ai adus; adusu‑ne‑ai pe Dumnezeu nu ca pe un chip pe care să ni‑L arăţi (căci jocul chipurilor ne‑a mâncat sufletul), ci ca pe o pâine pe care să o mâncăm şi să fim vii.

Cu chipuri ne‑am hrănit şi am murit. Cu adevărat, toate lucrurile pe care muritorii le mănâncă şi le beau sânt chipuri ce nu hrănesc, şi nu adapă, şi viaţă nu dau, de nu va intra întru dânsele Dumnezeu.

Mănânce sufletul meu pe Dumnezeu, şi cu viaţa veşnică se va încununa!

Mănânce mintea mea pe Dumnezeu, şi cu înţelepciune veşnică se va încununa!

Mănânce inima mea pe Dumnezeu, şi cu bucuria veşnică se va încununa!

Mănânce trupul meu pe Dumnezeu, şi din morţi va învia!

Mănânce toţi oamenii pe Dumnezeu, şi acasă se vor întoarce, întoarce‑se‑vor întru Atot‑Omul!

Mormântul tău nu este printre noi. Ţărâna numai ţărână ţine. Mormintele în morminte se îngroapă, şi întru dânsele rămân.

O, Fiule de Împărat al Treimii Sfinte şi Împărate a toată făptura, care suflare şi vedere prin cuvântul Tău a luat, cu pâinea Ta mă hrăneşte şi cu băutura Ta mă adapă! Ca nu cumva să putrezească trupul meu, iar sufletul meu să bântuie prin iad ca o umbră fără de trup, plin de nebuneşti aduceri‑aminte, plin de dorinţe trupeşti, plin de frică şi de chipuri înfricoşate.

Ca nu cumva, Doamne, amândouă trupurile să‑mi pierd: pe cel pământesc, care este mai aproape de pieire decât iarba de toamnă, şi
pe cel ceresc, pe care duhul cu răbdare aşteaptă să‑l ţeasă şi pentru veşnicie să‑l pregătească. Ca nu cumva, Doamne, amândouă duhurile să‑mi pierd: pe cel pământesc, care, cu pământul fiind cununat, cu moartea s’a logodit; şi pe cel ceresc, pe care nu l‑am primit înlăuntrul meu, ca astfel să aducă întru mine veşnicia sa.

Ca nu cumva, Doamne, amândouă vieţile să‑mi pierd: pe cea pământească, care seamănă a viaţă, şi pe cea cerească, care este viaţă. Vino mai aproape, cât mai aproape de mine, Cerească Pâine, şi de gura mea nu te feri. Vino mai aproape, cât mai aproape de mine, Cerească Băutură, şi de buzele mele nu te depărta. O, Preasfântă Treime, pogoară‑ţi candela întru noaptea mea, şi îngrozeşte‑l pe streinul ce mă desparte de Tine.

Autor: Sf. Nicolae Velimirovici